Data: 11 iunie 2017. Destinația: Austria, Voralberg, Vf. Staufen (1465m), Großer Löwenzahn (1360m).

Cum reușim noi să găsim traseele cele mai chinuitoare pentru alergare? Mda… știu, le căutăm. De data asta avem un nod în gât căci mai avem o săptămână până la prima încercare a anului, adică Livigno Skymaraton, iar frecvența alergărilor pe munte cam lasă de dorit. Să nu mai zic că două săptămâni am fost în tura cu bicicletele și ciuciu antrenamente.

Ce să facem, unde mergem în weekend? Căutăm rute cu teren accidentat. Pe Staufen am mai tot fost și e o urcare dură, numa’ bună pentru un chin de început, fix ca la Livigno. Apoi mai știu o bucată faină de coborâre accidentată pe unde Ștefan n-a mai fost. Și-apoi unde? Păi mai alegem niște stânci pe care n-am mai fost și am rezolvat tura asta, gata.

Ca să ne facem încălzirea mergem cam 20km cu bicicletele până la baza muntelui, în Dornbirn, Austria.  E super cald afară și presimțim o alergare grea, dar necesară.

Alergarea o începem în forță, după ora 13, când arde soarele mai tare. Prima urcare de 1000m diferență de nivel în mai puțin de 4 kilometri ne rupe. Ne tragem sufletul pe vârf și continuăm ziua cu cele mai accidentate poteci posibile în zonă. Ritmul e mic, dar efortul mare. Lanțuri, scări, stânci, corzi fixe, echilibristică și pași incomozi. Antrenament bun pentru LIvigno. Aaaaa, nu suntem pregătiți pentru concurs.

*priveliștea cu care ne-am obișnuit deja de pe Vf. Staufen către Bodensee

Ștefan e cu burta în pioneze de la începutul în forță, pe căldură, dar iși mai revine pe parcurs. Cu toate că ne tentează o oprire la cabană știm de data trecută cu nu-i o idee bună. Continuăm alergarea spre o zonă necunoscută – Großer Löwenzahn. Nu ne așteptam să fie chiar atât de abrupt. Nu se mai poate numi alergare ce facem acum, dar e tare fain traseul.

Încă puțină distracție prin grohotiș, perfect pentru hârjelit gleznele, apoi revenim pe forestier. Să mai alergăm și noi puțin azi! Finalul alergării salvează puțin viteza de azi căci e o coborâre pe teren destul de ușor.

Ajungem înapoi la biciclete cu toți mușchii obosiți și o baie în râul rece intră numa’ bine. Mai rămânem pe malul râului la relaxare și cină și-apoi pedălăm spre casă, la apus.

Fuse o duminică frumoasă, dar tot nu știu cum o să mă descurc la skyrace-ul de săptămâna viitoare.