Perioada: 04-05 iunie 2017. Ruta: Vallon-Pont-d'Arc - Aven d'Orgnac - Cascades Sautadet - Avignon (coborârea pe valea râului La Cèze)

Ceasul sună pe la 5 dimineața. N-am dormit suficiente ore, dar mă trezesc rapid, nerăbdătoare să o tai din loc să văd răsăritul. Și nu din cort. Ștefan se întoarce pe partea cealaltă. De ce să se trezească la ore d’astea crunte în vacanță? Dar cine știe ce pierde dacă rămâne culcușit în sacul de dormit 🙂 Echipamentul de alergare în cob și gata, o tăiem spre dealurile de pe partea cealaltă a râului. E ora 6 dimineața și pedalăm deja. Răcoarea dimineții ne trezește și foarte curând suntem bucuroși că ne-am urnit.

Am ochit pe hartă un traseu de drumeție circular și vrem să-l testăm. Împrejurimile sunt învăluite în ceață. Se cam năruie speranțele pentru un răsărit spectaculos, dar nu contează. Tot e fain la ora asta. Trecem podul și o luăm la deal prin satul Salavas, cu nițel push bike, cât să ne facem încălzirea. E piatră cubică pe jos și facem cam mult zgomot. Oare-i trezim pe localnici?

Se termină drumul asfaltat. Lăsăm bicicletele și-o luăm la pas spre malul râului.

Soarele nu se vede. Doar trimite semnale, colorând puțin ceața care se joacă prin pădure. Atmosfera e tare faină, dar pozele sunt departe de realitate. Căutăm poteca. Nu prea e nimic clar. Cărarea încercată se îngustează și nu durează mult până o pierdem cu totul și ne afundăm prin pădure până ajungem la baza unor stânci surplombante. Am bălăurit puțin, dar n-am nimerit rău deloc. Mici grote ne ies în cale și, mai ales după vizita de ieri la Caverne Du Pont d’Arc, ne imaginăm cum trăiau oamenii acum zeci de mii de ani.

Reușim să revenim la o potecă mai bătătorită și ajungem curând într-un punct de belvedere. Extaz total aici. Se vede râul Ardèche cum șerpuiește până la stânca prin care și-a croit drum și-a transformat-o într-un arc simetric și atrăgător – Pont-d’Arc. În dimineața asta podul pare o intrare către o altă lume. Este unul dintre acele momente când te simți prea norocos. E liniște, aer proaspăt și-o priveliște cu tente magice. Pădurile se lasă încălzite de soare, ceața se ridică încetul cu încetul. Ne chinuim să facem niște poze, dar ne dăm seama că nu ne pricepem. Nu pot să setez aparatul cât să iasă tot jocul ăsta al soarelui cu ceața. Las’ că imaginile o să rămână întipărite în memorie.

Revenim pe potecă și ajungem la râu. Pe aici era un traseu de via ferrata, însă lipsesc unele cabluri acum. Încearcă Ștefan să cațere puțin, dar se întoarce și mai rămânem la admirat. Cerul e deja albastru, ceața a dispărut, iar soarele strălucește și ne încarcă bateriile de care sigur o să avem nevoie azi. Apa în care-mi bălăcesc acum picioarele sclipește în steluțe de argint. Nu mă pot sătura de starea de acum, dar o să încerc s-o iau la pachet căci ar cam fi cazul s-o luăm din loc.

Gata scurta drumeție matinală. Ne întoarcem să strângem cortul, luăm micul dejun și, în sfârșit, profităm de piscină. Nu mult, doar cât să nu zicem că am stat degeaba la camping de fițe.

În miez de zi, când e căldura dată la maxim, pornim la drum cu bicicletele încărcate, către Avignon. De acolo o să luăm trenul mâine dimineață.

În prima parte a rutei de azi, cam 10-15km, avem de urcat, dar apoi urmează coborârea spre Valea Ronului și o zonă ușoară, teoretic, până în oraș. Ne gândim că e ultima zi de vacanță și nu ne grăbim prea tare. Profităm de locurile interesante din drum, fără să ținem cont de ora la care vom ajunge la destinație.

Prima oprire o facem în satul medieval Labastide de Virac, cocoțat pe un deal stâncos. Casele vechi din piatră și stăduțele înguste ne-au atras imediat. Facem o scurtă plimbare și intrăm în curtea castelului, însă nu-l vizităm și-n interior.

Drumul e în continuare liber și plăcut.

Facem un mic ocol pentru a vizita și Aven d’Orgnac. Poți intra doar cu ghid și avem noroc că începe curând un tur. Chiar e fain să ți se explice ce vezi. Am rămas impresionați și de locul ăsta. Începem cu o prezentare video în care se explică formarea avenului de-a lungul a milioane de ani, apoi coborâm multe trepte printr-un tunel artificial până ajungem în prima cameră care se vizitează, aflata la 50m adâncime, numită Robert de Joly (după cel care a descoperit avenul în 1935). Înainte să ajungă să fie explorat, avenul era folosit de localnici pentru a arunca animale moarte.

*intrarea naturala în aven (poți să-ți dai seama de dimensiunile galeriei)

Ghidul e fain, pare să vorbească cu pasiune. Ne explică cum s-au format stalagmitele, cum să ne dăm seama ce perioada a fost mai secetoasă sau mai ploioasă și alte mici detalii. Cumva reușește să ne emoționeze. Totul e pus fain în valoare cu lumini.

“The Pine Cone”, 11m înălțime

Coborâm si tot coborâm până ajungem la ultima galerie care se vizitează (The Red Chamber, 120m adâncime). După o oră de plimbat, căscat gura și ascultat ghidul cu atenție, turul se termină cu un joc de lumini și muzică impresionant.

*The Red Chamber

Ne întoarcerm cu liftul la suprafață. Da, îmi pare bine că am ales să venim aici.

Acum că-i deja ora 17 și noi mai avem de pedalat peste 60km până în Avignon… ce să mai zic? Cumva ne-om descurca.

În mare parte nimerim drumuri bune, dar alegem și scurtături care se dovedesc a nu fi prea inspirate. Încercăm să ignorăm oboseala cu gândul că putem forța azi oricât. E ultima zi de vacanță și vrem să profităm de ea.

*mda… n-am ales tocmai bine 🙂

*pe valea râului La Cèze

Și dacă tot am făcut-o lată cu timpul, să mai facem un mic ocol până la niște cascade care par interesante din poze – Cascades du Sautadet. Oricum am nevoie de un popas. Măcar să și vedem ceva. Ștefan începe să mârâie puțin și cam are dreptate că prea mă lălăi.

Ne punem pe malul răului și ne uităm la copii cum sar în apa rece și se distrează, cu toate că sunt semne că n-ai voie, că-i periculos. Dar n-au ei treabă, sunt niște puști localnici, zdraveni și cu aer șmecheresc.

Gata cu pauzele turistice că-i 7 seara deja. De aici pedalăm cât putem și alegem drumul care pare mai rapid. Nu ne mai intereseaza că-i șosea sau că nu-i suficient de pitoresc.

Un mâț mic ne rupe sufletul. S-a blocat în mijlocul străzii și trec mașinile pe lângă el. Cred că nici nu vede încă. Ștefan se duce să-l culeagă și ne întrebăm ce putem face cu el. Of, e atât de mic și amărât 🙁  Mda, nu prea avem ce face. Încercăm să-i dăm de mâncare și-l lăsăm pe marginea drumului, întrebându-ne dacă va supraviețui.

Oboseala e din ce în ce mai mare. O simt în tot corpul. Mai facem o oprire scurtă pentru calmat burțile goale și decidem să rezervăm o cameră pentru noaptea asta. E prea complicat cu găsit loc de cort lângă un oraș mare ca să-l strângem la 4 dimineața și să pedalam până la gară. Găsim o cazare rezonabilă și continuăm pedalatul în noapte. Nu mai scoatem un sunet, concentrare maximă. Micile dealuri de la finalul zilei sunt o adevărată tortură. Apăs în pedale cu determinare și cu ultimele picături de energie. Încă puțin!

*Avignon

Ajungem triumfători aproape de miezul nopții, la cel mai ieftin hotel găsit. Mă întind puțin în pat și în următoarele secunde se rupe filmul. Am adormit îmbrăcați, întinși pe diagonală. Nu-mi aduc aminte când am mai fost așa de ruptă ultima dată. Noroc că am apucat să punem ceasul să sune.

La 7 dimineața suntem iar pe biciclete, în drum spre gară. Nu mai avem timp să vizităm orașul. Dar, surpriză! Biletele de tren cumpărate ne obligă să avem bicicletele dezasamblate și în geantă specială. Dacă era trenul liber nu era problemă. Pfff, n-avem de ales, trebuie să plătim o diferență și să schimbăm biletele de tren. Partea bună e că mai avem timp să ne plimbăm prin oraș.

Cum e încă devreme, străzile sunt goale și zonele turistice accesibile cu bicicleta. În timpul zilei cică-i nebunie pe aici.

Centrul istoric prin care ne plimbăm acum e înclus în patrimoniul cultural UNESCO.  Papii s-au mutat de la Roma în Avignon în 1309 și timp de 70 de ani aici a fost centrul european al religiei, artei și prostituției. O luăm pe lângă Palatul Papal și urcăm în grădina de lângă. De aici și vede și Podul Benezet (sau Pont d’Avignon) sau mai bine zis rămășite din podul construit în perioada medievală, ăla din melodia copilăriei “Podul de piatră s-a dărâmat, a venit apa și l-a luat” 🙂

Revenim în zona cu terase care abia acum încep să se deschidă. Găsim o masă la soare pentru cafeluță și mic dejun. Străzile încep să se populeze. Hai că a ieșit faină vacanța.