Perioada: 05-09 octombrie 2016.
Destinația: Lisabona, Portugalia.
Echipa: Monica, Galea, Dan, Cristina.
Bilete de avion destul de ieftine pentru destinația preferată a bunicii. Le luam, gata. Mă prinde într-o perioadă în care sunt cam obosită și nu strică să fac o pauză de la alergat. Vin cu noi și unchiu’ Dan și Cristina, una dintre verișoarele mele. E vorba de un weekend prelungit în Lisabona. Am mai fost de multe ori aici, deci n-o să fie cu prea mult vizitat. Doar cât să vadă și Dan cu Cristina câte ceva, iar eu cu Galea să ne bucurăm de străduțele cu piatră cubică “ca gheața” și de atmosfera portugheză.
Am vrea să explorăm cartiere mai mărginașe, dar, cum nu suntem singure, ajungem și în părțile turistice și mult prea aglomerate pentru gustul nostru. Pentru cazare am ales un apartament destul de ieftin, în apropiere de centru și de zona de distracție Bairro Alto.
Ajungem spre seară, ne cazăm și pornim la o scurtă plimbare.
Ne oprim și la o gustare până rămânem printre ultimii de la terasă. Ne distrăm puțin cu locul ales. După ce ne-am tot gândit și răzgândit, am nimerit pe o străduță fără priveliște, fix lângă un tomberon. Nici că se putea mai bine :)). În timp ce noi ne stresăm să ne terminăm berile că vor oamenii să închidă, un cuplu de la o altă masă stă total relaxat. Împart o sticlă de vin, zâmbesc, vorbesc și nu par deloc afectați de faptul că sunt strânse toate mesele în jurul lor și tocmai ce au rămas singuri în mijlocul străzii, cu toți ospătarii cu ochii pe ei și cu o privire de genul “dar voi nu mai vreți să plecați?”.
Galea e entuziasmată de străzile ei preferate, care strălucesc așa frumos. Făcusem noi cândva planuri cum să ne mutăm în Portugalia… Cum ar fi fost oare?
Ne întoarcem la apartament obosiți, după miezul nopții.
A doua zi (adică prima zi plină) o începem cu un mic dejun luat în apropierea apartamentului. Apoi mergem până în piața de pește de lângă Cais do Sodre să ne clătim ochii. Au renovat piață și parcă-i mai turistică acum.
Urmează plimbări în zona Belem, să vedem turnul, Mănăstirea Jeronimos și să mâncăm delicioasele prăjituri – Pasteis de Belem. In interiorul mănăstirii n-am mai intrat. I-am lăsat pe ei să viziteze și eu am pierdut vremea prin micul parc de lângă.
În fața mănăstirii e un tip simpatic care cântă “In the Jungle The Lion Sleeps Tonight” și-mi transmite o stare de bine. Avea să-mi stea pe creier melodia asta pentru multă vreme.
Și deja clasica poză de lângă turnul din Belem, cu gândul la nebunii de exploratori:
Continuăm pe jos, printr-un cartier neturistic. Eu și Galea suntem mereu curioase de zonele astea. Dan și Cris ne bombăne însă că nu ne mai oprim din mers și că nu-i nimic interesant. Într-un final ne retragem la tren și ne încercăm norocul de a ajunge la Cabo de Roca – cel mai vestic punct.
Coborâm în Cascais și găsim autobuz către Cabo da Roca. O să învăț pietricelele de aici în curând dacă mai ajung de multe ori. Dar e fain locul și parcă-i păcat să nu-i duci aici pe cei care ajung pentru prima dată în zonă. Ne plimbăm, pozăm, admirăm și prindem ultimul autobuz înapoi. Nu mai rămânem în Cascais că-i prea târziu și am chinuit destul lumea cu mersul de azi, de la prima oră.
Cel mai fain la Cabo da Roca mi se pare seara, la apus. Din păcate ultimul autobuz e destul de devreme așa că dacă vrei să prinzi apusul până la capăt îți trebuie fie mașină închiriată, fie iei un taxi până în Cascais, care-i destul de scump.
Vineri încercăm o zi de relaxare. Dar când mergi cu cineva ca mine sau bunica… tare greu cu relaxarea. Mă refer la cea la care probabil visau Dan și Cris – să stea o zi întreagă într-un loc, la plajă, baie și-o terasă.
Ne trezim devreme și luăm trenul către Estoril. Vrem să ajungem la casa în care au locuit regele Carol al II-lea si Elena Lupescu. O luăm pe la Casino și apoi ne afundăm pe străduțe, într-o zonă deluroasă, până găsim casa – o vilă mare într-un cartier liniștit.
Reușim să-i convingem să o luăm și pe faleză până în Cascais. Deja cred că și-au depăsit numărul de km pe care ar fi vrut să-i facă azi.
Ajunși în Cascais ne despărțim puțin. Fiecare se plimbă pe unde vrea. Eu cu Galea mergem la casa unde a trăit Mircea Eliade. E în zona centrala, pe o străduță mică și cochetă.
Continuăm plimbarea, ne regrupăm și mergem la bălăceală în apa rece de ocean.
Primăvara-i fain aici, când stâncile sunt acoperite de flori roz.
Ne hăhăim, facem poze, stăm la soare și intrăm cu picioarele în apă. De tot n-am avut tupeu, deși erau unii curajoși care înotau.
Ne mai plimbăm prin stațiunea Cascais puțin și spre seară ne întoarcem la apartament. De data asta la o oră mai decentă.
O mai lungim la povești, la un vin și apoi vine somul lung și dulce. E, nu chiar foarte lung. Mai avem o zi de explorat.
Sâmbătă rămânem în Lisabona. De data asta nu-i mai păcălim și folosim mai mult transportul în comun. Dar de mers tot mergem destul de mult.
Urcăm cu tramvaiul, o luăm pe străduțe până la un mic parc cu priveliște frumoasă către centru și castelul Sao Jorge. Apoi ne continuăm drumul spre parcul Jardim do Príncipe Real. Anii trecuți era aici targ de vechituri. Acum sunt tot felul de produse facute manual. Trecem și pe lângă o mică piață de legume și tare-mi vine să cumpăr tot de aici.
Revenim în centru, aproape de Piata Marquês de Pombal și continuăm plimbarea la largul bulevard Avenida da Liberdade. Zona pietonală e împânzită de tarabe cu vechituri. Vizităm iar partea centrală, de data asta pe lumină și ne oprim în Praça Da Figueira la o gustare. Un tip cântă fado și Galea e total pătrunsă. Ascultă până îi dau lacrimile.
Centrul e foarte aglomerat. Ne strecurăm printre turiști, mergând pe pietonale spre Praça do Comércio. Pe drum dăm de o trupa de cântăreți cu băieți drăguți și-i mai întâlnim în câteva locuri până la finalul zilei. Da, are Galea dreptate când zice că-s cam frumușei portughezii 🙂
Hai că am mers destul pe jos. Luăm tramvaiul până în apropiere de Castelul Sao Jorge. E plin ochi și o tipă reușește să-i fure banii bunicii, cu toate că mereu atentă să-și țină geanta în față. No, asta e, bine că n-a luat și actele. Urcăm pe straduțe până la intrarea în castel, dar nu-l vizităm de data asta.
O urmăresc pe Galea de la depărtare cum se duce să-și exerseze portugheza. Pune ochii pe niște băieți care-i par simpatici și se duce să-i intrebe cum ajunge la nu știu ce biserică. Oamenii nu știau, dar au căutat pe telefon și i-au explicat. A fost mândră de încercarea asta și acum iar se gândește să reia învățatul, așa, încetișor. La 80 de ani trebuie să repete de 100 de ori un cuvânt și poate poate îl ține minte.
Ajungem seara târziu înapoi la apartament, după o altă zi plină.
Duminică ei au zborul către București. Eu mai rămân o noapte (sau o parte mai bine zis). Am zbor la 6 dimineața.
Ne trezim devreme, facem bagajele, puțină curățenie în apartament și mergem la Ocenario. Eu și Galea nu mai intrăm. L-am văzut deja de 2-3 ori. Ne plimbăm prin zonă.
Îi conduc la aeroport și o iau apoi pe jos până la hostelul la care am rezervare. E la vreo 2 km depărtare, într-o zonă pe care n-am explorat-o până acum. Mă chinui puțin să găsesc pe unde să merg la ieșirea din aeroport. Drumuri de mașină sunt, dar trotuare mai puțin. Ajung la o zonă de blocuri, unele destul de în paragină. Trec printr-un parc liniștit, apoi urc spre un mic cartier cu case. Găsesc și hostelul pe o străduță liniștită. E tare simpatic. Am stabilit deja cu Galea că data viitoare când venim o să stăm aici.
Ar trebui să mă pun deja la somn că mâine pe la 3 si ceva trebuie să plec spre aeroport, dar n-am stare. Mă echipez și ies la o ușoară alergare. N-a fost o idee rea. Mă simp parcă de-a locului 🙂
Mai sunt alergători pe aici, pe malul râului. E luminat și curat. Arată atât de diferit față de centrul turistic.
Îmi iese o alergare plăcută de vreo 6 km. Mă întorc la hostel, mai schimb câteva vorbe cu cei de acolo, un duș (baie curată, sentiment de acasă) și mă pun la somn.
Noaptea e ușor dubios mersul până la aeroport, dar e ok. Ajung întreagă și la timp.
Alergarea de seară:
Leave a Reply