Perioada: 27-28 aug 2016. Destinația: Vf. Hoher Kasten, Appenzeller Alpen, Elveția. Ștefan.
După ce în timpul săptămânii am fost cu Lorenzo la o alergare pe urcarea de la cascadă, cu câteva exerciții fizice pe traseul Zurich Vitaparcours și în final la bazin + bere (foarte fain bazinul, există și piscină olimpică, și tobogan, tot ce vrei; de revenit), weekend-ul l-am petrecut tot pe acasă, cu alergare și bicicletă.
Tura de biclă a fost de fapt un dus-întors de o oră până în Altach în Austria, la cumpărături. Pe amiază, pe o căldură înfiorătoare, pornesc pe coclauri, într-o alergare de 10km, dar cu puțiă urcare. Nu caut să mă rup căci mâine am concurs, dar măcar să mă testez iar pe căldură, să văd câtă apă și sare pierde corpul într-o oră de astfel de condiții. Concluzia e că pierd foarte mult când e cald, aviz turelor următoare.
Duminică mă paște un concurs organizat de un club de alergare din Brülisau, scurt (8.3km), dar pe urcare (873m). L-am ales întrucât era singurul din zonă weekend-ul ăsta și implică o urcare pe Hoher Kasten (1791m), unde nu am ajuns până acum. Pornirea este la vreo 20 km de casă așa că mă tentează un mers cu bicicleta, dar cei 500m+ de urcare înainte de o cursă, mă fac să aleg totuși mașina. Cred c-am făcut bine, căci a fost extrem de cald, chiar și dimineața.
Mă trezesc la 6, mănânc o felie cu unt de arahide, pregătesc un gel și câteva capsule de sare pentru bagajul de concurs (am optat pentru sticla cu “mâner” în dauna sticlei de la rucsac direct în mână, sau rucsacul de alergare). Umplu sticla cu apă + electroliți și zeamă de lămâie.
Ajung în Brülisau pe la 7 jumate, achit taxa și-mi ridic numărul. Primim și două bilete pentru telecabina de Hoher Kasten. Unii din participanți s-au dus în zona casei de bilete ca să le vândă! Și eu care aveam impresia că doar esticii sunt “bișnițari” 🙂
Planul ar fi să scot sub 1h, dar la un calcul simplu asta înseamnă cam 7:30 min/km – pace prea optimist pentru căldura de azi + traseul respectiv. Ok, măcar să fiu în prima jumate a clasamentului. Lumea e foarte variată, fiind parcă mai mulți trecuți de prima tinerețe. Lume foarte sportivă în Elveția, la toate vârstele. Sunt chiar destui bătrâni în maieu de alergare, bronzați și cu mușchii bine reliefați. Pfoai, o să arătăm și noi așa la vârsta lor?
Se apropie startul așa că fac o tură scurtă de încălzire și cu ceva elevation, apoi mă prezint la locul de pornire. Iau câteva guri de gel cu apă. Avansez destul de greu căci e aglomerat și se merge momentan pe un drum îngust asfaltat. Sper să devină curând trail. Trec vreo 2-3 kilometri pe asfalt, apoi intrăm în sfârșit pe potecă. Momentan am ținut un pace decent pe porțiunea de asfalt, nefiind nici exagerat de abrupt. Trail-ul e fain, dar și abrupt pe alocuri, însă e la umbră și mă încăpățânez să-l alerg, chit că încet. Iau o pastilă de dextroză. Deși e cursă scurtă, au fost în total 3 puncte de alimentare cu apă și ceai, precum și bureți cu apă rece și niște dușuri-spray pt răcorire. Excelent!
Urmează o mică porțiune de plat, chiar cu puțină coborâre, unde accelerez puțin și mai depășesc din lume. Până acum am tot fost depășit pe urcare, chit că nu mergeam chiar încet în concepția mea. Dar m-au depășit toate felurile de oameni, inclusiv copii și lume mult mai în vârstă. Oh well… Ajungem și în șaua de sub vârful Kamor, unde e un punct de belvedere și se vede perfect spre Nord: valea Rinului și Bodensee-ul. Pe aici am mai fost în primăvară cu Monica, însă tunci am cotit stânga, spre Fänerenspitz. Acum facem dreapta către creastă, pe un urcuș susținut, dar alergabil. Pe final simt că încep să scârțâi și mai fac câțiva pași unde chiar e abrupt bine sau sunt bolovani prea mari.
Curând e un alt punct de alimentare (nu m-am oprit pentru băut la niciunul, doar m-am răcorit din mers cu buretele rece – adevărată binecuvântare!) și începe traseul de creastă. Aici reîncepem alergatul pe asfalt/drum pietruit, lucru nu foarte plăcut, dar scade și panta ceea ce e bine. Pe de altă parte am revenit la alergat pe soare și scade simțitor ritmul. Mai urmează câteva denivelări, apoi, după o mică șa, urmează urcușul final de 1km, până pe vârf. Urcuș care e chiar abrupt – sunt trepte și/sau bolovani mari. Chiar cu 100-200m înainte de final mă trăznește o senzație de rău (leșin/amețeală) așa că mă pun pe mers și mă concentrez să rămân pe picioare. Lumea mă încurajează, dar prefer să-mi văd de ritmul meu decât să o fac lată chiar aici. Între timp, sunt depășit de foarte mulți, dar asta-i viața. Îmi aud numele la microfon, când sunt încurajat pentru ultimii metri. No, trece cu bine și asta, trec linia de sosire după 1h 15 minute. Mai mult decât mă așteptam, decent având în vedere condițiile. Nu am putut mai mult.
Mă pun pe băut urgent tot felul de lichide (suc, izo, bere fără alcool) și mănânc o banană + 1 măr + turtă dulce. Îmi revin un pic, dar sentimentul de a claca după doar 1h e foarte aiurea. Oare ce o să fac la ultra? Well, în nici un caz să alerg cu pace de 7-8 pe urcare :)) Mă pun pe făcut poze, îmi recuperez bagajul și mai stau puțin să mă odihnesc.
După ce vorbesc la telefon cu Monica, îi dau în jos într-o semi alergare, întrucât rucsacul e foarte enervant, quazii sunt distruși, iar poteca nu e dintre cele mai alergabile, plus că e plină de lume. Ajung după 30 minute la mașină, las bagajul, apoi merg pentru un suc la un birt local, unde s-au strâns deja mulți oameni, urmând premierea. Înfulec repede niște sare sub forma unor cartofi prăjiți, apoi plec spre casă.
Cei mai buni timpi de azi au fost 42 minute la masculin și 52 minute la feminin. Multă lume cu timpi buni – eu am fost pe locul 40 din 46 la categoria mea de vârstă. Uimitor, au fost câțiva oameni născuții în anii 40′ și 50′ cu timp mai bun decât al meu, ba chiar cu timpi sub o oră. Uau. Sper să fiu și eu așa când oi fi bătrân.
Ca să fie treaba treabă, m-am înscris la Ciucaș Ultramaraton, 10 Septembrie… Pam pam!
Spor la alergare!
Turele de Sâmbătă:
Alergările de Duminică:
Leave a Reply