Data: 25 mai 2016.
Destinația: Altstätten - vf. St. Anton, Elveția.
Monica.

De mult timp ne tot străduim să avem grijă cu somnul și tare greu e după 30 de ani de dormit haotic și prea puțin. Dar o tendință de îmbunătățire există. Sunt săptămâni când o tot facem lată, dar și zile când ne iese. De când am venit în Elveția, parcă-i puțin mai ușor să ne culcăm devreme. După ora 10 nu mai putem face duș sau gălăgie. Doar păsărelele se mai aud.

Acum 3 zile am ieșit la o plimbare scurtă la răsărit și m-am umplut de energie. Încerc să repet experiența, adăugând și o alergare. E o explozie de flori perioada asta, iar temperatura e perfectă.

Ce bine ar fi dacă aș reuși în fiecare dimineață să mă trezesc înainte să răsară soarele, să-mi beau în liniște cafeluța și apoi să ies la o alergare pe lumina genială a dimineții.

Azi am reușit și o să mai încerc căci mi-a fost tare bine. Mă trezesc pe la 5 și ceva dimineața. Ștefan încă dormitează. E liniște și răcoare. Cobor la cafea în fața casei. A început deja să se lumineze și crește nerăbdarea de a ieși la alergat. Dar nu mă grăbesc.  Abia pe la 6.30 sunt gata echipată. Un vecin se urcă pe bicicletă și pornește spre muncă probabil. În rest, nicio mișcare pe străduțe.

Nu am un plan de traseu. Mă gândesc la o tură scurtă de energizare, dar mă ia valul și la viteză și la distanță. Descopăr noi poteci interesante prin pădure, care mă scot la vârful St. Anton. Mă oftic că nu e și Ștefan cu mine și că nu am luat aparatul foto. Mi se pare totul incredibil de frumos. Ceața se joacă cu razele de soare. Totul strălucește în jur în timp ce alerg singură la deal.

Din când în când scot mobilul pentru poze. Aș vrea să-i arăt lui Ștefan cât de fain e, dar nu ies oricum ca-n realitate. Râd zgomotos. Oricum nu e nimeni în jur.

Gata, deja s-a luminat bine și ceața bate în retragere. Urmează o coborâre desul de lungă până acasă unde alerg ca o nebună, cu plăcere maximă. Abia aștept să-i povestesc lui Ștefan.

Când încarc ruta acasă mă uit uimita la viteză.