Destinația: Norvegia, circuit din Oslo (aeroport), prin Beitostølen și Lillehammer, cu bicicletele și cortul.
Perioada: 24 iulie - 6 august 2023. Echipa: Ștefan, Monica, Jan Victor (1an și 6 luni), Mirela, Marius, Victor S (1 an și 7 luni)

A 6-a parte a jurnalului: zilele 17-18, Lillehammer – Moelv – Brumunddal (Mjøsparken) – Hamar  / parte din rută pelerinaj Gudbrandsdalsleden

Jurnal primele 4 zile și o introducere: Norvegia bike & camp 2023, aventuri cu copilași și ploaie / #1 Oslo – Dokka
Jurnal zilele 5-7: Norvegia bike & camp 2023 cu copilași și ploaie, #2 Dokka – Beitostølen
Jurnal zilele 8-11: Norvegia bike & camp 2023, aventuri cu copilași și ploaie / #3 Beitostølen – Randsverk
Jurnal zilele 12-14: Norvegia bike & camp 2023 cu copilași și ploaie, #4 (zilele 12-14) Randsverk – Forset
Jurnal zilele 15-16: Norvegia bike & camp 2023, aventuri cu copilași și ploaie / #5 Lillehammer

#17: 01 august, marți / Lillehammer – Steinvik Camping, Moelv / 38 km, 430m+

Strângem cortul și ne mutăm la măsuțele de lângă recepție. E 9 dimineața. Eu cu Victor suntem la micul dejun, iar Ștefan aduce bicicletele și bagajele.

Mai băgăm nasul din când în când și în interior să ne încălzim 🙂 Ca de obicei așteptăm să-și consume băieții energia și să pornim cât să prindem somnul lor de prânz. Oricum să fim gata cu toate mai devreme nu e tocmai ușor. La 12 suntem echipați de ploaie, suiți pe biciclete. Zilele alea fără urcări la care ne așteptam de la traseul din vale nu sunt tocmai așa plate. Mai ales când alegem forestiere, ocolind drumul mare cât de mult putem. Dar s-a mai adunat perioada asta ceva antrenament și merge ok treaba.

Pedalăm puțin prin Lillehammer, apoi de pe drumul mare asfaltat intrăm pe un forestier. Încă picură. Sperăm sa nu avem surprize prea mari pe aici.

Prima pauză mai lungă o facem la o mică plajă – Kvitsand Badeplass (link google maps). Din păcate ajungem când taie unii copaci pe aici și e cam mult zgomot. Dar se retrag oamenii la un moment dat. Mă uit la ei cu ce relaxare par să muncească… fără fețe încruntate, ci cu râsete și voie bună.

Copiii se joacă cu nisipul, noi gătim niște paste. Marius se încumetă și la o baie în apa destul de rece… Tot visez și eu la o bălăceală, dar am nevoie de soare arzător când ies. Deci zic pas.

Facem o scurtă plimbare cu Victor și găsim iar afine. Îi place să le culeagă. Sperăm să mai doarmă puțin azi, să mai putem pedala, căci s-au scurs până acum abia 14km.

Mai continuăm încă vreo 6 km pe forestier și revenim la drumul asfaltat. Nu e așa aglomerat încât să deranjeze. Victor reușește să mai bage un somn scurt.

O foarte scurtă oprire mă face iar să tânjesc la potecuțe. Dar planul e să ajungem mai departe azi.

Găsim un loc de joacă în orășelul Moelv și avem noroc de vreme ok aici, cât să se joace ghindocii după ce au stat multicel în calești. Nu mai e mult până în camping, dar deja nu mai avem cu cine negocia. O gustare, joacă și o scurtă interacțiune a lui Victor cu un copil de pe aici, iar o fetită mai mare blondină.

Pe la 7 seara ajungem în Steinvik Camping de lângă Moelv, cu oprire la locul mare de joacă de la intrare, ce nu poate trece neobservat. Încercăm apoi să grăbim procedurile de pus cortul, spălat copiii ca să îi putem băga la somnic.

Stăm până târziu pe afară. Mirela se bagă la o baie în lac/râu. Pe mine nu mă atrage apa asta. Și oricum nu seara 🙂  Apoi treburi clasice de spălat rufe, vase și puțină relaxare.  Nu plouă și suntem pe finalul vacanței. Probabil sunt singura care ar vrea să mai continue vacanța asta, măcar vreo două săptămâni așa. Simt că abia mi-am mai intrat în mână.

Link ruta Strava ziua 17

 

#18: 01 august, marți / Lillehammer – Steinvik Camping, Moelv / 36 km, 360m+

Soare. Dimineață cu strâns cortul și căutat cazare pentru următoarele două nopți din diferite nevoi. Găsim ceva ok și cu ocazia asta știm ce avem de pedalat azi. Mâncăm la mesele de lângă locul de joacă colorat, să putem profita de el cât putem până pică copilașii de somn. S-a cam format obiceiul deja de a pleca în jur de ora 12, ușor decalați de Mirela și Marius.

Am câteva plaje salvate pe traseul de azi, dar cel mai bun loc de oprit cu copiii pare Mjøsparken (site descriere parc). Le prinde bine copilașilor să ajungă în locuri amenajate special pentru ei 🙂

Să nu-ți imaginezi vreodată că un drum fără urcări în Norvegia e cu adevărat așa 🙂

Decidem să oprim în Mjøsparken chiar dacă Victor încă doarme, ca să ne bucurăm de loc când se trezesc. O decizie bună aș zice. Noi ne mai plimbăm o perioadă cu căruciorul ca să-i prelungim somnul. Ne bălăcim puțin, doar cu picioarele, mâncat, jucat. Foarte plăcut aici. Chiar dacă nu e sălbăticia căutată în vacanța asta, mi se par faine amenajările lor.

Victor se bucură încă mai mult de joaca în nisip decât de apă, de care cam fuge, ce e drept.

Tot nu e suficient soare pentru mine încât să intru cu totul în apă. Oscilează prea rapid între soare și ploaie ușoară măruntă.

Da, bună treabă cu oprirea aici. Îmi iau inclusiv câteva momente de stat singură, întinsă pe nisip și… privit 🙂

Știind că avem cazare stresul e mai mic cu grăbitul spre destinație. Plecăm pe la 4 juma din parc și continuăm spre Hamar, cu câteva opriri la cererea zgomotoasă a lui Victor și una scurtă la supermarket, aproape de apartamentul închiriat. Ceilalți ajung înaintea noastră.

Mare parte din ruta pe care am mers începând din Lillehammer și se va continua zilele următoare este una destul de cunoscută de pelerinaj. Sunt și niște cazări gratuite sau altele foarte ieftine speciale pentru pelerini. Se numește Gudbrandsdalsleden, se întinde de la Oslo până la Trondheim și are peste 600km. E pentru mers pe jos, deci de multe ori am fost doar prin zonă cu bicicletele. Din când în când am mai zărit oameni cu rucsaci mari în spinare, mergând și tot mergând 🙂 Ar fi multe locuri interesante de vizitat pe drum, dar îți trebuie mult timp la dispoziție să te abați des de la drumul principal.

Detalii despre ruta de pelerinaj, inclusiv hartă cu tot felul de locuri de popas, cazări, chestii de vizitat aici: https://pilegrimsleden.no/en/trails/gudbrandsdalsleden

Pe la 7 si ceva seara ajungem și noi la apartament. Joacă, hrănit și adormit ghindoc, târziu, cam ca de obicei. Rămași în liniște, încercăm să pregătim cina cât să fie în tot cu lustra fancy de deasupra mesei 😉

Mâine explorăm orăsul Hamar. Celălalt Victor nu se simte prea mine de ceva vreme. Sperăm să-și revină repede.

Link ruta Strava ziua 18

Urmează o zi de pauză și încă 3 de pedalat până la finalul vacanței.