Destinația: Norvegia, circuit din Oslo (aeroport), prin Beitostølen și Lillehammer, cu bicicletele și cortul. Perioada: 24 iulie - 6 august 2023. Echipa: Ștefan, Monica, Jan Victor (1an și 6 luni), Mirela, Marius, Victor S (1 an și 7 luni)
A doua parte a jurnalului: zilele 5 – 7, de la Dokka la Beitostølen
Despre primele 4 zile și o introducere am scris aici: Norvegia bike & camp 2023, aventuri cu copilași și ploaie / #1 Oslo – Dokka
#5: 20 iulie, joi, Dokka Camping – Etna Familiecamping / 23km, 220m+
Dimineața asta ne bucurăm puțin de soare. În general facem cu schimbul – cine strânge, cine stă cu Victor.
Când merg la plimbare / baie cu V. asist la o scurtă împrietenire cu o fetiță mai mare. S-a lipit de el și își dau flori unul altuia. Hihi 🙂 Mai interacționează în zona cortului și cu partenerul lui de tură, V.S. Un start bunicel de zi, chiar dacă nopțile continuă în același stil minunat, cu un milion de treziri. Ce faină cred că o să fie și vârsta la care își va găsi prieteni prin campinguri și-o să alerge în toate direcțiile și-o să facă năzdrăvănii.
Cu toate bagajele făcute și cortul strâns ne retragem la o cafea pe terasa din camping. Si-o salată bună. Ceilalți au stresul lor cu adormitul și se plimbă cu Thule-ul pentru asta. Nu reușim să ne reunim la liniște și soare. Victor nu avea chef de caleașcă, ci tânjea după …lăptic și apropiere. Așa că încercăm să combinăm relaxarea noastră cu dorința lui.
Legat de organizarea de dimineață, eu prefer să strâng cât mai repede totul și apoi să stau mai liniștită înainte de plecarea în tură. În ideea că nu știu cum vine o ploaie sau o repriză de plâns și-apoi lucrurile se complică. Alții preferă întâi cafeaua și relaxarea, apoi strâns catrafusele.
Trimit locurile salvate pe hartă pentru eventuale popasuri în următorii kilometri. Plecăm totuși cam în același timp, puțin înainte de ora 12, pe vreme încă bună. Soare și cald.
După vreo 2 km pe drumul mai mare, o luăm pe alternativă. Avem parte de aproape o oră de soare pe drum liber și asfaltat, apoi pe forestier, până la prima ploicică. Că doar trebuia să vină, să nu ne obișnuim cu prea mult bine. Copiii dorm momentan, iar noi suntem pe malul râului Etna.
Încercăm să menținem un număr decent de kilometri pe zi, să nu ne forțăm, pe noi sau pe copii (în special pe cei mici), dar atunci când ai de strâns și pus cortul, nu rămâne mult timp pentru stat. În general acel stat se transformă în adormit copilul, mers cu el la baie, schimbat copilul, alergat după el, calmat spirite, spălat vase sau un tricou, gătit, etc.
Așa, revin la traseu. Până la primul popas mai lung se oprește ploaia măruntă care ne-a ținut de urât, apucăm să ne jucăm pe stâncă, iar Marius să intre chiar puțin în apă. Apoi vine un mic potop. Noroc că reușim să punem tarpul și ne putem adăposti sub el. Se alăptează, se mănâncă, se schimbă scutece și vorbe cu un motociclist pe care îl invităm la adăpost. E prima dată când folosim tarp-ul și începe să-mi pară o idee bună că l-am luat.
E o zonă protejată aici, cu petroglife (Helleristninger de la Møllerstufossen). Sunt niște desene pe piatră cu elani, vechi de vreo 6000 de ani. Presupun că sunt cumva recolorate… că altfel ar fi mult prea bine conservate, fiind sub cerul liber și nu într-o peșteră. Știam locul de la o tură precedentă și am venit țintit, chiar daca încă se dormea prin caleștile galbene.
O luăm din loc când se potolește ploaia. Am stat peste 2 ore aici.
Norii se adună iar după puțin timp de pedalat și dăm retragerea la un camping din drum, înainte să reintrăm pe șoseaua principală și să începem o urcare fără șanse prea ok de pus cortul. În special pe vreme d’asta. Aici îmi place că-i micuț, dar are ce ne trebuie. În special o sală mică de mese cu colțișor cu jucării. Si o trambulina afară care-l bucură pe Victor când iese iar puțin soarele.
Ce mai descoperim în campingul ăsta ar fi o pâine delicioasă (sau ne e prea foame) și ciocolată cu cafea. Pe care urmează să o căutăm mereu prin supermarketuri 🙂
E destul de neplăcută umezeala de aici, dar nu ne putem plânge de condiții. Mă întreb dacă aș putea îndesa cumva și o alergare, dar rămân cu întrebarea și mă mulțumesc cu o felie de pizza și-o bere fără alcool până la prima trezire a lui Victor. A adormit foarte devreme azi.
Aș vrea să mă relaxez complet în timpul ăsta, dar ruta și vremea îmi stau pe creier. Cum să fac să avem totuși vreme decentă în zona faina? Mă oftic să rămân singura care a apucat să vadă peisajul de pe aici… Să o luăm prin altă parte și să îi mai dăm o șansă peste o săptămână…? nu sțiu. Cam absurd. Ne uităm și de alternative la DN, dar nu prea merita. Mult e oricum pe pistă de bicicletă separată. Alternativele ar fi mult mai lungi cu drumuri forestiere și urcare de 500m+. Când adaug ploaie și copii în ecuația asta, se scurtcircuitează ideea. Plus că urmează să tot urcăm și temperaturile vor scădea.
Link rută Strava, ziua 5
#6: 21 iulie, vineri, Etna Familiecamping – Leira (Leira Camping and Cabin Center) / 39km, 560m+
Ca să evităm o ieșire din cort în grabă, ne-am obișnuit să avem pregătite pentru dimineață jucării, o carte și ceva de mâncare pentru Victor, gen o banană, un măr sau biscuiți. Începe mai bine ziua așa 🙂
La 7 dimineața ne plimbăm prin camping, iar pe la 8 și ceva ne retragem în foișorul destul de mare de lângă recepție și pregătim micul dejun. Au și copiii unde să se mai joace la adăpost de ploaie. Nu știu cum de trec orele atât de rapid. Masă, joacă, dus rapid, spălat vase, îndesat restul în coburi…
La 11 abia pornim la drum. Urcăm până la drumul mare. Multe mașini nu sunt nici pe aici, dar plouă și bate vântul. VS a adormit, așa că ceilalți continuă pedalatul. Noi mai facem o pauză scurtă pe marginea drumului, până începe să picure iar și-l convingem pe Victor să mai mergem puțin.
Mirela cu Marius găsesc un loc foarte ok pentru pauza de prânz, unde ajungem curând, după o oră de la start și vreo 300m urcați. Stăm aici cât timp se dezlănțuie potopul și pregătim ceva cald la primus. Mi-au cam intrat frigul și umezeala în oase.
Picură ușor când ne punem iar în mișcare. Mă uit cu jind la niște poieni pe lângă care trecem, în care sunt convinsă că aș găsi Cloudberries, dar nu ne oprim acum pentru asta.
Încă puțină urcare mai lină, apoi urmează coborârea spre Aurdal și intrăm pe un drum fain de biciclete care nu mai e pe marginea drumului mare, ci prin pădure.
Chiar îmi place bucățica asta de drum.
Hai că am ajuns la destinație la o oră decentă, pe la 4 după prânz. Oprim la market, fug și până la farmacie pentru ceva cremă pentru Victor, care s-a iritat de ieri și vociferează puternic la atingere. Cert e că nu pare să treacă fără ajutor.
Suntem plouați, cu cumpărăturile făcute, obosiți și cu doi copilași care încep să devină neliniștiți. Abia așteptam să ajungem în campingul ăsta mic, care avea super opinii pe net, pe malul apei. Dar cât timp ne arată ce locuri înghesuite de cort are disponibile, tipul de la camping macină probabil situația și se decide că suntem prea complicați pentru el. Gălăgie, mizerie… cine știe ce îl sperie. E curios și ce naționalitate avem. Cert e că nu ne vrea aici și ne trimite la campingul mare din centru.
După experiența asta rămân cam întoarsă pe dos, oricât îmi zic că na, să îl înțeleg și pe proprietarul campingului. Uit, îmi readuc aminte și tot așa. Mda, îmi lasă un gust amar felul în care ne-a spus că nu suntem bineveniți aici. Nu mă așteptam deloc la astfel de reacții și e prima data, după atâtea călătorii în Norvegia cânt sunt întâmpinată în felul ăsta… În fine, hai să uităm.
Găsim locuri în campingul mare (Leira Camping and Cabin Center), lângă niște mese, sub pini. Curățăm de conuri și punem cortul. Lângă noi mai sunt și unii cu motociclete. N-o să fie prea liniște probabil, dar asta e. Uau, în câte campinguri am stat deja…. mă așteptam la mai mult wild, dar nu s-au aliniat astrele.
Au și loc de joacă pentru copii. Admirăm curcubeul în timp ce Victor udă florile cu lopățica. Încă plouă mărunt, dar nu suficient pentru flori, se pare 🙂
Dus rufe la spălat, mâncat, jucat, adormit copii. Tarpul îl folosesc ceilalți peste cortul lor, doar doar se face mai întuneric înăuntru și doarme mai bine V.S.
Gândurile nu-mi sunt prea liniștite, dar mă străduiesc să le calmez și să iau niște decizii. Până la urmă găsim o cazare decentă pentru 2 nopți în Beitostølen și cum ceilalți cred că dorm deja, ne-o asumăm și facem rezervarea. Ar trebui să putem ajunge într-o singură zi acolo, indiferent de vreme, mai ales că nu o să fie nevoie să mai punem cortul și-o să stăm o zi la adăpost. O să avem mult de urcat mâine, dar cred că ne descurcăm. Le dau mesaj cu cazarea. Sper să se bucure și să ne putem relaxa, oricare ar fi prognoza lu’ pește. Iuhuuu, adorm mai liniștită, știind că e ceva fixat pentru următoarele două zile.
Io-s iubitoare de ploaie, dar mai mult când sunt singură și pot face lucrurile în ritmul meu, când pot să stau la o cafea afară, înfofolită și cu ceva deasupra capului sau pot ieși la alergare prin păduri magice cu ceață și ploicică. În schimb, ploile în formula asta mă cam chinuie, trebuie să recunosc.
#7: 22 iulie, sâmbătă, Leira – Beitostølen (căsuță) / 45km, 660m+
Victor a început să accepte din ce în ce mai bine și sacul lui fain de dormit. La 6 dimineața e voie bună în cort la noi. Se râde, se desenează, se ia o gustare. N-ar avea chef Victor să doarmă mai mult. Păi ce, să piardă distracția? Mă uit la mobil și-mi dau seama că nu am fost foarte explicită cu cazarea. Normal că nu am luat doar pentru noi, ci pentru tot grupul :)) Sper că nu i-am speriat prea tare pe ceilalți că i-am lăsa de izbeliște și treaba lor unde se adăpostesc.
Fug la dușul de dimineață, rece fără voia mea. Acasă fac asta cu intenție, dar aici chiar îmi doream unul fierbinte. Umplu “găleata” ultralight cu apă caldă de la chiuvetă pentru nițel confort la final. Era în bagaj pentru zilele de wild camping, dar uite că poate fi utilă și în alte situații.
O nouă zi ploioasă. Victor îmi adoarme în brațe după micul dejun. Ups… adormitul e ideal în caleașcă, dar acum ce să-i fac. Dacă noaptea nu îi iese treaba cu somnul, să recupereze ziua, cum poate.
Reușim să plecăm pe la 11 azi din camping, pe somnul celuilalt Victor.
Mai peste tot sunt locuri unde îmi imaginam că vom opri la o plaja sau la o mini-drumeție. Nu se potrivesc însă cu realitatea. Nu chestii super spectaculoase, dar simpatice, gen o mică insula de plimbat – Vesleøye sau Kvitvella lângă Fagernes.
Azi ne plouă binișor, dar accepți mai ușor când știi că nu e nevoie să cauți loc de cort și vei ajunge la căldurică cândva, după tură. Pauza mare, de peste 2 ore, o facem la o mică plajă publică – Furustrand Friluftsbad, lângă Heggenes, un loc un foișor închis și-un chioșc cu cafea. E frig, cam bate vântul si deh… suntem plouați, dar e bine.
Avem ceai fierbinte, loc de adăpost și CAFEA pe care nu tre’ să o facem, ci doar scoatem banu’ (f. ieftină). Pini, nisip unde se mai joacă băieții și un lac. Suntem singuri pe plajă, până la un moment dat când vine o familie cu mulți copii, care păreau foarte în elementul lor pe vremea asta. Făceau o tură cu caiacele.
Chiar iese nițel și soarele la un moment dat aici. O oprire reușită.
Pe la ora 16 suntem pregătiți să continuăm drumul spre căbănuța rezervată. Urmează bucata cu urcare mai multă, pe drumul principal de mașini sau pe pista de bicicletă paralelă cu drumul. Vremea e mai ok, cu ploicele lejere pe ici-colo, drumul pe alocuri cam aglomerat.
Se văd munții cu pete de zăpadă. Spre finalul urcării, avem parte de asfalt proaspăt turnat pe pista de bicicletă și pădure de-o parte și de alta a drumului. Noi ne oprim cu vreo 2 km înainte de destinație, căci Victor nu mai are răbdare în caleașcă. Clar are ceva disconfort. Începe iar să picure, dar stăm până se liniștește puțin. Pe la 6 seara partenerii de vacanță sunt în posesia cheii 🙂
Iuhuuu, am ajuns în Beitostølen! Am ajuns la munte! De-ar urma și niște zile însorite să explorăm puțin zona… ce bine ar fi! Până una alta, să ne bucurăm de confort și de faptul că am încheiat cu bine prima săptămână. Iar cu partenerii de drum încă nu ne-am luat la bătaie :))
Copiii par să se bucure de stat la căsuță, după o săptămână de stat numa’ pe afară. Sunt mici exploratori de canapea, sertare, scări, butoane și… cam tot ce prind în cale. Noi ne punem pe gătit, spălat rufe, bucurat de căldură și duș.
A trecut prima săptămână din cele 3 de vacanță. Ne dăm seama că ruta visată nu mai e posibilă și tot reconfigurăm următoarele zile.
Link rută Strava, ziua 7
Asta a fost partea a doua a jurnalului. Urmează și altele.
Leave a Reply