Perioada: 24.07.2015 – 09.08.2015
Destinația: Suedia, Norvegia si Franța.
Echipa: Monica si Ștefan.
Jurnalele precedente, din aceeași serie:
Intro / Prima parte, zilele 1-4 / Partea a doua, zilele 5 – 9 / Partea a treia, zilele 10-12.
Hai că prea am lungit-o cu ultima parte din luna de miere din 2015. Să zic că am lăsat timpul să treacă încât să uit de căldura insuportabilă și aglomerația cruntă din ultimele zile? Ei, hai că au fost destule momente faine.
După aproape două săptămâni petrecute în Suedia și Norvegia și un zbor destul de lung, cu escală și cu emoții pentru biciclete, aterizăm seara la Nisa.
Șoc. Panică. Mă simt complet bulversată și vreau instant înapoi la liniștea și frigul din nord. Eu am fost cu idee asta? August, Coasta de Azur? Dar eu îmi imaginam un camping într-o pădure de pini. La restul detaliilor nu m-am mai gândit. Nu-mi vine să cred că dimineață pedalam pe răcoare.
Încercăm să ne reglăm respirația și pornim la drum, pe biciclete, în căutarea unui camping primitor. Voie bună avem încă și poate n-o să fie așa rău. O să ne obișnuim cu căldura. Noroc că-i seară acum și ne putem acomoda mai ușor. Avem și marele noroc de a nimeri fix în perioadă de caniculă, cu temperaturi de 40+, resimțite ca 100.
Primul stop e la o benzinărie pentru a umfla mai bine roțile și apoi o tăiem în direcția St. Tropez. E, hai că-i plăcut. Privim apusul, drumul e destul de liber. Și avem pista de biccletă. Dar cald tot e. Nu trece mult și ne oprim pentru o primă scăldare în mare. Ei, așa, doar de udat picioarele.
Continuăm pe coastă până ne ia rău foamea și intrăm într-una din stațiuni. Eeee, aici vine șocul și mai mare. Un puhoi de lume care se plimbă de colo colo, zarvă mare, luminițe, palmieri, rochițe care mai de care și dâre de parfum. Iar în acest minunat tablou – doi nebuni în miez de noapte, cu bicicletele încarcate, căutând o terasă. Râdem de situație. Nu ne potrivim deloc în peisaj. Cred că și pentru turiștii de aici suntem o curiozitate.
Potolim foamea și pornim mai departe, cu gândul la un somn bun. Sperăm să gasim un camping cât de curând. Pista de bicicletă nu mai avem de ceva vreme și nu prea-mi place pe șosea. În curând ajungem și în celebra stațiune Cannes, care ne întâmpină cu o deosebită lumină mov. E trecut de 12 noaptea. Uuu, hai la petrecere! Sau… mai bine nu. O lăsăm pe altă dată. Ne simțim cam dubios pe aici. Pe faleza se plimbă domnițe super machiate și aranjate și grupuri de musulmani. Iar pe stradă circulă încet mașini lucioase. Dar lumina rămâne cea care ne dă pe spate. Cu fiecare kilometru înaintat întrebarea “ce căutăm aici” devine tot mai puternică.
Ora târzie sau excesul de luminițe colorate, nu știu care din ele, ne amețește și ne face să ne dorim cât mai rapid retragerea. Găsim pe hartă un camping cu mai puține stele și mergem țintă către el.
În La Napoule, renunțăm la drumul de coastă și ne așteaptă un mic urcuș. E tot ce ne doream să facem la 4 noaptea. Ne rugăm să nu urcăm degeaba și să găsim măcar un loc de dormit.
Ajungem în sfârșit și dibuim un colțișor în campingul ticsit, unde să punem cortul. Pfiu, în sfârșit! Până ne aranjăm culcușul soarele dă semnale că-și va face apariția. Adormim instant și ne trezim târziu.
La ora asta – e trecut de prânz – ar fi trebuit să fim deja pe drum. Dar noi abia am făcut ochi. Aerul e irespirabil. Facem un dus, strangem bagajele și… așteptăm. Mi-e imposibil să mă imaginez pedalând. Ne ascundem la umbra unei arcade de viță de vie și încercăm să ne facem curaj. Pornim la drum abia pe la 3 și ceva la prânz, parțial refăcuți.
Oprim pentru cumpărături și o luăm înapoi spre mare. Soarele ne termină și nici micile urcări și coborâri nu ne ajută. Pedalăm de zici că suntem la un maraton pe la km 30. Hai, apasă pedala, hai încă o dată. Nu trec nici 5 km și deja visăm la o baie în mare să ne răcorească. Sau măcar să ne oprim din chinul ăsta. Drumul în schimb a devenit mult mai fain și mai liber. Cu prima ocazie oprim la plajă. Găsim una mică în drum și pauză, fără ezitare. Am ajuns la Theoule sur Mer. Ne postăm la un cico pe terasă și facem cu rândul o baie binemeritată.
Mi se par mult mai faine stațiunile astea micuțe față de cele renumite de pe Coasta de Azur.
Cu forțe proaspete ne suim iar pe șa. Încep și mai multe urcări și coborâri, iar peisajul devine mai interesant. Vilele de aici sunt mult mai răsfirate și-s chiar plăcute ochiului. Viteza de deplasare e mică și fiecare petic de umbră e motiv de respiro.
Reușim să mai pedalăm 5 km până ne atrage iar o baie în mare. Legăm bicicletele pe o plajă mică și simpatică – Plaje de la Figueirette și mâncăm cea mai bună înghețată, făcută din banane pisate și Nutella. O nebunie. Lenevim istoviți pe plajă și cu greu ne punem iar în mișcare.
De aici urmează cea mai frumoasă parte. Soarele se ascunde după dealuri, temperaturile devin mai rezonabile, drumul e liber. Stânca roșiatică în combinație cu lumina de apus și marea ne entuziasmează. Și ce plăcere să-i dai la vale după un mic urcuș și să simți vântul cum te răcorește! Păi de-ar fi cum e aici toată Coasta de Azur, m-aș gândi să revin. Ne mai înfruptăm și cu mure grăsane, culese de pe marginea drumului. Ce să vrei mai mult?
După încă 10 km de pedalat cu bucurie ajungem seara, înfometați, la campingul “Le Dramont”. Nu pot să uit marea problemă pe care o are Ștefan aici – “cum puii mei sa nu ai hartie igienică la baie la camping de 4* unde dai peste 40 euro/noapte ca să pui cortul?” :)). Mai are puțin și se ia la harță cu cei de la recepție pentru asta. Măcar iese victorios de acolo cu un sul de hârtie.
Hai că a fost o zi faină de pedalat / înotat. După ce ne instalăm și ne dușăm, ieșim la bere. În noaptea asta dormim normal, în sfârșit, iar dimineața vine cu altă plăcere. Să ne aducem aminte că zilele din sudul Franței erau pentru relaxare 🙂
Café, croassant et pain au chocolat! Nebunie!
Cu cortul strâns deja, și bagajele făcute, ne postăm pe plaja de la camping. Eu la soare, Ștefan la umbră.
E 9 dimineața și e perfect. Baie într-o apă limpede și relaxare.
Încă mă întreb de ce am plecat de aici. Nu ne iese deloc o zi plină de făcut nimic. Iar de ora la care am plecat… nici n-are sens să mai comentez. Începem pedalarea după ora 1, fix când bate soarele mai tare în cap. Dar de data asta renunț la adidași. Îmi cumpăr nișe șlapi ieftini și încerc să mă obișnuiesc cu ei. Când mă uit la adidașii cu goretex pe care-i are Ștefan în picioare mi se face rău. Nu știu cum de-i suportă pe vremea asta.
Este înfiorător de cald și în scurt timp arătăm cam așa:
Nu, serios. E imposibil să continuăm pe vremea asta. Ar trebui să pedalăm doar noaptea. Dar ziua ce să faci? Că te topești și dacă stai. Pauze dese și încercăm totuși să mai facem kilometri.
Pe la 6 seara ajungem într-o zonă mai pe placul nostru și ne oprim la plajă și multe sucuri.
Ne refacem binișor aici, cu o baie în mare, un duș rece și o leneveală de o oră și ceva și pornim încrezători spre St. Tropez. Apusul vine curând și o să fie mult mai plăcut de pedalat. Pe unde putem, încercăm să o luăm pe străduțe lăturalnice, mai libere.
Pe la 10 seara ajungem la nebunie. Lumea a ieșit la petrecere și ne strecurăm cum putem cu bicicletele prin mulțime. Am ajuns în stațiunea Sainte – Maxime, iar atmosfera de aici reușește să ne prindă puțin. Muzică tare și voie bună în jur. Ne delectăm cu un cocktail și mă pun pe dansat :). Oricum arătăm dubios. Ce mai contează un dans?
În toiul nopții ajungem în sfârșit în St. Tropez. Mașini fițoase, îmbrăcăminte elegantă, nebunie. Iar ne integrăm într-un mare fel în peisaj.
E mai mișto bicicleta lui Ștefan decât Bugatti Veyron-ul din spate.
Ne oprim și noi la un bar, unde găsim un loc să legăm bicicletele la vedere. Ne-a cam luat oboseala deja. Ar fi cazul să găsim un loc de dormit cât de curând. La 1 noaptea o luăm din loc spre plaja lungă și celebră. Îmi aduceam aminte că sunt multe zone unde am putea pune cortul. Mai pedalăm o oră și oboseala își spune cuvântul. Încercăm un drum către plajă. Țeapă. N-avem cum aici. E plin de cluburi. Ce naiba, parcă acum 6 ani erau doar câteva terase pe toată plaja… Ne întoarcem la drumul principal și încercăm altă intrare. Pfff, nu găsim nimic. Nervișorii își cam fac loc în capul nostru. Vreau doar să dorm. Chiar așa, sunt peste tot cluburi și oameni care se clatină?
La 4 dimineața cedăm și ne punem la somn direct pe plajă cu bicicletele lângă noi, trântite în nisip. Nu mai putem continua. Adormim duși, dar nu pentru mult timp. În mai puțin de două ore începe pregătirea plajei și suntem nevoiți să ne trezim. Măcar avem parte de un răsărit frumos pe plajă. Dar unde-i relaxarea la care visam… nu știu.
Plaja se populează incet încet. Inițial apar câțiva alergători, apoi familii cu copii, apoi lume de toate felurile. Ne retragem și noi la o terasă din apropiere și zăbovim mult și bine acolo. Nimerim chiar un loc fain, cu mâncare delicioasă și cu ceva umbră. Oricum te topești și la umbră. Cireașa de pe tort e descoperirea dușului. Doamne, ce plăcere! Și mai mult – azi îmi primesc și cadoul de final de lună de miere. Un masaj pe plajă. Ne amețește un negru, american din Cleveland cu un super accent, până mă convinge. Îl las pe Stefan la terasă, să păzească bicicletele si plec la masaj, fără mobil. Mai avea puțin și pornea în căutarea mea.
Se apropie de ora 16 când ne decidem să plecăm. Nu-i de stat în St. Tropez și planuim ca în ultima zi să ne depărtăm de coastă puțin, să scăpăm de aglomerație. Iar pe același drum este exclus să ne întoarcem la Nisa.
Pe primele urcușuri am senzații de leșin. Sunt nevoita să mă dau jos de pe bicicletă. Pulsul e la cote maxime. Suntem ca într-un cuptor. Dar nu avem de ales. Trebuie s-o luăm din loc.
Ne mai învârtim și pe timp de zi prin St. Tropez și căutăm alternative de drum. Verificăm trenuri, campinguri… Gata cu nebunia, nu mai vrem.
Mergem o bucată pe drumul pe care am venit, rezolvăm și prima pană din vacanță și în curând facem stânga spre Le Muy. Se schimbă perspectiva. Spre seară chiar am deosebita plăcere de a spune că mi-e frig.
Ajungem seara târziu în camping, muțumiți de tura de azi de vreo 40 km și de faptul că am scăpat de stațiunile nebune.
Ziua următoare, după o baie în piscină și o scurtă alergare prin împrejurimi, pornim spre gară. La alergat am fost singură, pe Ștefan n-am reușit să-l urnesc.
Azi e ultima zi de vacanță. Luăm trenul până în Nisa. Ne distrăm puțin cu adolescenții francezi din tren care au ocupat toata zona pentru biciclete ca să stea împreună să se hăhăie și să bea bere.
Nisa ne primește cu o căldură cruntă și cu aglomerație, bineînțeles. Vizităm orașul, mâncăm, ne mai topim puțin, câteva poze si gata, asta a fost.
Înapoi la frigurosul Berlin și la patul de acasă. Ultima forțare o facem cu drumul pe bicicletă, noaptea prin Berlin, de la aeroport până acasă. Gata cu luna de miere. Pe când următoarea vacanță pe biciclete? Abia aștept.
Leave a Reply