Data: 1 decembrie 2014.
Destinația
: Bucuresti, parcul IOR, Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc.
Echipa: Monica la maraton, Viorela susținătoare, Vio si Mircea cunoscuți în timpul cursei si care au devenit super parteneri de alergare, mama si Alex susținători spre finalul maratonului.

Highlights:
*primul maraton pe plat;
*prima alergare luuungă pe asfalt;
*prima alergare pe gheață si zăpadă;
*primul podium;
*îmi place să alerg când e mai frig;
*ce bine e câteodată să ai cu cine povesti în timpul cursei, dar să si seteze un ritm mai alert;
*prima ninsoare e întotdeauna primită cu mare bucurie.

Ajung în Bucuresti pentru câteva zile, cu treburi de birou si se nimereste să prind maratonul organizat de 1 decembrie în IOR. Să mă înscriu? Să nu? O prietenă mă încurajează că va veni să mă susțină. Mai are doi prieteni care s-au înscris deja – unul la semimaraton si celălalt la maraton. Sunt foarte indecisă. Pe de-o parte as fi curioasă să încerc un maraton pe plat, pe de alta mi-e groază de 13 ture de lac, în Bucurestiul poluat, pe asfalt, fără creste, pământ moale sub picioare, urcusuri, păduri, fără o privesliste care să-mi distragă atenția. Si când ies la o alergare scurtă de 5km evit asfaltul. Ce-o să fac eu 42km? Cumva mi se pare atât de îngrozitoare experiența încât devin din ce în ce mai tentată să încerc să văd dacă rezist psihic. Că fizic tind să cred că n-o să fie chiar asa jale mare; te târăsti, mergi si cumva îl termini. Experiența cu târâtul o am deja.

Pe ultima sută de metri mă înscriu. Ce-o fi o fi. Poate as fi fost mai înțeleaptă să încerc o cursă mai scurtă, dar parcă nu văd sensul. Maraton să fie!

Duminică seară mă duc să-mi ridic kitul de participare si când plec schimb câteva vorbe cu unul dintre organizatori (cred, nu-l cunosc). Rețin cam două lucruri: “ai grijă că e frig rău; noi am alergat azi (sau ieri) pe acolo si ne-au înghețat picioarele” si “sunt 66 de nebuni care s-au înscris la proba de maraton”. No buuun, deci sunt încadrată în categoria nebunilor :)). Nimic nou.

Câteva nopți cu foarte puține ore dormite, haos cu mâncarea si o singură iesire scurtă de alergare în seara dinainte si na că sună ceasul de trezire. E încă întuneric si mă simt foarte obosită. După ce-am amânat alarma de câteva ori reusesc cu greu să mă ridic. Cum mă stiu amețită si cu tendință de întârziere mă străduiesc să ies din casă mai repede. Apuc să-mi fac un ceai de ghimbir, îl pun în termos si mă îndrept înfrigurată spre masină. Brrr. Chiar o să alerg pe vremea asta? Nu mai bine mă întorc în pat, la căldurică? Pe 8 si ceva ajung la locul de unde se va da startul. Încă e puțină lume adunată si mi-e frig încotosmănită cu hainele cu care merg pe munte iarna asa că mă schimb în cele de alergat în ultimul moment. Între timp mai iau o gură de ceai, mai fumez o țigară. Mă gândeam că ar fi bine să alerg puțin de încălzire, dar n-am deloc tragere. Când o să mă pun în miscare o să mă încălzesc sper. Viorela nu a ajuns încă, asa că mi-au ramas câteva lucruri prin buzunarele de la vestă.

Începe cântarea – Imnul României. Mimez doar, căci vocea mea poate zgâria pe creier pe oricine.  Între timp mă gândesc să dau drumul la ceasul cu gps să înregistrez cursa. Dar cum nu sunt obisnuită cu el habar nu am cum să-l folosesc. În realitate nu mai avea memorie si n-am reusit sa-l fac sa meargă. Pun totusi mobilul pe înregistrare ca să pot vedea ulterior cursa.

Pornirea e haioasă. Pe jos e ghețus si alerg cu atenție să nu-mi iau o trântă. N-am mai alergat pe asa ceva până acum, dar mă obisnuiesc destul de repede. Dacă pun piciorul cu toată talpa si hotărât merge. Când împing alunecă usor. N-am un plan în minte si habar nu am cu ce viteză alerg. În prima tură încerc doar să mă încălzesc. Încep să mă trezesc si chiar îmi place. Îmi place si să respir aerul rece, acum când corpul s-a mai dezmorțit. Imediat după plecare apare si Viorela care mă strigă de pe margine. Ieei, a reusit să ajungă si are ceai cald pregătit pentru noi în termos.

*Foto credit: Radu Cristi

 

Mai trece puțin si iar o văd pe Viorela. Nu pricep nicicum cum a reusit să ajungă înaintea mea. Ea în realitate mă astepta la locul de start/finis, loc prin care voi trece de multe ori. Târziu mi-am dat seama că alegasem deja primii 3 km si ea era în acelasi loc. E clar cât de atentă sunt. Bine că a ajuns si că o să-mi numere ea turele că eu nu sunt în stare.

Cred că după primii 4-5 km încep să alerg în acelasi ritm alți doi participanți la maraton: Vio cu steagul si peruca colorată (pe care îl realitate înțeleg că nu asa îl cheamă) si Mircea. Începem să vorbim si rămânem în aceeasi formație mult timp. Mircea este la primul lui maraton. A mai participat la curse, dar pe distante mai mici. Vio are în spate multe maratoane si devine pacerul nostru. Din când în când ne mai temperează sau încurajează că-i bun ritmul. Si taca taca, râsete, zâmbete, voie bună la greu. Viteza, care-o fi ea nu stiu, mi se pare ok. Vio zice că ar fi pace de terminat maratonul in 4h15m. Hmm…înseamnă că alerg prea tare pentru mine si o să fiu distrusă la final. Dar acum mi-e foarte bine. Văd eu la final cum o scot la capăt. Pe traseu ne mai interesctăm cu câtiva alergători pe care-i recunosc: Hiroko Ogawa, care a si căstigat la open feminin si care are în spate muuulte maratoane, Gheorghe Mosion, care pare în mare formă la cei 81 de ani ai săi si Ilie Rosu care este la al 100-lea maraton alergat cu steaguri în mână. Ar mai fi câteva figuri care-mi par cunoscute, dar nu multe.

Începe o ninsoare cam neplăcută, cu mici picături înghețate care se lovesc de față. Genele sunt deja rimelate cu gheață si mă chiorăsc printre ele. N-am fost inspirată să-mi pun niste ochelari. Ar fi fost buni si pentru partea din traseu unde bătea vântul mai cu putere. Comentez că vreau ninsoare d’aia frumoasă, cu fulgi mari si pufosi. N-a durat mult c-a si venit. E chiar frumos acum. Când ninge mă simt ca un copil extaziat. Cred că s-a mai încălzit puțin, iar zăpada a acoperit ghețusul. Acum e prefect de alergat, exceptănd o zonă foarte mică unde e piatră cubică si încă alunecă. E doar un mic ocol pentru cei de la maraton, unde trebuie să alergi până la un voluntar care a stat nemiscat ore bune în frig si înapoi la traseul din jurul lacului.

*Foto credit: Radu Cristi

*Foto credit: Paul Bechea

Foto credit: Radu Cristi

Rămânem mult timp în aceeasi formație de trei. Mă minunez că încă nu am oprit să mă hidratez, în condițiile în care sunt obisnuită să beau constant la orice alergare. Bine…pe frigul ăsta nici nu prea transpir. După vreo 15 km ne oprim totusi la puțină alimentare si încerc să mănânc dintr-un baton pe care îl am la mine. Surpriză! A înghețat. Musc din el, dar nu reusesc să mestec, asa că scuip si pornim mai departe. Măcar am băut putin. Unul dintre voluntarii de pe traseu strigă la fiecare tură la noi “spergeți formația”. Râde de noi că suntem nedespărțiți. Mă tot gândesc la ei că e mult mai greu să stai atâtea ore pe margine, în frigul ăsta. Noi măcar ne încălzim alergând. Si Viorela îngheață pe margine, chiar dacă si-a luat costumul de schi. Se straduieste să ne facă poze si ne asteaptă cu încurajări si ceai cald.

 

*Foto credit: Radu Cristi // Viorela încotosmănită – cea mai tare susținătoare 🙂

Foto credit: Paul Bechea

Mircea dă semne că ar vrea să încetinească. Nu-l doare nimic, dar simte că nu prea mai poate. Încercăm să rămânem o perioadă să-l impulsionăm, dar până la urmă îl pierdem. Si eu parcă încep să resimt oboseala, dar am mare noroc cu Vio, care-i cu zâmbetul pe buze si menține viteza. Pare să cunoască multă lume si strigă des la alții încurajator. Încep să mă întreb câte ture de lac am făcut oare deja. Mircea avea un snur cu 12 noduri si desfăcea câte unul la fiecare tură ca să stie cât mai are, dar acum nu mai alergă cu noi si eu chiar n-am fost atentă. Vio zice că am făcut 9 ture, iar Viorela zice că am făcut deja 11. Scot mobilul să vad câti km s-au înregistrat. Mda, mobilul a cedat; e închis.

Pff, pare că mă îndrept spre marele si celebrul zid. Nu ăla chinezesc, ci cel de pe la km 30, la un maraton. La munte nu prea-l sesizez, dar uite că aici mă loveste cam puternic. Mă simt cam rău, genunchiul drept a început să mă doară foarte tare si îmi piere cheful de povesti. Dacă până aici a fost plăcere pură, de acum încolo începe lupta. Gânduri de renunțare n-am, dar măcar de-as afla cât mai am ca să încerc să-mi dozez cumva efortul.

*Foto credit: Viorela

Ne oprim puțin la punctul de alimentare si simt cum îmi pierd echilibrul. Pfoai ce rău mă simt. Of, de ce n-am mâncat azi? Storc gelul pe care îl am la mine si încerc să beau apa, dar e deja cu cuburi de gheață. Mai are Viorela puțin ceai care mă salvează si pornim mai departe. Se decide si ea să alerge cu noi o tură să mă susțină. Din păcate nu mai am voia bună din primii 30km si nu vorbim prea mult. Încerc însă să mă mențin pozitivă. Viteza am scăzut-o mult tura asta. Nu stiu cum poate Viorela să alerge în costumul de schi si ghete. Ma bucur oricum că este prima dată când reusim să alergăm împreună si ne chinuim de mai bine de un an.

*Foto credit: Paul Bechea

Îi tot spun lui Vio să o ia înainte dar nu vrea. Zice că dacă am alergat până acum împreună rămâne cu mine până la final. Dacă nu a apucat să se antreneze pentru maratonul ăsta cât să tragă pentru un timp bun, atunci vrea să ducă o campioană până la finis. Haha, numa’ campioană nu mă simt. Energie ioc, greață si durere puternică de genunchi. Si clar nu sunt printe primele la cât de încet alerg. Dar îi multumesc mult pentru încurajări. În ultimii km sunt nevoită să mă tot opresc să-mi dau pumni în genunchi că nu-l mai pot flexa altfel. Vio mă îndeamnă să urlu la el si să merg mai departe. Si cam urlu din când în când pentru eliberare, dar nu la el. Oare cât trebuie s-o mai țin asa? Vio zice că mai sunt două ture. Ok, atunci alerg cum pot tura asta si la următoarea, adică la ultima voi da tot ce pot din mine că nu va mai conta. Apar si mama cu Alex. Uau, chiar au iesit din casă să vină să mă vadă. Din păcate m-au prins chiar la final, când cu greu mai schițez niste zâmbete.

Înainte de ultima tură ne oprim puțin la hidratare în ideea că vom alerga tare la final. Dar când să ponim suntem opriți de organizatori care ne spun că gata, am terminat maratonul. Sigur? Cum asa? Sigur, sigur, sigur? Da, am făcut deja cele 13 ture. Aaah si n-am apucat să alerg cât de tare pot si să mă bucur de final. Ne întoarcem puțin pe traseu ca să refacem ultimii metri de alergare. Vio îmi dă niste confetti si refacem finisul cu râsete :).

Cică as fi a doua fată care a terminat maraton. Cum pisici? Nu prea îmi vine să cred, mai ales după târâiala din ultimii kilometri. Mă duc să mă îmbrac si revin la petrecere. Oboseala îsi spune din plin cuvântul acum si dârdâi din toate încheieturile, chiar daca m-am înfofolit bine. Alex mi-a luat un vin fiert. Iau o gură, dar mai mult nu intră. Între timp se mai apropie o fată de finis si pare că începe premierea. Viorela îmi spune că prietenul ei a terminat maratonul sub 4 ore si a fost primul pentru el. Mi se pare incredibil. Foarte tare tipul.

 

Serios? Chiar am fost a doua fată care a terminat? Uau, chiar trebuie să urc pe podium :)). Primesc încă o medalie si un pachețel. Cât de tare!

*Foto credit: Viorela

Mai zăbovim puțin pe acolo si mai stau de vorbă cu ai mei care se retrag cât de curând spre casă. Si-au făcut plimbarea, m-au si văzut premitată. Acum gata, la căldurica :).

Ne pregătim si noi de plecare, adică eu si Viorela, spre un loc călduros unde să mai stăm la povesti, când se anunța iar o premiere – feminin, pe categorii de vârstă. Ups, na că trebuie să urc iar pe podium, de data asta pe cutia mare. Picioarele mi le simt praf si cu greu mă catăr pentru premiere, dar cu bucurie mare. Chiar comentam acum câteva luni că peste vreo 2 ani as vrea să particip la o cursă mai mică să încerc să trag pentru podium să văd cum e. Dar uite că mi-a surâs norocul si s-a nimerit să experimentez asta mult mai curând. Ce-i drept, nu e un loc meritat, căci n-am avut cine stie ce timp de maraton, dar tot e interesant. S-a nimerit asa căci au fost foarte puține fete care s-au încumetat la distanța de maraton pe vremea asta.

Nu stiu când voi mai încerca alt maraton pe plat. Poate o să vreau să-mi mai testez timpul pe plat cândva. Vedem. A fost fain; nu zic că nu, dar parcă tot mai frumos e pe munte. Cumva mi-a lipsit din entuziasmul de la cursele din munți.

Foto credit: Viorela

Foto credit: Viorela

Le mulțumesc voluntarilor – organizatori, fotografi si susținători, că au îndurat frigul si ninsoarea ca noi să avem o experiență frumoasă si multe, multe poze :). Am auzit că si sarmalele de după au fost foarte bune.

Plecăm la masă cu pachețele si medaliile primite. Încă nu-mi vine să cred. O făcui si p’asta :). A urmat recuperarea care a fost mult mai usoară decât mă asteptam. Parcă îsi revine din ce în ce mai rapid corpul după curse.

Timp oficial maraton: 4h23m
Site maraton: www.maraton1decembrie.ro
Filmuleț:

Albumul cu toate pozele adunate:  Album MRNR 1 dec 2014.

Inregistrarea primei părți din maraton (până a cedat bateria la mobil):