Perioada: 29 dec 2011 – 01 ian 2012.
Destinația: România, M-ții Bucegi.
Echipa: Monica si Stefan.
Traseu: Busteni – Refugiul Costila – Busteni / Gura Diham- Poiana Izvoarelor –  Tache – Cab. Mălăiesti – Ref. Scara, inexistent 🙂 sau mai bine zis în căutarea lui – Cab. Mălăiesti – Cab. Diham – Gura Diham.

Cum anul trecut ne-a plăcut asa mult revelionul în doi, cu cortul în Bucegi, ne-am gândit să repetăm figura, schimbând puțin traseul. Era si varianta cea mai comodă, petrecând Crăciunul la Sinaia, cu familia.

În prima zi, am făcut o mică tură de încălzire, până la Refugiul Costila, tot mai spre seară, cănd ne-am eliberat de treburi. Ne-au dat mici emoții niste porci mistreți, dar ne-au lăsat în pace.

Si gata, ne pregătim pentru tura mai lungă. Am parcat masina la Gura Diham, destul de târziu, si am pornit încetisor către Poiana Izvoarelor. Cum nu eram prea în formă, ne-am gândit să rămânem aici peste noapte si să pornim ziua următoare, odihniți, la prima oră de dimineață către Cab. Mălăiesti.

*La Poiana Izvoarelor, unde am dormit regeste si muuuult

Prima oră la noi, n-a fost chiar cu noaptea în cap, însă am reusit să ne punem în miscare la răsărit.

O luăm pe Take Ionescu, de data asta admirăm traseul pe lumină (anul trecut l-am făcut noaptea, în sens invers). Uite si cabana! Am o foame de lup. Abia astept să ajungem si să facem o mică pauză.

Am stat cam mult la Mălăiesti. După prânz am pornit spre refugiul despre care din păcate nu ne-am interesat suficient înainte si unde speram noi să petrecem. După ce am plecat de la cabană s-a lăsat însă ceața si ne-a furat privelistea.

Hai că de aici mai avem puțin, ne gândeam noi, până la refugiu si gata efortul pe ziua de azi.

Ce coafor pentru seara de revelion? Uite aici ce frumos am părul 🙂

În curând apune, si refugiul nu vrea să apară. Harta veche pe care o avem la noi nu prea ne ajută. Dar parcă pe aici trebuia să fie….

Si începem să ne învârtim în căutarea refugiului. Ceața este din ce în ce mai densă si mai nou, s-a făcut si întuneric. Hai că asta-i culmea! Unde s-a ascuns? Hai să mai înaintăm, că poate pe ceața asta ne-am păcălit si e mai încolo. Si tot mergem si mergem, până dăm de coborârea spre Bran. Ceva nu e bine.

Visul nostru pentru o seară linistită începe să se cam spulbere. Stefan îl sună pe Andrei să-l roage să mai verifice pe internet detalii, poate ne-a scăpat nouă ceva. Din păcate nu ne-a fost de prea mare ajutor. Deja gândurile lui Stefan începeau să o ia puțin razna. Îi vine inclusiv ideea năstrusnică să coborâm noaptea, pe un traseu lung, periculos si fără urme, până în Bran, asta… după o zi întreagă de mers. Deja se enervează. Mâinile i-au înghețat, vorbind la telefon cu Andrei si tot ce vrea acum este să scape de locul acesta.

Se pare că refugiul Scara nu mai există, cu toate că înțelesesem că au făcut unul nou. Dar nu m-am gândit că l-au făcut în altă parte si că era vorba de Ref. Saua Țigănesti. Se mai întâmplă… când nu-ți faci căutarile temeinic înainte de plecare si nici nu te gândesti să întrebi la cabană înainte de aventurare.

Nu-i apus colorat ca anul trecut, dar totusi mă fascinează cum arată asa, în ceață.

După ce s-a mai linistit atmosfera am insistat să rămânem cuminți pe platou. Punem cortul pe aici pe undeva si asta e. Adio refugiu, dar avem cort totusi. Nu-i bai, măcar nu l-am cărat degeaba. Zis si făcut. Ne-am întors puțin, am găsit un stâlp de marcaj si am pus cotul fix lângă el, ba chiar l-am si legat de stâlp. Deja ne imaginam un viscol crunt peste noapte si stâlpul parcă ne dădea o oarecare siguranță sau măcar ne ținea de urât.

E friiiig! De ce e atât de frig? Mi-au înghețat picioarele. Noaptea a fost destul de chinuitoare si nici gând de data asta să mă trezesc la 12 noaptea să sărbătoresc trecerea dintre ani. Nu ies din sacul de dormit nici bătută. Nici măcar la baie nu m-am dus, cu toate că as fi avut nevoie. Oricum pe o vreme ca asta n-o să vedem nimic.

Pare să se lumineze afară. Suntem deja în prima zi a anului 2012, iar eu simt frigul până în măduva oaselor. Deschid cortul să văd cum mai e vremea. Tot asa ceață o fi? Uaaau! Ce zi superbă de început de an. E soare si mare de nori în jurul nostru. Cum poți să-ți începi anul mai frumos de atât? Mai ales când nu te astepti să se schimbe totul peste noapte.

Hai să iesim din cort. Dar ghetele sunt bocnă si nu resusesc să bag picioarele înghețate în ele. Mă chinui ce mă chinui si până la urmă intră, dar n-am rezistat mult. Începeam să nu-mi mai simt degetele de la picioare si i-am scos cât am putut de repede. Aaaaau, ce durere. Nu vreau să-mi imaginez durerea unor degerături grave, daca la puțin înghet e si asa destul de puternică. M-a salvat geaca de puf a lui Stefan si în 10-15 minute au început să-si mai revină.

Am scăpat si de partea cu frigul, m-am agitat puțin si m-am încălzit. Uite ce zi superbă! Sunt tristă că nu putem să mai rămânem. Asa că hai să strângem catrafusele si să pornim. Nu aveam alt traseu de făcut, ci doar întoarcerea către casă. Da, din păcate, trebuie să ne întoarcem. Ne plimbăm puțin pe platou, mai profităm de soare si înapoi, prin Hornul Mare, cu oprire mică la Mălăiesti.

De la Mălăiesti am luat-o de data asta pe drumul clasic, prin Valea Glăjeriei, către Cabana Diham. Drumul e mai usor, dar mai lung. Eu eram deja cu genunchii în pioneze si cu multe băsici  provocate de bocancii de iarnă si mă comportam ca un ieduț neajutorat, imitându-i sunetele la fiecare pas la care trebuia să îndoi excesiv genunchii.

Când am ajuns la Diham, am intrat puțin în cabană si ne-a surprins o super atmosferă a la anii ’90. Parcă ne-am întors în timp. Mi-a plăcut, dar trebuie să ajungem în seara asta înapoi la Sinaia. De aici am pornit împreună cu alte două persoane si am luat-o pe scurtături până la Gura Diham, unde ne astepta de data asta masina si nu un drum interminabil ca anul trecut. Pe drum ne-am oprit câteva minute într-o poienită superbă, unde se zăpada strălucea puternic, în lumina lunii.

Am ajuns la Sinaia, dar seara nu s-a terminat. După dusul mult asteptat si dat de căldură băsicile mele infectate si au luat-o razna. În jumătate de oră a început să se vadă o dungă rosie pe picior. Era infecția care se răspândea vizibil cu o viteză uimitoare. Asa că n-am stat mult pe gănduri si direct la spital am mers. Au tras bine de toată pielea moartă de pe acolo, au curățat bine si au băgat în mine antibiotice si antiinflamatoare. Întorsi acasa, somnul linistit la care visam s-a lăsat asteptat, durerile începând să crească în intensitate. Uite-te si tu ce nebunie de la niste amărâte de băsici. Pe munte, după ce am trecut de faza inițiala de disconfort, nu mă deranjau asa tare, fiind frig. Asta e, o să treacă, dar ar fi cazul să vad ce-i de făcut cu bocancii.

Un an nou plin de bucurii, trasee frumoase pe munte si cât mai puține basici 🙂 !