Perioada: 29 dec 2010 - 01 ian 2011. Traseu: Bucegi: Cota 2000 - Piatra Arsa - Babele - Vf. Omu - Hornul Mare - Cab. Mălăiesti - Tache - Poiana Izvoarelor - Gura Diham - Busteni. Echipa: Monica si Stefan.

O iesire la munte, încă vie în memorie. Putea oare să fie mai frumos de atât primul revelion cu Stefan?

Pe scurt, am avut trei zile la dispoziție pentru o tură pe munte, în doi, departe de civilizație. Poate în Bucegi nu e tocmai alegerea perfectă, căci în general este mai aglomerat, dar nouă ne sunt dragi locurile de aici.

Am plecat destul de târziu din Sinaia, asa că am ales până la urmă să urcăm cu telecabina pâna la Cota 2000. De aici, a început plimbarea. Lumea e la schi, iar noi suntem cu rucsacii imensi în spinare, pregătiți pentru direcția Omu, unde urma să petrecem noaptea de revelion.

Nici nu plecăm bine că ne si oprim la povesti cu un jandarm care nu mai stiu ce păzea pe acolo, dar era bucuros să ne vadă pornind la drum si dornic de vorbit. Tot ce ne mai aducem aminte din discuție era că avea mai multe joburi si că soția lui era pictoriță.

Am plecat zâmbind mai departe, către Piatra Arsă, unul dintre locurile copilăriei mele. Vremea e perfectă. Nu puteam spera la mai mult, iar jnepenii sunt încotosmăniți cu zăpadă. Nu mai încap în mine de atât de multă bucurie. Acum câteva ore eram în față calculatorului stresată de tot felul de urgențe si acum sunt parcă în altă lume.

Zăpadăăăăăă! Mă simt copil, râd si mă joc cu zăpada.

Nu ne grăbim nicăieri. Mai facem un popas lung si la Piatra Arsă. Cu soarele arzând, o bere intră perfect, în timp ce stăm tolăniți în zăpadă.

*reclamă la Timisoreana 😛

*uite ce mici suntem 🙂

Hai totusi să pornim mai departe că mai avem puțin si adormim pe aici.

Am uitat că e iarnă si că se lasă întunericul asa repede. Soarele apunea când am ajuns la Babele.

Chiar dacă s-a făcut destul de târziu nu putem să nu oprim la o ciorbița buna la Gina si Ginel, dacă tot suntem în zonă.

În prima noapte, am înnoptat la cabana celor de la Salvamont. Era renovată si am dormit împărăteste pe canapeaua din sufragerie, după ce am stat seara ore bune la povesti cu ei despre peripeții pe munte, cu turistii de prin Bucegi si despre întâlnirile cu ursii (pe salvamontistul care era de serviciu îl chema Roco, si tocmai ce se reunise cu familia de sărbători, soția fiindu-i plecată în Spania).

Pe 31 decembrie avem un drum scurt de făcut până la Vf. Omu, asa că ne trezim târziu si lenevim la soare.

Mai facem un popas la Cerdac, lângă Releu, pentru masa de prânz, cu privirile îndreptate către Colții Morarului. Până aici nu ne-am întâlnit cu nimeni pe traseu. Când să pornim, ne intersectăm totusi cu două persoane care mergeau pe schiuri de tură, tot spre Omu.

*Colții Morarului

În zare vedem un grup de 2-3 persoane (printre care, aflăm mai târziu, este si Bubulu) care se bucurau de zăpada neatinsă, pe schiuri.

După prânz ajungem la Omu si ne tot învârtim în căutarea unui loc unde să punem cortul. Nu prea am avea voie, dar pentru câteva ore noaptea, nu cred că vor fi probleme.

Trecem si pe la stația meteo pentru a le spune “la mulți ani”, unde ne oprim la un ceai cald. Noi am rămas fără gaz din păcate. Aveam un primus vechi, cu butelie fără filet si…s-a trezit să fâsâie când am despachetat. Mâța neagră stă la căldurică, pe pătură, lângă un mini brad din plastic, împodobit. I-o fi rău?

Cireasa de pe tort a fost apusul. M-am trântit pe zăpada tare, mă învârteam de fericire si râdeam de cât de bine si cât de frumos era.

Pe cât de călduroasă a fost ziua, pe atât de friguroasă mi s-a părut noaptea. Ne-am băgat în cort, am mai stat la taclale si am încercat să jucăm scrabble (făcut de noi, în variantă “travel”, din carton) până ne-a intrat bine de tot frigul în oase si ne-am afundat în sacii de dormit. Ațipisem când a sunat ceasul pentru trecerea dintre ani. Cu greu am iesit din cort si am urmărit artificiile ce se vedeau în vale.

Mi-am luat totusi ceva de seară la mine special pentru această noapte -mănusi rosii cu fundiță :)). Iar pentru petrecerea din cort am avut câteva guri de Bailey’s.

Uite ce fotogenică este cabana pe timp de iarna:

Noul an ne-a întâmpinat tot cu soare. Si cât de binevenit a fost după frigul îndurat peste noapte. Am ales un loc foarte prost pentru cort, fix în bătaia vântului, ca să nu mai zic că era fix în zona unde vara este toaletă :P.

În bătaia unui vânt destul de puternic, tot mi-am făcut o cafeluță de dimineață. Asta-i poză de “asa nu!!!”:

Gata revelionul. Decidem să ne întoarcem pe la Mălăiesti. Înainte de coborârea pe Hornul Mare, care era umbrit, am făcut un popas de stat si rânjit la soare. Azi parcă e ceva mai populat muntele. Nu suntem singurii care stau la plajă acum, în vârf de munte.

Ne-am oprit si la Mălăiesti să mâncăm si să ne mai relaxăm puțin, iar spre seară, când soarele se pregătea de apus, am pornit spre Busteni, pe Tache. Nu e asa multă zăpadă, iar pe traseu sunt urme.

Când am ajuns la Poiana Izvoarelor simțeam deja oboseala si eram usor îngroziți de drumul lung si plictisitor care va urma până acasă. Ne refacem fortele cu pisica în brate si pornim spre Gura Diham – Busteni. Cabaniera de Omu sta aici pe timp de iarnă si s-a bucurat mult când i-am arătat pozele cu ea, acoperită de zăpadă.

Ce linistită as fi mers pe aici cu niste colțari….

Si de aici a început chinul. Ajunsi la Gura Diham, seara târziu, am mers pe drumul care părea nesfârsit spre Busteni. Si am mers si am mers si nu ne se mai termina. Era noapte, eram obosiți, picioarele refuzau să ne mai asculte si nu mai era nimic în jur care să ne distragă atenția. Dar ne străduiam să rezistăm cu gândul la cât de frumoase au fost ultimele două zile si cât de bine va fi si acasă la Galea, unde ne asteaptă un dus fierbinte, un pat moale si o trezire în miros de cafea 🙂