Destinația: Elveția, din Altstätten spre Bodensee, apoi pe malul lacului Thal - Romanshorn - Kreuzlingen, Stein am Rhein, Schaffhausen, Winterthur, Pfäffikersee.
Perioada: 21 - 29 mai 2022.
Echipa: Ștefan, Monica, Jan Victor (4 luni)
***A fost greu? Da. Am repeta? Da. :)

Un jurnal mai mult despre supraviețuire, adaptare cu bebe la drum și cu un corp nițel cam destrămat, despre managementul somnului și al plânsetelor și mai puțin despre locurile prin care am trecut. Clar e mai fain prin zonele muntoase, dar nu-i rea nici zona asta din Elveția.

Sâmbătă, 21 mai – 28km, 60m+ / Altstätten – Bodensee (Thal)

Uau, ce zi! Mi-a depășit așteptările. Victor nu a plâns, ba chiar a părut că se bucură de prima lui aventură cu “bicicleta si cortul”.

Pornim de acasă după prânz, încărcați de bagaje, fără prea mari speranțe de a lega mai multe zile, dar cu entuziasm și poate ceva stres. De dimineață avem grijă să-și faca Victor somnul de frumusețe la o plimbare prin oraș, să nu plece nervoșel la drum.

Prognoza e cu multă ploaie. Să vedem cum ne-om descurca. Oricum mai bine ploaie decât soare necruțător. Suntem convinși că n-o să fie ușor cu bebe, care încă plânge mult, nu acceptă suzetă, se chinuie mult să adoarmă cu maxim de ajutor etc. Până la urmă e greu și acasă, iar cu somnul lui nu văd cum ar putea fi și mai rău în vacanță. Legat de puterile mele: n-am mai pedelat de… nu mai știu când, încă am multe kilograme în plus și diferite dureri. Am tot făcut gimnastică, fizioterapie, dar corpul nu pare să vrea să-și revină prea repede. Însă dorul de ducă e prezent și sper ca și noului membru al familiei să-i placă să se aventureze cu noi. Luăm multe în plus cu noi că deh… nu știm ce ne așteaptă și ce e drept, nici nu avem timp să analizăm prea mult. Haine groase, subțiri, foarte multe body-uri căci pot fi zile în care murdărește câte 4-5, lapte praf de urgență etc.

Pe lângă noua echipă, am și echipament nou. M-am trezit fix înainte de plecare cu o surpriză, o bicicletă noua, cu cadrul de damă. Ceva ce nu mi-as fi ales cu singuranță singură. Bombăn eu nițel, găsesc tot felul de inconveniente, dar cel mai probabil, a făcut bine ce-a facut. Clar aș fi amânat la nesfârșit să renunț la tănculețul meu. Totul se cam organizează în grabă, printre picaturi (sau plânsete). Gata, o facem! Dacă ne întoarcem mâine cu coada între picioare nu-i bai. Mai încercam cu altă ocazie. Iar cu concediul lui Ștefan, vedem noi ce drumeții pe lângă casă facem.

Ca rută, vrem să fie plat și apropiat de casa. Tura asta e mai mult de test, de adaptare.

Drumul de acasă până la Bodensee l-am mai tot făcut, mai departe însă n-am mai fost. Victor e liniștit în caleașca lui galbenă, se uită curios în jurul lui. Aventurăăăă!  La un popas pentru alăptat, descoperim însă că e plin de mizerie, din cap până în picioare, deși drumul până aici a fost integral pe asfalt uscat. Pe haine nu e o problema, dar cu fața și probabil gura plină parcă nu sună bine. Il cam luăm vederea din păcate, încercând să punem paravan pt tot ce aruncă roata / apărătoarea de la bicicletă. La un moment dat drumul devine cu pietriș, dar ok pentru pedalat. Scădem și mai mult viteza. Facem destul de multe pauze scurte, in special pentru Victor sau pentru mine, care resimt efortul.

*noul meu echipament 🙂

O oprire importantă e la primul Burger King din drumul nostru. Nu puteam rata șansa apărută. E o treabă de nostalgie, de când muream de foame noaptea, prin Suedia, în prima zi dintr-o tură tot cu bicicletele (care a fost luna noastră de miere), iar BK a fost salvarea. A fost cel mai bun cheesburger mâncat :))

Ajungem în camping destul de istoviți și mulțumiți de prima zi.

Spre seară Victor n-a mai avut întunericul de acasă, condiție pentru o adormire finală de noapte și s-a trezit după 10 minunte, urmând să adoarmă greuț rău la loc. Am apucat și noi să ciocnim o bere, nu să o și terminăm 🙂 Noaptea n-a fost nici ea usoară, iar de la 5 dimineața am tot sperat să mai doarmă, însă au fost doar bucățele minuscule și mult alăptat. Sau mă rog… am fost pe post de suzetă până pe la 9 dimineța, când mi-am dat seama, prea târziu ce e drept, că ne chinuim amândoi degeaba.

Duminică, 22 mai – 45km, 180m+ / Thal – Kreuzlingen

După o noapte chinuită, Stefan îl ia pe Victor la plimbare in Marsupi, iar eu ramân să mâ dezmeticesc, să strâng cortul și catrafusele. Nu știu cât somn am reușit să adun, dar mă simt cam buimacă și înțepenită. Cortul de două persoane clar e mult prea mic, când ghindocul ocupă juma de cort :)) Ne-am decis să mergem mai departe, alternativa fiind să rămânem aici o zi de refacere. Dar drumul de lângă cort e din pietriș si e zgomot foarte enervant, în special pentru bebe, când trece o mașină. Plus că ne cam mănâcă tălpile.

Pornim la drum pe la 12. Deja simțim că suntem în vacanța, față de dățile anterioare, când aveam nevoie de 2-3 zile să intrăm în pâine. Eu simt din plin efortul, chiar dacă pedalăm pe plat, iar caleașca lui Victor e trasă de Stefan. Să nu mai zic de fund, care e deja ferfeliță după tura scurtă de ieri. Dar las’ că se bătătorește repede 🙂

*Rorschach

Incep să mă obișnuiesc cu bicicleta nouă, iar pentru problema “unde țin acum apa?” am improvizat ceva ok. Ba chiar îmi place că merge fără probleme. Nici măcar la viteze n-a fost nevoie să reglez nimic. Așa cum a venit în pachet, așa am plecat cu ea la drum.

Cu vremea avem noroc: nu ne bate soarele în cap mare parte din drum și nici nu ne prinde vreo furtună, cu care tot eram amenințați de prognoză.

Facem și opriri scurte, dar și popasuri mai lungi pentru mâncat și joacă pe păturică, la iarbă verde.

Multe zone pitorești pe ruta asta. Mă așteptam la mai multe case moderne, de lux pentru malul Bodensee-ului.

Uiii, ce căsucă!  “kleines Haus, kleine Sorgen” (casă mică, griji mici)

In Arbon e târg. Inițial am vrut sa ocolim, dar până la urmă n-am dat jos de pe biciclete si am luat-o prin puhoiul de lume. Aproape că nu se mai simte urmă de pandemie. Voie bună pe aici, dar prea aglomerat si gălăgie totuși. Facem o pauză de mâncat într-un părculeț mai liniștit și continuăm pe ruta “2” de bicicleta (Rhein Route).

Azi e o zi mai greuță, în care ne oprim de multe ori să îl calmăm pe Victor. Nu i-a ieșit deloc pasența cu somnul și e cam bâzâilă. Transpirație, alăptări fără număr, pe unde apuc, plânsete, joacă, bucurie când mai ațipește sau când ne zâmbește și bucuria revenirii pe bicicletă – cam așa decurge ziua pe scurt.

In stilul nostru caracteristic reușim să forțăm puțin nota. Când am plecat de acasă am stabilit că ne oprim din pedalat la cel târziu 3-4 p.m. și ne relaxăm în camping. Eeee… cine alăpta pe marginea drumului la 7 seara și se pregătea de încă minim juma de oră până la camping, cu speranța că picăturile nu se vor transforma în furtună? Dar am ajuns cu bine, am găsit un camping foarte fain, iar Victor a adormit ceva mai devreme și mai bine.

https://www.strava.com/activities/7185614750
https://www.strava.com/activities/7186825633

Luni, 23 mai – plimbare Konstanz (DE) și Kreuzlingen (CH)

Noaptea n-a fost cea mai usoară și iar nu mai voia sa readoarmă la 5 dimineața, dar până la urmă l-am mai corupt la încă un somnic până la trezirea finală. Azi rămânem în același camping, scăpăm de chinul de a strange tot. Pentru primul somnic de zi îl scot eu pe Victor în Marsupi, urmând să mergem apoi toți 3 împreună spre oraș. Luăm și port-bebe-ul și caleașca lui. Drumul e pe malul lacului, apoi intrăm într-un părculet fain, cu ceva animăluțe, iazuri, păsărele și liniște, loc unde găsesc și o bancă pentru alăptat.

Ooo, ne oprim la o terasă, iar Victor devine somnoros. Îl iau în brațe, molfăie puțin până aproape de adormire, îl mut în culcușul improvizat în căruț, cât să fie mai plat, și adoarme cu degetul în guriță. Uau, ce bucurie! Fără plânsete. Ce viață! Ne înfruptăm cu salată și cartofi prăjiți (o porție mică la două persoane…, hai că suntem cuminți) și-apoi continuăm plimbarea.

Victor nu se trezește. Trecem granița, vizităm centrul orașului Konstanz și oprim scurt la cumpărături. P’astea le facem cu rândul – unul il plimbă pe Victor, să nu se trezească, celălalt în magazin. Acum căutările sunt de pamperși, nu de specialități locale. Tot nu s-a trezit… sper că nu e bolnav. Suntem obișnuiți să adoarmă greu și să plângă multicel de somn. Liniștea ne pune pe gânduri. Cum o dai tot nu e bine :)))

Ștefan mă pune să îi fac poză cu semaforul :)) – nostalgii berlineze cu omulețul verde. Am vrea să ne vedem cu Mihai, un prieten care s-a mutat de curând mai aproape de noi si lucrează aici, dar nu ne potrivim cu programul.

Trecem prin campusul unei universități și ne întrebăm dacă Victor o să aleagă să meargă la facultate. Oare o să se schimbe complet sistemul educațional? Oare ce-o să fie tentat să facă în viață? O sa reușim să îi fim alături în ce își va propune? Sper să ne menținem sănătatea până atunci.

*Tromso mă urmărește…. Oare ajungem vara asta în Norvegia?

La întoarcere trecem prin Kreuzlingen. Abia când ajungem înapoi în camping și ne oprim din mers, se trezește ghindocul. Incredibil cât a dormit.

*Ce-mi plac căsuțele astea!

Întins păturica, alăptat și jucat. Ștefan se apucă de strâns toate cele căci vine furtuna. Bine… noi ne asteptam la o saptamană întreaga de ploaie și până acum mai mult am murit de cald. Ne-a picurat doar puțin de răcorire într-o seară.

Ne băgăm la fix în cort, ne mai jucăm și iar parcă îl ia pe Victor somnul. Începe ploaia. Se sperie puțin la început de la tunete și zgomotul de ploaie amplificat de cort, dar se liniștește repede și adoarme curând. Încă o surpriză. Incredibil cum a decurs ziua asta. Când o să înveți să adormi o să ni se transforme viețile, nu? Chiar se va întâmpla asta? După 20 minute de somn se trezește însă. Măcar e liniștit. Unii au facut discotecă lângă. Se tot chinuie să readoarmă, dar nu îi mai iese.

Ruta Strava: https://www.strava.com/activities/7191361467

Marți, 24 mai / Kreuzlingen – Stein am Rhein / 33km, 200m+

Nu-mi vine să cred ce gălăgie poa’ să facă vecinii de cort… până la 3 noaptea. Și ne-au mai și spus  când am stat de vorbă că o să aibă grija să nu facă gălăgie, fără ca noi să zicem ceva. Ștefan vrea să se ducă să se ia de ei, dar dacă iese din cort iar se trezește Victor. Deși… la cât de des se trezeste, ce mare brânză… La fiecare sforăit mai tare de-al lui tati trebuie să alăptez sau cel puțin să fiu suzeta lui… Nu pricep ce s-a întâmplat. 11 ani n-a sforăit, l-a apucat tocmai acum. Oboseala, bate-o vina…. Sau s-o fi apucat de băutură? :))

Dimineața nu e tocmai usoară. Plouă în continuare și înca nu știm ce să facem? Plecăm… rămânem? Se face ora 10, încă plouă, copilul plânge de somn și trebuie să fie plimbat afară, iar dacă plecăm, trebuie să strângem tot până la 11. Eu nici la baie n-am ajuns încă.

Miros de creier încins. Plânsetele nu prea ajută. Ok, plecăm. Ce să facem aici în condițiile astea? Măcar să înaintăm. Reușim să strângem și ne retragem apoi în cafenea, înainte de plecarea cu bicicletele mai departe. Ploaia se liniștește.

Suntem mai toată ziua amenințați de ploaie, dar nu ne facem griji, suntem bine echipați. Până la urmă nu prindem nici la drumul de azi vreo furtună.

Drumul nostru nu mai e pe malul lacului Constance (Bodensee), dar tot pe lânga apă pedalăm, spre valea Rinului.

Ba pe lângă case frumoase, vechi si perfect recondiționate, cu multe flori, ba prin câmp, pe drum neasfaltat. Avem cu ce să ne delectăm ochii.

La un moment se gândește Victor să doarmă și să tot doarmă. Ne bucurăm, însă de data asta simțim noi că nu mai putem. Tânjim după o pauză și ceva de mâncare, însa este exclusă o oprire. Asta ar însemna clar trezirea lui. Într-un final găsim o terasă într-o gară, unde înfulecăm ceva.

La final avem de urcat un deal până la campingul găsit de Ștefan. Pfoai cât de greu e! Rămân în urmă și fac zig-zag-uri pe urcare. Să vezi ce râd daca nu putem rămâne aici peste noapte.

Uau, ce loc fain am nimerit. E minunat afară – răcoare, priveliște, liniște. Iar campingul chiar ne surprinde pozitiv. Băile sunt ca la hotel de 5 stele, iar tariful chiar e mai mic față de celălalte în care am stat. E clar că e proaspăt renovat. Au până și cameră specială să faci băiță bebelușului. Probabil nu o să apucăm să o folosim.

Stefan pregătește cina, iar eu îl culc pe Victor. Spre surprinderea mea chiar reușesc să ies din cort și să mănânc clasicele paste cu ton. Deliciu. Plus desert 🙂

Ruta Strava: https://www.strava.com/activities/7196178802

Miercuri, 25 mai / Stein am Rhein – Schaffhausen – Andelfingen / 44km, 350m+

În dimineața asta nu-mi mai fac speranțe că mai pot dormi, așa că mă strecor cât pot de în liniște din cort și profit de baia de lux din camping. Spăl bluzele de vomă… că mă disperă mirosul de lapte acru, le usuc cu feonul și apoi stau vreo 10 minute cu dușul pornit, cu apă fierbinte. Știu… risipă, dar aveam nevoie de puțin rasfăț 😊. M-aș ghemui aici, sub duș, și aș dormiiiii. Ce vis frumos :)))

Când mă întorc la cort, Victor e treaz și schimbat, s-a ocupat tati de el, fără să mă anunțe că s-a trezit. S-a gândit să mă bucur de duș.

Puțină joacă, apoi îl iau în Marsupi (port-bebe), căci dă semne de oboseală deja. Mai strâng și eu ce pot; de restul se ocupă Ștefan azi. Eu cu Victor mergem la plimbare prin pădure, pe o ploaie măruntă și placută. Ce liniște e! Secretul unor zile și nopți decente stă în cât de bine ne descurcăm managementul somnului. Încă are mult de lucru la capitolul ăsta și are nevoie de timing-ul și condițiile prefecte.

*ce-o visa?

Stefan a strâns tot și se pune la cafea. Îl mutăm și pe Victor în caleașcă, iar Ștefan o taie din loc rapid…. poate avem șanse să își continue somnul. Cand să plec și eu strigă tanti de la camping după mine că n-am plătit consumația. Ups :)))

Deși exista și o rută care să nu treacă prin oraș, am ales să vizităm totuși Stein am Rhein. Nu ne-a părut rău. Centru arată extrem de bine, cu casele pictate. Pauze nu putem face când vrem noi, ci când e bine pentru ghindoc.

Chinuitoare căldura asta. Noroc că mai intram si prin pădure, unde mai avem parte de ceva umbra.

Am zis că e important sa fie plat, nu? De ce tot apar urcările astea? Io nu mai sunt om de așa ceva. Îmi las sufletul aici. Eee, abia de se vede panta, dar eu o simt din plin.

Pădure, sate, drumuri perfecte sau forestiere, avem de toate azi. Ajungem în Schaffhausen și căutăm un loc pe iarbă, la umbră, unde să facem o pauză mai lungă. Găsim ceva decent, dar Victor e cam bâzâilă și nu merge să-l adorm pe păturică. Bate vântul cam tare și nici ferit suficient de soare nu e. Alăptat, schimbat și luat din loc până la urmă. Centru orașului Schaffhausen arată bine. Ne plimbăm puțin și oprim la cumpărături.

*dacă-s odihnit, pot să fiu și zâmbăreț

Na că am ajuns și la celebra cascadă a Rinului, cea mai mare din Europa. N-am mai fost aici de foarte mulți ani, înainte de mutarea în Elveția, oricum. Ha! Am găsit când am fost… în 2013, pe când stăteam în Berlin.

Nu e așa aglomerat precum mă așteptam.  Chiar e fain pe aici. Traversăm Rinul, intrăm prin pădure, unde iar mă sperie o pantă, apoi prin sate și orășele, cu flori, cer albastru și căldură. Ce caut în pantaloni lungi, nu știu, dar cum timpul e mega prețios, nu mă opresc să mă schimb. Deja simt că bateriile sunt la minim, iar camping nu avem prea curând în drum.

Destul de rare campingurile prin zonă. Pentru siguranța sună Stefan la unul din drum, să vadă dacă mai sunt locuri. E weekend prelungit liber pentru nemți și elvețieni și e plin peste tot.

Încă un popas mai lung în pădure, încă puțin chin pe mici pante și reușim să ajungem la o oră decentă. Montăm cortul și ieșim la o plimbare (poate bagă și Victor un pui de somn) și shopping. Plăcut pe aici. Casele astea cu bârne de lemn, perfect renovate, ne-au încântat privirea mare parte din rută.

Ruta Strava: https://www.strava.com/activities/7201139606

Joi, 26 mai / Andelfingen – Winterthur – Pfäffikersee / 42km, 460m+

Bună dimineața!

După  ziua de ieri n-am avut parte de duș din păcate și nici de dimineață nu se potrivește cu ce-și dorește ghindocul. Încercăm să-l mai adormim înainte de plecare. Nu iese ce trebuie… mai mult plâns decât somn. Hai că poate o să fie totuși o zi bună. E trecut de miezul zilei când reușim să plecăm din camping și sunt deja obosită :))

Am supraviețuit la urcările de ieri, dar azi nu știu dacă mai reușesc. Cică pedalăm doar pe plat…. Da, nu sunt munți, dar de urcat tot se urcă și pe aici. Nu-mi vine să cred că mă plâng de atât de puțin, dar chiar mă simt la capătul puterilor. Nici nopțile cu foarte puțin somn, adunat din ațipiri printre alăptări și liniștit copilul nu prea mă ajută.

Azi urmăm ruta 86 de bicicletă care ne poartă prin cateva sate, prin pădure, pe lângă diverse lanuri, ferme, pe lânda terenuri de golf…. de toate 🙂 În Winterthur nu suntem tentați de vizită, îl traversăm rapid și oprim la iarbă verde cu prima ocazie, căci Victor are nevoie de o pauza mai lungă.

Suntem la un pas de a lua decizia finală de a ne întoarce acasă. Până la urmă ne-am depășit oricum așteptările. Eu sunt un pachețel de nervi și nu e greu să transmit și în jurul meu nervișorii. Somnul lui Victor s-a tot lăsat așteptat, cârâitul se transformă în plâns, plânsetele se transformă în urlete de somn și nimic nu pare să mai funcționeze. Se întâmplă clar și acasă, dar acolo parcă e ceva mai ușor… sau doar mi se pare mie acum, că-s prea obosită și transpirată și și și… Vremea e teoretic foarte bună, însă mult prea însorit pentru gustul nostru. Drumul la care ne așteptam să fie plat ne distrează cu surpriză după surpriză, adică urcare după urcare. Daaa, nu e ca o urcare într-un pas, dar pentru mine acum fiecare delușor amărât e o luptă. Neantrenată, obosită fizic și mental, prea grasă, cu bicicleta încărcată de bagaje și prin soare… Vai vai, cât mă mai plâng!!!!! Uite ce frumos e în jurul nostru! Uite cum se evaporă toate cele când zâmbește pruncul!

Se linișteste puțin Victor, încerc să-mi adun gândurile și îi zic lui Stefan că aș prefera să ne străduim să nu plecăm azi acasă, căci voi rămâne cu un gust amar și nu o să mai vreau în alte ture. Așa că hai la treabă, la relaxat mintea și luate lucrurile încetișor. Să încercăm măcar.

Pe la 7 și ceva seara suntem în sfârșit într-un camping pe malul lacului Pfäffikersee. Am reușit, am supraviețuit! :)) Nu ne-am întors acasă. Dar de aici nu mai plecăm până la finalul vacanței.

iuhuuu!

Link Strava https://www.strava.com/activities/7207159838

Vineri, 27 mai / Pfäffikersee, mini-alergare + plimbare

Azi nu mai strangem cortul. Ce bine!

N-am nimerit rău. Cortul l-am pus pe spatiul verde, destul de mare, al unei rulote, iar lângă noi e un ștrand la lac și o rezervație naturală cu poteci. Avem noroc până și cu somnul lui Victor. Nu în varianta ideală, dar oricum, treaba decurge foarte bine pentru ultima perioadă.

10.25 Ștefan pleacă cu Victor la plimbare, eu strâng puțin și apuc să îmi tai unghiile. Bebe cică a adormit în căruț. Pfiu, ce ușurare! Mai am de băut cafea, de mers la baie și uite cum se va transforma într-o zi excelentă. 11.05 – bifate si astea 🙂 Oare am timp să fac și gimnastică? Sau să alerg puțin? Sau să fac o baie în lac? Hei, creieraș simpatic, nu poți să te oprești din căutat ce să fac mai repede? Ce-ar fi să stau pur și simplu pe pătura, în liniște… sau să mai citesc…. E perfect ok!!!
Mă relaxez, dar un piticuț îmi spune să mă îmbrac totuși de alergare. Nu reușesc să găsesc centura, să pun actele, apa, mobilul și cam pierd timp prețios cu asta. Apuc totuși să alerg 1km până la întâlnirea cu Ștefan și Victor.

Bebe s-a trezit deja, dar nu e cu scandal mare. Mai alerg înca un km înapoi, socializez 5 minute cu vecinii de cort și gata, a expirat timpul. Mă simt bine și-s foarte multumită de pauză. Victor a dormit mai puțin decât speram, dar nu s-a terminat ziua și nici nu ne grăbim nicăieri azi.

La prânz ne întindem pe păturică la ștrand. Mai reușește și aici Victor să ațipească, iar eu să intru scurt în apă. Încă ceva bifat :)) Urmează Bionella și un copil care râde. Ce poți să-ți dorești mai mult?

Pentru următorul somnic îl scot la plimbare în marsupiu (link strava: https://www.strava.com/activities/7211980189), singura șansă probabil să doarmă mai mult. Ștefan iese la o alergare. Chiar faine potecile, deși cam cald și fără zone umbrite.

Sâmbătă, 28 mai / Pfäffikersee, alergare + plimbare

Am oprit final tura de biclă, nu ne mai răzgândim. Rămânem în camping până duminică. Aseară n-a fost deloc ușor. Mai mult de 10-15 minute nu a reușit să doarmă liniștit în primele ore. Orice îl trezea pe ghindoc – sforăitul lui Ștefan, gălăgia de afară, “scârțâitul” saltelei. Pe la mijlocul nopții a fost ceva mai bine, iar de dimineață a reușit să mai bage un pui de somn de aproape o oră în cort. Alăptat, schimbat, jucat.

Ștefan se oferă să-l scoată cu port-bebe-ul să doarmă. Întâi analizează ce e în jur și după mai bine de juma de oră adoarme pentru 2 ore si ceva.  L-a cocoșat pe tati, nu glumă :)) L-a plimbat aproape 3 ore. Eu am apucat cu ocazia asta să alerg puțin (link Strava), să fac un duș, să beau două cafele la terasă și să mă plimb cu ei puțin. Se întâmplă așa rar să am atât de mult timp pentru mine la dispoziție (din păcate nu știu de la început cât am), încât mă blochez. Vreau să fac multe și mi-e tare greu să prioritizez. Totuși… n-ar fi mai bine să stau să mă uit la copaci, la lac, să nu fac nimic? Greu… cel mai greu e să stai, să savurezi momentul. Hai ca a început prea bine ziua. Cresc speranțele de o zi întreagă bună.

Pentru somnul următor vrem să mergem la o altă plimbare prin împrejurimi (link Strava) și să mâncăm la o fermă de pe partea opusă a lacului. Toate bune și frumoase până se trezește după o oră și începe un plâns de neoprit. Nu pot să-l consolez nicicum. Manâncă cu plânsul în gât și până la urmă, după altă jumatate de oră de urlat, iar adoarme. Brusc… zici ca s-a scurt-circuitat. Ajungem la fermă și se trezește iar cu un plâns zdravăn de nu știm ce să mai facem. Ne întrebăm ca de obicei dacă e ceva grav. Dacă e de urgentă? Dupa o oră de urlete, bum! Adoarme. Serios? Ferma e foarte turistică, cu multe chestii interesante pentru copii. Cam scump totuși, fără să găsim ceva care să ne placă foarte tare.

Am mers deja 10km, dar nu mă opresc în camping. Cum aș putea să îi stric somnul dulce. Continui plimbarea și mă gândesc că acasă tre’ să revin neapărat la gimnastică  de recuperare dacă nu vreau să rămân pe veci cu spatele faultat.

Multe bucăți din mica rezervație de aici îmi trezesc amintiri din Norvegia. Câteva poteci înguste, floricele și câtiva pini. Abia aștept să îl ducem și pe Victor acolo. Probabil nu reușim anul ăsta, dar mergem cu prima ocazie!

S-a linistit ghindocul… ne-am liniștit și noi 🙂  A ieșit soarele. E o lumină plăcută de final de zi.  Eu mă plimb cu Victor pe poteci, ascultăm păsărelele, iar Ștefan a rămas pe plajă să citească. Urmează ultima noapte la cort din vacanța asta. Poate chiar ultima în cortul ăsta prea mic pentru toți trei, tinând cont ca Victor ocupă jumătate, iar noi ne înghesuim pe locul rămas :))

Duminică, 29 mai – ultima dimineață de vacanță

Încă o seară și o noapte grea, cel puțin pentru mine. O alăptare continuă și timp de vreo 12 ore o poziție tare incomodă. Victor se trezește final puțin înainte de 7, iar Ștefan pleacă cu trenul acasă, să aducă mașina. E prea cumplicat cu bicicletele și caleașca lui Victor pe tren. Nici nu e direct, nici nu avem rezervare pentru biciclete. Noi rămânem în camping și îl asteptăm. Încerc ințial să îl adorm în cort după o tură de joacă, însă iese soarele și devine saună. N-am de ales. Îl scot pe păturică, în sacul meu de dormit, căci la umbra e încă frig. Ne mai jucăm și, printre picături, mai strâng din catrafuse și cortul.

Spre marea mea surprindere, Victor începe să iși sugă degetul și într-un final adoarme, fără mine, fără plânsete. Doar un mic ajutor e lângă el – mobilul cu white noise. E atât de șocant că iar mă întreb dacă nu cumva e bolnav. Se mai trezește după juma de oră, dar îl readorm rapid. Ajunge să doarmă liniștit pe păturică, afară, aproape două ore. Nu pot să cred. Încă puțin și ajunge Ștefan înapoi la noi. Am apucat să strâng cam tot, să vorbesc cu vecina, să fac puțină gimnastică și să citesc. După cafea sau la baie nu mă puteam duce, ca ar fi trebuit să îl las pe bebe singur. Nici lapte nu mai avem ca să-mi prepar singură la primus. Mai stăm toți 3 la terasă, la o cafea și cartofi prăjiți și-apoi pornim spre casă. Victor adoarme repede în mașină, cu ajutor, cu puțină cârâială, dar nu cu plâns. Tresare, se trezește, mă vede, îmi zâmbește și adoarme la loc. Îmi explodează inima❤️

Gata vacanța. A fost minunat, a fost greu, am luat și decizii bune și mai puțin bune. Să rămânem ultimele două zile la relaxare a fost una tare bună, care a șters starea mai tâmpită din ultima zi de pedalat. Acum știu că se poate să călătorim toți trei și cred că vom putea deveni mai eficienți turele viitoare. Cu suficientă răbdare, dorință și dragoste, totul iese perfect 🙂 Iar Victor pare că se descurcă mai bine în deplasare decât acasă 🙂

Ruta finala: