Data: 05 octombrie 2019. Destinația: Maraton Piatra Craiului, Zărnești, România. Echipa: Ștefan, Monica, Viorela, Doru, Bejan și întâlniri cu prieteni.

Greu de scris despre ediția asta. Atât de frumos a fost în timpul cursei, bucurie cât cuprinde, până să aflu la final de tragedia din timpul concursului. Parcă nu-mi vine să cred. Mă aștept încă să fie un zvon greșit. Dar nu, curând tristețea ia locul bucuriei. Eu cel puțin am avut norocul să nu fiu în preajmă când a fost accidentul, cum a fost cazul unor prietene.

Acum doi ani am mai fost în Norvegia la o cursă cunoscută și apreciată, unde o alergătoare de top a alunecat și-a căzut în prăpastie. Am văzut elicopterul survolând însă tot la final am aflat ce s-a întâmplat. Atunci a fost cu noroc, dacă pot spune asta, căci a supraviețuit. După multe operații, voință și susținere a revenit la alergarea montană. Poate vrea cineva să citească un articol (link aici) despre accident și revenirea ei anul acesta la cursa unde era cât pe ce să-și găsească sfârșitul. Of, la naiba! La Eniko şi Edy n-a mai fucționat norocul, deși căzătura n-a fost la fel de dura ca la Hillary…

Despre evenimentul tragic nu vreau să comentez. S-au scris deja vrute și nevrute, au apărut un milion de păreri. Unele comentarii sunt dificil de digerat, dureroase de-a dreptul. Mi-e greu să înțeleg cum gândesc unele persoane. Dar na, și alții găsesc gândirea mea aiurea.

Până una alta, viața noastră merge mai departe, încercând să învățam cât putem și din întâmplările nefericite. Vor rămâne cu siguranță în gândurile noastre cei doi prieteni (vorbă preluată… căci nu-i cunoașteam, însă e o comunitate în care ajungi să îi simți pe toți apropiați), pentru care azi a fost ultima alergare. 

Sper să putem continua tradiția de a veni în România în fiecare an, la Maraton Piatra Craiului, să alergăm, să ne întâlnim cu prieteni, să ne găsim bucuria și echilibrul în munții ăștia dragi, să ne aducem aminte de cei ce și-au dat aici ultima suflare. Zbor lin, Eniko şi Edy.

Îmi scriu jurnalul ca de obicei, căci în mintea mea o să rămână probabil mai multă tristețe decât amintirea unei super curse.

2010 prima dată la MPC ca sustinator (participă Ștefan), apoi iar ca sustinator. Ce comunitate frumoasă și ce atmosfera! 2013 mă înscriu pentru prima dată, dar n-a fost să fie că i-a dat cu zapadă și s-a anulat. 2014 prima paricipare ca alergător. Și de atunci, în fiecare an prezentă la start, mai mult sau mai puțin în formă, dar mereu cu emoții, bucurie, printre prieteni și cu ceva bun făcut de bunica. O mică istorie a MPC-urilor mele e scrisă în jurnalul din 2017: calatoriprinmunti.ro/2017/10/13/maraton-piatra-craiului-2017

Ajung cu Vio de vineri la Zărnești, la o oră decentă de data asta. Dăm o tură la sala de sport să ne ridicăm numărul, apoi ne pregătim pentru mâine, mâncăm și-l așteptăm pe Ștefan. Hai că ajunge și el mai rapid față de așteptări. Ce bine e să nu fie totul făcut pe fugă 🙂 Spre seară, încă o tură la sala de sport, puțină socializare, ședința tehnică și și și… iar cresc emoțiile. Abia astept să alerg mâine. Sunt curioasă ce-o să iasă. La capitolul antrenamente stau mult mai prost față de anul trecut. Și la volum și la diferența de nivel acumulată. Însă am un mare avantaj. Am stat, în premieră cred, aproape două luni legate acasă, cu două plecari de weekend și atât. Asta se traduce pentru mine într-o perioadă minunată, de liniște și pace, revenire la obiceiuri bune și greutate decentă, cu mâncare ok, mișcare în fiecare zi și-un “to do list” bifat în întregime (sau aproape) până la finalul zilei. Odihnă fizică și mentală. Plus că am putut să respect  toate antrenamentele date de șefu’ (Radu Milea), chiar dacă la începutul perioadei m-am chinuit ceva să-mi revin. Acum să vedem cât de mult contează odihna asta.

Ștefan e cu planurile. Să-mi fac și eu? Hai că am l-am găsit pe cel de anul trecut și nu-mi ia mult. Mă gândesc că o să scot timp mai slab, dar poate am noroc și reușesc un 5h59min. Ce tare ar fi să scad sub 6h! O alergare de peste 20km n-am mai avut de vreo 4 luni. Hmm, cine știe? Poate o să am o super zi.

Plan 2018 vs real 2018 (poate ajută pe cineva împărțirea asta):

  • Km 0-1.7 sosea pana la cabana, aprox 50m+, max 10min / real 9min
  • Km 1.7 – 3.6 forestier urcare lina, max 22min / real 19min
  • Km 3.6 – 5 – urcare pe magura pana la drum (ceva blocaj probabil) max 37min / real 35min
  • Km 5 – 7.6 – urcare combinata max 1h / real 56min / 55min
  • Km 7.6 – 8.6 – urcare mai abrupta, max 1h20 / real 1h14 /
  • Km 8.6 – 10 – coborare pana putin inainte de saua joaca, max 1h30 / real 1h22
  • Km 10 – 11.5 – urcare scurta, apoi coborare pana la “la table”, max 1h40 / real 1h34 (plecarea din punct)
  • Km 11.5 – 14 – plat, coborare, sus-jos pana incepe urcarea mai accentuata, max 2h / real 1h50
  • Km 14 – 16,5 (17)- urcare cu peste 200m+/km pana in saua funduri (nu depasi pace de 20), max 2h50 (3h05 in 2015) / real 2h35
  • Km 16.5 – 17 (17.5) – coborarea abrupta cu blocaj in trafic, max 3h10 (3h20 in 2015) / real 2h54
  • Km 17 – 21 – sus-jos pe grohotis, spre final o coborare, pana la intersesctia cu “la lanturi”, max 3h55 (4h8 in 2015) / / real  3h33
  • Km 21 – 24 – coborare pana la traversat raul, max 4h15 (4h30 in 2015)/ real 3h55
  • Km 24 – 26.5 – restul de coborâre, plat, drum, pana la inceputul urcarii pe diana, max 4h35 (4h55 in 2015)/ real 4h12
  • Km 26.5 – km 30 – urcare cu peste 200m+/km (max 20 pace si max 25 pace pe ultimul km), max 5h35 (6h05 in 2015)/ real 5h10 (km 29.2 in 2018)
  • Km 30 – km 31.5 – coborare mai zdravana pana la forestier si pa, max 5h53 (6h25 in 2015) / real 5h26
  • Km 31.5 – km 33 – coborare lina pe forestier pana la poteca, max 6h03 (6h35 in 2015)/ real 5h33
  • Km 33 – 36.3 – coborare poteca, max 6h25 (6h59 in 2015)/ real 5h53
  • Ultimul km cu o usoara urcare, max 6h32 :)) / real 6h

si acum, pe scurt, real 2018 vs. varianta ideala 2019, pe care încerc să o memorez în dimineața concursului:

  • Km5-magura, intrare forestier 35min / 2019 ideal: 35min
  • Km8.6 – final prima urcare abrupta (saua joaca) 1h14 / 2019 ideal: 1h14
  • Km11.5 – la table 1h34 / 2019 ideal: 1h33
  • Km 14 – unde incepe ucarea mare (ultima mini poienita in semi coborare) 1h50 / ideal 1h47
    ***Tine minte: pace sub 20/km pana la funduri! 16-17 ar fi super
  • Km17 – funduri 2h35  / 2019 ideal: 2h30
  • Km 21 – intersectia cu la lanturi: 3h33 /  2019 ideal: 3h28
  • Km 24 – podul peste rau pe forestier inainte de plaiul foii: 3h55 // 2019 ideal: 3h50
  • Km26.5 – inceput diana 4h12  / 2019 ideal: 4h08
  • Km30 – diana 5h10  / 2019 ideal: 5h02
  • Km 31.5 PA, forestier: 5h26 / 2019 ideal: 5h22
  • Km37 – finish 6h  / 2019 ideal: 5h53 (haha, vise, domne’, vise)

Echipamentul obligatoriu s-a mărit căci maine o să fie mai frig. Pff, mă tot întreb cum să mă îmbrac la start. Știu ca nu-mi place deloc să-mi fie cald când alerg, dar să car două perechi de pantaloni pe lângă alte un milion de chestii? După multe răzgândiri și verificări ale prognozei, aleg varianta cu îmbrăcat subțire și cărat mai mult. Hai că tocmai ce-am mai slăbit; sunt încă obișnuită cu kilograme în plus 🙂 Dacă chiar o să-mi fie frig sau mă accidentez, mă îmbrac și gata. Dar dacă pun din start un strat prea gros, n-o să mă opresc să mă schimb și n-o să-mi placă. Tare bine am ales. Noroc și cu Viorela care mi-a adus aminte că mereu bombăn pantalonii lungi. Ar trebui sa fie cu zăpadă sau -10 grade ca să fie ok.

Dimineața concursului. Luăm micul dejun liniști. Vio pregătește cafeaua. Fiecare își vede de tabieturile lui. Am dormit vreo 6 ore și ceva, nu foarte mult, dar am suficientă odihnă acumulată din spate încât să nu mă simt rău la trezire.

Urmează puțină gimnastică și o încălzire mai scurtă decât în plan. Trecem de verificarea echipamentului obligatoriu și așteptăm startul. Am surpriza să fiu strigată pentru prima data la MPC, pe “covorul roșu”, datorită podiumului de anul trecut. Nu știam eu de ce am număr special de data asta… Haha, o să iau startul din față. Cu viteza mea de melc pe zonele mai ușurele, n-am ce căuta aici, dar o să mă dau la o parte să nu încurc vitezomanii. Schimb o vorbă două cu Diana și curând începe cursa. Zboară rachete în jurul meu. Eu îmi mențin ritmul de încălzire. Cel puțin până la forestierul din Măgura am de gând să o iau încetișor. Dacă chiar o să fie o zi bună, pot încerca la final să scad puțin din timpul de anul trecut.

Ah, ce plăcut e afară! Mă simt excelent, deloc greoaie. Trec de prima bucată de asflat și forestier și începe urcarea pe potecă. Vremea e ideală, pădurea minunată. Colorată de toamnă, cu norișori jucăuși. Un zâmbet la căluții de pe margine, altul la casele vechi și drăguțe. Da, e clar un început bun. Mă uit la ceas și am mers mai rapid față de plan, deși n-am simțit deloc că forțez.

Intrăm iar în pădure. Radu e la pozat. Mai sus, Mike ne așteaptă la încurajat. Primul urcuș mic, dar zdravăn, intră și el surprinzător de ușor. 

O scurtă joacă până-n Șaua Joaca, un mic delușor și iar la vale. În loc s-o iau prin noroi, aleg să fac echilibristică pe bușteni și gata, am ajuns la primul punct de alimentare – La Table. Ideal era să am aici 1h33min de la start. Ok… am deja 5 minute avans. Completez cu apă un flask și-o tai mai departe. Marea urcare spre La Funduri mă găsește încă plină de energie și voie bună. Surpriză… chiar îmi vine să alerg. Mi-e atât de ușor de nu înțeleg ce se întâmplă. Aș fi zis că mă mișc încet dacă nu mă trezeam așa des ca vreau să depășesc. Dau inclusiv de persoane care știu că în mod normal sunt mult în fața mea. Am pornit oare prea tare? Ei las că n-o să mă țină așa până la final. Să mă bucur cât am ocazia de energia asta.

Începe să mi se spună că-s a cincea fată. Mă pufnește râsul. Pai am văzut o mulțime de fete depășindu-mă în primii kilometri, iar eu n-am depăsit mai mult de 2-3. Deci clar n-are cum să fie așa, dar le mulțumesc pentru încurajări.

Ei, hai că e prea de tot. Se termină urcarea și am deja peste 10 minute avans, simțindu-mă poate chiar mai în formă decât la start. Doamne cât de frumos e în Crai! N-o să mă satur vreodata de munții ăștia. Și fiecare ediție MPC vine cu o nouă priveliște de aici. Ori e soare și vizibilitate maximă, ori e mare de nori, ori e o combinație genială, ca azi. Stânci mângâiate de norișori, răcoare și-un petic mic albastru pe cer, pe unde parcă ar vrea soarele să-și facă loc. E mai cald față de așteptări. Ce bine ca nu-s înfofolită acum și nu curg apele pe mine. Partea asta aș zice că e preferata mea. Mai tehnică, mai pui mână pe o stâncă, te mai joci alunecând pe grohotiș, mai arunci câte o privire în jur și te minunezi. Față de edițiile anterioare, acum se merge binișor, nu-i aglomerație maximă. Aștepți în zonele asigurate cu corzi, dar nu se face dop.

Fiind mai umed, grohotișul parcă stă mai lipit și se aleargă mult mai ușor pe el. Ce să mai, condiții ideale. Iuhuu, ce fain e!

Foto credit: Edi Hirjoi

Foto credit: Roxana Pătrașcu

Ajung în zonă mai lejeră, scad o secundă concentrarea și dau puțin cu fundul de pământ. Haha, n-a că mi-am luat și-o trântă mică. Mă ridic instant și repun concentrarea la locul ei, continuând cu bucurie până la forestierul din Plaiul Foii. Deja cu un km înainte am grijă să mă pregătesc psihic pentru cea mai grea bucată pentru mine din toată cursa asta. O zonă aproape plată, unde mereu mă depășește lumea. Hai Monica, că nu-i așa lungă. Hai că poți cu pace sub 6, mama lui de forestier plictisitor! Parcă merge binișor. Iar încurajări primite cu bucurie de la prieteni și ajung la punctul de alimentare.

Foto credit: Doru

Ulterior descopăr că am scos cel mai bun timp (dintre încercările mele) de până acum pe coborârea La Funduri – Plaiul Foii. Și cei mai buni timpi la fete pe bucata asta, au fost tot de acum. Chiar a fost în condiții excelente traseul, iar vremea a ținut alergătorii care-s mai certați cu căldura.

Ștefan cică se simțea bine și a trecut pe aici acum mai bine de 10 minute. Ce mă bucur! 

N-aș fi vrut să opresc, dar nu mai am apă deloc. Îmi dau seama că am ajuns mult mai repede aici față de așteptări, dar nu mai țin minte ora din plan. Oricum era ceva peste 4 ore și acum abia au trecut 3h48 de la start. Știu doar că ținta e să nu depășesc o oră pe urcarea la Diana. Umplu un singur flask cu apă, cu ajutorul voluntarilor minunați (cum a fost și la celălalt PA), gândindu-mă că-mi ajunge până la final și pornesc la atacat ultimul “deal”. Mădălin, cu care m-am intersectat mai toată cursa până aici, rămâne ceva mai mult aici, dar recuperează pe urcare. Bejan mă însoțește pe bucata asfaltată și mă ține de vorbă.  Mă aștept în orice moment să mă lase brusc energia sau să mă apuce crampele. Cum alergare așa lungă n-am mai avut de câteva luni bune, nu știu ce speranțe să am. Dar na, până atunci să profit de faptul că mă simt excelent, nu? Nu forțez nici aici, dar nu mă lenevesc. Când mi s-o descărca bateria, văd atunci ce fac 🙂 Nicole mă întreabă pe aici cum de sunt așa în față… nici eu nu știu :)) Traseul sigur nu l-am greșit. Mai are omu’ și zile bune.

Începe să mi se spună că fetele de pe 3 și 4 sunt foarte aproape. Ceva îmi dă cu virgulă, dar prea mi-a spus asta toată lumea în ultimele două ore.

Ca de obicei, când ai senzația ca ai ajuns, îți aduci aminte că mai e un mic ocol și-o urcare până la Diana. Sunt cu ochii pe ceas din când în când, să nu depășesc limita de o oră. Cred că-mi iese 🙂 Uaaaa, ce tare! În sfârșit finalizez în 55minute. 

Foto credit: Cristi

Foto credit: Cristi

4h46 de la start. Începe coborârea finală. Realizez că până aici am făcut mult mai puțin față de cursa ideală de pe hârtie. Mă simt în continuare foarte bine și n-as vrea să fac acum vreo boacănă. O iau mai încet de data asta pe coborârea mai tehnică, să nu stric ce-am realizat până acum. Dacă nu se întâmplă ceva nașpa, chiar am șanse mari să scad sub 6 ore. La ultimul punct de alimentare nu mai opresc, deși am rămas fără apă. Cre’ că rezist pe vremea asta încă 5-6km de coborâre lină. Mă intersectez cu Toro care mă întreabă cum stau cu energia, că e Lavinia puțin mai în fața și aș putea să o depășesc. Stau foarte bine cu energia, dar viteza mea standard pe terenul ăsta lasă mult de dorit. Mulțumesc pentru încurajări, dar nu mă agit pe aici. Tinta mea e să mențin pace sub 6 până la finish. Să depășesc chiar nu e cazul. Să fiu depășită e mult mai ușor. Și nu trece mult până mă trezesc cu o rachetă pe lângă mine. Încă vreo 3km până la finish când trece Carmen parcă în zbor și se duuuuce. Hai ca poate o prinde ea pe Lavinia. Are viteza pe care o am eu la sprinturi de 100m, în zilele bune.

Doamne ce cursă minunată, ce zi am putut să am! Mai am un km de asfalt cu niște zone de fals plat cât să ajungi puțin chinuit la final. Dar mă mai ține Andrei de vorbă și trece mai ușor bucata asta. Venise să o întâmpine pe Carmen, dar nu știu dacă mai putea cineva să țină pasul cu ea :))

Ajung la finish cu o bucurie cât casa. Lui Ștefan nu-i vine să creadă. Nici mie. Nu știu exact, dar am scos mult sub 6 ore. N-as fi crezut azi dimi că se poate. Amândoi am avut cei mai buni timpi de până acum. Uau… cu peste 20minute mai rapizi fața de anul trecut.

Si-apoi bum! Sentimentele de bine se evaporă. Încep discuțiile, sperietura pentru cei care n-au ajuns încă la finsh și tristețea. Nu știm prea multe detalii sau despre cine e vorba. Sunt doar zvonuri momentan și ce ne spun prietenii care au fost în preajmă. Se transformă în zi de doliu. MPC 2019 a fost prea frumos și prea trist în același timp. 

Nu mă pricep la scris. Țin doar jurnale de genul “am făcut/dres/văzut”. Însă alții reușesc să pună în cuvinte niște gânduri ce aș zice că merită să fie luate în considerare:

Despre Munti si demonii lor

 

Nu te simți viu decât pe marginea prăpastiei

 

Maraton Piatra Craiului și alergarea montană ca necesitate

 

Strava – MPC 2019:

Timp final Ștefan: 5h23 (PB)

Timp final Monica: 5h36 (PB), probabil loc 3 la categorie și 6 la open feminin.

 

Jurnale anterioare din munții mult iubiți, Piatra Craiului (alergări, drumeții, nunta): https://calatoriprinmunti.ro/category/romania/piatra-craiului/