Data: 24 Februarie 2019. Destinație: Alpii Rätikon, Sulzfluh (2812m) și Riedkopf (2552m). Echipa: Ștefan + grup Naturfreunde.
De ceva timp în calendarul de ture al Naturfreunde e programat un schi de tură organizat de Mark, un ghid ale cărui ture mereu ies “epice”. Detaliile le aflu abia pe joi când vine mailul cu traseul, un traseu care pare foarte complicat la prima vedere: urcare pe un prim vârf, coborâre în Austria, luat un bus apoi o telecabină, reurcat alt vârf apoi revenit la parcare. În total ar fi cam 1800m de urcare, grosul fiind pe primul vârf (Sulzfluh). Tura sună bine: lungă, complexă iar vremea e bună – cam cald totuși pentru perioada asta a anului. Vârful este prin cele mai înalte din masivul Rätikon aflat la granița dintre Elveția și Austria. Cel mai înalt vârf de-aici, Schesaplana (2964m) e de mult timp pe lista mea dar momentan nu s-a ivit ocazia.
Decid să las lenea la o parte, renunț la alergare și mă înscriu. Markus așijderea. Rămâne să plecăm Duminică la ora 5 din Altstätten.
Ce bine că tura e duminică! Sâmbătă pot să-mi fac liniștit alergarea (3h de trail pe soare și căldurică), apoi mă ocup de bagaj și sanvișuri pentru a doua zi. Apoi odihnă. Se anunță cald, dar la altitudinea aia + pe zonele umbroase va fi zăpada bocnă, nu a mai nins de mult timp. Drept urmare iau colțarii de schiuri și pun în mașină și pioletul + colțarii; vedem în parcare înainte de tură ce decide conducătorul de grup.
Se face și Duminică dimineața, dorm cam 7h dar e suficient. Ajungem în punctul terminus pe la 6:30, anume în parcarea de la St. Antönien, punctul clasic de pornire al turelor de iarnă în masivul Rätikon (am mai început ceva ture de-aici). Deja din parcare se văd diverse semne pentru schiorii de tură: checklist cu ce trebuie să ai la tine și chiar și un device de control al pieps-ului. Zăpada e înghețată-bocnă însă pe sus pe la prânz se va înmuia suficient. Nu iau colțari dar am de urgență lopata-piolet de la Ortovox :D.
Tura începe pe un drum forestier care urcă lin spre Berghaus Sulzfluh, iar din dreptul acesteia începem a urca mai pieptiș. Se vede că a fost foarte cald perioada asta, blocuri mari de zăpadă au “curs” pe iarbă lăsând crăpături mari. Acum totul e înghețat bocnă dar te cam ia cu fiori gândindu-te cum ar fi să plece o chestie din asta cu tine cu tot. Sau să-ți vină în cap de deasupra…
Vârful este vizibil în stânga în zare însă din unghiul curent pare un ditai peretele pe care nu pare să aibă vreo legătură cu schiul de tură. Aflu de la Markus că traseul ocolește prin dreapta (Gemschtobel) printr-un culoar mai abrupt unde vom da jos schiurile. În stânga cum ne uităm la vârf este cabana Carschina, dar nu este niciun traseu marcat către vârf de acolo. Este însă un traseu de via ferrata direct pe fața stâncoasă din dreapta noastră. Monicaaaa, când îl facem?
Urcușul e presărat cu porțiuni înghețate unde trecem cu grijă; s-ar cere colțarii de schiuri dar nu îi pune nimeni încă. Fiecare face pauză pentru dat jos din straturile de haine cu care am pornit pe noi, iar în curând ieșim la soare. După o scurtă curbă de nivel destul de abruptă și înghețată ajungem pe la 2200m unde ne oprim pentru regrupare și dat jos schiurile. Mark merge înainte și pune o coardă mai mult de moral, dar chiar nu este nevoie; sunt urme solide în zăpadă și poți merge ca pe o scară, iar panta nu este chiar așa mare. După ce trecem tot grupul facem o mică pauză la soare, și ne punem colțarii de schiuri. De aici urmează o pantă lină până pe vârf. Din urmă ne prind 2 grupuri de 2 persoane echipate foarte light, de skimo. Ritmul lor ne face să facem haz de noi că ne mișcăm ca melcii.
Nici noi nu ne mișcăm chiar încet și facem aproximativ 3.5h până pe vârf, mai rapid decât plănuit. Vremea e impecabilă, panoramă de 360 de grade cu puzderie de vârfuri care mai de care mai arătoase. Pe vârf e o cruce enormă și caiet de vârf (în care nu mă trec). Mai vin oameni, e un du-te vino continuu. Stăm cam vreo 40 de minute în care ne aranjăm pentru coborâre, facem poze, ne felicităm unii pe alții și mâncăm.
Coborâm pe zăpadă bună o porțiune, pe alocuri înghețată. Suntem în Austria, granița este chiar pe vârf. Mi se tot zice de-o zonă abruptă unde nu se poate schia, sunt tare curios despre ce e vorba. Ajugem curând și aici, zona se numește
Rachen, e cu jnepeniș și ceva pantă abruptă și ghețuș; coborâm încet pe canturi. Eu am emoții că mi se desprinde un schi. Reușesc să-l pun iar în picioare și să cobor cu chiu cu vai. Pfiu. De aici urmează încă o porțiune schiabilă apoi ieșim pe un drum forestier destul de umblat (lume cu sănii și schiuri de tură) care se termină în stațiunea de schi Tschagguns.
Bun, prima parte a turei e gata. De aici planul este să luam un bus dar nu are program azi, așadar luăm un taxi cu destinația Gargellen (altă stațiune de schi, mai la sud-est). Din stațiune luăm bilete de Ski-touring pt cabină care ne duce pe undeva pe sus de unde este drum de schi de tură pentru St. Antönier Joch. Ar fi fost interesant să fi urcat de jos de tot pe schiuri de tură dar e cam târziu și ar trebui să-i obligăm pe toți care-s cu noi în mașină să facă asta…
După ce schimbăm o gondolă (Schafberg) și un telescaun (Kristallbahn) și mai coborâm pe o pistă de legătură, ajungem la locul de unde începe tura către șa din care avem în plan să urcăm pe al doilea vârf al turei – Riedkopf/Ronggspitz (2552m). Ne echipăm iar pentru urcare și pornim. Ritmul e lejer, panta e mică, mă simt foarte bine și fac poze.
Chiar în șa e granița Austria/Elveția marcată cu un indicator foarte ros de vreme. De aici vine o porțiune sus-jos în care nu ne scoatem pieile. Pe un mic platou lăsăm schiurile și pornim către vârful care e aproape și are ceva porțiune stâncoasă nepracticabilă cu schiurile. Nu-mi place porțiunea cu stâncă de sub vârf – e genul ăla de teren cu strat de zăpadă peste stânci care nu știi când va ceda sub clăpari, cu care oricum nu ai vreo aderență. Nu stăm mult pe vârf – s-a cam înnorat și bate vântul – ne salutăm fiecare cu fiecare apoi revenim la locul unde-am lăsat schiurile.
De aici urmează o coborâre foarte faină către Berghaus Sulzfluh (1772m) unde ne regrupăm pentru bere și mâncare. De aici mai sunt doar vreo 2 km până în parcare, pe drum normal, apoi ne luăm rămas bun și fiecare la mașinile lui și către casă.
Ca să se încheie ziua cum se cuvine, mașina lui Markus se strică în Landquart, aparent frânele fumegau de zor – problemă veche. Cât timp așteptăm TCS-ul, stăm la povești și la o bere în gară.
Mi-a plăcut tura, în special urcușul pe Sulzfluh; am simțit-o ca pe o tură zdravănă de munte și mi-a redeschis apetitul pentru acestea.
Leave a Reply