Data: 18 februarie 2018. Destinația: Chlus (1726m), Ebenalp (1644m) din Alpstein, Appenzell Alps, Elveția. Punct de start: Schwende. Echipa: Ștefan, Monica, Em, George.
Sâmbătă plouă și am de făcut un antrenament de alergare care nu-mi pare deloc ușor. O să-mi iasă, n-o să-mi iasă? Habar n-am. Mi s-au părut imposibile și altele de anul ăsta și în cele din urmă au ieșit, chiar dacă aveam senzația la final că nu mai pot nici 100m în plus. Plec de acasă destul de încrezătoare și finalizez alergarea cu zâmbetul pe buze, uimită de cât de ok m-am simțit la o viteză pe care n-am mai încercat s-o mențin așa mult până acum. Iuhuuu! Și cum mai aveam energie la final, am mărit ritmul la ultimul km de viteză să văd ce mai pot da. Hmmm, interesant.
Seara vin musafirii și ne întindem la masă și taclale pâna destul de târziu. Ok, în condițiile astea, hai să nu exagerăm cu o trezire cu noaptea-n cap. Tura de mâine e una lejeră și n-are sens să furăm prea mult din orele de somn.
Duminică reușim să ajungem în Schwende pe la 9 juma. Bine că nu ne-am chinuit să fim aici la răsărit că nu prea aveam ce vedea. Vremea în vale nu pare promițătoare, dar suntem convinși că dacă urcăm puțin o să ajungem deasupra norilor. Prognoza pentru azi e bună, cu soare. Las’ ca o să se vadă superb de sus.
Cam puțină zăpadă la început, în unele locuri. Pentru urcare merge, dar la coborâre o să ne distrăm puțin.
Continuăm cu speranța că vom ieși curând din ceața asta și vom da de soare. E umezeală mare și am deja toate hainele ude pe mine. Nu-i prea plăcut. Și partea nașpa e că atunci când vrei să faci o pauză îți intră frigu-n oase de mamă mamă.
După vreo două ore juma vine momentul mult așteptat. Uaaaa, soaaaaare! Ce fain e cu soare! Crește energia, crește bucuria.
Se vede și cel mai înalt punct unde vrem să ajungem azi. Să vezi ce tare o să fie când o să luăm prânzul acolo sus, la soare, cu marea de nori sub noi. Abia aștept 🙂 Dar e țeapă! Nu ține prea mult bucuria asta că suntem curând învăluiți iar în ceață. Măcar rămâne speranța pentru mai târziu. Ultima parte din urcuș e ușor mai chinuitoare, pe o pantă mai accentuată și zăpadă care cam fuge de sub schiuri. Ajungem la Chlus și facem un popas aici. Hai cu soarele! Îl așteptăm și-l tot așteptăm și degeaba. Mâncăm ceva și degerăm. Hai că stăm degeaba. Se văd niște urme care par s-o ia pe creastă spre Ebenalp, dar pe ceața asta n-aș risca. O luăm la vale, cu coada între picioare.
Schiem puțin și-apoi o luăm iar în sus, de data asta spre Ebenalp, unde-i o cabană.
Nu se mai vede nimic. Noroc cu niște stâlpi după care ne putem ghida. Las’ că prindem soarele pe Ebenalp. Speranța moare ultima, nu? Pe bune de nu-i faină priveliștea pe aici… Nu-i păcat de ea? Înaintăm în alb și ajungem curând la cabana suspendată în nori. Ciuciu soare și aici. Rămânem la o bere, două și-apoi urmează coborârea finală. Viteza e mică la început, că nu vedem pe unde schiem, iar spre final, unde se mai luminează, dăm de zăpada cam nasoală. Mă străduiesc să ocolesc cât pot pietrele și-i fac pe băieți să mă cam aștepte. Vouă nu vă e milă domne’ de schiuri? Ultimul kilometru e pe pârtia de schi, dar nici aici nu-i prea mare plăcerea. Măcar nu mai sunt pietre.
E clar că Em și George trebuie să mai vină pe aici. N-au văzut nimic azi. Sau, mă rog, au văzut muuuult alb. Hai fie, și-un colțișor de stâncă.
Tura pe strava (cred ca aprox 3 km i-am schiat prin cabană, că n-am oprit gps-ul): www.strava.com/activities/1414167811
Revenim acasă mulțumiți de efort. Asta e… nu poți să ai mereu noroc de vreme și zăpadă. Oricum a fost plăcut, chiar și așa, fără priveliște.
O porție rapidă de paste și apoi băieții o taie spre Germania. Auzi, noi mai avem o alergare de făcut azi…. Corpul e cam obosit și tare ne tentează să amânăm. Dar reușim să ne urnim pe la 8 și ceva seara. E chiar fain la alergare, una lejeră, prin pădure, la lumina frontalei. Niște noroială pe prima urcare și nițică alergare prin zăpadă, pe forestier. Hai că au intrat bine astea două ore prin pădure.
Gata weekendul. Prevăd o dimineață de luni cam grea cu multe snooze-uri…
Soare, soare…. unde ești? Când ai de gând să ne vizitezi? Mobilu’ ăsta mă tot păcălește că apari!
Leave a Reply