Perioada: 22 - 23 aprilie 2017.
Destinația: Elveția, Zermatt / Matterhorn, Cabana Gandegghütte 3030m.
Echipa: Monica, Ștefan, Andrei, Ștefan A.

Album foto.

E vineri seara și suntem toți cam obosiți. Dar nici culcarea devreme nu intră când ai musafiri veniti de departe, unul de peste ocean și altul din Berlin. Weekendul în Zermatt e plănuit de ceva vreme și știam de la început că o să fie unul dur cu noi. E specială zona asta din Elveția și am avut noroc să găsim și o cabană simpatică cocoțată la peste 3000m. 

Sâmbătă, cu noaptea în cap, ne urcăm chinuiți în mașină și pornim la drum. Groaznică-i oboseala. Conducem cu rândul și reușim să ajungem la o oră decentă în Täsch. Am fi vrut să fim mai devreme aici, dar n-a fost să fie. Lăsăm mașina în parcarea de aici, că în Zermatt nu se poate, luăm trenul și pe la 11 și ceva suntem, în sfârșit în Zermatt. Ce frumoasă-i stațiunea asta! E greu să nu fii fermecat de imaginea Matterhornului. Ne topim puțin mergând pe jos, îmbrăcați de schi, până la gondolă.

Oboseala și altitudinea nu mă ajută deloc la durerea de cap. Atinge cote maxime. E superb, absolut genial peisajul. Și pârtiile de schi arată bine, dar corpul meu nu mai e în stare de prea mult efort azi, iar capul explodează. Nu mă întristez însă. Mai e și mâine o zi. Până atunci poate mă refac cât de cât și o să mă bucur de alunecat pe schiuri. De data asta mi le-am luat pe cele de tură pentru mai puțin efort la cărat și să mă mai obișnuiesc cu ele. În plus, mă gândeam că poate urc puțin la răsărit.

Coborâm pe schiuri până la cabană să lăsăm rucsacii și rămânem la o gustare și-un suc. Suntem toți extrem de obosiți, dar Andrei cu Ștefan A n-au răbdare să stea și o taie la schi. În curând se așează la masa noastră un cuplu simpatic și tipa se apucă să regleze o chitară de la cabană. Și începe să cânte cu o voce atât de plăcută. Cu toată oboseala și durerea de cap simt cum mă cuprinde fericirea. Peisajul e incredibil, cabana e micuță și pitorească, iar muzica mă unge pe suflet. Eu de aici nu mai plec. Ascult cu Ștefan câteva melodii. Până la urmă pleacă și el la schi și rămân singură, nemișcată, la masă. Îmi dau lacrimile la propriu de cât de frumos mi se pare momentul ăsta. Cu muntele pe care-l visez cel mai des, Monterosa, într-o parte, cu Matterhorn în cealalta și cu vocea tipei de lângă mine și acordurile de chitara… Mi-e imposibil să explic lumea în care sunt acum.

Parcă am schiat suficient anul ăsta. Nu sunt așa tentată să o iau din loc. Lumea de la mese aplaudă după fiecare melodie. Cei doi cântăreți savurează momentul, par pătrunși și sorb din paharele cu vin. Sticla stă sub masă. Iar mă simt cel mai norocos om de pe pământ.

Spre finalul zilei mai dau si eu o tură, două și ne retragem toți la cabană. Urcăm cu telecabina pe Klein Matterhorn (3883m) și schiez pentru prima data de la o asemenea altitudine. Pfoai de nu mi-ar bubui capul…

*vedere spre Monterosa (Dufourspitze)

Matterhorn-ul parcă fumegă toată ziua. Un norișor e permanent acolo.

*vedere spre Italia

 

Gata, se închid instalațiile, e timpul să ne retragem. Vai cât de drăguță e cabana! Ce noroc am avut să găsim locuri. Și e ultimul weekend în care o țin deschisă. E final de sezon deja.

Pârtiile s-au golit și noi am rămas cocoțați la peste 3000m, așteptând apusul. După o bere pe terasă, Andrei pică lat de somn.

Avem cina inclusă, dar mai e până atunci. Ne potolim puțin foamea cu un platou tipic de gustrărele, scump și bun.

 

Poate ar trebui să trag și eu un pui de somn înainte de cină, dar nu-mi vine deloc să plec de pe terasă. E soare, liniște și-un peisaj scos din povești. Nici după nu reușesc să mă retrag. Rămân ultima pe afară și ies la plimbare în jurul cabanei, încercând să fac câteva poze de apus. Nu mă mai satur să privesc în jur.

 

Somnul e chinuitor când ești prea obosit. Cel puțin așa-i în cazul meu. Băieții sforăie, iar eu mă tot foiesc. Nurefonul luat m-a ajutat puțin, dar tot simt că mă ține capul. La 6 dimineața sunt în picioare că nu mai am stare. Iau aparatul și ies la vânat răsăritul. Nu a fost unul spectaculos, dar m-am bucurat oricum de el, de frigul de dimineață, scârțâitul zăpezii și de liniște.

După vreo oră de învârtit în împrejurimi revin în cameră. Băieții încă dorm, iar eu sunt energizată.

După micul dejun si cafeluța băută cu Monterosa în față, începe o frumoasă zi de schi. Suntem primii pe pârtie și e foarte fain.

Explorăm mai multe zone. În partea de jos e oribilă zăpada și nu pricep ce le place băieților pe chestia aia mare și apoasă, că zăpadă nu se mai poate numi. Dar în partea superioară e tare fain și liber. Reușim să o luăm și pe off-piste. E o zi faină. Mușchii îmi ard, dar măcar capul mi-e în stare mai bună.

E destul de ciudat la început schiatul pe pârtie amenajată cu schiurile de tură, dar mă obișnuiesc destul de repede. Chiar încep să mi se pară mai faine schiurile astea. Cam ușoare când prind viteză și clăparii destul de flexibili, dar merge.

*rămas bun de la Matterhorn

E trecut de ora 4 deja. În curând trebuie s-o luăm spre casă. Ultima pârtie, spre bază, e chinuitoare, un fel de schi pe apă cu pietre, sub un soare năucitor. Mi-e milă de schiurile noi și fac acrobații cât să nu le stric prea tare. Hai că arată decent după.

Și cam așa era finalul… acum na, e deja final de aprilie.

Hai că a meritat să venim până aici 🙂

 

Mai rămânem puțin în stațiune, la o cafea, apoi tren și cu mașina spre casă.

Melodia rămasă pe creier după ieșirea asta: Mary Hopkin – Those were the days. Este una dintre melodiile cântate de tipa de la cabană.,