Data: 21 apr 2017.
Destinația: Elveția, Appenzell,  Wasserauen - Seealpsee (1143m) - Wasserauen.
Echipa: Monica, Andrei.

Album foto Appenzell, Seealpsee
Album foto Altstätten

Vineri dimineață vine Andrei în vizită și cum vine de peste mări și țări, sau mai bine zis de peste ocean, unde mai pui că stă doar un weekend prelungit, ne stoarcem creierii pentru o drumeție cu el prin zonă. Sunt extrem de multe locuri faine în apropierea casei, dar fix acum s-a întors iarna și toate traseele pe care le aveam în minte pentru el nu pot fi abordate. Mă rog, ar putea, dar nu fără echipament de iarnă. Pff, unde să-l duc? 

Îl culeg de lângă gara din St.Gallen și mergem în Appenzell. Chiar dacă e rupt de oboseală după un zbor lung are chef de explorare. Drumul de mașină șerpuiește printre sate pitorești, e soare și munții se văd super, acoperiți de zăpadă. O primă impresie bună.

Parcăm în Wasserauen și pe la 12 și ceva pornim pe traseu. Mă gândeam să mergem la o cabană celebră – Berggasthaus Aescher-Wildkirchli, situată la baza stâncii, dar nu prea cred că-i accesibilă cu atât de multă zăpadă, iar telecabina nu intenționăm să o luăm. Ei, hai că vedem. Peisajul arată promițător încă din parcare.

Nu pot să cred că acum 2 săptămâni mă topeam de căldură. Începutul traseului e plăcut, prin pădure. După o urcare destul de lină și mai puțin de o oră de mers te lovește din toate părțile peisajul cu munții stâncoși. Deja se poate vedea și cabana la care am vrea să ajungem. Dar nu, clar nu se poate fără riscuri în adidași până acolo.

Tot nu-mi vine să cred cât de multă zăpadă e! Și e proaspătă și strălucitoare. Peisajul mi se pare genial. Păcat însă că nu putem face un traseu mai tehnic, mai interesant. Va trebui să ne mulțumim cu o drumeție simplă.

Într-o oră și jumătate suntem deja la lac – Seealpsee. Arată într-un mare fel. E prima dată când ajung aici în condiții de iarnă. Anul trecut am fost la început de iulie și prin decembrie, dar încă nu ninsese mult. Câteva poze de comparație sunt în jurnalul Drumeție în Appenzellerland. Äscher / Wildkirchli.

Continuăm pe malul lacului și fac un milion de poze, doar doar s-o înțelege ceva din frumusețea asta.

Mai departe de lac urmele se termină. Încercăm să facem noi, dar ne dăm seama curând că ne chinuim degeaba. Mai sus e zonă stâncoasă, cu lanțuri. Așa că decidem să ne întoarcem la mașină pe un alt drum. Andrei parcă ar vrea să încerce, dar eu nu am de gând să-mi asum asemenea risc.

Pe drumul de întoarcere mai dăm de o potecă care duce la cabana Äscher și sunt urme. Bine, hai s-o încercăm. Urmele se termină curând și propun să ne întoarcem. Andrei e prea entuziasmat și are chef de aventură se pare. Spre nemulțumirea mea mă convinge să continuăm. Ok, nu-i așa multă zăpadă, dar traversarea pe care o facem nu-mi inspiră deloc încredere. Zăpada-i proaspătă și-i tare cald acum. Nu zic că m-ar îngropa o avalanșa, dar cred că ar veni peste noi cu tot cu pietre și nici măcar nu avem cască. Of, of. în fine, facem traversare pe rând, eu cu ceva mai multă încordare și continuăm pe traseul prin pădure, până la un punct în care nici nu ne mai dăm seama pe unde ar trebui să o luăm. Nu arată deloc accesibil, iar zona pe unde ar fi poteca conform hărții, arată chiar înspăimântator. Reușesc să-l conving pe Andrei să nu ne aventurăm mai departe. Din păcate trebuie să facem iar traversarea de mai devreme.

Nu s-a întâmplat nimic, am ajuns teferi înapoi, dar tot nu prea mi-a plăcut de mine că am luat-o pe aici. Sunt foarte tentată de nebunii pe munte, dar, mai ales în ultima vreme, încerc să fiu mult mai grijulie, să suflu și-n iaurt.

Pentru o tură așa scurtă, eu zic că am avut parte de super priveliște 🙂

Ziua nu se încheie însă. Ieșim și cu Ștefan la o plimbare pe lângă casă, de vreo 10 km. Așa, cât să simtă puțin atmosfera, să vadă pe unde alergăm și cum arată zona în care ne-am mutat.

Ne așteaptă o trezire cu noaptea în cap și un drum lung către Zermatt mâine. Ar fi o idee să ne culcăm devreme, dar nu prea ne iese. Ne-om descurca și de data asta.