O duminică frumoasă si final cu emoții, 600 km de mers cu masina si 45 km cu bicicleta pe munțisori. Ați vrut soare? Dar grindina si fulgerele nu vă plac?
Data: 11 mai 2014.
Destinație: Riesengebirge (Giant Mountains / Karkonosze). Polonia și Cehia.
Traseu: Świeradów Zdrój (494m) – ER2 (EuropaRadweg2) – Orle – ER2 – Jakuszyce – trecem granița către Cehia – urcare Vf. Szrenica (1362m) – coborâre Szklarska Poręba (655m).
Nu plecăm! Ba uite că plecăm.
Dacă plecăm, alegem ceva apropiat! Hmmm, 140 km merge, dar acum suntem destul de aproape de munți asa că încă 150 km ce-au?
Vrem să biciclim puțin prin sate si să ne relaxăm. Dar nițică aventură… ce, strică?
Facem o tură scurtă. Hmm, dar mai sunt câteva ore de lumină. Ce-ar fi s-o lungim puțin?
Ne întoarcem duminică devreme si mergem la o saună. Dar luni dimineață, pe la 7 ce-are? Numa’ buni de o nouă săptămână de muncă :)).
Si uite asa am ajuns de la gâduri linistite la o mică aventură. Asa, s-o iau cu începutul. Cică în weekend nu mai plecăm. Stăm cuminței acasă si iesim la plimbare pe lângă casă, ne întâlnim cu prieteni si poate mai lucrăm la milioanele de proiecțele. Vineri noapte iesim puțin la bere, că tot e ziua lui Stefan sâmbătă. Pe la 2 noaptea biciclim spre casă, în asteptarea unui somn lung si bun, fără oră de trezire. Si da, sâmbătă ne trezim destul de târziu, mai trebăluim prin casă si ne gândim să încercăm să montăm barele pentru biciclete pe masină, să n-avem suprinze când o fi cazul. Fără intenții reale de plecare începem să ne uităm iar la vreme. Ne cam mănâncă. Ploaie, ploaie, ploaie peste tot. Am incercat cel puțin 20 de destinații mai apropiate. Dar si în Berlin plouă. Si uite asa ajungem să ne încăpățânăm să găsim un loc cu soare si să testăm minunatul Thule pt bițe.S-a făcut deja ora 5. Sistemul e montat, iar bagajele sunt în masină. Tot ce-ar mai fi de făcut este să rezolvăm pana la bicicleta mea si să pornim iar la drum. Am găsit un orăsel pe la granița cu Polonia – Forst, unde sansele de vreme rea sunt destul de mici. O tură lejeră prin sate prin Polonia, apoi ne întoarcerem la o saună în Berlin si vom fi mulțumiti.
Seara, la apus, ajungem la destinația propusă si dăm o tură prin centru. Da, frumos. Uite o biserică. Uite, uite…. mda, cam strâmbăm din nas. Auzi, dacă tot e asa târziu, ce mare lucru să mai conducem 150 km până la baza primilor munți si să combinăm mâine o tură scurtă de bicicletă si o alergare/trekking până pe un vârf? Cum zona în care suntem nu ne atrage, pornim mai departe fără să mai stăm pe gânduri. Intrăm în Polonia si ne ospătăm la un grill bar dintr-o parcare. Între porc si …porc, alegem o friptură foarte arătoasă si surprinzător, chiar gustoasă. Îmi place în Polonia. Ieftin si bun. Pentru orice evetualitate am luat de acasă si harta cu munțisorii :). Alegem în mare o rută pentru mâine si o zonă unde să căutăm loc de dormit.
Prin Polonia mergem încet, n-avem de ales si încă nu l-am sărbătorit pe Stefan. Ba că-s limitări, ba drumuri în lucru. Ne apropiem de ora 12 si mai avem puțin până la destinație. Asa că trag pe dreapta, scot lumânările si băgăm un “mulți ani trăiască” cu prăjiturele si vin, în masină. Gata sărbătoarea. Pornim în căutarea unei parcări unde să tragem pe dreapta că murim de somn.
Dimineața ne întâmpină cu soare. Bicicletele stau bine pe masină. Sistemul Thule montat de noi a trecut testul. Dacă a rezistat pe drumurile de pe aici nu ne mai facem griji că nu l-am pus bine. Pornim nerăbdători spre Świeradów Zdrój, punctul de pornire stabilit.
O zi bună începe cu o cafea bună pe terasă la soare si un mic dejun, nu? Nu ne grăbim că doar mergem la o tură scurtă azi, nu?
Pe la 10 si ceva pornim în tura nu prea bine documentată. Avem totusi o hartă cumpărată anul trecut. Surpriză! Începem cu un urcus susținut. Sigur am luat-o bine? Lui Stefan îi tot sare lanțul pe asa pante, iar eu trag tare pe foaia mijlocie că nu am rezolvat încă problema cu schimbătorul de viteze. Renunțam destul de rapid la chin si începem să urcăm pe jos, împingând bicicletele si sperând să devină mai lin urcusul. Mai pe bicicletă, mai pe lângă. Sunt bucuroasă la gândul că e un antrenament bun, mai ales în condițiile în care sunt iar puțin accidentată si nu pot alerga.
Urmăm traseul ER2 (EuropaRadweg). E fain si liber. Scoate tot untul din noi urcusul de început, dar ne obisnuim si ne simțim din ce în ce mai bine. Vremea e perfectă – destul de răcoare si soare din când în când.
Greu la deal, tare greu. Muschii mei nu sunt pregătiți pentru asa ceva. Sunt prea la început. Am descoperit însă că funcționează să te ridici în picioare pe pantă si înaintezi mai usor, cel puțin la început, până devine prea obositor.
Micii nervi pe care îi avea Stefan la începutul urcării, în special din cauza lanțului care tot sărea, au dispărut si s-a instalat starea de bine. Drumul e liber si foarte bun.
Două plăcinte la soare, după prima bucată de 6 km de urcare:
Refăcându-ne forțele, a trecut pe lângă noi un tip la peste 60 ani, care părea odihnit si mergea zâmbăreț cu viteza măricică. Adică noi sunt praf deja si el n-are treabă…. Hai înapoi la biciclit că râd si curcile de noi! În scurt timp ajungem într-o poieniță si ne reîntâlnim cu cel care ne-a depăsit. Ne-am mai calmat când am văzut că are o superbicicletă electrică. Oricum, foarte tare nenea 🙂
Pfoai, ce bate vântul când iesi din pădure. Nu puteam sta prea mult pe loc. Continuăm cu o binevenită coborâre. Uhuuu, ce bine-i. Singura parte mai nasoală e că-mi îngheață rău mâinile si apăs din ce în ce mai greu pe frână, care oricum abia dacă merge. Încă nu am tupeu să prind viteză mare si la fiecare coborâre îmi trag pe cap casca de cățărare.
Iesim iar din pădure si avem o bucată mai lungă în plin vânt. Cer iar o mică pauză pentru a-mi încălzi puțin mâinile.
Începe să se mai înrăutățească vremea si ne distram că mergem fix spre norii cei răi. Dar poate avem noroc si ne ocolesc. Si daca nu, asta e. Mare parte din zi chiar am avut. Dezlănțuirea a fost însă la final.
Drumul ne duce cu gândul la poteca prin jnepenis către Piatra Arsă, însă fără privelistile frumoase de acolo. Oricum mă bucură vegetația. Ne cam plictisisem puțin de pădurile clasice din jurul Berlinului.
Frig si vânt, dar ma simt excelent. Deja în mintea mea se înfiripă un mic gând de aventură si-i zic lui Stefan că ar fi interesant s-o lungim puțin. Decidem totusi să nu.
Ajungem cam înghețați la prima cabană, în Orle. Împărțim o ciorbiță si o mai lungim puțin la o ciocolată caldă, că de… trebuie să-mi fumez țigara :(. Față de traseul gol de până acum, aici chiar e ceva lume.
Stăm si ne uităm cu zâmbetele până la urechi la o familie cu 4 copii, toți pe bicicletă. Mergeau super tare copilasii, echipați toți cu panalonasi cu pernuțe, căsti si tot ce trebuie.
Urmează o poțiune destul de lină si plăcută, cu foarte puțină urcare până la Jakuszyce, de unde ne propusesem să ne întoarcem.
Bine că nu ne-am uitat de la început la profilul rutei până aici, că nu stiu dacă ne încumetam.
Tot ce mai aveam de făcut era să coborâm 10 km din Jakuszyce până în Szlarska Poreba si de acolo încă 20 km lejeri prin sate până la masină. Dar nu ne-am intors. S-a gândit Stefan ce s-a gândit si de data asta a sosit din partea lui propunerea de a continua spre vârf, cu toate că nu găseam o rută de bicicletă pe hartă până unde voiam noi. Coborâm puțin pe sosea, trecem granita si căutăm intrarea pe traseu.
Uuu, începe cu o pantă drăguță. Nu suntem siguri că o luăm bine. Hai totusi să vedem cum e, căci nu-mi vine să mă întorc pe sosea toată porțiunea coborâtă mai devreme.
Urcare si iar urcare. Cu cât ajungem mai sus cu atât privelistea e mai frumoasă si drumul mai lin. Suntem singuri pe aici. Bine, e si târziu, iar cabanele din zonă sunt încă închise.
Ne place mult si ne bucurăm de alegerea făcută. Mai încolo nu stim cum o fi trecerea în partea poloneză, dar ne descurcăm noi.
Vremea în continuare e ok. Ba câte o ploicică inofensivă, ba soare. Ne mai întrebăm din când în când dacă să ne întoarcem sau să continuăm să vedem ce-i mai încolo. Continuăm, cu multe opriri de consultat harta, de privit în zare sau de întins pe iarbă. Nu stiu de ce nu ne grăbim.
De ținut minte adăpostul în caz de nevoie. Arată foarte bine interiorul.
Drumul pe care suntem coboară spre Cehia asa că la un moment dat trebuie să iesim de pe el si să urcăm pe lângă biciclete. Până la cabana Vosecká Bouda, închisă până la sfârsitul lunii mai, este un drum forestier pe care cred că îl puteai urca pe bicicletă, însă era panta destul de mare si nu ne-am simțit în stare. De aici ne făceam noi griji cum va fi si a fost ok. Era semn de interzis pe bicicletă, dar suficient de usor să urci cu ele lângă.
Hai Monica, împinge! Face bine la sănătate :). Ne relaxăm când ne dăm seama că nu mai e mult până pe vârf si drumul e usor. Si cel mai important, va urma o lungă si frumoasă coborâre.
Dacă tot am venit până aici, hai să urcăm si până pe marele vârf de 1362m. În ideea că poate putem coborî pe partea cealaltă târâm si bicicletele după noi. În zare se văd norii înfricosători, s-a lăsat frigul si bate cam tare vântul pe Vf. Szrenica. Denumirea cică vine de la cuvântul polonez “szron”, care înseamnă îngheț. Si ca să nu înghețăm de tot si noi, ne luăm cât mai repede tălpăsița de aici, fugind de norii care par să vină către noi cu o viteză cam mare. E si aici o cabană închisă. Pare a fi în renovare.
Da, e clar. De data asta nu mai scăpăm. Până acum au fost ploi inofensive, mărute si care au durat foarte puțin, dar la cum arată… o să ne prindă una grea. Si încep bombănelile. Ce credeam a fi un drum de coborâre asfaltat, pe care o să zburăm, era în realitate un minunat drum pietruit si destul de abrupt. Ideal pentru bicicletă. L-am urât amândoi si n-am reusit să stăm mai multe de câteva minute pe sa. Era sinistru. Până la urmă am coborât pe lângă bicicletele care zdrăngăneau groaznic. O singură bucățică a fost mai ok. Pe cât de frumos a fost la urcare, pe atât de nasol a fost la coborâre si ne-am adus aminte de tura cu Mike si Radu cât am încercat să alergăm pe asa ceva.
Scăpăm de drumul pietruit în dreptul unei cascade si intrăm pe un forestier, dar ploaia de întețeste. Când ajungem la sosea se transformă în grindină. Încă suntem desul de linistiți. Curând însă devine din ce în ce mai puternică si începe să fulgere. Nu prea avem unde să ne adăpostim. Grindina ne loveste cu putere pe fețe. Coborâm în viteză cu ochii aproape închisi, rugându-ne să ne ocolească fulgerele si să dăm de civilizație si un loc ferit. Le simțim atât de aproape… brrrr. Temperatura a scăzut rău, suntem uzi până în măduva oaselor, dârdâim si pedalăm cu spor. Râd de situație, dar parcă nu e râsul meu. Sper să nu fie nevoie să pun o frână bruscă că n-am sanse să mă opresc. Dar asta e ultima mea problemă acum. După câtiva km încep să apară clădiri si găsim o stație de autobuz acoperită unde ne oprim să ne adăpostim până trece nebunia. Doamne ce frig e! De ce oare nu am rezistat mai bine la frig mai devreme si nu mi-am păstrat pantalonii lungi de rezervă uscați? Si cum de am uitat fix acum mănusile acasă? Nu stiu cum rezistă Stefan în pantaloni scurți de bumbac.
E deja întuneric si mai avem 25 km până la masina. Am ales aventură, nu? Na aventură!
Am asteptat puțin să se linistească ploaia si să înceteze cu descărcările electrice si ne-am pus înapoi pe biciclete. Tremur toată de frig si mă gândesc cu groază la drumul ce ne asteaptă. În vreo 2 km ajungem în oras si propun să facem o pauză totusi daca găsim ceva deschis, să ne revenim puțin.
De la un ceai cald în gând, am ajuns să ne comandăm ditamai porțiile delicioase de mâncare. Super, super bun. Nu stiu dacă ne era nouă prea foame si ne bucuram prea mult de confortul de care am dat sau chiar era extrem de bună. S-a făcut foarte târziu si încercăm să ne decidem ce să facem. Ne uităm pe hartă si începem să ne gândim că nu-i o idee prea bună să continuăm în condițiile date. Dar ce facem? Cedăm asa repede? Hai să finalizăm tură. Doar nu ne lenevim acum la final. Tot discutând punem în balanța pro si contra si până la urmă hotârâm să luăm un taxi ca parcă-i prea riscant. După tura asta urmează să ne echipăm mai bine, să avem măcar lumini, frâne bune si vestă reflectorizantă. Când am văzut din taxi cum arăta drumul ne-am dat seama că am făcut totusi o alergere ok.
Thule a trecut testul de rezistentă pe drumurile din Polonia, iar noi am avut o zi plină si frumoasă. Plecând foarte târziu n-am mai rezistat, din păcate, să conducem până în Berlin. Am tras pe dreapta când mai aveam cam 100 km si am dormit puțin până la 6 dimineața. Poate mai puteam forța cu o cafea si puțină gimnastică, dar n-am găsit motiv să facem asta.
Harta cu traseul:
Albumul cu toate pozele aici.
Cursa înregistrată:
16.05.2014 at 14:17
Oai, câtă răbdare ai să scrii. Buuun, deci avem Thule ProRide 591, un suport foarte fain și foarte ușor de utilizat. Confortabil de-a dreptul. Aici costă peste 400 de lei bucata, dar merită din plin.
Lucrurile bune și rele se compensează: aveți autostrăzi și vă permiteți 150 km în plus la lăsarea serii, pe când în România îți trebuie 3 ore să îi parcurgi. Dar nu aveți lumini la bicicletă, nu aveți schimbătoare reglate sau calitative. Eiiii, copii, nu e voie! Văd că mergeți tot mai mult cu bicicleta, mai ales la munte. Vă trebuie lumini, frâne pe disc de le apeși cu un deget (serios), schimbătoare și angrenaje de calitate, minim din seria Shimano Deore sau SRAM X7, papuci de bicicletă cu prinderea în pedale (poți să cobori cu 40 km/h pe un drum foarte rau, fără să-ți sară talpa de pe pedale).
Mă bucur că aud de voi, La Multi Ani lui Ștefan. A-propos, i-ai luat cadou? Că e plin de idei mai sus :p Eu mă duc la Bâlea acum în weekend să mai profit de un ultim schiat pe zăpada care se înmoaie deja destul de rău. Frumoasă tură, mi-a plăcut să citesc.
16.05.2014 at 19:34
:)) răbdare nu prea mai am. D'aia scriu mult si degeaba. Da, e foarte fain suportul. Si a costat tot sistemul cam 4 X “bicicletele noastre împreună”, asta dacă chiar ar exista cineva nebun să le cumpere.
Cei 150 km i-am facut pe drumuri ca-n Romania, dar în Germania da, sunt autostrazi să te saturi de ele. Cât despre biciclete, deja îmi vorbesti în chineză. După 3 ani de mers cu bicicleta am descoperit si eu abia acum că da, ar fi interesant să am frâne, să nu se miste roata de zici că acum o să zboare si să pot schimba vitezele :). De SPD-uri mi-e mult prea frica (cred că prefer să mă cațar neasigurată). Mai am mult pana acolo.
Îl las pe Stefan să citeasca si să-ți mulțumească direct pentru urări. Tocmai si-a luat o bicicleta nouă. Nu un ozn, cum zici tu, ci una ieftină, dar cel puțin n-o să-i mai sară lanțul :). Planuieste o tură până în Danemarca.
Parca e si concursul la Balea acum. Participi?
Să ai un weekend frumos, cu zăpadă si vreme bună!
16.05.2014 at 19:41
Salut Mihai,
mulțumesc frumos de urări!
Legat de bicle, într-adevăr nu sunt foarte profi, dar momentan sunt bune pentru genul de ture care le facem. Cătinel cătinel, ne îmbunătățim echipamentul.
Seară fain,
Ștefan
19.05.2014 at 09:18
Nu am participat la concurs, ci am reprezentat sponsorul principal, firma la care lucrez – http://www.lateral-inc.com Ne-am dat sâmbătă și duminică de câteva ori din curmătura Bâlii spre cabane. De la ninsoare la soare am avut toate tipurile de meteo.
Ștefan – mult succes în tura spre Danemarca. Văd că microbul Radu C. se extinde.
20.05.2014 at 20:59
Mai, si eu zic ca va trebuie un upgrade la biciclete…Hai nu chiar SPD-uri, dar macar niste bicle la care sa mearga schimbatorul si sa aiba toate cele 21/27 viteze functionale, v-ar prinde bine. Sau voi vreti de fapt doar sa va antrenati si mai mult la alergare, carand biclele dupa voi mereu?
21.05.2014 at 09:13
Clar, între timp eu mi-am luat o biță nouă, funcțională, pt trekking. Monica însă e îndrăgostită lulea de bicla ei fără viteze și frâne, ține morțiș s-o repare într-una… Mai așteptăm 🙂
22.05.2014 at 19:49
Cred ca Monica vrea sa isi deschida un nou business. Mecanic(a) de bitze :).