Jurnal din aduceri aminte (Ștefan):

*Perioada: 17- 18 iulie 2010.
*Destinația: Piatra Craiului
*Echipa: Stefan, Andrei, Robert.

Tură de vis în Piatra Craiului, cu fratimiu și Rob!
A fost absolut divin: apus de basm, cer plin de stele…

Traseu:
Ziua 1: Botorog – Curmătura – Padinile Frumoase – Vf. Ascuțit
Ziua 2: Creasta Nordică – Ref. Grind – La Table – Sat Peștera – Botorog

Pornim noi la o oră nu foarte matinală, cu rucsacii plini cu merinde “gourmet” (din ce-mi aduc aminte: somon, camembert, rucola, prosciuto crudo).

Parcăm fiat-ul la Botorog apoi urcăm cătinel spre Curmătura; pe drum ne-ntâlnim cu doi băieți din Zărnești cu care am schimbat ceva vorbe. Unul din ei era mândru că are cont pe carpați.org și că merge mult la munte – ne-a întrebat dacă suntem și noi pe site (nu eram).

*căluții de pe drumul către Curmătura

 

andrei

După o bere la Curmătura, ne-am îndreptat către Ascutit, prin Padinile Frumoase; pe drum ne-am jucat puțin de-a cățăratul, pe stâncile din jur.

Ajunși la Ascuțit, punem cortul și ne-nvârtim de colo-colo.

02519-crai082

 

*Traseul spre La Om, plănuit pentru a doua zi

Facem multe poze cu apusul.

 

 

Culori superbe

 

 

Apar și câteva capre negre (vara-s de fapt maro) pe creastă pe care le fugărim spre a le poza.
A doua zi, iarăși nu foarte matinal, strângem tot și pornim pe creasta Nordică, către Grind. Pe drum a avut loc și ospățul cel mare.

 

Pe creastă, priveliștea e minunată; întotdeauna am fost fascinat de formațiunile din Crai, cum sunt vizibile așa tăieturile din calcar. Cum e și Orga mare, Peretele Central, etc.

 

Ajugem în final și la La Om, apoi coborâm pe lungul drum de grohotiș până-n vale, la Grindu de jos.

*Pe vârf
*Coborârea spre Grindu de Jos

Pe vârf la Grind i-am ajutat pe unii cu puțină apă, iar pe drum evident că am rămas toți fără; am tras de noi și de gâtlejele uscate până la La Table, unde ne-am adăpat din râu.
În drum spre Zărnești, am ratat drumul prin Prăpăstii, astfel am ajuns în satele de sus (Măgura, Casa Folea). Am găsit o potecă care duce din Măgura în Prăpăstii (pe unde de fapt e traseul Maratonului din PC, necunoscut atunci) și am ieșit la mașină.