Destinația: stațiunea Grüsch Danusa, Graubünden, Elveția. Data: 25 februarie 2024. Echipa: Victor (2 ani și o luna), Monica, Ștefan.
Iarna asta a fost mult, mult prea scurtă. Probabil o să mai avem parte de câteva zile friguroase, poate și cu zăpadă, dar o să fim deja ieșiți din “atmosfera de iarnă”. În jurul casei e primăvară. A nins totuși în ultimele zile pe munte, așa că mai băgăm o fisă pentru o zi de schi cu Victor. Visam să mergem în fiecare weekend de iarna, însă condițiile nu au fost suficient de atrăgătoare, iar Victor nu este încă în faza de “accept orice condiții, numa’ schi să fie!”
Ziua nu începe prea bine, dar am învățat că nu decide dimineața cum să fie și restul zilei. Bagajele sunt în cea mai mare parte făcute de aseară, acum vrem doar să luăm liniștiți micul dejun, să ne jucăm puțin și să meargă decent partea cu îmbrăcatul și ieșitul din casă. Să zicem că iese acceptabil, însă Victor nu vrea deloc să bage somn în mașină. Cântă/vorbește tare fără oprire. Știu că e rupt că s-a trezit cu noaptea în cap, după mult prea puține ore de somn, dar tot începe și capul meu să o ia razna.
Îi propun să încerce să adoarmă măcar înainte de urnire, în mașină, dar vrea cu gondola. Verde dacă se poate. Plânsulică e la el acasă din absolut orice. Îl iau în marsupiu, poate poate. Nu mai vrea, își revine, vrea pe schiuri. Îi pun hamul de cățărat și-l trag, dar în două minute nu-i mai place.
Într-un final, îmi adoarme în brațe, pe terasa cabanei. Nu mai aveam chef să stau la hărmălaia din interior. Îngheț puțin, mai amorțește un picior, o mână, dar măcar mă bucur de priveliștea de iarnă care tare îmi lipsește și de soare. Ștefan apucă să facă două coborâri în cele mai bune condiții din sezon, se pare.
Tare fain aici, cu rute de plimbare, de schi fond, cu copii care se dau pe derdeluș și părinți veniți cu căruciorul cu mini-schiuri la roti.
Somnicul lui Victor a fost prea scurt ca să fie acum plin de energie. Încercăm să facem lucrurile încet, să ne menținem calmul și voia bună. Mai sunt și scăpări… Ne încearcă destul de bine răbdarea și suntem la un pas să ne retragem devreme, cu coada între picioare. Dar cumva până la urmă iese ceva fain.
Eu nu apuc să schiez, însă Victor bagă câteva coborâri și urcări pe banda de cauciuc. E sensibil la multe pe care nu le poate încă exprima bine, dar apucă să se și bucure. Și mai vrea o coborâre. De data asta schiază și cu mine în fața lui, nu doar ținându-l semi în brațe. Azi coboară și cu tati puțin.
Picnic de final și “gondola, gondola”. “Verde!”
Nu forțăm. Pe la 3 și ceva ne retragem, petrecem destul de mult timp în mașină căci e tare aglomerat drumul. Mai oprim și în parc la joacă, până apune soarele. Victor avea nevoie de dezmorțire și a intrat foarte bine pauza.
Încă 10minute până acasă, gătit pe fugă, joacă, citit, somn. Și na că o mai trecut o duminică în familie.
Leave a Reply