Destinația: Norvegia. Prima parte, de la aeroportul din Oslo, prin regiunea Oppland, spre Hornindal.
Perioadă călătorie: 27 iunie - 12 august 2018. Partea 1: 27 - 30 iunie 2018.
Monica.

Vara asta plec singură cu bicicleta în Norvegia. Aș fi preferat să hălăduiesc mai multe luni, dar mă mulțumesc cu ce se poate acum, cam o lună și jumătate. N-am de ce să mă plâng. Dar poate iese cândva și-o aventură mai lungă. Auzi, oare există alte curse de alergare interesante în drumul meu dinspre Oslo spre Tromsø? Dau de un filmuleț de la Hornindal Rundt. Îmi place. Nu e chiar în drum, dar nici nu-i ocol mare. Nu stau mult pe gânduri. Mă înscriu. Cam ăsta e planul: două concursuri de alergare, Hornindal Rundt și Tromso Skyrace, despre care am apucat să scriu deja, întâlnire cu Ștefan în Tromsø, rută aleasă pe parcurs (sunt deja familiarizată cu drumul și mersul prin Norvegia), despre drum știu ceva mai multe detalii pentru primele zile căci timpul este foarte limitat ca să ajung la concurs. În rest… pedalat, găsit locuri faine de pauză și de pus cortul, antrenamentele de alergare și alte mărunțisuri.

Sosirea în Norvegia și începutul primei mele vacanțe cu bicicleta și cortul, varianta solo.
Aeroport Oslo – pădure după Maura (22km) / Album foto

Azi plec și totul e vraiște. Mă întreb de ce nu am fost în stare să fac un minim de plan. Oare undeva în colțul minții am vrut să fie aventura mai mare? Oare am selectat prea multe lucruri de luat cu mine. Parcă văd că o să bombăn că le car degeaba… Momentan prognoza pentru zona Oslo e incredibilă. E mai cald decât acasă și nicio șansa de ploaie în următoarele zile. Curios. Eram pregatită pentru îndurat frig și ploi, nu pentru pedalat pe caniculă. Mi-am cumpărat special pentru asta și un sac mai gros de dormit. Să regândesc bagajul? Mai am 2 ore la dispoziție să mă decid. Relaaax!

Sunt în avion, în drum spre Oslo. Am emoții. O lună și jumătate de pedalat, alergat, simțit. Am zis că dorm până la destinație, dar m-au prins povestioarele norvegiene pe care le citesc. Găsesc un umor dubios în ele. Îmi plac.

Aterizez noaptea. Aer de Norvegia. Fără grabă, mă așez pe bâncuță și savurez un “cinnamon roll”. Pregătesc bicicleta de drum. Aș putea pune cortul la 5 minute de aeroport, într-un loc deja știut (l-am pus anul trecut într-o pădurice de lângă), dar e prea frumos afară și-s prea nerăbdătoare să pornesc la drum.

E noapte, dar nu-i chiar întuneric. Fac scurte opriri și mă îmbăt cu liniștea de aici. Începe mica mea aventură. Încerc să o iau pe o scurtătură. Ups, pământ și pietriș. Normal că-mi ia mai mult decât pe șoseaua principală, dar ce contează.

Pentru prima săptămână am reușit totuși să schițez o rută, în mare, până la locul primului concurs de alergare. Mi-era că dacă nu fac asta, șansele să ajung la timp o să fie prea mici. Așa că nu-mi ia mult să mă decid pe unde s-o apuc. Mâncare n-am la mine, dar dă norocul peste mine pe la 2 noaptea și găsesc o benzinărie deschisă, unde-l cam șochez pe vânzător. Imi iau ceva de papa și refuz cafeaua oferită gratis căci am de gând să mă opresc curând să dorm.

Foșnet în pădure. Încerc să-mi dau seama ce mișună pe acolo. Uiii, o pisică imensă și pufoasă 🙂

Încerc locul de cort pe care-l marcasem pe hartă, dar e prea la drumul mare. Mă întorc și mă afund puțin în pădure. A început deja să se lumineze mai tare. La 3.30 e cortul pus și mă lupt cu milioane de musculițe. Vai cum sunt! Mici și rele. Păcat de locul ăsta minunat.

*împotriva musculițelor pișcăcioase

Ziua 1: de pe lângă Maura – drumul 528, 23 – Gran – Brandbu – aproape de Gjervika / Album foto

După vreo 5 ore de somn, mă trezesc oițele. Sunt obosită, dar și nerăbdătoare să explorez. N-am nici cafea, nici apă. Strâng cortul și o tai din loc. Curând observ o mașină parcată. Nu-i o zonă cu case; ce-i aici oare?. Poate un traseu? Opresc și eu. Loc de făcut baie în râu. E soare și cald. Mă super entuziasmez. Tre’ să fac o băiță. Leg bicicleta și trag pe mine costumul de baie. Ah, ce fain e! Ies din apa și decid să iau aparatul sa fac niște poze. Cu zâmbetul cât casa și în grabă…. Poc. Alunec și mă lovesc de pietre. Cu tot cu aparatul foto. O, nuuuuuu! Hai că încep bine vacanța :))

Mda, aparatul e distrus. La fel și fundul și mâna dreapta, din care tot scot pietricele. Auch! Mda, ce să mai zic. Îngrijesc rănile și încerc să desfac aparatul să-l usuc. Poate, poate, mai are o șansă de supraviețuire.

Revin la pedalat. Au, au, au… lovitura la fund nu prea e plăcută.

Drumul e liber. Din când în când mai stau oițele în calea mea 🙂 Păduri, râul pe care îl mai văd din când în când și lacuri. Auzi, dar un izvor unde găsesc? Setea e mare rău și nu mai am nimic la mine. Nu mă așteptam să fie așa pustiu pe aici. Mă mulțumesc momentan cu niște afine și frăguțe. Căldura asta nu prea mă ajută. Pfff!

Opresc des. Ba că-i prea frumoasă păduricea, ba să caut un izvor, ba să mai meșteresc la aparatul foto și la farul care nu vrea să mai funcționeze. Nu-mi vine să cred că am stricat aparatul din prima zi. O să folosesc telefonul mobil, dar nu face poze prea ok.

Și totuși, ce naiba fac cu setea astea? O dubiță parcată și oameni! Îi întreb dacă știu de existența unui magazin în apropiere. Mda, nu e nimic. Cu toata jena, îi întreb daca nu cumva au niște apă în plus. N-au, dar îmi oferă niște suc de mere. Perfect. Îmi umplu sticluța de juma de litru și trag de ea toată ziua.

Abia la 7 seara ajung într-un orășel, Gran, unde prind încă magazinele deschise. Sunt salvată! Găsesc inclusiv gaz pentru primus. Relaxare maximă. Mâine beau cafeluță. Yaaay!

Ora 11 seara. Încă pedalez. Cerul se colorează. Găsesc niște măsuțe pe marginea unui lac și fac un popas. E așa obosit corpul! Dar am făcut cam puțini kilometri, căci am oprit de un milion de ori pe drum.

Cred că e cazul să mă apuc de căutat loc de cort. Încă 10 km și încerc un forestier, apoi intru pe o potecă și găsesc un loc micuț, cât de cât ok, pe malul lacului Randsfjorden. E aproape 1 noaptea acum. Nu mai fac fițe la ora asta. 

Ziua 2: din apropiere de Gjervika  –  Hov – Dokka Delta – pe drumul / Album foto

Azi noapte n-am pus ceasul să sune. Vreau să dorm pe săturate. Mă trezesc pe la 10 dimineața. Strâng cortul și mă spăl în lacul de lângă. Aici n-am spațiu suficient așa că pornesc în căutarea unui loc de băut cafeaua. În 15 minute îl găsesc. E perfect. O măsuță de lemn, pe marginea lacului. În sfârșit o să-mi încep ziua cum îmi place. 

Relaxaaaaare! Este neașteptat de cald, dar ar trebui să nu mă plâng. Norvegienii sunt extaziați de canicula asta. Eu însă abia așteptam răcoarea nordului. Și-acum curg apele pe mine.

Cât stau la cafea, tot încerc să mai repar la aparatul foto și la bicicletă. Ceva ceva am reușit să fac la aparat, dar pentru fiecare poză am de umblat la el câteva minute, să fac incantații și apoi iese ceva cu pete si zgârieturi. Dar nu mă las. Îmi vreau jucăria înapoi 🙂 După aproape două ore de stat aici, la mic dejun, continui drumul pe malul estic al lacului Randsfjorden, al 4-lea ca mărime din Norvegia.

Ruta aproximativă o am în minte, însă alegerea traseului exact o fac în funcție de inspirația de moment. Acum sunt în regiunea Oppland, una dintre singurele două din Norvegia fără acces la mare. Dar de lacuri și râuri nu duce lipsă. În mod normal, din ce am văzut pe net înainte de plecare, ruta oficială de bicicletă o ia prin Lillehammer, pe lângă cel mai mare lac al țarii – Mjøsa. Pare o variantă mai ușoară căci ocolește munții. Dar uitându-mă pe “street view” am zis că o să mă plictisesc pe acolo. Par zone agricole și multe sate, orășele. Prefer s-o iau prin munți, chiar dacă o să-mi fie fizic mai greu.

Momentan am avut parte de urcări decente, dar suficiente cât să mă chinuie. Sunt în general scurte, dar nici nu apuci să te liniștești că iar vine un mic urcuș. Nu-s deloc antrenată pentru asta. 

De câte ori am ocazia să evit drumul principal care nu e foarte aglomerat, o fac, chiar dacă mai nimeresc forestiere sau pante mai zdravene. Locurile de popas de pe marginea drumului îmi fac mereu cu ochiul. Opresc des, privesc, ascult. Încetul cu încetul intru în starea de vacanță. Așa se face că e deja 6 seara și am pedalat abia 50km. 

Îmi iese în cale un indicator către o rezervație naturală, Dokkadeltaet. Eee, de ce să mă grăbesc? Mă abat puțin de la drum și găsesc un alt loc perfect de lenevit. Primăvara sau toamna cred că-i mai fain de venit aici. Cică e un loc important pentru cele peste 200 de păsări migratoare care ajung în delta asta. Urc în turnul de observare, fac câteva poze și mă întind pe iarbă.

Mai e un tip care a venit la o baie după muncă. Socializăm puțin și-apoi continuăm drumul împreună pentru vreo 10km. El spre casă, eu spre Hornindal. Facem o pauză la o casă micuță și părăsită. Îmi imaginez cum aș munci de dimineața până seara s-o fac frumușică. Poate  cândva o să  ne  mutam  în  Norvegia,  cine  știe….

Orele trec, iar eu tot forțez nota, cumva în căutarea unui loc ideal de campat și cu gândul că trebuie să adun niște kilometri dacă vreau să ajung la timp la concurs (despre experiența de la ultra-ul montan Hornindal Rundt am scris aici)

Intru pe un forestier, nu văd nimic decent de pus cortul. Mai dau de o mica plaja. Aici aș putea, dar parcă mi-e teamă așa aproape de râu.  E 11 seara deja. Cu cât se face mai târziu, cu atât locurile par mai neprietenoase pentru somn. Admir, respir, mă bucur de liniște.

Mai fac un popas plăcut, în miez de noapte, la o zonă cu petroglife (Helleristninger de la Møllerstufossen), niște desene pe piatră, cu elani, vechi de vreo 6000 de ani. E și zonă de picnic aici, cu măsuțe. Nu-mi permit să pun cortul aici din păcate, oricât de comod ar fi.

E trecut de 12 noaptea și citesc plăcuța despre podul pe care sunt acum, construit în 1858, distrus în război și reconstruit de nemți în 1940. A fost redenumit de soldați “Brandenburg Tor”. Hmm, așa important să fi fost podețul ăsta ascuns? Mi-e sooomn. Nici aici nu pot rămâne. Începe o urcare. Cu prima ocazie trag pe dreapta, într-o parcare foarte largă și neamenajată de pe marginea drumul principal și pun cortul. Nu mai conteaza locul acum. Orice e plat, e ok la ora asta. Energia e pe minim, minim.

Încet, încet se prinde sentimentul de vacanță și aventură de mine.