Destinația: Alpstein, Appenzell Alps, Elveția. Ruta: Wildhaus - Jöchli - Nädliger Gratweg - Zwinglipasshütte - Tesel.
Data: 5 iulie 2020.
Echipa: Monica și Ștefan.

În timpul săptămânii am avut în plan alergări pe plat, dar n-au intrat deloc. Niște drumeții mai lungi, somn cam puțin și ceva dureri m-au corupt să zic “n-am chef de alergat”. Să mai comentez și de căldura asta insuportabilă? Vara nu e tocmai anotimpul meu. Când nu e soare puternic, mă sperie semnul de fulgere din prognoză. Deci pas! Sau fie… ies acolo la o scurtă dezmorțire și atât, fără să țin cont de planul de antrenament. Însă în weekend am de alergat pe poteci. Altă poveste! Are totuși vara și avantajele ei… cum ar fi accesibilitatea pe unele trasee.

Dacă luni și marți am fost la drumeție prin Alpstein, mi s-a deschis apetitul pentru o alergare în paradisul ăsta de lângă casă. Decidem să facem un VK (km vertical) pe care n-am mai fost de multă vreme. Parcăm în Wildhaus și schimbăm pe loc planul. Hai să încercăm traseul ăsta albastru (dificil adică) dacă tot e vreme bună. Vedem cât merge și eventual ne întoarcem pe unde voiam să urcăm.

Soarele arde deja cu putere, dar suntem pe munte și-l accept altfel. Începem pe drum cunoscut și destul de aglomerat. Îmi dau rapid seama că nu-s în cea mai bună formă. Nu conteaza, uite ce fain se vede! Facem dreapta pe o potecă nouă. Urcăm puțin prin pădure și ieșim la baza stâncilor.

Uaaa, cum de n-am mai fost pe aici până acum? Începe traseul albastru. Prima parte e ușurică. Stâncă, iarba tunsă pe traseu, crini, garofițe de munte și alte floricele mărunte, colorate, minunate. Mă oftic nițel că n-am reușit să fim aici la răsărit, dar na… Mai încercăm. În spate se vede fain șirul de vârfuri Churfirsten. Și-acolo e cazul să ajungem curând. Partea mai nașpa e că nu prea sunt trasee circulare acolo.

Ajungem într-o căldare faină și dăm de prima bucată de zăpadă. Nu pare deloc problematică. Cresc speranțele că putem continua.

Stânga – ne întoarecem pe poteci cunoscute; avem de traversat niște limbi de zăpadă care par ușor înfricoșătoare privite de aici, dar vedem mai multi oameni pe acolo; probabil e ok. Dreapta – încercăm traseu nou, dar lungim clar antrenamentul care era în mod normal de două ore.

Hmm, în dreapta e o rută ochită de mulți ani și tot nu s-a potrivit s-o facem. Ștefan mă convinge destul de ușor. Lungitură să fie! E prea frumos pe aici să vreau să mă întorc deja. Puțin grohotiș și apoi revenire la mâini pe stâncă. Nu se poate numi alergare ce facem noi aici. Dar e bucurie maximă. Da, e terenul preferat de joacă. Asta e soluția să revină cheful de antrenamente – să ajung mai des pe asemenea trasee.

Ajungem în apropiere de vârful Jöchli. Iooi, cum se vede! Și vârful Säntis (cel mai înalt din Alpstein) și Altmann. Bate vântul pe aici. E cazul să lăsăm pozele și să ne mișcăm. Prea rapid nu merge că-i teren dificil. E frumooooos 🙂

*vedere spre Churfirsten (cele 7 vârfuri ordonate din zare)

Nädliger Gratweg – e creasta pe care vrem de multă vreme să o facem. E mai scurtă decât ne așteptam. În plus, credeam că o să fie mai expus traseul, fiind cu albastru. Nu-i dificilă, dar nici prea alergabilă. Sărituri, puțină zăpadă și prea multe locuri în care îți vine să faci poze în loc să grăbești pasul.

*Bodensee în zare (stânga) și Vf. Altmann (dreapta)

*final Nädliger Gratweg

*Nädliger Gratweg

Ce bine c-am ales s-o luăm pe aici! După creasta Nädliger, ne intersectăm cu potecile cunoscute și mai aglomerate. Coborâm la Zwinglipasshütte, cu niște distracție pe zăpadă. Puțin antrenament de schi în adidași, în toiul verii. De la cabană avem încă o bucată de traseu pe care nu o știm. Strava Heatmaps o să arate mai bine diseară 🙂

*Zwinglipasshütte

Credeam că o să fie zonă “distrusă” de văcuțe și-apoi forestier, însă e chiar plăcută poteca. În dreapta e o stâncă foarte atragătoare. Poate reușim într-un final să ajungem și la cățărat în zona asta. Pare un puiuc de Matterhorn, cu o ruta de cățărat numită Toblerone.

Girenspitz (Girespitz) 2253m, das Matterhorn des Alpsteins 🙂

Simt că aș putea alerga așa la nesfârșit. Ștefan o ia înainte mai tare. Ne mai întâlnim abia la mașină. Trec pe lângă o cabană și-s convinsă că Ștefan a oprit să-și ia o Cola. Dar nu, cică a fost cumințel. Amândoi am testat câte o potecuță diferită la final. Ups, nu, n-as putea alerga la nesfârșit. O urcare foarte scurtă la final mă face să-mi dau seama că am totuși picioarele obosite.

Încă puțin și-o să putem spune că am luat la pas toate potecuțele din Alpstein. Hihi. Ăstia-s munți de care-mi pare imposibil să te saturi. Când mai venim? Ștefan, lasă concursurile și hai la explorare!

La întoarcere spre casă o luăm pe un drum ocolit, cu un popas la iarbă verde, cu privire spre Säntis.

Ajungem în bijuteria de orășel Appenzell, ne plimbăm puțin printre casele frumos pictate și bem o bere cu băieții care au fost într-o tură cu bicicletele. Un final bun de săptămână, chiar dacă a ieșit mai mult o tură foto decât o alergare pe munte 🙂