Data: 17 mai 2019.
Destinația: Munții Bucegi, România. Concurs de alergare montană Transylvania 50k, ~ 3300m diferență de nivel. Start / finish Castelul Bran.
Echipa: Ștefan, Monica, Viorela, Alex, Raluca, Nik, Bogdan, Petru, Oly și alții.
- Album foto (vezi foto credit la info)
- Link Strava
- Site concurs Transylvania 100k
- Poveste Ștefan (urmează)
Pe scurt, sunt mulțumită de ce-a ieșit. Traseul și cum m-am simțit au fost peste așteptări. N-a fost o experiență epică, ci una “mângâietoare” de care cred că aveam nevoie, iar durerile și problemuțele am reușit să le țin limite acceptabile. Am fost la un pas să renunț la a lua startul și-mi pare bine că n-am făcut-o. Vremea în prima jumătate a fost genială. În a doua parte soarele neașteptat a îngreunat nițel treburile, dar a scos milioanele de floricele în evidență. Vreau să revin în partea asta a Bucegilor.
Pentru 2019 am două concursuri în plan – Trasylvania 50k în mai si Scenic Trail 113k în iunie. La ambele am dat ok-ul coruptă de Viorela. Da, da, te mai bombăn din când în când :)) Dacă la înscriere eram destul de încrezătoare, cu cât se apropie data concursului cu atât mă bate mai mult gândul să renunț la ele. Antrenamentele din 2019 n-au vrut deloc să decurgă ca-n plan, cu toată străduința mea de a le îndesa în programul haotic. Plecări peste plecări, schimbări permanente în program, două răceli zdravene și alte chestii personale. Deh… ca toată lumea. Pe la mijlocul lui aprilie ajungem în Corsica pentru o săptămână, într-o vacanță planificată cu bicicletele și ieșim la o alergare. Căldură mare, gânduri rele. Nu, n-am ce căuta la concurs, e clar. Vio și Stefan aleargă lejer, iar eu simt cum trag de mine degeaba. Abia se mișcă picioarele pe asfaltul ăsta. Gândul cu renunțarea durează până ajungem la o bucățică de coborâre pe o potecă accidentată, cu o super priveliște și-mi aduc aminte că-mi place alergarea. Hai măi, că o plimbărică mai rapidă prin Bucegii dragi n-are cum să fie rea. În plus, jumătate din concurs o să fie prin locuri prin care n-am mai ajuns (cel puțin în ultimii 20 de ani).
Vineri, 16 mai 2019. Azi noapte l-am luat pe Ștefan de la aeroport, apoi somn de voie, dar tot îl simt ca insuficient. Urmează multe ore petrecute în trafic prin București și pe drumul către Bran, unde ajungem pe la 6 seara. Când unele persoane se întreabă cum de nu sunt la cursa lungă, eu mă întreb de ce nu mă mut la aia de 20k. Însă mă îngrozește parcă mai tare o cursă scurtă, căci acolo ar trebui să trag de mine. Așa că rămân la ce m-am înscris și încerc să scot ceva bun din asta.
Cum n-am pretenții de la ziua de mâine, nu mă stresez cu pregătirile. Ștefan devine cam morocănos mai spre seară pe fondul oboselii. O alergare scurtă, niște paste mâncate cam târziu, pregătit rucsacul și hai la odihnă! Mda, are dreptate că era nevoie de o organizare mai bună încât sa nu dormim chiar sub 5 ore înainte de concurs, cum s-a întâmplat până la urmă. Dar acum asta e. Ne descurcăm cu ce rezerve de energie mai rămân.
Dimineață încă mă întreb cu ce mă îmbrac. Mi se pare mult prea cald pentru pantaloni lungi, chiar daca o să plouă toată ziua și-i zăpadă mare pe sus. Mă bucură ploaia, iar fulgerele poate ne ocolesc. Pfoai câte chestii am iar în rucsac. Bluză cu mâneca lungă, pantaloni, mănuși, căciulă, mancare, frontală…. De toate pentru toți.
Sâmbătă, 17 mai. Ora 6.30. Suntem echipați și pornim către start într-o ușoară alergare. Îmi încalc iar promisiunea cu încălzirea de 4km înainte de orice concurs. Mi-e prea lene. Oricum sunt setată pe alergare în reluare ca să am șanse să termin și să fie un antrenament bun pentru ultra-ul care vine curând. Altă ocazie de alergare lungă pe munte nu știu când o să mai am. Compar cu Scenic Trail 54k de anul trecut și estimez cam 11h30 pentru azi. Sper să mă țină mușchii până la final. Repet în cap: “NU alerg tare pe coborâri oricât de mare e tentația!”
Ne întâlnim cu Radu la start. Îmi zice să pornesc ușor la cât de “antrenată” sunt pentru ce urmează. Primii 9km să fie de încălzire. Da, da, stai liniștit. Eventual și-un somnic pe la Bătrâna.
A nu se înțelege că n-am alergat deloc anul ăsta. Am reușit să adun vreo 600km, dar contează calitatea lor. Multe alergări au fost de revenire, viteza a scăzut, iar pulsul în alergare a fost mai tot anul mult peste medie. Cum n-am un talent nativ antrenamentele conteaza enorm. Potecile… eee, iubitele mele, au cam lipsit din peisaj. Mă și mir că am reușit să strâng 10.000m urcare în 5 luni. Pentru azi mă bazez pe vorba aia “It is better to be undertrained than overtrained” 🙂
Ora 7. Gata, s-a dat startul. Plouă mărunt, dar e prea cald pentru geaca de ploaie. O dau jos curând. Iar mă întreb cum rezistă cei din jurul meu așa gros îmbrăcați. Ah, ce plăcut e acum 🙂 Vremea ideală. Curând începe urcarea prin pădure. Sunt mulțumită de cum mă simt. La pas în sus și alergare ușoară pe unde e plat. Hihi ce drăguț e! O potecă îngustă printr-un tunel de verde crud. Îl văd pe Radu că se întoarce. “Ai pornit cam tare!”/ “Ce? Am mers!” Gânduri bune și câteva întâlniri plăcute. O bucățică din prima urcare mai schimb o vorbă, două cu Paul. Descoperim ca ne știm de pe Strava. De obicei mi-e mereu greu la început, dar acum, pornind așa conservator, sunt chiar ok. “Să te văd după 20k. Haha”, îmi zic. Mă mai apucă să mă minunez de cum se vede cu voce tare, de crede cel din spate că am văzut ursul.
Prima parte se scurge lin. Mă surprinde plăcut traseul. Pădurea e genială pe vremea asta. Ce-o face bunicuța mea dragă? Nu se poate să-i trimit din aerul proaspăt pe care-l respir aici, să se facă bine mai repede? Ajung la primul punct de alimentare. Nu simt că am nevoie de ceva, dar hai să opresc totuși că nu mă grăbesc nicăieri. Iau cu mine un pătrățel de cașcaval și-l ronțăi pe urcare. Proastă alegere. Parcă-mi vine pe gât toată urcarea. Nimic grav, dar îmi dau seama că nu o să fie o cursă în care voi putea mânca. Și rezerva de energie nu-i prea mare.
Așa aș face niște poze… dar mobilul meu nu prea funcționează când se umezește și n-are sens să mă chinui degeaba. Sper să-mi rămână în cap imaginile.
Auzi, dar în cursa asta mai și coborâm sau doar îi dăm în sus?
Vine urcușul prin zăpadă spre Bătrâna și începe să se lumineze în zare. Tare frumos e. Nu mă așteptam să văd soarele azi. Poate se bagă totuși la loc, în spatele norilor. Energia e pe minim, dar în rest totu-i bine. Dacă Galea rezistă cu brio nenorocitului de tratament, oi rezista și eu 50k. Spre final mai schimb o vorbă două cu Dan.
Urmează o coborâre frumoasă pe care o știu de la Atinge Omu. Zăpada pare că s-a topit în ultimele zile. Chiar o plăcere să alergi pe ea la vale. Au rămas doar câteva petice și fâșii.
*Mda… cred că am exagerat cu reducerea vitezei pe coborâre. Parcă am fost prea precaută. Mă uitam la cursa din 2016 și am făcut la Transylvania cu 10 minute mai mult pe bucățica asta față de acum 3 ani când eram mult mai puțin antrenată… Eh, să fiu mulțumită că am terminat cu bine 🙂
Tălpicea de la stângul s-a strâns cumva aiurea și tot încerc să mișc piciorul în adidas să se reașeze cum trebuie, dar crampele la gambe așteaptă nerăbdătoare niște mișcări neprotrivite. Le simt apropierea și decid să suport ghemotocul enervant din talpă. Noroc că-s adidasii moi și nu e așa nasol. În cel mai rău caz o sa fac o băsică în talpă, nu? Să mă opresc pentru asta nu-mi vine. Plus că dacă a apucat sa facă o cută, degeaba întind tălpicu’ că se va face la fel imediat.
Câteva treceri mici prin apă și una mai măricică numa’ bună pentru mușchii ușor supărați deja și imediat ajung la punctul de alimentare de la Pestera. E cazul să folosesc pastila de isotonic de la Vio. Umplu flaskurile cu apă, iau o felie de portocală, le fac unor alergători niște poze cu GoPro-ul lor (oare a iesit ceva?) și o iau tot încetișor mai departe.
*notă: când zic “încet, încetișor” nu mă refer la plimbărică, ci doar mai încet față de standardul de concurs; nu înseamnă că mi-e și ușor :))
Începe asfaltul. Intră greu alergarea pe aici. Oare sunt pe drumul cel bun? Dacă tot mi-a arătat Vio cum să mă uit pe harta încărcată pe ceas, hai să verific. Yep, pare in regulă. Mi-e și foame și greață în același timp. Aș mușca din baton, dar mi-e frică. Burta parcă mi-e lipită de spate și-s tot felul de înțepături și crămpuțe pe la burtă și prin dreapta. Mai iau o gură din gelul deschis de dimineață. Măcar să-mi păcălesc creierul că mănânc. Poate reușesc să-l termin până la finish.
Putin prin padure, apoi forestier. Caldură mare. Să mă opresc totuși sa rezolv cu ghemul din adidas și să-mi pun ciorapii scurți? Neah, mi se pare prea complicată operațiunea asta. Simt nevoia sa conserv orice fărâmă de energie, la cum îmi dă corpul semne de destrămare.
Observ in ultimul moment ca trebuie sa fac dreapta. Sunt cu capul in nori sau, mă rog, în soare… și tot am senzatia ca nu-s pe traseul corect.
Curând văd alți doi alergători. Merg după ei, până văd că benzile o iau pe o potecută și încerc să-i atenționez că nu-i pe acolo. Până la urmă, au făcut doar un foarte mic ocol si ne-am intersectat curând. Se opresc la un scurt picnic pe iarbă, pe urcarea spre Saua Strunga și-mi oferă niște “lefsegodt” sau ceva similar. Ahaaa, sunteți din Norvegia! Țara mea preferată 🙂 Mă întreabă ceva de traseu, dar nu-i pot lămuri. Habar nu am ce urmează. N-am analizat deloc ruta de data asta. Schimbăm câteva vorbe și iar încetișor la deal. Presupun că am mai fost pe aici când eram mică, dar nu-mi aduc aminte.
Sunt totuși destul de bine ținând cont că au trecut deja aproape 30k cu peste 2000m urcare și nu s-au blocat încă mușchii. Mă întreb care a fost cea mai lungă alergare de anul ăsta. Am reușit prin februarie două-trei alergări de 2 ore / 2 ore juma și….aaa, și încă două în ultimele două săptămâni, una acasa prin pădure și una în Parcul Tineretului. Deci faptul că au trecut peste 5 ore de la start și încă sunt destul de validă e lucru mare 🙂
Ce bine arată și pe aici, în Saua Strunga și după! Alerg în continuare cu plăcere și cu atenție la cum calc. Fără mișcări aiurea Monica și fără depășiri curajoase pe coborâre. Încet! Ai auzit, da? Cât timp nu-s crampe coborârea e ușoară. Nuuu! E Ștefan în față? De ceeeee? Mda, problema lui clasică. I s-a făcut rău, a vărsat și acum se străduiește să-și revină mergând pe coborâre. Uf 🙁 Zice că-i mai bine acum, dar că a fost nasol și se oprește în vale la punctul de alimentare. Nu stau mult cu el.
Gata cu coborârea. Găsești de toate la punctele de alimentare, dar nici nu mă mai agit să văd dacă-mi face ceva cu ochiul. Refill la apă, îl văd și pe Ștefan că ajunge. Oare se oprește sau merge mai departe? Mai întorc capul din când în când; poate își revine și vine în forță.
Cu Vlad mă tot intersectez în a doua jumătate a cursei. Aleargă mai rapid decât mine, dar stă mai mult la punctele de alimentare. Mie îmi e că se răcesc mușchii și n-o să mai pot lua din loc.
Ne înmulțim pe traseu. Pare comun cu cel de la cursele mai scurte. Cred că am scăzut cam mult viteza pe urcare. Toată lumea parcă e la plimbare pe aici.
Mi-e sete si nu mai am nimic in flaskuri. Trec pe lângă râu, dar merg mai departe cu gândul că mai e un punct de alimentare. Recunosc, mi-e lene să cobor pentru apă.
Sunt pe un forestier acum. O văd pe Raluca si-o tot strig, dar nu mă aude. Încerc să alerg să o prind, deși nu prea îmi vine să fac asta pe aici. E o urcare foarte lină și energia mea tinde spre zero. Reușesc să dau de ea căci face o pauză. Bălesc la apa pe care o toarnă în pahar, dar stau 2-3 secunde și pornesc mai departe visând la tonele de lichide de la finish. Îmi cam dau seama că nu mai sunt alte puncte de alimentare.
În primii km m-am mai intersectat cu fete de la cursele de 50 si 100k, dar restul cursei până acum n-m mai dat de altele. Pe aici mă depășește Mela (o știu de pe facebook), dar nu am tupeu să-i dau mai tare să mă țin după ea. Mi-e că o fac lată acum la final. Îmi mențin ritmul de conservare, fără să mă lenevesc excesiv. Dacă 47 de km am reușit să evit crampele, zic că o să mă descurc și pe ultimii 3k, nu? Ah, și ce m-aș mai distra cu o coborâre în forță….
Pfiu, ultima bucățică de coborâre și dau de drumul mare. Se vede castelul. Ha! Uită măi că o să-l termin. Mă uit la ceas si văd ca încă nu s-au facut 9 ore de la start. Ei da? Băi, a funcționat strategia. Sunt chiar mândră de cum am gestionat cursa asta. Oare mai e ceva ocol turistic sau e aproape linia de finish? Mă chinuie partea asta de drum, dar trece repede. Niște scări, apoi câțiva copii care mă încurajează și uite locul de unde am pornit de dimineață! Apăăăăăă! N-a fost rău deloc. Și chiar fain traseul alternativ. Mă așteptam să fie mai plictisitor varianta nouă de vreme rea.
Viorela a avut și ea o cursă de care e mulțumită. Degeaba îmi spune timpul final acum că nu îi cunosc traseul și nu-mi dau seama cât de bun e.
Ne adunăm la finish și-l așteptăm pe Ștefan. S-a decis să meargă mai departe până la urmă și ne ține la curent pe unde e. S-a chinuit rău, dar a ajuns. Chiar a reușit să bage și-o alergare pe ultimii metri 🙂 După o perfuzie se simte mai bine.
Îl așteptăm și pe Nik, care e la cursa lungă. Până la urmă rămâne doar o parte din grup. Noi îl felicităm la pensiune. Urmează o cină târzie și copioasă la restaurant, unde vin și Mike cu Radu.
Bonus de final de zi: un curcubeu strident și-o lună plină.
Timp final Transylvania 50k: 8h56min.
Loc open feminin: 8 / Loc categorie (18-39): 6 / Loc open: 62 din 331.
Timpi intermediari: Ciubotea 01h26 / Bătrâna 3h54 / Peștera 4h35 / Monument 6h33.
Poate mai venim la Transylvania să facem traseul clasic.
R
Leave a Reply