Perioada: 26-27 august 2017. Destinația: Munții Piatra Craiului, România.
Traseu ziua 1: Plaiul Foii - La Lanțuri - La Om - Nordica - Ref. Ascuțit - Brâul Ciorânga - Ref. Speranțelor.
Echipa: Viorela, Monica, Raluca, Elena, Alex.

După 2X2 Race rămân o săptămână în România. De data asta încerc să nu-mi umplu programul ca de obicei cu treburi, deși aveam multe în plan inițial. Ia, că nu cade cerul dacă amân puțin și mă văd cu bunica, cu mama, cu prieteni din liceu, ies la o terasă, îmi fac alergările și să merg pe munte. Prea e maraton de fiecare dată când ajung în țară. Somnul nu prea am reușit să-l recuperez căci m-am dezobișnuit de căldura din București și mă cam foiesc noaptea. Dar ce plăcut poa’ să fie să mă plimb cu Galea prin București, fără grabă! Sau să stau o zi cu mama, fără stres că trebuie s-o tai din loc mai repede.

*cu bunica prin parcul 23 August, București

Vineri seara e stabilită plecarea spre Plaiul Foii pentru o tură în Crai. Abia aștept. Viorela are grijă să-mi aducă cort, sac de dormit, rucsac, tot ce-i nevoie. Iar eu sper să nu uit cana ei care-a rămas la mine. Decid să plec separat și să mă opresc puțin la Galea, la Sinaia. Reușesc să ajung ultima în Plaiul Foii și mă învârt puțin pe acolo până descopăr unde au parcat ceilalți. Corturile sunt deja instalate, iar lumea s-a băgat la culcare. Pe drum am cules și câțiva drumeți care mergeau de zor, pe drumul lung din Zărnești, cu rucsaci mari și grei în cârcă.

Sâmbătă dimineață fetele-s matinale și Viorela pregătește cafeaua. Luăm micul dejun pe malul râului, strângem corturile și pe la 8.30 începem urcarea spre refugiul Șpirlea. Uau, chiar a reușit și Alex să ajungă. Aaa, să nu uit deliciul dimineții – Gaufre de la Mega Image cu gem de cireșe amare făcut de bunica.

Heei, ho! Viorela cred că a băut cam multă cafea în dimineața asta și nu stă locului. Zici că-i la maraton, nu la plimbare. Încercăm să o mai temperăm că ziua-i lungă.

Până la Zaplaz apucăm să ne facem încălzirea. Urmează urcarea pe traseul La Lanțuri, cu o bucurie cât casa. Toți avem o slăbiciune pentru Piatra Craiului și e cumva intrarea asta în împărăția stâncilor albe. Poze multe și hăhăială gravă că doar e Raluca cu noi.

*Foto credit: Raluca

Toată lumea-i obișnuită cu genul ăsta de teren, așa că înaintarea e fără stres și cu… aș zice un soi de extaz amestecat cu emoții că suntem în munții care ne-au intrat în suflet si nu cred că vor mai ieși. Alex are tendința de a se purta grijului cu noi. E simpatic cu întrebările de genul “ești ok?”, “te ajut”, “ia-o pe acolo” etc. Un adevărat cavaler grijuliu, în tură cu patru fete.

Traseul nu e încă exagerat de aglomerat. Am plecat suficient de devreme încât să nu stăm la coadă în zonele mai delicate.

*Foto credit: Raluca

Cu puțin înainte de ora 12 ajungem la Vf. La Om, după ce-am tot mângâiat stâncile Crăiesei. Facem un prim popas lung  și-apoi o luăm pe creasta nordică spre refugiul Ascuțit.

*Foto credit: Raluca

Creasta asta mă amețește. Acum mai bate și soarele în ea de-o face să strâlucească și mai tare. Crai-s Crai… 🙂

Am fost destul de rapizi pe urcare, însă pe aici, dacă nu ne grăbește nici ora, nici vreo furtună…. o lălăim cu pauze de poze, de admirat sau de-o gustărică.

Râsete la greu și zâmbetele persistă pe fețele tuturor. Zici că suntem pentru prima dată în Crai, așa căscăm gura la stâncile astea. Mai o capră neagră, mai o floricică, mai o vale care-ți dă fiori. Și stânca… cum e stânca asta! Mai că-ți vine s-o iei în brațe. Ce să mai… chiar poți s-o iei.

Poze, milioane de poze în toate direcțiile. Reușesc inclusiv să le corup pe fete la niște poze cu sărituri. Nu ne-a ieșit sincronizarea prea bine, dar a fost un alt motiv de râsete.

Mai facem o oprire pentru masa de prânz și la Ascuțit, unde Alex, după un pui de somn, halește de toate de la toți 🙂 Gata, e cazul să-i dăm la vale spre Plaiul Foii.

Pentru coborâre fetele au ales Brâul Ciorânga, un traseu care acum câțiva ani nu era marcat. Uite că pe aici parcă n-am mai fost. E destul de accidentat terenul și ne place.

*Foto credti: Raluca

 

 

Încă e soare când ajungem la Refugiul Speranțelor așa că profităm de locul ăsta, care mi-e tare drag, pentru un ultim popas.

*foto credit: Elena

*Foto credti: Elena

Câțiva drumeți sunt destul de epuizati si deschidatați. Noroc că mai avem nițică apă de oferit cât să-și mai revină.

Intrăm în pădurea cu grohotiș și mintea se cam îndreaptă spre o cină bogată.

Când ieșim din pădure, rămân cu Elena mai în urmă și ne taie cale un urs, după care ne învârtim puțin… doar doar l-om mai vedea. Nu vrem să dăm chiar nas în nas cu el, dar să-l mai vedem puțin tare ne-ar plăcea. Dar a fugit printre brazi.

O zi tare frumoasă!

Noapte bună, Crai frumoși

Unde-am dormit noaptea trecută e mai degrabă loc de petrecere, cu mizerie, muzică tare, grătare. Nu-i deloc pe gustul nostru așa că ne mutăm cu cortul în curtea pensiunii unde-i punctul de alimentare la MPC și reușim să prindem ceva de mâncare la Cabana Plaiul Foii. Închiseseră bucătăria când am ajuns noi, dar s-au înmuiat și ne-au mai aduce ceva de halit. Hmm.. trebuia să și alerg azi, dar nu prea-mi vine să mă duc singură să-l caut pe ursache la ora asta. Hai poate reușesc mâine.

Duminică nu mai sună ceasul chiar la prima oră. După un somn bun, ne întinem la mic dejun și începe lupta cu un pepene mare.

Iuhuuu, ce dimineață faină, între prieteni!

Planul pentru diminică era o urcare la Diana. Eu una aș încerca alt traseu. Urcarea asta o s-o facem într-o lună și ceva, la MPC. Alegem să testăm înălțimile domoale de pe partea cealaltă a râului și sperăm să găsim un loc cu priveliște faină către Piatra Craiului.

Cald, domne’, cald rău până și prin pădure, la umbră. Proprietarul pensiunii ne dă indicații despre potecă și chiar ne culege cu mașina de pe drumul prăfos pe care aveam de mers nițel. Ne-a scutit de o bucată plictisitoare. Intrăm într-o curte privată și găsim pe cineva care ne arată drumul. Azi suntem doar fete și hăhăiala e la ea acasă. Urcușul începe în forță și-apoi se domolește. Suntem relaxate și viteza-i mică. Cred că răsetele cele mai puternice s-au consumat când am încercat să urcăm în copac, nu? Știți voi care :))

Ce-mi place că suntem singure pe aici. Ajungem într-o poiană unde luăm prânzul, apoi căutăm o potecă ceva… să ne scoată în vale. Nimerim într-un final, deși ne întrebăm dacă chiar e potecă sau ni se pare. Speranțele de a avea deschidere către Piatra Craiului se cam spulberă, iar ploaia care ne ia prin surprindere ne pune pe fugă spre vale. Urmărim niște rahați de urs și ajungem la forestier când se dezlănțuie potopul.

*Ta-naaaa! O mânătarcă! Ce frumoasă ești și ce gustoasă 🙂

Pică alergarea și azi, e clar. Nici nu știu de ce mi-a mai stat pe creier așa ceva. Era de așteptat.

La întoarcere spre București ne oprim în Sinaia, la Galea, pentru un mic ospăț. O pizza vegetariană de casă și-un chec cu dovlecel.

Ultimul weekend de vară nici că putea să fie mai fain 🙂

Și două poze de final care m-au distrat nețeluș. Vio și Raluca s-au gândit s-o care pe Elena în rucsac :))