Data: 8 iulie 2017. Destinația: Elveția, Appenzell Alps, Alpstein.
Traseu Monica: Schwende - Bogartenlücke - Fälensee / Fählensee - Altmasattel - Rotsteinpass - Meglisalp - Wasserauen. 
Traseu Ștefan: în sens invers cu mici diferențe în traseul ales.

O sâmbătă frumoasă și călduroasă de vară, perfectă pentru o alergare pe munte. Posibil să plouă spre finalul zilei, dar ne gândim că ne întoarcem mai devreme. Oricum, partea bună e că n-o să fie cu fulgere. Ținta de azi este un vârf pe care n-am mai ajuns – Vf. Altmann (2435m), dar pe care l-am ochit de mult timp. Din depărtare pare perete de cățărat, însă există un traseu marcat și asigurat cu cabluri pe alocuri. Avem nevoie de antrenament pe teren accidentat cât se mai poate mai mult.

Azi decidem să nu ne chinuim cu alergatul în doi. E clar că avem preferințe diferite de viteză și… putințe diferite 🙂 Ștefan trage prea tare de mine la început și-apoi o lasă prea moale când încep să-mi intru în ritm. Plecam din Wasserauen către Altmann pe rute diferite și sperăm să nu ne așteptăm unul pe celalalt prea mult la final, când o să urle foamea în noi.

Prima parte a traseului am făcut-o de multe ori. E o urcare prin pădure destul de zdravănă și în general aglomerată, pe care o facem de obicei când mergem la lacul Seealpsee. Pe aici începe și Ștefan, dar o ia mai tare și curând nu-l mai văd. Ies din pădure deja transpirată și muncită, dar munții ăstia nu mă lasă la nevoie. Au ceva deosebit și parcă oricât de obosită sau fără chef sunt, mă îndeamnă mereu la mai mult. Anul trecut am zis că vreau să ajung să cunosc toate potecile din Alpstein – și pe cele marcate și pe cele nemarcate. Avem de muncă la asta, nu glumă.

Nu mai cobor la lac. Fac stânga, spre Bogartenlücke, apoi cobor la lacul din cealaltă vale – Fälensee.

Pe aici rămân singură pe traseu. Văcuțe, deschidere către valea înconjutată de stânci care mai de care, apoi o bucată de pădurice și începe să fie mai înclinat terenul și presărat cu stânci, bolovani, smocuri de jnepeni și flori. Am noroc de un izvor pe urcare asta unde mai spăl puțin sarea de pe față. E cald și nu mi-e chiar ușor pe urcare. Mă dreg cu pauze de o secundă-două pentru făcut poze. Am aparatul în mână și nu mă pot abține.

*pe potecă, în apropiere de șaua Bogarten 1710m

Hai, încă puțin și-apoi mă relaxez cu o coborâre 🙂

*uite înca o potecă netestată

*vederea din Bogartenlücke (șa) către Appenzell și locul de unde am pornit azi

O potecă îngustă și șerpuită care o ia în sus mă atrage ca un magnet. Văd lângă mine o plăcuță căreia îi fac poză.  Cred că-i ceva comemorativ și-o să citesc acasă. Sunt cu gândul la noua potecă și o iau pe acolo că n-am de ales. Las planul de acasă și mai urc. Măcar puțin. În realitate plăcuța era de atenționare că-i traseu dificil bla bla. Am râs acasă, când m-am uitat la poze și-am descoperit ce scria. Pe sus devine destul de expus. Tare fain pe aici. Acum nu merg mai departe că stric prea tare planul pentru azi, dar într-o zi cu soare o să revin cu siguranță. N-aș avea tupeu să merg pe aici pe ploaie.

*cum să nu-ți spună “hai aici, urcă pe aici!”

Revin la traseul meu, porțile de stâncă se deschid și cobor spre Fälensee, cu o oprire la un alt izvor. Mană cerească izvoarele pe căldura asta.

Alergarea mi-e întreruptă de-o musculiță. A nimerit în ochi și de data asta nu-i chip s-o scot. Cu ajutorul telefonului transformat în oglindă reușesc până la urmă. Tu ai murit și pe mine m-ai chinuit… of, of. Ajung în următoarea vale – Rheintaler Sämtis și mai urmează un mic urcuș până la lac, pe lângă niște stânci cu trasee de cățărat. Intru iar într-o zonă mai populată, în apropierea unei cabane (Bollenwees, 1471m).

Uaaa, ce culoare are lacul! Ce priveliște 🙂 Ce m-aș opri acum la baie rece…

*Vârful Altmann în stânga-spate

Rezist tentației de a face o pauză de suc la cabană și o iau spre Altmann. Urmează al doilea mare urcuș al zilei. Dacă până acum am avut noroc de izvoare mă gândesc că n-o să duc lipsă nici mai încolo. Alerg cu ochii în toate părțile și cu zâmbetul până la urechi. Pe aici iar nu mai văd turiști. Începe să-mi fie sete. Apa din dotare e pe ducă și tot nu găsesc un izvor. Începe urcușul mai susținut. Curc apele pe mine și setea e în creștere. Simt cum scade ritmul în timp ce mă topesc pe urcare. Curând mă cam apucă disperarea după o gură de apă și tot nu găsesc un izvor. Nu mai pot să forțez. Mă pun în fund să mă odihnesc. Îi scriu și lui Ștefan să văd pe unde e. Între timp văd niște drumeți care coboară și-i întreb dacă știu un izvor. Îmi spun că e ceva mai sus și mă liniștesc puțin. Deci n-o să leșin de sete pe aici.

Continui alergarea minunându-mă de stâncile din jur. Se vede și Altmann-ul și nu pare prea aproape. Ajung la o căsuță și văd apa curgând. Însă n-am loc să mă strecor printre văcuțe. Pff…. a băgat Ștefan frica în mine cu ele. Mă învârt în jurul lor și încerc să-mi fac curaj să mă bag printre ele. În final, setea câștigă și ajung la apă nevătămată. Hai măi că-s drăguțe și n-au ele treabă să mă atace. Gata, sunt salvată. De aici terenul devine mai tehnic. Ștefan a urcat deja pe vârf și curând ar trebui să ne intersectăm pe potecă. Îmi place ideea cu alergarea separata, pe un traseu circular și să ne vedem pe drum 🙂

*Apă, apă! Hai că s-a eliberat puțin. Gata, mă bag și eu între văcuțe.

Am mai zis că m-am îndrăgostit de munții ăstia, nu?

*privirea înapoi spre lacul pe lângă care am trecut mai devreme

Uite-l pe Ștefan! Ce tare! Ne tolănim la soare, stăm puțin de vorbă, schimbăm impresii,  eu îi zic unde găseste apă, iar el cum e urcarea pe Altmann și-apoi își vede fiecare de traseul propriu. Ștefan pare destul de obosit și-l mai așteptă un urcuș susținut.

Țopăială pe stânci, încercând să nu calc pe floricele. Nu mai e mult până pe vârf. Ah, ce-mi place!

Uau, uite vârful! Dar pe unde se urcă? Brr, pare abrupt rău și terenul instabil. Las’ că multe par așa până ajungi la bază și vezi că-i nu-i chiar așa rău.

*Vârful Altmann. Traseul e prin dreapta 🙂

Se cam adună norii. Ar trebui să grăbesc pasul.

Vf. Säntis, cel mai înalt de aici

*prin valea asta o să cobor

*Alpine toadflax / Linaria alpina / Alpen-Leinkraut / linarita de munte

Ups, începe să picure. Nu rău, dar și dacă pornește mai tare…. n-am de unde să știu. Mai am 10-15 minute până pe vârf. Sunt aici, aproape, însă urmează o zonă mai dubioasă și decid să renunț. Nu mă văd bine descățărând pe aici, pe ploaie, în adidași. Las că nu fuge vârful. O să mai vin cu siguranță pe aici. Unii sunt legați în coardă. Nu-i chiar atât de dificilă zona, dar mai bine nu, în condițiile astea.

Încep lunga coborâre prin Rotsteinpass. Aș vrea să trec de partea asta stâncoasă și abruptă cât încă nu toarnă cu găleata.

*ultima bucată de urcare spre Vf. Altmann, la care am renunțat

*dinspre Rotsteinpass spre Altmann

De la cabana Rotsteinpass (2142m), poteca devine mai alergabilă și măresc viteza. În sfârșit alerg! Că până aici am avut mai mult de urcat. Ploaia nu s-a dezlănțuit încă și mă bucur de 4 lucruri dintr-un foc: răcoare, potecă liberă, peisaj și coborâre.

Coborârea asta spre Meglisalp e genială.

Pe aici am mai fost. Urmează o poteca faină, pe curbă de nivel, cu vedere la Seealpsee, după care revin pe traseul pe care am început azi alergarea. Reușesc să vorbesc cu Ștefan între timp și și ne sincronizăm chiar bine. Ultimii kilometri îi facem împreună, fugind de ploaie. Ne-a spălat bine pe final. Ah, ce zi! Mai vreau 🙂

Să curgă cu alergări lungi pe munte!