Perioada: 16-18 iunie 2017. Destinația: Elveția - Flüela Pass și Italia - Livigno pentru Livigno Skymarathon.
Echipa: Monica și Ștefan.

Weekendul începe bine, cu un drum fain la ceas de seară, printre munți. Prindem un apus colorat pe drumul către Flüela Pass și ne oprim în pas. Mai e un campervan lângă noi. În rest liniște, un mic lac și munți care iau foc. Rămânem aici la noapte. Facem un culcuș bun în mașină și ne băgăm în sacii de dormit cu emoții pentru cursa de duminică. Nu s-a potrivit bine vacanța pe bicicletă și mă simt încă nepregătită pentru un skyrace. La Livigno Skymarathon am fost anul trecut și știu cât de rupător e primul urcuș și halul în care o să mă resimt alergând la 3000m altitudine. În fine, sper că-l termin și de data asta.

Dimineața ne întâmpină cu frig, dar cu cer senin și-un peisaj numa’ bun de încărcat bateriile. Mă simt excelent. Ne gândeam că facem o alergare scurtă prin zonă, dar ne întindem la cafea și plimbare.

Totul mă bucură în dimineață asta și crește încrederea în ziua de mâine.

Pe la 10 o luăm din loc, dar mai oprim puțin pe drum că-i prea frumoasă zona. Urmărim o turmă de oi și visăm cum o sa venim cândva și pe aici la alergare.

Ajungem la destinație, ridicăm pachetul de concurs plin cu bunătăți locale, facem cumpărături și ne retragem în camping, încercând să furăm o oră de somn. Nu prea intră, dar măcar lenevim. Începe să mă ia o ușoară durere de cap. Ei, las’ că trece. Ne urnim la o alergare scurtă pe lângă camping, iar spre seară ieșim la o plimbare prin centru. Capul a luat-o razna și nu-mi dau seama de ce. Stațiunea e cam la 1800m altitudine. Ar fi culmea să mă afecteze asta. Poate am dormit prost în mașină. Hai că trece până mâine. Să iau, să nu iau pastilă? Până la urmă n-am luat și prost am făcut. Somnul a fost chinuit, cu durere continua și-n dimineața concursului nu-s bună de nimic. Pfoai… și începuse așa bine excursia! Acum nici că mai am tupeu să iau un nurofen, înainte de efortul susținut de la concurs.

Mă târâi până la start și aștept. De încălzire ca la carte nu mă simt în stare. Iuhuuu, cu un sfert de gură! Capul explodează și tare mi-e de cum o să mă simt după ce o să mai urc 1000m. Vai ce ofticată sunt!

Se pornește tare, ca de obicei, pe primii 3km de asfalt. Și-apoi începe marele urcuș pe Monte Motto. Mă simt sfârșită și capul urlă în continuare de durere. Mă gândeam că se mai calmează de la mișcare, dar pare să se încăpățâneze din ce în ce mai tare.

Soarele arde deja și-s abia primele ore ale dimineții. Nu-i a bună combinația asta de cap cu soare și altitudine mare. Noroc cu împrejurimile că-mi mai fură gândul de la starea pe care o am.

Trag de mine cât pot. Al naibii rău urcușul ăsta în plin soare, dar nu mă las.

Normal că am plecat cu speranțe de a-mi bate timpul de anul trecut, că doar sunt mai antrenată, nu? Dar nu, la cum mă simt azi, să zic mersi dacă ajung la finish. Deja mă bate gândul să mă retrag. Cu cât urc cu atât simt mai tare că-mi explodează capul. Spre final încep chiar să mă îngrijorez. Oare îmi poate plesni ceva pe acolo prin cap? Sunt tâmpită de tot insist sau ce am? Un ușor sentiment de frică îmi cam dă târcoale.

Ce faină-i combinația de verde crud cu zăpădă 🙂

Măcar îmi clătesc ochii. Vine un mic urcuș mai tehnic și-apoi o să mă bucur de coborâre puțin. Poate-mi mai revin.

Ajung pe primul vârf aproape în același timp ca anul trecut. În fine.. cu aproximativ 5 minute mai repede. Dar simt că am forțat mai mult. Treaba asta mă trage în jos și mai tare. Mai bine nu mă uitam la ceas. Da, mă ajută puțin coborârea care urmează, mă energizez puțin, dar nu durează mult că vine iar urcuș. Soarele mă termină, iar spatele pare șubrezit. Urc în ritm constant cu mâinile în șold. Nu pot să cred ce căldură poa’ să fie la înălțimea asta în iunie. Încerc să-mi drămuiesc apa. Dar la efortul pe care-l resimt acum ar trebui să beau mult mai mult.

De la Punta Tropione alergăm pe creastă, fix pe granița dintre Italia și Elveția, până la Punta Cassana. Spre final se mai calmează panta, dar terenul mai accidentant oricum mă încetinește. Asta-i de bine, însă altitudinea tot o resimt. Se pare că 3000m+ e deja prea mult pentru corpul meu. Capul explodează în continuare, dar acum mă dor oricum toate. S-a uniformizat treaba și încep să mă obișnuiesc :))

Unui tip i s-a făcut rău și cei de la salvamont îi fac o injecție. Brrr, pare ok acum. Sper să nu fie ceva grav. Deci dacă pățesc ceva, n-o să mă lase pe aici pe creste să mor. Or avea grijă și de mine. Cu timpul stau deja mai prost decât anul trecut, deci singura încercare acum e să termin în timpul limită. Cumva mă relaxez și mă bucur de priveliște.

De aici intru pe teren necunoscut. Au schimbat ruta față de anul trecut. E clar mult mai interesantă și ceva mai dură. Mai alergăm pe crestă, de data asta în coborâre până mă trezesc că trebuie s-o iau pe grohotiș în jos. Îmi dă fiori panta asta. Dacă nu vedeam alți alergători în față n-aș fi avut tupeu să abordez așa ceva. Serios? Dacă pic aici, oare mă mai opresc până jos? No, hai să încercăm. Merge. Cam încet, dar e ok.

*am desenat pe unde a fost coborârea

Toată lupta de până acum m-a stors de energie, dar sunt setată să merg până la capăt. Capul parcă-i mai ok acum și picioarele-s ceva mai zdravene după coborârea asta lungă. Ultima parte a fost chiar alergabilă.

Ajungem cumva în aceeași vale ca anul trecut. Mai puțin de 4h juma în punctul în care era 6 ore limita. Crește nițel moralul. Am trecut de jumătatea traseului și de bucata mai dificilă.

Opresc puțin la punctul de alimentare și-apoi mă pun pe urcat. Aceeași căldură rupătoare ca până acum. Dar de data asta încep să apară izvoare pe traseu și mă opresc la fiecare să-mi arunc cu apă rece pe față și pe cap. De băut mă abțin. Chiar dacă mă simt cam deshidratată, dacă torn în mine apă rece după pofte, o să-mi fac praf și burta. Gândul că-i ultima urcare mă liniștește. Că nu avea să fie așa… asta-i altă poveste.

Curând îl văd pe Ștefan și mă intristez. Credeam că o sa fie o zi bună pentru el. Dar pare că urcă în chinuri, în ritm de melc. Îl ajung, schimbăm câteva vorbe și mă încurajează s-o iau înainte. N-arată prea bine. Of!

De la Carosello 3000 anul trecut începea o drum cam plictisitor, prăfos, dar alergabil până la finish. De data asta facem un ocol și o luăm pe poteci frumoase. Surpriza vine însă cu panta și distanță. Rămăsesem cu impresia că de aici avem doar coborâre.

O urcare lină apoi vine partea în care chiar simt plăcerea alergării. Aproape o oră de mișcat picioarele pe o potecă îngustă și faină, cu opriri scurte și dese de aruncat cu apă de izvor pe mine.  E așa bine acum că deja îmi fac speranțe pentru un timp decent dacă o ține așa pănă la final. Dar nu, trebuia să vină și surpriza – o mică urcare după 6 ore și jumătate de efort. Mă calmează :))

Gata, 7h30, cam cât am făcut și anul trecut, dar oricum nu pot compara că-i alt traseu. 7 ore de luptă cu durerea de cap, căldura exagerată, altitudinea și terenul. Prima cursă a anului e bifată. Poate la restul o să mă descurc mai bine 🙂 Sper, cel puțin.

Alergare nu se termină însă după ce trec linia de finish. De dimineață am lăsat aiurea rucsacii, se pare. Acum nu mai reușesc să-i găsesc. Alerg la propriu de colo colo. După vreo 20 de minute sunt victorioasă și mă pot schimba. Acum ar trebui să fie startul căci mă simt de un milion de ori mai bine decât azi de dimineață.

Mă tot întreb ce-o face Ștefan. La cum arata când l-am văzut…. Ajunge și el în jumătate de oră și mă bucur nespus pentru el. E tras la față, terminat, dar fericit că n-a renunțat. A mers bine în prima parte, până i s-a făcut rău. S-a oprit în vale, a vărsat, a încercat să-și revină și s-a ambiționat să meargă până la capăt. Și-a mai revenit pe ultimii kilometri și a reușit să alerge până la final. Probabil s-a deshidratat grav. A descoperit că a slăbit 7 kg în timpul cursei. Mi se pare enorm.

Când noi abia trecusem de jumătatea cursei, primele fete terminau. Denisa Dragomir a ajuns a doua, la 5 minute după Maiore Maite, cu un timp de 4h43min. Felicitări!

Urmează o perioadă de refacere și antrenamente mai serioase că ne așteaptă Tromso.

Timpi oficiali Livigno Skymarathon: Monica 7h34min / Ștefan 8h03min.