Data: 1 iunie 2017. Ruta ziua 8: Charmes-sur-Rhône - La Voulte-sur-Rhône - Le Pouzin - Rochemaure - Viviers (pe Valea Ronului). Ruta de bicicletă Via Rhôna.

Ieri ne-am dat seamă că avem nevoie urgentă de pauză. Am pedalat suficient pentru nivelul nostru de antrenament actual și daca nu ne relaxam puțin o să dispară plăcerea și o să ajungem să ne ciufulim zdravăn. Primele mici certuri și-au făcut deja apariția. Avem noroc cu campingul în care am ajuns azi noapte. E liniștit, fix lângă ruta de bicicletă, au mâncare bună și ieftină. Mă rog… după o săptămână prin Elveția nimic nu mai pare piperat. Și dacă până acum am tot gătit la primus și mâncat din supermarket, ne fițoșim cu un mic dejun la terasă, nu? Hai că merge și-un prânz 🙂 Pare că restaurantul campingului se umple la prânz cu localnici.

Azi e zi de relaxare. Trezirea-i târzie, dușul e lung. Nu ne gândim la pedalat. Rochiță, cafele, croissante, citit la terasă, jucat cu pisica, făcut poze la libelule… chestii d’astea. Și-i așa de bine! Bateriile încep să se încarce.

Încet, încet revine cheful de drum. Așa că pe la ora 3 o luăm din loc. Suntem curăței și nu ne grăbim nicăieri. Urmărim traseul ViaRhôna în continuare.

Azi e ziua corcodușelor și a vișinelor. Trecem pe lângă multe livezi și salivăm la bunătățile din pomi, dar nu ne putem atinge de ele. Sunt oricum atenționări destul de des că-s domenii private. Unii au pus chiar semne cu o pușcă. Deci…. să nu care cumva! Avem totuși noroc și găsim pomișori ai nimănui 🙂

Pista de bicicletă pare de curând amenajată. E în stare perfectă și liberă.

Intrăm puțin în orășelul La Voulte-sur-Rhône, dar nu ne iese în cale nimic interesant. Ne întoarcem la ruta noastră și o luăm pe pod. Ruta o ia ba pe o parte a Rinului, ba pe alta. Ziua de relaxare pare că se transformă încet, încet într-una normala de pedalat.

*corcodușe cât cuprinde

Toate bune și frumoase până începe să ni se ia de drumul ăsta plat. A fost bun de recuperare, dar e suficient aș zice. Nu ne vedem bine dacă o sa continuăm pe ViaRhona.

Intrăm în Le Pouzin în căutare de-o gustărică să mai prindem puțină energie, apoi continuăm drumul lejer printre livezi și sate/orășele cu case vechi din piatră, parcă uitate de lume.

Poate în sezon și pe o vreme cu soare arată mult mai bine localitățile astea. Acum par părăsite.

*prin Baix

*desenele astea păreau total nepotrivite și triste

*podul “cu emoții” din metal și vedere spre castelul din Rochemaure

În Montelimar nu mai intrăm că-i prea târziu. Trecem pe lângă un grup de alergători pe care-i invidiem puțin și-apoi iar singuri pe ruta noastră.

Ne-a lăsat în pace soarele arzător de ceva vreme și ne putem bucura de puțină răcoare. Dar nu mult că intrăm într-o zonă cruntă, cu umezeală dusă la extrem. Nici nu-mi dau seama dacă picură la sau nu. Cert este că e cald și dintr-o dată se lipește totul de noi. Pfoai… vrem mai repede la camping. Am ales mai devreme unul deschis și am sunat să vedem dacă ne primește la o ora mai târzie. A acceptat cu greu ora 8 seara, însă iar am nimerit un drum total nepotrivit, unde Stefan ce s-a gândit… hai să fac și-o pană acum, cu 2 km înainte de destinație. Așa că ajungem la campingul pustiu, parca bântuit, seara pe la nouă și sunăm. Cu greu ne răspunde și coboară un nene vizibil deranjat că am venit la ora asta. Era probabil la masă și avea deja la bord câteva păhărele de vin, credem noi. Ne ceartă puțin, dar ne arată unde putem pune cortul și unde-i baia. Atmosfera e în continuarea groaznică, parcă am fi învăluiți într-o mâzgă lipicioasă. Bleah! Vreau pe munte!

*orașul Viviers; pe undeva pe acolo e campingul

Hmm, știu cum mă simt – ca și cum m-aș fi uns cu miere pe tot corpul și-apoi m-am așezat la soare… Punem cortul, facem un dus cu apă mult prea fierbinte (nu se putea regla temperatura) și ne retragem la cort să gătim, încercând să găsim un locșor în umezeala asta, printre melci și tot felul de gângănii. Abia așteptăm să plecăm din zonă. Ne decidem să renunțăm la drumul de pe Valea Rinului și s-o luăm spre Cheile Ardeche. Spre Verdon clar nu mai are sens s-o luăm. Am putea să mai explorăm dealurile de aici în zilele rămase.

Noaptea asta pe domeniul bântuit e decentă, cu sunete dubioase făcute de păsările proprietarului care-s pe undeva pe lângă noi.