Data: 01 iulie 2016.
Destinația: Austria, Vorarlberg; oraș plecare Dornbirn, Vf. Hoher Staufen (1465m).
Echipa: Ștefan și Monica.

Link album foto.

Highlights: primul VK, răsfăț cu un apus, fragi, soc și mentă 🙂

Să finalizăm săptămâna de lucru frumos și să-nceapă luna în forță. După experiența de la Livigno ne-am dat seama cât de mult mai avem de lucru încât să terminam, fără să ne distrugă, o cursă din seria Skyrunning. Iar încercarea unui VK (kilometru vertical) ne stă pe creier de ceva vreme și tot nu reușeam s-o facem.

Iau la analizat segmentele de pe Strava (tare utilă mi se pare aplicația asta în unele cazuri) și găsesc un urcuș mai dur în apropiere. E chiar traseul unui concurs organizat toamna.

Spre seară, după muncă, ne urcăm în maşină şi pornim spre Austria. Sunt doar vreo 20 km de condus. Parcăm şi ne facem încălzirea în alergare, cam 2 km, până la inceputul urcuşului. Alergăm şi la deal, încetişor, dar mă lasă puterile destul de repede şi o dau în mers forțat. E şi foarte cald. Prima parte are porțiuni de drum forestier alergabile dacă eşti în formă. Orice potecă, scurtătură din drum este încercată. La una ne şi blocăm puțin prin bălării, dar ieşim repede la drum. Încerc să alerg mai mult şi să mă opresc pentru revenire, în loc să merg.

Lumina e tare faină, acum pe înserate.

Ultimul kilometru de urcare e chiar dur, cu o diferență de nivel de cam 400m. Mare parte din el e plin de rădăcini, iar spre final cu ceva stâncă. Oricum, e abrupt și scoate totul din tine. Ștefan se mișcă mult mai bine pe aici și o ia înainte. Eu gâfâi și merg în ritm alert. Totuși nu forțez la maxim.

Razele soarelui își mai fac loc din când in când printre brazi și e magic.

Pe vârf facem pauză. Curg apele pe noi și nu ne vine să credem ce cadou ne-am făcut după o zi de muncă – un apus superb pe un mic vârf.

*Bodensee

Ștefan ne notează în caiețelul clasic de pe vârf și gata, înapoi la mașina, încercând un alt traseu pentru coborâre. Pe drum dăm de flori de soc care-mi fac cu ochiul. Așa că mai facem o pauză și umplem o punguliță. Hai să iau și niște mentă pentru o limonadă 🙂

Nu-i rău deloc pentru o seară de vineri.