(2) Din Abisko – Suedia până în Tromsø – Norvegia

Perioada: 24.07.2015 – 09.08.2015.
Destinația: Suedia, Norvegia si Franța.
Echipa: Monica si Ștefan.
Intro aici. Partea a doua, zilele 5 – 9.

Ziua 5: Abisko, Suedia – Setermoen, Norvegia. Cea mai lungă, dură si frumoasă zi.

Dormim pe săturate, ne strângem catrafusele înșirate în cameră (am stat la Abisko Fjallturer Hostel) și luăm micul dejun în bucătăria comună. Mai sunt niște tineri care au venit cu trenul și fac drumeții în zonă. Afară e lumină și nici urmă de ploaie. Hainele ni s-au uscat și zâmbetul e până la urechi. Ieșim pe terasă și o mai lugim la cafea.  Suntem gata de drum și voioși pe la 10 dimineața. Nici azi nu ne-a ieșit o plecare mai din timp, dar nu ne agităm. E plin de flori colorate pe coclauri.

Ah ce zi! Ce diferentă să pedalezi pe vreme bună. În prima parte a rutei mergem cu lacul Torneträsk în dreapta și cu munți stropiți de zăpadă și brăzdați de câte un firicel de apă în stânga. Drumul este în continuare liber. Din când în când ne mai depășește câte o mașina cu rulotă.

Norii s-au risipit și soarele ne urmărește. Dar în continuare e răcoare, perfect pentru biciclit. Viața asta-i prea frumoasă, mai ales în asemenea condiții.

Uite, iar o parcare! Dacă mai insistam aseară găseam locul ăsta perfect pentru dormit. Dar nu știam pe unde sunt refugiile, iar pe net nu am reușit să găsim o hartă cu ele. Facem o pauză lângă cabană, pe malul lacului. Aici e de-a dreptul lux.

Direcția este către Narvik din Norvegia. Sperăm să trecem granița azi și suntem încrezători ținând cont de vreme și de cum ne simțim.

Depășim lacul mare, dar continuăm pe lângă altele mai mici. Dealuri, mult verde, cascade, soare, lacuri și petice de zăpadă. Și doi oameni pedalând fericiți.

E tare cum pornesc la un moment dat trasee din drumul mare, fără să fie urmă de civilizație in jur. E chiar și o potecă care duce la un teren de golf. Credeam că ai nevoie de un spațiu mai plat pentru asta.

Dacă reușim să ajungem azi aproape de Narvik e bine. Ne apropiem de graniță și dăm de un orăsel. Facem o pauză într-un popas mai mare, unde găsim și supermarket. După experiența cu țânțarii ne luăm spray contra lor și ceva de-ale gurii. Pe aici e destul de plin de rulote și oameni. Mai pierdem juma de oră la o terasă, la soare, sorbind dintr-o cafea. E deja trecut de ora două, dar noaptea oricum nu mai vine peste noi săptămâna asta. 50 de km cred că mai facem azi. Nu-mi pot imagina să ajung fără bicicletă pe aici. Mi se pare că se pierde cea mai frumoasă parte din călătorie.

Parcă s-a mai aglomerat puțin, dar nu foarte tare. Am ajuns la graniță. Cum intrăm în Norvegia se schimbă peisajul. Uau, uau, e prea tare ce se vede-n zare! Urmează un drum șerpuit printr-o zonă mai stâncoasă, dar tot cu mult verde și un cer albastru. Ici colo mai apare câte o casă cocoțată. De vacanța probabil.

Cum îmi place la nebunie peisajul, o luăm puțin pe o potecă, până la monumentul de la Bjørnfjell, unde ni se face pielea de găină. Parcă e greu să asociezi zona asta, calmul și bucuria pe ca le simțim cu atrocitățile din trecut despre care citim. Cum să te războiești în asemenea locuri? Bătălia pentru fierul din Suedia a fost principalul motiv pentru care Norvegia a fost atrasă în cel de-al doilea război mondial. Nemții au atacat și ocupat orașul Narvik pe 9 aprilie 1940. Prin portul de aici transportau fierul adus din minele de la Kiruna și Gällivare. O parte din soldații norvegieni s-au retras în zona asta, mergând de-a lungul liniei de tren, dar au fost atacați pe 15 aprilie, iar nemții și-au făcut aici o bază militară. Războiala a durat vreo 2 luni în munții ăstia frumoși, în condiții dificile – zăpadă mare, frig de crapă pietrele și vânt puternic, cu lipsă mare de adăposturi, hrană și servicii medicale. Tot în apropiere a fost și un lagăr unde au murit peste 200 de prizonieri din fosta Iugoslavie. Brrr 🙁

Drumul o tot ține în urcări și coborâri. Încep să prind încredere și-mi las bicicleta să mai prindă ceva viteză la vale. Și cu făcut poze în timp ce pedalez m-am obișnuit deja. Încordarea de viață de oraș începe să se steargă. Pot să respir adânc și să mă simt liberă.

E mai mult trafic pe aici și urmează un tunel. Pfoai ce emoții am avut pedalând prin el, pe lângă mașini, cu toate că a fost destul de scurt. După experiența asta am intrat pe net să vedem dacă mai avem și altele pe drum că eu nu mai vreau așa ceva, iar dacă avem, să le ocolim cu orice preț.

Ajungem pe coastă. Găsim un loc plăcut pe mal, ferit de lume, pentru o gustare, cu apă și munți în zare. Parcă e prea mult frumos. O să-mi obosească ochii.

Ar trebui să căutam loc de campat, să nu ne întindem până târziu în noapte. Dar mai avem chef de pedalat, mai ales că am avut parte de multa coborâre pe ultima bucată.

De aici incepe traficul intens. E drumul principal de coasta din Norvegia și am mari emoții când trec tirurile pe lângă noi. Multe nu prea ne ocolesc, trec razant de-mi tremură bicicleta. Trebuie să găsim drumuri alternative. Peisajul este în continuare fain, dar prea multă adrenalină pe aici.

S-a facut deja 8 seara. Ne oprim să mai luam câte ceva de mâncare și continuăm în căutarea unul loc de dormit. Dar stai, că-i pe strava un challenge de 120km. Ce-ar fi să-l facem dacă tot ne simțim bine și e lumină toată noaptea?

Încep urcările nesfârșite. Frumos, dar greu. Problema e că nu prea avem unde sa tragem pe dreapta. Cand depasim 120 km de jur împrejur sunt păduri în care nu putem pune cortul. Sunt peste tot semne de atenționare cum că ar fi zonă de vânătoare. Great. Urcușurile ne-au cam stors de energie.

Pe la 10 seara facem picnic in culorile apusului. Incă suntem în stare decentă de funcționare.

Găsesc niște fructe de pădure care-mi par cunoscute, dar n-am tupeu să le încerc. Ulterior am aflat că erau delicioase și rarități.

Urcări chinuite, apoi coborâri în care ne îngheață pieptul.

*Zorro degerat pe bicicletă, în miez de noapte

Încercăm drumuri lăturalnice, dar tot n-avem noroc de un loc ok de cort. Ștefan l-ar pune deja și în mijlocul străzii. Nu mai vrea mai departe. Eu încă sper să găsim ceva acceptabil. Din păcate nu avem ochiul format.

Pe la 1.30 noaptea ne intoarcem la drumul principal și mai căutam. Noroc cu vântul rece că ne mai trezește.

Ups, iar urcare cu atenționare de pantă mare pentru mașini. Great! De unde atâta energie? N-avem de ales. Încercăm să ne revenim și urcăm cu viteza melcului.

La capatul orasului Setermoen facem dreapta pe o străduță. Gata, aici rămânem. E perfect. La 3 și jumătate noaptea, după 145 km cu multe urcări și coborâri, cu peisaje de vis și soare, cortul este ridicat. Putem să ne relaxăm.

Ziua 6:  Setermoen – Nordkjosbotn.

După ziua lungă de ieri ne resimțim. Pornim spre Tromsø după miezul zilei, cu ochii încă umflați.  Iuhuu, mai avem 160 km și 4 zile la dispoziție până la concurs. Hai că ne-om descurca, nu?

Azi soarele ne-a părăsit iar. Mai picură din când în când, dar nu mult. Am plecat de o oră și încă ne e somn. Aproape ațipim pe băncile dintr-o parcare.

Găsim niște drumuri secundare și le încercăm. Pe drumul principal e prea mult trafic și ne fură plăcerea.

Pietrișul nu ține mult. În curând dăm de asfalt și alte locuri minunate. Câte un sat răzleț, în rest dealuri, vegetație bogată și drumul liber. Senzația de libertate e din ce în ce mai puternică. O să mai vreau cu siguranță călătorii mai lungi cu bicicleta.

Drumul ales e perfect. Iese chiar și soarele puțin.

Nu trece mult până se adună iar norii. O să ne distrăm, dar acum avem ce ne trebuie. Pentru popas, intrăm pe o potecă care duce la râu și găsim locul ideal – o coșmelie acoperită. Pe malul celălalt sunt alții care fac grătar. Urmărim cu gura căscată cum vâslește un nene. Reușește să păcălească curenții puternici cât timp alți doi din barcă pescuiesc.

Doi omuleți bucuroși în ploaie, pe la 11 seara. Iar întindem coarda se pare.

Urmează un drum prin ploaie, în mijlocul nopții și o coborâre pe care am crezut că-mi trăiesc ultimele momente din viață.

Am prins viteză mult prea mare pentru cât de bine stăpânesc bicicleta. Dintr-o dată drumul e plin de gropi. Dacă frânez simt că mă va arunca de pe bicicletă. E destul de întuneric afară, ploaia ne bate în față și facem slalom printre gropi. N-aș fi zis că o să cobor eu vreodată așa tare, pe un asemenea drum.

Zona asta e liberă, am putea rămâne aici. Dar nu ne vine să punem acum, pe vremea asta, cortul. Continuăm parcă în speranța de a găsi un loc uscat. Suntem setați să ajungem iar in zone populate. Acum mă întreb de ce…

E aproape ora 2 noaptea când ajungem în Nordkjosbotn. Jena parcă dispare. Nu mai căutăm un loc perfect de cort nici bătuți. Găsim o parcare ceva mai retrasă, cu iarbă verde și niște mese și acolo ne desfășurăm.

Ziua 7: Nordkjosbotn – Tromsø.

Trezirea devreme nu ne iese deloc. Păi dacă pedalăm până târziu… oricum plouă și n-avem chef de udătură iar. Spre prânz cică se face mai frumos.

Bateriile iar s-au cam descărcat. Găsim o cafenea și stăm la terasă cât se mai încarcă. Și na că iese soarele. Ștefan tocmai a intrat în restaurant și-mi vine să-l strig să vină repede să vadă cum s-a făcut afară.

Un curcubeu de drum bun și pornim spre Tromsø relaxați. Am lenevit la maxim pe aici. E deja ora 16. Tot programul l-am dat peste cap, dar mai avem cam 70 km până la destinație. Suntem în grafic. Și dacă facem doar jumătate azi tot e ok.

Culorile par ireale. Parcă ar fi vopsit cineva iarba.

Ups, pe acolo pe creastă o să alergăm peste două zile. Nu știu cu ce picioare….poate găsim de împrumut.

Tromsø ne primește cu un apus de zile mari, unul interminabil.

Deși e târziu, câțiva copii se plimbă cu bicicleta. Noi nu ne grăbim. Suntem la doi pași de destinație.

Ajungem târziu în camping și punem cortul încercând să nu facem prea mult zgomot. Vedem când ne trezim ce și cum. Spunându-le la ce oră am ajuns nu am mai plătit prima noapte.

Ziua 8: Tromsø.

Copurile sunt chinuite bine. Nu știu ce-o să facem la maraton. Încercăm să ne refacem cât de cât în cele două zile.

Azi spălăm rufe, stăm la cafea și citit. Plouă ușor. După prânz, ieșim la o plimbare plăcută prin pădurea de lângă camping. Picioarele sunt… terminate. Încercăm o scurtă alergare și descoperim că urlă mușchii. O să fie distracție poimâine.

La final de zi ne întâlnim cu Sara și mergem la o cină bufet organizată de cei de la Tromsø Skyrace.  Continuăm seara încercând barurile din centru.

Ziua 9: Tromsø.

Dimineața ne trezim cu Sara în fața cortului. Trezirea pare imposibilă. Ne-ar trebui cel puțin o săptămână de refacere, e clar.

Luăm micul dejun în camping toți trei și ne mutăm apoi în centru, la hotel. Totul se desfășoară cu încetinitorul parcă.

O plimbare prin oraș, apoi mergem la prezentarea concursului de mâine, ne luăm numerele și pachetul.

Killian ne explică cum e traseul. Mda, arată dur, aproape că ne vine să ne mutăm la semi. Recunoaștem multe dintre vedetele internaționale ale alergarii montane. Ce căutăm noi aici?

Încheiem ziua cu o bere în oraș, pentru alungat emoțiile.

Seara gătim în apartamentul închiriat, pregătim rucsacul pentru mâine și ….’om vedea cum ne descurcăm. Poate se refac mușchii peste noapte :)).