Perioada: 24.07.2015 – 09.08.2015
Destinația: Suedia, Norvegia si Franța.
Echipa: Monica si Ștefan.
Intro aici. Prima parte, zilele 1-4.

Dacă mai trece puțin timp se face anul de când am fost în luna de miere și tot nu am reușit să scriem. Erau multe amănunte de pus pe hârtie și tare mi-e că s-au sters destule din mintea noastră. La cele mărunte mă refer căci, altfel, a fost o vacanță pe care nu cred că o vom uita prea curând.

Ziua 1. Sosire Suedia și pedalare în noapte.

Prima etapă grea a fost să ne facem bagajele – treabă nu foarte simplă când trebuie să te limitezi la un bagaj de mână pentru două săptămâni cu bicicleta, cu cortul, când ai o cursă de alergare, ajungi și la frig și la mare. În cele din urmă am reușit să îndesăm totul într-un cob, dar nici măcar un ac nu mai încapea în plus. Am măsurat și cântărit de câteva ori înainte. Cobul meu nu se mai poate inchide așa că e prins cu elastice. Și alea utile în excursie pentru două chestii în principal: legat pantalonii improvizati de ploaie și ținut aparatul foto la gât (adica prins la brâu cât să nu se bălăngăne).

În fiecare cob (unul pentru mine, unul pentru Ștefan) au intrat următoarele, dacă-mi aduc bine aminte:

  • încă un cob
  • rucsacul de alergare
  • o jumătate de cort
  • un sac de dormit de vară
  • o saltea
  • pantaloni (scurți și lungi) si tricou tehnic pentru alergare
  • maieu tehnic (alergare)
  • un tricou de bumbac
  • o mini trusă de baie și un prosop minuscul
  • un minim de medicamente
  • buff-uri, căciulă și mănuși
  • botoșii mei de puf de la nahanny
  • foiță de vânt (vestă)
  • o rochița pentru mare (cea mai mică existentă în dulap) și costumul de baie
  • ciorapi (unii groși si vreo 2 de alergare subțiri)
  • o parte din ustensilele de bucătăreala (primus, tacâmuri și pahare)
  • baterie externa (pentru 4 încărcări), cu posibilitate de încarcare solară
  • încărcător
  • aparat foto
  • termos 0,75 (nu mai știu la cine a fost îndesat)

De biciclete am lipit și briceagul cu bandă adezivă că nu puteam să-l luăm în bagajul de mână și a mers. N-a comentat nimeni nimic.

Restul hainelor – cele mai groase, gecile și echipamentul pentru bicicletă – le avem pe noi. Și…buzunarele pline, normal :). Iar casca… pe lângă, iar dacă întreabă cineva ceva – “e pălăria mea, nu vă place?”

Vineri seară suntem pregătiți de drum, cu ceva emoții. Multe le vom face în premieră și habar nu avem cum ne vom descurca. Coburile pe biciclete și o tăiem spre Tegel. Andrei și Cris, care erau la noi în vizită, vin cu busul și ne întâlnim în aeroport să ne luăm rămas bun.

Am venit mai din timp pentru a avea timp să impachetăm bicicletele și să le predăm în locul bagajului de cală.

  • scos aerul din roți (nu chiar tot) ca să nu bubuie de la presiune
  • întors pedalele și ghidonul
  • pus plastic cu bule pentru protecție în diverse locuri (pe la frâne, schimbător, lanț)
  • băgat toată bicicleta la final în folie de plastic cumpărată înainte de plecare (CTC Plastic Bag Bike – google).

Le-au primit. Acum sper să ajungă și întregi la destinație că o să avem mult de mers pe acolo. Din avion le vedem manipulate nu cu multă grijă de către personal. Ne facem mici probleme dacă vor mai funcționa.

Pe la 10 seara ne ridicăm bicicletele din aeroportul Arlanda – Stockholm. Par ok. Desfacem, umflăm, scoatem și celălalt cob și impărțim lucurile in ele și suntem gata de drum.

Suntem cam obosiți, dar ieșim la aerul rece și ne revenim. Ok….acum ce facem?  Trebuie să ajungem la Stockholm de dimineață,  situat cam la 50 km de aeroport, să ne întâlnim cu Viorela și Doru. Vedem pe parcurs unde dormim. Afară e plăcut și aer curat, drumul e liber. Aproape de aeroport trecem pe lângă un hotel simpatic amenajat într-un avion. O luăm pe drumuri mai micuțe și tragem cu ochiul prin casele simple ale oamenilor. Par foarte primitoare. Dacă tot ne stă o pisică în cale facem pauză – Ștefan la smotocit pisica, eu la o țigară.

Roțile nu le-am umflat destul de tare așa că la prima benzinărie din drum ne oprim. Pfoai, avem și-un Burger King aici. Nu mai contează ce conțin produsele astea. La foamea pe care o avem mâncăm orice cu poftă și totul pare delicios.

Mai mergem ce mai mergem, dar somnul ne încolțește în curând și începe căutarea unui loc unde să punem cortul. Apar obiștuitele gânduri – “oare ce-avem în capul ăsta de forțam nota mereu aiurea? de ce nu putem să ne facem un program mai normal?”. Ne avântăm într-o pădure, lângă Edsberg și testăm terenul. Ne taie calea un arici. În cele din urmă, pe la 4 dimineața, găsim un loc cât de cât ok, într-o mic luminiș. Nu mai punem și a doua foiță la cort. Oricum ne trezim în două ore.

Traseul de la aeroport până la locul de cort:

Ziua 2. Stockholm și împrejurimi cu Vio și Doru.

Dimineață e tare grea trezirea, dar ne străduim să ajungem la timp la întalnire. Încep să apară alergători prin zonă. Strângem destul de repede cortul, infulecăm niște afine din tufele de lângă și pe la 7 juma’ o luăm din loc. E deja puțin cam târziu. Ah, dar ce aer plăcut și ce soare ne întâmpină 🙂

Parcă simțim că începe vacanța. Încercând s-o mai scurtăm nimerim și pe poteci înguste care ne încetinesc, dar pesajul liniștit și plăcut din jur ne face să nu ne mai pese.

Ieeei, vacanță!

Și gata, am ajuns în Stockholm. Acum dă-i tare către locul de întâlnire. Vio cu Doru își așteaptă bicicletele închiriate pentru tura de azi. Vremea e perfectă.

Nu stăm să vizităm orașul, doar trecem puțin prin el, oprim la un market pentru aprovizionare și-o cafea, apoi continuăm pe ruta propusă de Vio, spre mare. Pare fain din ce-am observat în trecere.

O luăm și pe străduțe prin sate, mai admirăm casele, mai poftim la cireșele din curțile oamenilor, ne mai oprim la un lac sau la cules de afine.

Spre prânz ne cam ajunge din urmă oboseala aşa că îi lasam pe ei să meargă mai departe cât timp noi ne odihnim. Rămânem în Gustavberg, dăm iama într-un supermaket şi incercăm să găsim un loc unde să ne întindem. Plimbându-ne prin oraș, gasim un parc unde lenevim puțin. A început deja să picure şi parcă ne e jenă să ațipim pe aici. Vio şi Doru se rătăcesc pe traseu și în curând ne dăm întâlnire la o cofetărie să ne recăpătăm forțele. Pfoai, câte prăjiturele care ne fac cu ochiul! Nu rezistăm tentației. Fiecare îşi alege câteva şi gustăm toți din toate. Mamă ce bune sunt! Nu stau rău suedezii la capitolul dulciuri.

Abia acum începe mica aventură de azi. Vio cu Doru o iau înainte spre Stockholm, încercând să ajungă la timp să lase bicicletele închiriate. Se gândesc ca nu are sens să mai piardă mâine dimineata timpul cu asta. Plouă deja cu spor afară. Noi nu ne grăbim așa tare. Iar bicicletele încarcate ne fac mult mai leneși la deal. Așa, să revin la ceilalți doi – pedalează cu viteză până când “poc”. Ditamai pana, iar ei nu au trusă de reparat. Oricum ruptura e mare…nu prea merge rezolvată ușor problema. Ne asteaptă în frig și ploaie; n-au de ales. Nu găsesc un service de biciclete în zonă.

Ne regrupăm și începe munca la roată. Lui Doru îi vine ideea de a cumpăra bandă adezivă d’aia zdravănă care să țină cât de cât cauciucul făcut ferfeliță.

Cu un petic de la noi și cu celebra bandă gri (va deveni celebră în această vacanță) s-a rezolvat problema. Nu mai au șanse deja să ajungă la timp la centrul de închiriere așa că de aici continuăm drumul împreună pe ploaie. Frigul și foamea se instalează încetul cu încetul până când, aproape de oraș, ne simțim cam la capătul puterilor. Ne gandeam că mai ieșim în Stockholm la un bar sau restaurant, dar Vio cu Doru au rămas până la urmă la hotelul situat mai la periferie să se refacă. Și bine au făcut.

Noi trebuie să ajungem la aeroport pană la prima oră de dimineață și nu prea ne vedem în stare de biciclit noaptea, pe ploaie încă 50 km. Ajungem în centru și căutăm soluții. Suntem înghețați deja și super obosiți. Intrăm la gara centrală în speranța că vom găsi un tren spre aeroport. Tren există, dar nu ai voie cu bicicleta. E posibil să iei bicicleta daca te urci de la altă stație și cobori nu chiar la aeroport, ci prin apropiere. Tot e ceva. Ștefan e deja puțin cam nervos, dar o să-i treacă. După ce mâncăm și ne încălzim puțin în gara centrală, ne mai înzdrăvenim și fizic și psihic. Asta e, mai pedalăm cam 4 km până la gara cu pricina.

Câteva imagini de seară ploioasă în Stockholm:

Coborâm la aeroport. Din gară intri direct în terminal și e un minunat semn de interzis pentru biciclete. Ups. Suntem atenționați că nu aveam voie să venim cu ele până aici, dar ne dau drumul înauntru. Pfiu, am scăpat. E trecut deja de 1 nopatea, dar efortul s-a terminat momentan. Am ajuns la căldură și mai avem câteva ore până la zborul de dimineață către nordul Suediei, de unde va începe aventura noastră. Încercăm să ne luăm dorințele la rând – mâncare, baie, somn. Cu burțile liniștite, mergem în căutarea unui duș. Găsim un fel de hotel în interiorul aeroportului, însă nu mai au camere disponibile. Partea bună este că putem plăti pentru duș. Scoatem noroiul din haine și adidași și ieșim ca noi. Acum ultima problemă – somnul. Găsim un loc unde să încărcăm electronicele și ne chircim pe o canapea. Sooomn, în sfârșit! De când îl așteptam….

Plimbarea care tocmai s-a terminat:

Ziua 3. Kiruna și începutul traseului.

Dimineață, după cafea, începe iar meșteritul la biciclete. Merge parcă mai repede de data asta.

Șiiiii, gata! Am ajuns în Laponia pe la 12.30, împreună cu bicicletele care par intacte.

No bine, și acum ce facem? Ce-aș mai trage un pui de somn…  Pregătim un ceai la primus, lângă aeroport, dacă tot am gasit pe aici abandonate niște butelii de gaz, ne dezmorțim puțin și hai s-o luăm spre Norvegia, încetișor. Următorul punct țintit este Abisko, un mic orăsel suedez, de unde pornesc niște trasee faine de trekking. Din păcate nu avem timp să le încercăm, dar am cochetat cu ideea de a o lua prin munții din zonă (înainte de plecare).

E cam frig, iar prognoza pentru următoarele zile nu pare prea bună.

Prima oprire o facem la un supermarket pentru provizii de mâncare și, daca tot e un magazin sport lângă, intru și-mi iau mănuși mai zdravene că nu mă văd bine pe frigul ăsta. Înainte de plecare intru iar în magazin și caut pungi de gunoi cât mai mari. Mi-a licărit mie așa că, dacă tot nu avem echipament de bicicletă pentru ploaie, poate va fi necesat să improvizez.

Gata, acum că avem cele necesare, vizităm puțin orășelul Kiruna. Aici e sezon turistic mai mult iarna cred, pentru ture pe schiuri, în căutarea aurorei boreale sau poate pentru hotelul de gheață din apropiere. Acum e cam pustiu. E un oras nou construit, acum 100 și ceva de ani și s-a dezvoltat pe baza industriei miniere, iar în al doilea război mondial i-au aprovizionat pe nemți cu cantități mari de fier. Ce-i tare la Kiruna e că a fost de la bun început făcut tot planul orașului de cel mai cunoscut arhitect al lor de atunci, Hallman, și aprobat în anul  aprilie 1900. A fost un experiment social unic in Suedia pe atunci. Ca să nu se dezvolte haotic, Hallman a schițat primul oraș adaptat la climă din Suedia, toate străzile urmărind terenul și având grijă să “strice” treseele vântului. Au ales un munticel în ciuda împrejurimilor mai joase căci aici păreau să fie temperaturi mai mari. Comunități d’astea “model” au fost dezvoltate în multe locuri din lume, în special în jurul unor mari industrii în SUA, dar experiementul de aici cică ar fi avut cel mai mare succes. Au construit case solide pentru muncitori, o rețea de tramvaie (nu se mai făcuseră în zone așa nordice) și o școală vocațională.

*biserica din Kiruna; arhitectul a utilizat drept model un…”cort” lapon

Am încercat să găsim un bar mai atrăgător prin centru, dar nu ne-a surâs nimic. Am oprit puțin la o fostă benzinărie transformată în chioșc cu o semi-terasă. Parcă în locul ăsta ne încadrăm mai bine în peisaj.

Și acum poate ar fi cazul s-o luăm și din loc. Dacă o ținem tot așa ajungem poimarți la Tromso.

După Kiruna începe verdele nesfârșit de-o parte și de alta a drumului, fără case, fără nimic. Picură încet și umezeala accetuează parcă sălbăticia din jur. Șoseaua e perfectă. Pare a fi exact ce-mi doream.

N-am pedalat prea mult azi, dar s-a făcut deja 8 seara când đăm de o parcare  și tragem pe dreapta.  Ochim o potecă prin pădure către niște căbănuțe – adăposturi pe timp de zi, cu loc de grătar afară, cu masă și cu o mică sobiță înăuntru. Nu ne vine să credem că am găsit așa ceva aici, în pustietate. Au pături și chestii de prim ajutor înăuntru.

 

Scurta bicicleală de azi:

Ploaia se întețește și se cam înfiripă gândul de a rămâne aici. Oricum nu e lume, iar pe o vreme ca asta nu cred să mai apară cineva acum seara… Dacă e ceva putem spune că am ațipit puțin aici, la adăpost de ploaie. Îmi place așa tare aici! Parcă am sta în căbănuța noastra izolată. Păcat de invazia de țânțari. Nu ne-a trecut prin minte să ne luăm ceva creme împotriva lor. Poate dacă ne-am fi documentat înainte cum trebuie… Nu știu ce să mai pun pe mine, încât să acopăr orice bucățică de piele că m-au ciuruit deja. D’aia am evitat și Delta, de frica lor, că știu cât de mult le place de mine. În cabană îi fugărim cât putem și facem focul mai mult pentru fum, să-i alunge. Nu vreau să-mi imaginez ce haos e în zonă când e mai cald. Măcar acum ploaia îi mai alungă.

Cică în apropiere ar fi un mic sat, Rautas, cu câteva case, dar nu se vede nimic din drum.

Ne plimbăm prin pădure și Ștefan vede un elan. Nu creeed. Poate a fost o nălucă. El tot susține că nu, că era mare. Uf, și eu nu am fost pe fază. Nu pot să cred ce-am ratat! Chiar o fi văzut?

Întorși la cabană, ne punem pe gătit și pe uscat ciorapi deasupra plitei și apoi în saci, la somn. Oboseala se tot ține scai de noi și trebuie s-o liniștim. Afară a rămas destul de luminos, ca la apus. Dormim mult. Chiar aveam nevoie să ne recuperăm puțin. Intenționam să fim deja pe drum la 6 dimineața, dar la 8 abia luam micul dejun. Afară plouă în continuare. Mda, n-ar fi fost răi niște pantaloni de ploaie.

Ziua 4. Refugiu – Abisko.

Eu mă decid să folosesc pungile de gunoi și banda adezivă și să inventez ceva de protecție pentru picioare. Am văzut ieri cât de rău îngheț în adidași pe bicicletă, mai ales când plouă și e vânt. Ștefan cică nu vrea. Zice că se descurcă. Bine…nu insist.

În cabană e așa bine, iar pe vremea asta îți vină mai degrabă să stai toată ziua lângă sobă, sorbind dintr-un ceai și citind.

Zgribuliți, pornim la drum. O să fie distracție!

Drumul e perfect pentru limpezit gândurile și curățat plămânii. Iar zărim o potecă și o încercăm. Ajungem la un refugiu unde sunt doi finlandezi. Grătarul de lângă e încins. Intrăm cu sfială să ne mai încălzim nițel. Cei doi și-au luat vacanță cam două săptămâni să vină pe aici prin zonă în căutarea unor pești rari. Ne oferă și nouă niște pește abia scos din jar. Inițial refuzăm din jenă, dar când ne spun că ei o să-l arunce că mănâncă de o săptămână pește, dimineața, la prânz și seara, îl primim cu bucurie. E praspăt pescuit din râurile de lângă și ți se topește în gură de cât de bun e.

Cel mai cel pește mâncat vreodată de mine:

Finlandezii își strâng bagajele și se pregătesc de o nouă tură de pescuit. Se pare că nu suntem singurii care am profitat peste noapte de refugiile minune. Ne luăm la revedere, dar unul din ei se întoarce și-mi face cadou o pereche de șosete. “Am înțeles că sunteți în luna de miere și am văzut că ți-au cam înghețat picioarele (mi se tot frecam încercând să-mi pus sângele în mișcare). Uite, ia te rog ciorapii ăștia de lână; sunt făcuți de mama și sunt foarte călduroși. Îmi pare rău că sunt deja purtați, dar, crede-mă, n-o să mai ai probleme cu frigul”.

Și cel mai tare cadou de nuntă:

Încălziți și mâncați pornim iar la drum, dar căldura se risipă instant. Nu trece prea mult timp până-l apucă pe Ștefan gânduri de hipotermie. E fleașcă totul pe el și i-a intrat frigul în oase, iar noi continuăm să pedalăm prin ploaie în mijlocul pustietății. Mă decid că vreau să-mi fac și pantaloni impermeabili. În curând avem iar noroc de o parcare în drum. Gata, acum vrea și Ștefan. S-a convins că nu mai merge fără. Și mă pun pe croit din pungi de gunoi și banda gri – aia de-a luat-o Doru pentru pană și pe care am utilizat-o la maxim toată excursia. Ne-a rămas întipărit mirosul.

Începe marea croială:

Robocop in the middle of nowhere :)). Pregătiți de luptă sau de înfruntat vremea.

Echipați complet pornim la drum cu voie bună. Pfoai, poa’a să plouă cât o vrea că nu ne mai pasă!

Din când în când, dacă vedem o potecă o încercăm, dacă dăm de o parcare oprim. Cine știe ce mai descoperim.

Sunt deja îndrăgostită de zona asta. Nu cred că-s făcută să traiesc la oraș. Un locșor verde, de preferat lângă munte, simt că-mi trebuie.

Spre final de zi, vedem undeva în depărtare o încercare de spargere de nori. Câteva raze firave de soare ne bucură la maxim.

Imi pare ireal ce văd pedalând pe aici. De-ar ieși poza ca-n realitate….

Dacă tot se înseninează și suntem așa bucuroși, Ștefan se gândește să sărbătorească intrând în mine cu bicicleta. După ce tragem pe dreapta să admirăm împrejurimile, când să pornim la vale, poc. Îmi strâmbă puțin suportul de cob, iar șaua se-nfige în bucă. Auch! Hai că nu-i așa rău. Reușim să îndreptăm fierăraia de la bicicletă, iar eu rămân cu o minunată vânătaie. Dar ce contează când e așa frumos aici?

Deja nu mai plouă și ne apropiem de ținta noastră pentru azi.

Ajungem în Abisko leșinați de foame și storși de energie cu toate că n-am făcut nici azi mulți kilometri. Nu suntem obișnuiți cu pedalatul pe distanțe lungi. Ziceam noi că ne mai antrenăm înainte de vacanța asta, dar nu prea ne-a ieșit. Acum se simte.

Sperăm să mai găsim ceva deschis că mâncare nu mai avem. Avem noroc și prindem închiderea unui restaurant de unde cumpărăm cam tot ce mai aveau – niște prăjiturele delicioase. Probabil orice este acum extragustos.

Gata orice stres acum. Parcă ar merge o cazare, dacă găsim. Un duș fierbinte ar intra genial. Și avem noroc. Găsim o cameră la un hostel și, cireașa de pe tort – prindem 20 de minute de saună. Cum poate să ne fie așa bine? Nu mai e încinsă tare, dar e încă suficient de caldă cât să scoată frigul din noi. Păi suntem ca noi acum. Urmează iar uscatul hainelor, încărcatul electronicelor și primul somn în pat de când am ajuns în Suedia.

Apusul iar nu se mai termină. Încă nu ne-am obișnuit să fie așa luminos noaptea. Pe fereastră se văd niște dealuri cu un praf de zăpadă și-un lac, iar nouă ne e prea bine.

 

Drumul de la refugiu la Abisko: