Data: 6-7 iunie 2015.

Destinația: pe drum…

Monica.

Sâmbătă dimineață cobor restul bagajelor și pornesc spre București cu oprire în Bratislava. Nu obișnuiesc să-mi iau cazare intermediară, dar am zis să fiu mai cu capul pe umeri și să nu mai exagerez cu lipsa de somn. Ștefan a plecat deja la o tură lungă cu bicicleta cu Călin. Eu nu mă grăbesc prea tare. Am de condus doar 700 km azi. Nu mi-am imaginat însă că voi prinde cele mai călduroase zile pe drum. Cum aerul condiționat la mașină nu mai funcționează de ceva vreme, drumul a fost un mic chin cu opriri dese. Căutam păduri si lacuri pe hartă unde să mă opresc si să mă răcoresc puțin. Și cu gândul la o baie într-un lac cu apă rece am ieșit de pe autostradă si m-am îndreptat către petele albastre ochite. N-a fost cu noroc nici asta. M-am tot lovit de drumuri închise din cauza lucrărilor, iar pata albastră se tot îndepărta. Uf, nu-mi permit să pierd ore cu lacul visat așa că mă întorc la autostradă.

Mai opresc si lângă niste câmpuri de grâu prin care și-au făcut loc frumoșii maci, poftesc la ciresele coapte din pomul de lângă, dar nu îndrăznesc să-i cer câteva proprietarului și înapoi la coacere în mașină.

Cu toate opririle reusesc să ajung în Bratislava foarte târziu. S-a mai răcorit puțin, dar nu suficient cât să fie plăcut. Acum mă felicit pentru decizia de a lua cazare. Atât de bune sunt acum un duș si un pat curat!

Duminică dimineața nu mă agit să plec mai repede. Mă trezesc târziu, iau micul dejun, apoi o cafeluță pe terasă și ies la o alergare scurtă prin zonă. Sunt într-un cartier pe la periferie si am un parc la 1 km si ceva distantă. E zăpușeala mare afară. Alergarea intră greu, dar pică bine. Sunt parcă alt om după. Cartierul e destul de îngrijit. În parc sunt câțiva care pescuiesc, alții își plimbă câinele și, spre surprinderea mea, mai sunt 2-3 persoane care aleargă. Schimb două vorbe cu o fată care alerga, dau două ture de lac pe o pistă cu zgură și mă întorc însetată la hotel. Curg râuri de pe mine. Vreau iarnă!

 

Parcă mi s-a făcut puțin dor de vizitat orașe – doar că nu in zonele centrale si turistice, ci pur si simplu să mă plimb prin cartiere mărginase, să mă uit la oameni și să-mi beau cafeau la o bodeguță printre blocuri.

După un duș rapid, eliberez camera si plec cu zâmbetul pe buze spre București. Azi va fi o zi grea si a naibii de lungă. Iar coacere în mașină, iar opriri dese. Și ca să fie tacâmul complet, în ideea de a vedea ce părți din autostradă s-au mai făcut în România, greșesc si drumul. Măcar am ocolit partea de care mi-era mereu frică pe timp de noapte Arad – Deva. Somnul mă termină la intrarea pe autostrada din Pitești. Soarele tocmai a răsărit și bate puternic din față. Pfoai, nu mai văd nimic. Parcă merg prin lapte. E clar, sunt prea obosită să merg mai departe, cu toate că mai am puțin până în București. Trag pe dreapta în prima parcare Și dorm dusă două ore.

No, am ajuns în București luni dimineață, numa’ bună de muncă si alergătură prin oraș 🙂

Scurta alergare din Bratislava: