Un jurnal scris după un an de la mica noastră călătorie în Islanda, un loc unde natura nu a încetat să ne uimească: gheţari, vulcani, gheizere, cascade, peisaj lunar, ape geotermale si o nebunie de culori.
Nopțile albe combinate cu dorința noastră de a vedea cât mai multe ne-au făcut să avem un program destul de haotic, cu condus mult noaptea si ciupit câteva ore de somn când chiar nu mai rezistam. Însă nu-mi pare rău că ne-am forțat câteodată si îmi doresc să mă întorc cât de curând pe aceste meleaguri.

Vacanța pe scurt (iulie 2012):

4 iulie: sosire aeroport Keflavik / Reykjavík (1 a.m.), pe la 2.a.m ridicăm masina închiriată de la Sadcars (430 euro ne-a costat pentru o săptămână, cu rezervare din timp; da, stiu, totul e scump în Islanda) – Seljalandsfoss – Skogafoss – Dyrholaey – camping in parcul național Vatnajökull

5 iulie: camping –  lacul glaciar Fjallsárlón – Jökulsárlón Glacier Lagoon – orăselul Hofn, inapoi la lagună pentru apus si pentru urmarit focile – camping.

6 iulie: către Vf.Hvannadalshnúkur, muntele Öræfajökull

7 iulie: camping – un mic trekking (harta cu trasee): un traseu circular cu oprire la “cascada neagră”, Svartifoss – Oprire in Vik, apoi la baza celebrului vulcan Eyjafjallajökull – bai termale frecventate de localnici – sosire in campingul Hekla la 4 am

8 iulie: drumul catre Landmannalaugar (singura denumirea pe care am putut s-o rețin)

9 iulie:  Landmannalaugar – pustietate, vulcani – Lacul Skyggnisvatn – Geysir

10 iulie: Geysir,  Þingvellir – locul unde este vizibila limita dintre plăcile tectonice europeană și nord-americană; Laguna Albastra, Reykjavík si seara plecare spre aeroport.

La insistențele colegului meu de birou, ne-am luat bilete de avion la promoție pentru Islanda înca de la începutul anului. Am închiriat cea mai ieftină masină pe care am gasit-o si am străbătut cât am putut insula în cele 6 zile avute la dispozitie. Pe 3 spre 4 iulie noaptea eram în avion surprinsi de lumina care devenea tot mai puternică pe măsură ce ne apropiam de destinație. A urmat o săptămână cu nopți albe, de care am încercat sa profităm la maxim.

Ajungem în aeroport în Reykjavík si asteptăm pe cineva de la compania de rent a car să ne ia, să ne ducă la depozitul de masini care se afla la câtiva km depărtare si să luăm în primire o masinucă veche (Toyota Yaris), dar care nu ne-a făcut probleme. Nu am făcut rezervări pentru cazare, dar ne-am luat cortul cu noi.

Desi suntem destul de obosiți, decidem să “intrăm în pâine”. Dimineața am ajuns în parcarea din fața cascadei Seljalandsfoss (foss = cascadă), după un drum prin pustietate, cu lumina ca la lăsatul serii. Oboseala ne-a răpus si am adormit 2 ore în masină. Pe la 8, înainte să vină puhoiul de turisti, am dat trezirea si ne-am minunat de primele peisaje ale Islandei si de culorile puternice, pe care nu-mi aduc aminte să le fi întâlnit si prin alte părți până acum.

Începutul pare promițător. Următoare oprire o facem la o altă cascadă renumită din apropiere, Skogafoss. E prea frumos. După ce admirăm îndelung cascada, curcubeul, verdele crud si tot ce vedem în jurul nostru, urcăm puțin si găsim un loc ferit de lume care ne-a atras prea tare si ne-a corupt să mai tragem un pui de somn de vreo 2 ore, întinsi pe iarbă.

Back on the road 🙂 Drumurile sunt pustii si frumoase. Totusi suntem în plin sezon asa că din când în când mai dai de câte un biciclist sau de un autocar cu turisti. Am trecut pe lânga un muzeu unde puteai vizita căsuțe traditionale, cu acoperis de iarbă, dar n-am intrat, le-am văzut doar de afară. Pe marginea drumului se mai gasesc încă rămăsițele unor mici locuri de depozitare a laptelui. Fermierii umpleau canistrele cu lapte si le lăsau în mici adăposturi la marginea drumului pentru a fi ridicate de companii, procesate si apoi vândute populației. Dacă doreai lapte, lăsai sticlele goale în fața casei, ele fiind umplute când trecea camionul de distribuție. Acest sistem a funcționat pâna aproape de anii ’80.

*Skógar Museum

Apoi am iesit de pe soseaua principală si ne-am îndreptat către coastă, prin zona Dyrholaey.

La capătul drumului ne întâmpină o ambarcațiune simpatică.

Am dat de o zonă neumblată în care am fost atacați de păsări. Ulterior am găsit o carte care prezenta cele mai periculoase lucruri pe care să le faci în Islanda si era trecută si această zonă. Am scăpat cu viață :), dar Stefan nu cred că va uita prea curând micuțele păsărele cu ciocul lunguieț si ascuțit care roiau în jur si veneau spre capetele noastre cu o viteză uimitoare (Ștefan: “erau sinistre! m-am temut pentru viața mea!”). Traversăm un câmp de flori galbene, mergem printre mici dune de nisip negricios, pline de vegetație uscată si floricele pitice si ajungem la malul Oceanului Atlantic. Singurele urme de pasi erau ale noastre. E liniste, e superb, mă tăvălesc puțin pe plajă si mă uit după pietricele drăguțe, una din micile mele plăceri :).

*am descoperit că partea turistică era dincolo de stâncile din zare 🙂

În drum spre campingul de la baza ghețarului ne mai oprim pe ici-colo, la admirat, la mâncat si chiar la un ațipit în iarbă.

Am reusit să ajungem abia noaptea în camping, aflat in parcul national Vatnajökull. Pentru dus se plăteste separat si e nevoie de mărunt (8*50 ISK). Pentru mai multe detalii legate de camping si preturi – aici. Dimineață avem ocazia sa privim ghețarul pe care urma sa urcăm în ziua următoare pentru a atinge cel mai înalt vârf  – Hvannadalshnúkur (2110 m) si pentru care am ocupat jumătate din rucsaci cu echipamentul de iarnă.

Vremea ține în continuare cu noi – soare cât cuprinde si totusi o răcoare plăcută. Azi, dacă tot e cam târziu, ne mai plimbăm prin împrejurimi, iar mâine este ziua dedicată incercării de a atinge vârful.

Prima oprire o facem la lacul glaciar Fjallsárlón, situat în sudul ghețarului Vatnajökull, este mai putin cunoscut si populat fața de urmatorul. E uimitor cât de puțin trebuie să mergi în Islanda pentru a schimba complet peisajul. Ajungem si la Jökulsárlón Glacier Lagoon. Admirăm din toate unghiurile 🙂 

Prânzul îl luăm de multe ori în locurile de popas de la marginea drumului. Întindem toate cele pe masă si ne apucăm de gătit la primus. Si dacă tot sunt stânci lângă… trebuie să mă cocoț puțin pe ele, să-mi fac poftă de mâncare 🙂

Unde să mai mergem azi? Hai să vedem si cum stă treaba cu orasele lor. Ajungem în Hofn, oras-port, cunoscut pentru comertul cu homari. Casele drăguțe, îngrijite, străzile curate, dar unde-s oamenii? O fi prea cald pentru islandezi si stau ascunsi în case? După o mică plimbare si o aprovizionare din supermarket decidem să încercăm niste mâncăruri specifice într-un restaurant. Uite unul drăgut 🙂 Parcăm, de asezăm la masă, consultăm meniul si….ne ridicăm si plecăm. Parcă nu ne vine să dăm pe cea mai mică salată din meniu 20 euro, mai ales când nu prea ne face nimic cu ochiul.

Spre sfârsitul zilei ne întoarcem la lagună pentru apus si ne distrăm urmărind focile si cum se deplasează bucățile de gheață. Era multă lume la fotografiat, cu echipamente care mai de care mai performante.

Înapoi la camping să facem planul pentru ghețar, cu toate că vremea nu se anunță prea bună, dar ce să facem, nu avem prea mult timp la dispozitie asa că decidem să încercăm. Ajungem în parcarea de la baza traseului, mâncăm, ne echipăm si abia pe la 10 dimineața începem urcusul.

Prima parte e cu vegetație, cu pârâiase si un verde crud de-ți vine să-l mănânci. Am ochit o mică cascadă si am făcut acolo un popas. Eram singuri pe traseu, iar spre vale se vede o cămpie întinsă, fără urme de civilizație.

Încă mi-e greu să mă obisnuiesc sa port prin asemenea zone bocancii grei si destul de incomozi de iarnă. Îmi cam dau de furcă, mai ales pe căldura de care avem parte în prima jumătate. Asa că mai facem un popas într-o zonă plină de muschi acoperiți cu cenusă vulcanică. Nu mai e mult si ajungem si la zăpadă. Drumul nu mai e asa clar, însă găsim multe momâi după care să ne ghidăm. Când am dat de partea de ghețar deja vremea se înrăutățise, ploua si era ceață.

Ne punem totusi colțarii si ne legăm în coardă, căci nu stim ce ne asteaptă. Pe net văzusem un filmuleț cu un ghid local care a căzut în crevasă, cu toate că stia drumul foarte bine. Nu stiu exact cât am mers dar aveam senzația că nu prea înaintăm. Ceață si iar ceață. Mergem după niste urme existente pe zapadă. Începe să ne cuprindă plictiseala, nimic nu se schimbă în peisaj si ne gândim că nici nu o să ne dăm seama când vom ajunge în vârf. Lui Stefan, mai cu capul pe umeri, începe să-i fie frică de crevase si că ne putem pierde pe acolo. Cred că ajunsesem deja pe planou când am luat decizia să ne întoarcem. Mie nu-mi părea asa neagră situația, dar ce stiu eu? N-am experiență în mersul pe ghețar. Ruta părea destul de bătută si crevasele întâlnite erau adânci, dar foarte subțiri. Probabil erau unele ascunse…nu stiu.

Întoarcerea a fost pe ploaie si ceață. Simțeam urme de dezamăgire că ne-am întors. Totusi vremea dădea un aer misterios traseului si mă simțeam mulțumită de sentimentele de expediție care mă încercau într-un loc care părea uitat de lume.

Una peste alta, a fost o zi reusită chiar dacă nu am ajuns în vârf. Drumul a fost suficient de interesant, cu peisaje diverse: de la o zonă verde cu poienițe si cascade în care te simțeai ca într-o poveste pentru copii, apoi o bucată fără vegetație, puțin spooky ca în final să ajungi la ghețar.

Ziua următoare am ales să mai facem un traseu lângă camping, la Svartifoss.

E asa senin si frumos că nu putem pleca. Mda..asta ar fi fost ziua optimă pentru vârf.

Cascada Svartifoss este înconjurată de coloane de bazalt (rocă vulcanică), hexagonale, înalte si negre. Cică se formează atunci când procesul de răcire a lavei este mai lent. În România formațiuni asemănătoare se găsesc în M-ții Metaliferi, la “Detunata Goala“.

Urmează partea a doua, cu ultimele trei zile din vacanță.