Data: 02 iulie 2017.
Destinația: Elveția, Appenzellerland, Hoher Hirschberg (1168m) și Gäbris (1251). 
Ruta: Altstätten - Hiterforst - Brandegg - Hirschberg - Gais - Gäbris - Ruppen - Altstätten.
Monica

Mă chinuie de ieri, de când ne-am întors din Austria, o durere de cap imposibil de alungat. Adorm cu ea, mă trezesc cu ea. Și am în plan o alergare lungă pentru weekend. Ștefan are de făcut doar o recuperare după cursa de ieri. Vremea nu-mi dă voie să mă aventurez pe creste. Am prea mare frică de fulgere, după cele câteva pățanii din trecut. Pfff, chiar trebuie să ies azi la alergat? Nu pot să rămân în casă și să-mi plâng de milă? 

Amân momentul ieșirii din casă și-l tot amân. Până la urmă, gata, hai la alergat! Ies cu Ștefan și pornim încet împreună, cam jumătate de oră. El se întoarce spre casă, iar eu o iau spre dealuri. E plăcut să nu te bată soarele în cap. Parcă, parcă începe să mă mai lase durerea și-ncep să schițez câteva zâmbete. O iau prin Hiterforst, un sătuc cu case drăguțe și cu grădini care mai de care. Lumea s-a ascuns în casă pe vremea asta. Nimeresc un drum forestier și-l încerc în premieră. Deja bucuria a crescut și trag tare în piept aerul asta curat. Ce fain miroase în pădure! Și ce bine-i la alergare fără soarele arzător.

Ploaia se joacă cu mine, dar nu mă supar. Chiar începe destul de zdravăn la un moment dat. Noroială maximă și-o bucurie de alergare cum parcă n-am mai simțit de ceva vreme. Îmi place să ies singură la alergări mai lungi. Și vremea asta parcă-mi spală toate gândurile.

Îmi plac potecile nimerite și-mi place că-s singură pe ele.

Urc pe Hoher Hirschberg (1168m), apoi cobor destul de rapid pe un drum pe care am mai fost cândva până în Gais, unde se uită cam ciudat la mine lumea care se plimbă cu umbrele pe stradă. Fug repede de civilizație și mai urc un mic vârf – Gäbris (1251m). Ceață, noroi, răcoare, minte limpezită și-un selfie că prea mă simt bine acum 🙂

Mai nimeresc câteva poteci drăguțe prin pădure și-apoi caut un drum spre casă. Urmează o lungă coborâre pe care o fac în forță. Pfoai ce alergare! Sentiment de împlinire la final de zi. Tare trist ar fi fost să rămân în casă.

Am plecat cu spreranțe mici de acasă, dar cum am avut noroc și m-a lăsat durerea, m-a luat valul și-am făcut azi 33km. Pot spune că mi-am luat revanșa. Căci ieri Ștefan a alergat și eu doar m-am încalzit puțin.