Data: 11 Iunie 2016.
Destinația: Liechtenstein.
Ștefan.

De când ne-am mutat în Elveția am căutat pe net diverse curse montane de alergare, cât de cât în zonă, că deh, doar de-aia am venit aici, lângă Alpi. Cum Monica e-n țară pentru diverse treburi și va participa weekend-ul ăsta la Atinge Omu, îmi caut și eu o cursă pe aici. Pe site-ul runthealps.com descopăr un maraton, semi-montan ce-i drept, dar aproape de unde stăm, în Liechtenstein: LGT Alpin Marathon. Uitându-mă la cursele trecute văd că a fost încercat de mai mulți atleți cunoscuți din trail running: Jonathan Wyatt și Aline Camboulives (care a fost în top 3 la Sierre-Zinal), deci nu cred că va fi chiar nasol. Nu prea mă atrage că are cam mult asfalt, dar are elevation-ul total pozitiv de ~1900m (care s-au dovedit a fi ~2100m), antrenament numai bun pentru cursa din Livigno de la finalul lunii. Am testat centura Groove Stereo de la Ultimate Direction, luată de curând, combinată cu cele 2 bidoane de cauciuc de la Salomon (excepționale). Am mai avut la mine: mânuși, banderola de frunte de la Compresssport (m-a cam strâns), șapca (contra soarelui/ploii) și clasica pelerină de ploaie roșie BTWIN, de biclă –  cam grea; ar merita un upgrade către ceva mai light/compresibil/cu glugă. Cam multe bagaje, dar de departe mai puține ca de obicei când luam rucsacul și îndesam în el toate tâmpeniile. Dacă e mai cald lejer pot renunța la pelerină + mânuși.

Purced spre start, într-o sâmbătă mohorâtă – plouă încontinuu, dar nu puternic. E răcoros și de fapt e mai bine când plouă decât să mori de cald. Planul era să merg cu bicicleta de acasă până la startul cursei (~30km), dar am zis că mai bine îmi salvez picioarele. Ar fi fost prea mult ca încălzire și-aș fi ajuns deja semi obosit. Bună alergere aș zice. Plec deci cu autobuzul la 7 dimineața, la 8 ajung în Haag și o iau pe jos spre start, în Schaan. Trec granița peste Rin, dintre Elveția și Liechtenstein.

*granița Elveția-Liechtenstein

În zona de start e deja foarte multă lume, îmi iau numărul și-mi prepar bagajul pentru predarea în zona de finish (am uitat să-mi pun încălțări de schimb…), apoi fac o scurtă încălzire de 1 Km. Mă întâlnesc și cu Simona Staicu, pe care am cunoscut-o acum ceva ani la Valtellina. Schimbăm câteva vorbe, apoi ne îndreptăm către start. Sunt 3 curse astăzi: 42 km, 25 km și ștafetă 25+17km. Ce e interesant e că traseul nu e circular cum e în mod normal, finish-ul fiind undeva pe sus, printre munți, în Malbun, la 1500m, unde sunt și pârtii de schi. Ca plan, ideal ar fi să scot sub 5 ore, dar neștiind deloc traseul, nu-mi pot face niciun calcul prea detaliat.

Pornim la ora 9, primii 10 km fiind pe asfalt, prin sătuce și pe malul Rinului. Mă depășesc foarte mulți (deși alerg cu un pace puțin peste 5). Mă abțin să merg mai tare așa de la început și bine am făcut. Ruta cotește stânga spre Vaduz, unde ne încurajează multă lume și începe lungul urcuș, care trece și pe la castel. Se urcă 1100m, in aproape 10 km, dar fără porțiuni abrupte. Eu am plecat fără apă la mine (din greșeală), doar cu un Cliff bar, un gel și niște drajeuri cică energizante. Sunt multe puncte de alimentare pe drum, unde umplu una din sticle. Ca mâncare, ne-au fost oferite portocale, banane, ceva supă caldă (foarte binevenită) și tot felul de snack-uri dulci, cam grețoase.

Mă descurc binișor pe urcare, alerg constant într-un ritm care nu mă rupe. Depășesc multă lume care mergea pe urcări și mă gândesc dacă n-ar trebui și eu să merg totuși, să-mi păstrez energia. Am zis să testez stilul ăsta, de alergare înceată pe urcare, că doar de-aia m-am înscris, pentru teste pentru următoarele curse mai grele (Livigno, Tromso, MPC). Iau niște drajeuri din alea energizante și încerc să beau multe lichide.

* băiatul cu marker de finish în 5h

Din vârful primului urcuș, de la 1500m, începe o coborâre spre Steg, unde e finish-ul semi maratonului (25km de fapt), unde iarăși depășesc destul de multă lume. În general pe coborâri am depășit mulți alergători; e bine că m-au ținut picioarele. Cu toate astea n-am reușit să mă țin după tipul cu un steag pentru finish în 5h (erau persoane cu timpi din jumate în jumate de oră, care alergau cu un steag pe rucsac; dacă vroiai timpul respectiv, trebuia doar să te ții de el; mă întreb cât de preciși au putut fi la maraton montan).

După Steg urmează iarăși o urcare de vreo 7-8 km până în cel mai înalt punct al cursei, la aproape 1800m. Apare și soarele și priveliștea e minunată, dar simt că mă ia oboseala. Îndes în mine ceva cliff bar dar nu intră mai mult de jumate. Finalul urcării e destul de abrupt și chiar simt cum mă lasă puterile. Cu toate astea nu fac pauze și încerc să merg cât de repede pot, ba chiar alerg unde mai sunt porțiuni de semi plat. Dar oricum ritmul e incomparabil mai scăzut decât la prima urcare. Mă iau și niște crampe la burtă, tot aranjez centura să nu mă strângă. Poate iar am băut prea multe lichide? Poate dacă aș fi luat-o mai încet atunci, puteam acum mai repede? Cine știe. Cu toate astea, acum am reacționat mult mai bine în momentele grele decât la cele de la alte curse, deși o fi și din cauza traseului care n-a fost așa greu precum tromso/mpc. Probabil că o pantă mai mare (gen aia de la Tromso) mi-ar fi pus capac și moral și fizic.

Alergătorii din același pluton cu mine s-au păstrat cam aceiași de-a lungul traseului. Am remarcat un polonez cu care m-am tot intersectat, care se mai și oprea să facă poze.

Din cel mai înalt punct, speram eu, va urma doar coborâre. Primii 2-3 km așa sunt, și îmi fac speranțe că reușesc să scot sub 5 ore, întrucât mai sunt 5 km până la finish și am făcut 4 ore jumate până aici; deci îmi trebuie pace mediu de 6 min/km, lucru perfect realizabil dacă ar fi fost doar coborâri. În realitate însă, au mai fost destule urcări, mici, dar care să te scoată din ritm. Se vede finish-ul în dreapta în vale, doar că aparent trebuie să facem o buclă de vreo 4-5 km, pentru ca apoi să coborâm în oraș. Bucla asta are suișuri și coborâșuri, și-mi dau seama că e imposibil să scot pace mediu de 6 pe aici. Dar trag de mine, începe să și plouă și mă mai răcoresc. Ulterior urcușurile nu au fost așa grele precum păreau de la distanță, am reușit chiar să alerg pe o parte din ele. Pe coborâșul final sprintez destul de bine cu pace-ul sub 5 min pe km. Mă aud strigat în boxe: numărul 499, Stefan din Altstätten 🙂

 

 

*podiumul feminin

*podiumul masculin

Clasamentul oficial e aici. La băieți a câștigat un “localnic” cu 3:05 iar la feminin Aline Camboulives cu 3:31 urmată de Simona Staicu cu 3:48. În pachetul de finisher primim un tricou și un cristal Swarowski (unul din sponsori); foarte atipic pentru curse la munte. Nu primim însă medalii…

Una peste alta a fost un antrenament foarte bun. Nu mai alergasem de mult timp atât, urcările mi-au prins bine, și, deși mi-am simțit mușchii blocați în multe rânduri, nu am făcut crampe la ei (gen MPC). Cu toate astea ar trebui să am ceva magneziu/sare la mine, în caz că. Vremea a fost minunată, poate puțin cam cald, dar măcar fără soare, iar ploaia foarte binevenită și răcoroasă. Centura s-a comportat foarte bine, o s-o folosesc cu încredere și la alte curse mai scurte/ușoare.

La final, un duș fierbinte, clasicul AFW și o porție de cartofi apoi gata, spre casă. Un shuttle ne duce către zona de start apoi trec iar pe jos granița peste Rin până la busul către casă. Urmează Livigno Sky Race!

*salutări din Liechtenstein!