Perioada: 27-28 feb 2016.
Destinația: tot în jurul casei, Appenzeller Land (Elveția).

Și uite că se termină prima lună în Elveția. Cochetăm cu un trekking prin munții din apropiere, dar ajungem tot la alergare. În timpul săptămânii cel mai mai plăcut moment a fost când m-am decis să ies la o alergare în pauza de prânz. Afară era așa frumos, iar eu stăteam super nervoasă în fața calculatorui. A fost genial să pun pauză la lucru, si s-o tulesc în pădure. Să fii în 10 minute lângă o micuță cascadă și mai apoi să urci pe poteci noroite și să te trezești cu munții albi în fată… e ceva. M-am întors la birou alt om și sper să mai repet experiența. Bine… m-am cam pierdut pe poteci și am întârziat puțin, dar n-o fi foc 🙂

Sâmbătă ne-am adus aminte ce înceamnă shopping-ul în locuri aglomerate și probabil va mai trece ceva vreme până o să ne încumetăm iar la această activitate. Suntem în căutare de adidași căci cei pe care îi am acum sunt rupți deja pe toate părțile și mă întreb la fiecare alergare dacă de data asta o să mă întorc desculță acasă sau mai rezistă totuși încă o tură. Săracii au trecut prin multe.

După stat 2 ore într-un magazin de munte din Austria, plus prânzul luat în mall, plus cumpărături de mâncare …am zis să salvăm ziua cu o alergare în zonă că altfel o s-o luăm razna. Găsim pe harta un loc de parcare, dar când să pornim în tură descopăr că mi-am uitat acasă echipamentul. Ups, trist. Asta e, ne întoarcem acasă și alergăm la deal, la lumina frontalelor, până când ghețușul de pe drum nu ne mai permite să înaintăm.

Duminică recuperăm însă la capitolul mișcare și ne chinuim corpul cu o alergare destul de rapidă cu urcușuri multicele. Constat că în mai puțin de o lună se simte diferența pe urcări. Îl duc pe Ștefan pe la cascada descoperită la o alergare de prânz din timpul săptămânii și continuăm aiurea sus-jos prin pădure.  Vremea e super și cheful de tras destul de mare. Asta până pe la km 20, când simt că mă lasă puterile.  Urmează doar coborâre, dar gata, eu nu mai pot. M-aș întinde pe iarbă și aș dormi. Mda…când încerci să alergi, oricât de încet, pe urcări, simte fiercare celulă din corp câte ceva.

Două zile după alergare am dormit chinuiți, cu o durere reumatică în tot corpul. Cred că s-au dat lupte grele în organism pentru refacerea de după alergarea de duminică.

Stau și ma uit la alergările de luna asta… peste 6000m urcați. Asta-i clar premieră. Cred că atât adunam în 6 luni de Berlin și asta doar dacă prindeam și un maraton la munte.