Perioada: 31 dec 2015 – 2 ian 2016.
Destinația: Masivul Piatra Mare, o noapte la cabana Sava (Bunloc) și o noapte la stâna de sub Vf.Piatra Mare.
Echipa: Ștefan, Monica, Mike, Radu și prietenii lor (Pinguinii) în prima noapte, și-o noapte în doi.
Album foto: aici.

 

Începem cu planuri de ture de anduranță, dar iar apare una-alta și nu mai am tupeu să zic “da, asta vom face de revelion”. Nici măcar pe 31 dec dimineața nu sunt convinsă că vom reuși să ajungem pe munte. Plecăm din București cu speranțe totuși. E o zi senină și în sfârșit a scăzut temperatura. Iarna pare să-și revendice drepturile. Munții se văd clar încă de la Ploiești și crește entuziasmul, dar planuri tot mi-e frică să mai fac. O iesi ceva, cumva :). Când totul o ia razna în jur, muntele rămâne mereu salvator. Noroc cu Mike și Radu că aveau un plan drăguț și ne-am putut lipi la el.

La Sinaia, lumea se pregătește de sărbătorit, iar noi pregătim bagajul. Renunț la bocancii de iarna și la colțari, să fie mai puțin de cărat. La 16 și ceva o luăm în grabă spre gară să ne întâlnim cu Radu si Mike. Cât așteptăm trenul întru în vorbă cu o doamnă care, după ce ne întreabă zâmbăreață daca mergem pe munte de revelion, ne povestește o întâmplare nefericită, când, tot în seara de anul nou a căzut în gol nu știu câți metri si a stat muulte ore în ger cu toate cele rupte până au recuperat-o cei de la Salvamont, apoi 2 luni în comă…. :(. De atunci n-a mai avut curaj sau dorință să meargă pe munte și nici refăcută în totalitate nu părea. Brrr…de ce-am lăsat colțarii acasa? Ei, hai că mergem în Piatra Mare și iarna nu-i încă iarnă.

Văzându-mă în tren parcă încep să mă mai relaxez puțin, încurajându-mă în gând cu un “hai că uite, chiar ajungem pe munte; toate gândurile o să se împrăștie și-o să lase-n loc liniște”. Liniște si echilibru – cuvintele care mi-au stat pe creier foarte des în ultima perioada, ca fiind țelul suprem.

Ce visam să facem era să traversăm Baiului, Neamțului și Piatra Mare, urmând a ajunge în seara de Revelion la Cabana Bunloc (Sava). Nu s-a întâmplat asta, dar rămâne ca idee pentru o tură viitoare.

Coborâm din tren direct pe DN si o luăm la pas pe marginea drumului până la Dâmbul Morii, de unde începe traseul lejer până la cabană. Când ieșim din pădure ne întâmpină o priveliște faină – Brasovul luminat și o zăpadă pufoasă. Pe la 19.30 ajungem la cabană și ne punem direct la masă. Încă sunt amețită; e destul de multă lume și mi-e greu să mă concentrez, dar spre noapte parcă încep să-mi mai revin la normalitate și să mă acomodez cu lumea din jur. Și parcă revine licărirea în ochi când mă gândesc că ne vom muta într-o lună la poalele munților. Noaptea se scurge repede, cu povești, puțin campari orange (fiță) și o gură de țuică care mi-a ars tot corpul, mâncărică bună cărată de lume în spinare și bețișoarele de artificii aprinse la 12 noaptea în timp ce priveam Brasovul luminat si artificiile mari din vale. Tăriile sunt baza în noaptea asta că de….nu te apuci să cari până aici litri de vin sau bere. Doar Ștefan s-a ambiționat să aducă sticle de bere. Mă oftic puțin că n-am transportat prăjiturile de la Galea în cutie, dar asta e acum. Arată de parcă-au fost în razboi, însă bune tot sunt. Pe lângă noi mai sunt gazdele simpatice – Fam. Sava și un cuplu – doi tinerei care s-au decis să pună cortul lângă și să îndure cele -17 grade de afară (sau poate chiar mai frig, cel puțin spre dimineață). La 4 dimineața încă nu am somn, ba chiar parcă abia acum mă ia cheful de petrecut, dar mă decid că e cazul să mă retrag și să-i las pe ultimii 3 băieți să se desfăsoare în voie. Oare mâine vom reuși să facem o tură?

Mike a declarat încă de aseară că la 10 dimineața pornește pe traseu și pare că toată lumea știe că nu glumește. Dacă zice ceva, apăi așa e :). Cert e că a mobilizat o parte din echipă, iar pe la 10 și ceva, în prima zi din an o luăm spre Vf. Piatra Mare. Eu cu Ștefan ne luăm casele în spinare; ceilalți sunt la o tură de-o zi. Pfoai, de când n-am mai mers cu bagaj mare pe munte…

*Cabana Sava (Bunloc)

Vremea e genială, iar zăpada scârțâie sub picioare și strălucește sub soare. E ger, dar în mișcare nu-l simți. Mai ales când îți uiți pioletul la cabană și, ca să ajungi restul grupului, încerci să alergi la deal cu ditamai rucsacul în spinare. Alergatul a durat doar câteva secunde, suficient cât să scoată untul din mine și să mă linștească. Pasul e lejer și oprim destul de des la câte o poză. Dar ale naibii de reușesc să arate ca-n realitate. Cum scoți în poză sclipirea asta de deasupra zăpezii și bucuria care te cuprinde când ieși puțin din umbra copacilor deși si câteva raze de soare îți inundă drumul? Hmm, sunt totuși fotografi care reușesc să transmită sentimentele.

*care cum / pe unde poate 1

*care cum/pe unde poate 2

*la Peștera de Gheață

*când soarele-ți răsfață fața

*acel moment

Reușim s-o luăm și pe lângă traseu, în încercarea de a trece de mulțimea de copaci căzuți, dar revenim ușor la potecă, cu ceva distracție de sărit peste brazi sau de râmuit pe sub ei. Cu toată lălăiala ajungem destul de repede la Cabana Piatra Mare, unde rămân cu Ștefan la o ciorbiță și-un ceai să ne decidem ce facem în continuare. E mică și tare drăgută. Mușcatele stau mândre pe pervazul din spatele meu, bucuroase că au și ele parte de căldurică. Ah, ce-aș urca scările și m-as trânti pe o saltea pe sus, cu un ceai fierbinte și-o carte. Îmi place aici, iar lumea pare faină. Îmi trezește amintiri din copilărie, când petreceam la cabanele din Bucegi. Ceilalți o iau spre vârf. Ne întoarcem și noi la Bunloc sau continuăm și punem cortul pe undeva? Dar parcă nu ne vine să ne întoarcem, mai ales după ce am cărat totul cu noi până aici. Dar e așa frig afară…așa că întrebarea rămâne dacă vrem să ne chinuim sau nu la noapte. Da, vrem! Și hai s-o luăm din loc că mi-au înghețat picioarele cât am stat aici.

*moment de poză-n poieniță

*la socovit

*Brașovul în zare, văzut din apropierea cabanei Piatra Mare

În noile ghetuțe de vară mă simt surprinzător de bine. Momentan încă mă bucur că nu am luat “tancurile de iarnă”.

Soarele s-a cam dus, iar frigul se simte din ce în ce mai tare. Cu decizia de a continua luată, pornim voioși către vârf. Mai departe vedem ce-o face…punem cortul sau coborâm la frontale până în Predeal. Ne intersectăm cu restul grupului care se întoarcea zgribulit de pe vârf și ne luăm rămas bun. Pe Piatra Mare prindem culorile plăcute de apus. O tot lălăim pe aici la privit și poze până ne intră frigul în oase bine de tot. Și Bucegii si Piatra Craiului se văd frumos în zare. Începem coborârea și vântul ne dă lovitura de grație. În două secunde cât te oprești să faci o poză îți degeră mâinile și de revenit nu mai sunt în stare să revină. Urmele se cam pierd pe aici, dar uite o stână cam în paragină. Trecem pe lângă o cruce și aflăm că persoana a fost răpusă de frig si viscol. Brrr, acum parcă-i și mai frig. Propun să mergem până la stână să vedem cum ea. Ștefan parcă ar merge mai departe, fără oprire. Nu-mi trecea prin gând că e atât de înfrigurat.

*Ciucaș

*Piatra Craiului

 

Cât ne oprim să verificăm locul pe Ștefan il cuprinde gerul rău de tot. Nu l-am mai văzut niciodata tremurând în halul ăsta. Ups, nu-i a bună, mai ales că l-a cam speriat când a văzut cum se simte, în condițiile în care are toate hainele posibile pe el. E bine că pufoaica de -30 grade de la Nahanny zace-n debara acasă. Eu sunt puțin în dilemă – să mergem mai departe pe timp de noapte câteva ore până în Predeal sau să rămânem aici. Momentan singurul gând este să-l fac pe Ștefan să-și revină ca să putem lua o decizie. Cred că atenționările de la începutul zilei și crucea de mai devreme nu l-au ajutat prea mult. Nici râsetele mele nu-l ajută, eu încercând să destind atmosfera și șă-i arăt că nu-i așa rău cum îi pare lui acum. Dă-i cu ceai cald, încercare de masaj, genoflexiuni și încurajări, dar parcă nimic nu merge. Nu pot să-i scot din cap că va degera peste noapte. Iar statul ăsta mai rău face. Scot saltelele si sacul de dormit și-l conving să se bage în sacul meu mai călduros. Culmea…eu sunt aia friguroasă de obicei și-mi iau căldura de la el. Dar acum de la agitație n-a apucat să mă cuprindă frigul așa tare. Nu trece mult și sacul face minuni. Ieeeei, Ștefan revine la normal și putem discuta liniștiți. No’, acum e fericire. Nu mai tremură, i-a revenit zămbetul și ne punem pe aranjat culcușul și mâncat. Și ca să fie tacâmul complet, Ștefan își ia Kindle-ul în sac și se pune pe citit. Fiță, nu? Temperatura nu mă sperie așa tare, dar mă întreb dacă plasticul de pe tavan va ține greutatea bucăților de gheață sau o să ne trezim cu ele în cap la noapte. Până la urmă nimic rău nu s-a întămplat și am rezistat 14 ore la cele -20 grade, chiar dacă au fost cu treziri dese de frecat mâinile și picioarele. Mai greu a fost cu mersul la baie, căci mi-am dat seama abia după ce m-am băgat în sac că e chiar necesar. Mi-a luat cred juma de oră să mă conving să ies să-mi înghețe fundu :)). Oricum, per total aș putea spune că am dormit mai bine decât în revelioanele anterioare când am mers cu cortul în Bucegi.

Să vezi fericire pe capul nostru când se luminează crăpăturile din pereți :). Ștefan, ca de obicei, e mai energic dimineața și se ocupă de ceai, cafea și mic dejun. Mâncarea e toată înghețată așa ca le punem la abur pe primus și rezultatul e mulțumitor. Răsăritul ne unge pe suflet. E liniște, totul sclipește. De-ar fi zăpadă cu ger mereu și de n-aș fi așa friguroasă….eee, vise.

Tura de azi va fi destul de scurtă. Nu ne grăbim cu plecarea. Zăbovim în jurul stânei vreo două ore bune din momentul în care ne-am luat inima în dinți și am ieșit din sacii care făcuseră pojghiță de gheață pe exterior. Am cam înghețat, ce-i drept, stând atât de mult. Ne mai încălzeam mâinile la primusul în care se topea zăpada. Soarele de dimineață a dispărut și ne-au învăluit norișorii, dar liniștea a rămas cu noi. Cu toate că deja nu-mi mai simt degentele de la picioare așa nu-mi vine să plec de aici…

La zece pornim la drum, spre cabana Susai. E timpul să punem sângele în mișcare. În mai puțin de jumătate de oră ajungem la Poiana Stânii Pietricica și căutăm cu privirea stâna de aici. O fi sau n-o fi? Pe harta veche apare, în poze pe net apare, dar la fața locului ciuciu. Nici nu insistăm pe treaba asta. Deja ne-am mai încălzit si cum ieșim din poiană mă învăluie o stare de beție. Picioarele s-au dezghețat si fix acum, la intrarea pe o potecă de poveste pentru pitici, le simt cum ard. Ușor dureros, dar plăcut. Un moment în care râd de bine ce-mi este. Crengile brăduților acoperite de zăpadă se joacă cu noi și-mi vine să țopăi și să strig tare că sunt fericită. Dar poza tot nu iese. Pare o poteca banală printre brazi și nu e. Nu așa am perceput-o atunci.

Cu ursul nu ne-am întâlnit pe drum, dar ne-am intersectat cu niște căprioare. N-ai cum să nu te bucuri când le vezi. Speri doar să nu le deranjezi.

*hint poză: acolo, mică-n depărtare 🙂

În apropierea cabanei ieșim în poiană, la soare. Dacă până aici doar mai pătrundeau câteva raze, luminând frumos pădurea, acum e boierie :). Puțin urcuș și gata, curg apele pe noi de cald.

*6 straturi de haine în total și dacă aș mai fi avut nu m-ar fi deranjat

*un grăsun mic

Ne oprim să mâncăm la Susai, unde-i plin de lume aranjată parcă de petrecere. Cam asta a fost cu muntele de revelion. Urmează o coborâre rapidă până la gara din Predeal.

*din Predeal, spre Colții Morarului

Traseu:

31 dec: Dâmbu Morii – Cab. Sava.
01 ian: Cab. Sava – Cab. Piatra Mare – Vf. Piatra Mare – stâna Pietricica.
02 ian: Stâna Pietricica – Cab. Susai – Predeal.

“Ți-aduci aminte?”:

  • din categoria romantism în stână la -20 grade: vrea Ștefan să fie drăguț, scoate mâna din sac să mă mângâie, dar reușeste să-mi ia cu unghia o bucătică de piele; cred că- era încă foame :); un strop de sânge și ceva distracție pe tema asta;
  • de domnul mai în vârstă din tren care se întoarcea de la schi de tură din Azuga; ne zicea că soția lui e cu “senioarele” la munte și se bucura să știe că mai există încă drumeți care aleg să doarmă pe munte;
  • momentul de la gara din Predeal când trenul avea deja întârziere și peronul era plin de lume înghețată: când un tip a observat că vine trenul a început să chiuie de bucurie și restul lumii s-a molipsit instant; au ajuns mai toți să râdă și să strige, să fluiere; asta până la urcare, când s-au îmbulzit toți și a ieșit cu căzături prin tren;
  • când Dl Sava (cabanierul e la Bunloc) povestea de mama lui: când stătea în vale și se uita toată ziua la televizor o duceam la 3 zile la urgență cu o problemă de sănătate; acum de când a rămas aici pe munte, de vreo 5 ani, în condițiile în care are cam 80 de ani, nu mai are nimic.

 

Aș zice că a început bine anul, mai ales în contrast cu finalul lui 2015. N-ar fi rău deloc s-o ținem tot așa :).