Perioada: 16 – 19 iulie 2010.
Echipa:  Monica, Oana, Laura, Alexandra.

*Jurnal de tură scurt, din ce mi-am mai adus aminte.

Ieeeei, weekend prelungit la munte! Drum lung din Bucuresti până în Retezat, dar merită.

Plecăm dimineață cu gândul că vom ajunge în 5-6 ore cu masina la destinație. Dar ne-am înselat amarnic. Am ales un drum național “excelent”, în realitate unul distrus, pe care curgeau siroaie de apă. Cred că am reusit să facem peste 9 ore până la Pietrele. Dar suntem 4 fete în masină si nu ne plângem. E voie bună si mai facem pe ici colo, câte un popas în locuri frumoase.

Ne-am luat “căsuțele” în spinare si am pornit către locul de campare de lângă Cab. Pietrele. Nu prea mai erau locuri libere, asa că le-am pus puțin cam în pantă.

Doamne, ce căram aici nu stiu… Înțeleg, cortul, sacul de dormit, dar totusi…e vară si am bagaj de Himalaya :))

Pentru prima zi decidem să mergem pe Vf. Peleaga. Imi aduc aminte că eram fascinată de cât de clară era apa si cât de mult mă bucuram de tot.

Vremea nu e tocmai cea mai bună, dar nu ne descurajează.

Din păcate, când am ajuns pe vârf, se adunaseră toți norii posibili în jurul nostru si ploaia era inevitabilă. Dar eram asa de entuziasmate, că am si uitat de riscul la care ne supunem stând în creastă si sperând să se elibereze puțin să putem vedea în jurul nostru, când s-ar putea să înceapă să fulgere. Când am realizat, am tulit-o cât mai repede.

La întoarcere ploaia nu ne-a mai lăsat în pace. Ce n-as fi dat pentru niste parazăpezi… Cât de curand  picioarele noatre bălteau în bocanci, dar tot fericite si hăhăite suntem.

Când s-a mai potolit ploaia, am făcut un mic popas pentru prânz si pentru stoarcerea ciorapilor :P.

Am mai stat puțin la povesti si cu un cioban din zonă. Era trist că nimeni din familie nu mai vrea să vină cu oile pe munte, că toți trag acum spre oras si spre tot ce e mai usor si confortabil.

Uite si marmotele! Hi, hi, ce simpatice sunt, dar greu să le prinzi în poză. Isi tot dau semnale de alarmă între ele.

Am părăsit zona cu marmote si am pornit către Tăul dintre Brazi, un mic lac, ascuns în pădure, dar tare atrăgător. De aici nu mai e mult până la corturi. A fost o zi lungă, usor chinuitoare din cauza coborâtului cu bocancii plini de apa, dar sunt pe munte si n-am cum să nu mă simt bine. Îi mulțumesc prietenei mele, Lăurici, care mi-a dat super bocancii ei de la Raichle. Chiar dacă sunt cu un număr mai mici, sunt excelenți.

Seara am făcut cunostință cu Ricky, vulpița de la Pietrele care ne-a făcut o vizită la corturi, în căutare probabil de ceva bunătăți.

În ziua următoare, dimineața ne întâmpină cu soare si lenevim multicel la micul dejun. Picioarele mele sunt extrem de umflate, nu stiu de ce si nu mai reusesc să le bag în bocanci. Până la urmă am reusit si am pornit strângând din dinți spre Vf. Retezat. După o oră de mers, senzorii s-au obisnuit cu micile dureri si zâmbetul mi-a revenit.

*Cele patru fete cucuiete, într-o fereastră de vreme bună 🙂

Cel mai tare echipament: o foiță de ploaie de la bunica, prin care intra apa la greu pe la cusături si protecții din pungi la picioare, că să nu mi intre prea tare apa în bocanci 🙂

E clar că trebuie să mai venim pe aici să vedem si noi privelistea de pe vârf. Nici ieri pe vf. Peleaga, nici azi pe Retezat n-am fost prea norocoase. Cel puțin azi am pornit mai echipate si mai atente la drum. Eu mi-am improvizat acele parazăpezi frumoase din pungile de gunoi si toate eram mereu cu ochii în patru după un adăpost în caz că vine furtuna.

Ce ne mai bucuram de dimineață de soare…. N-a ținut mult. De data asta ne-a ciuruit grindina. Am ochit rapid un adăpost si am admirat cum se umple de biluțe de gheață în jurul nostru, asteptând să treacă nebunia.

Ceața a început să se risipească, grindina a trecut, iar noi continuăm zâmbărețe traseul pe bandă galbenă, mulțumite de aventura de până acum.

Suntem deja cu gândul la un vin fiert la cabana Pietrele. Salivăm, nu alta! Ne uităm la ceas, facem un calcul si decidem să grăbim pasul să prindem deschis. Am trecut de părțile mai dificile. De aici mai avem probabil cam o oră jumătate sau două de coborâre. Oana, cu râsete si voie bună, cum intrăm într-o poieniță, cu drumul lin, o ia puțin la fugă.

Si trosc!

Cum să treci fără probleme pe tot bolovănisul din Retezat si să te împiedici de o pietricică minusculă pe un drum plat? Instant i s-a umflat si învinețit glezna. Buuun. Deci adio vinul fiert. Glumesc, am uitat pe loc de el.

Atelă dintr-un lemnisor, fasă si antiinflamatoare si fără grabă. Ne-am gândit că nu are rost să sunăm la Salvamont caci era târziu si am fi fost nevoite să-i asteptăm cel puțin două ore până ar fi ajuns la noi. Asa că s-a proptit frumos de noi si a coborât încetisor până la Pietrele. Nu era tocmai drumul potrivit pentru o țopăială într-un picior, dar s-a descurcat exemplar. Cu noile condiții am reusit să ajungem la corturi abia pe la 11 seara si ne-am chinuit un sfert de oră să dăm de cineva de la Salvamont să se uite totusi la piciorul ei.

N-au avut ce să-i facă mai mult față de ce făcusem deja, iar la rugămintea de a ne ajuta în ziua următoare să cărăm bagajul ei până la masină ne-au spus ca nu se poate, dar că daca vrem putem chema ambulanța si în acest caz o vor căra ei până acolo. Am renunțat la acest ajutor într-un final. Părea prea complicat, iar fetele au rămas cu un gust amar față de reactia celor de la salvamont. Sincer, ne-am fi asteptat să fie puțin mai săritori.

Oana nu-si pierde buna dispoziție din cauza piciorului. Strângem corturile, luăm micul dejun pe terasa de la cabana Pietrele, la soare si pornim încet către masină.

A urmat un drum interesant, pe care masina părea să accelereze singură la deal si apoi căutarea unui spital pentru glezna distrusă a Oanei.

A fost un weekend frumos, plin de mici aventuri. Păcat de pățănia de la final, dar o să treacă.