Data: 29 septembrie 2019. Destinația: Lünersee, Austria. Lanț muntos: Rätikon. Rută: Schattenlagand - Lünersee - Gafalljoch - Schweizertor - Lünersee - Totalphütte (Ștefan) - înapoi.   Echipa: Ștefan, Monica.

Toamna cu ale ei weekenduri faine. Săptămâna trecută mi-am împlinit visul de a merge pe Jubiläumsgrat, un traseu de creastă din Germania. Noroc cu Mihai că ne-a călăuzit 🙂 Azi alegem o nouă destinație pentru alergare, la aproape o oră de condus. Am descoperit un lac interesant din lanțul muntos Rätikon, Lünersee, situat la granița dintre Vorarlberg (Austria), Liechtenstein și Graubünden (Elveția). Iar weekendul viitor o să fim în România, la MPC, concursul de suflet 🙂

Începem alergarea aproape de miezul zilei, pe o potecă stâncoasă și destul de înclinată, în plin soare. Există și o telecabină până la lac. Chiar și înainte de construcția barajului, lacul Lüner era cel mai mare din Alpi. Dar nu mărimea cred că îl face așa faimos, cât culoarea și munții din jur. Mda, arată tare bine.

De la lac o luăm spre stânga, pe poteca ușoară ce-l înconjoară și mă bucur curând de o mică coborâre cu lacul turcoaz lângă și munți peste tot în jur care cer să fie explorați. Ah, ce loc și ce zi!

Urcăm la Gafalljoch (2222m), unde e și granița dintre Austria și Elveția. Ai super priveliște către munții ambelor țări.

Lăsăm lacul pe partea cealaltă a muntelui și intrăm într-o zonă cu mai mult grohotiș. Urmează ce-aș numi “plăcerea alergării” – o curbă de nivel într-o ușoară coborâre pe la baza stâncilor. Am trecut deja în Elveția.

Ceva emoții avem când auzim ceva urlete zdravene. Erau doar unii la cățărat care se chinuiau și cădeau, dar nu a fost accident. Ar fi tentant să o lungim și pe aici, dar se adună prea mulți kilometri. Hai înapoi spre Lünersee.

Urmează un urcuș până la Schweizertor (2139m), cu ceva cabluri și scărițe.

Trecem pe lângă o fostă căbănuță vamală că tot suntem la graniță. Nu pare folosită. Mă mai bucur de câteva rămășițe de flori cât mă chinui pe urcare și în curând începe coborârea spre Lünersee. Alegem să ne întoarcem pe partea cealaltă a lacului, cât să fie circuitul închis. Pe aici e aproape plat si drumul lat.

Pe vârful Schesaplana (2965m), regina munților Rätikon, sper să ajungem în viitorul apropiat. Fiind cel mai înalt vârf din Rätikon cică e un loc bun pentru apusuri și răsărituri memorabile. Inițial Ștefan zicea că încearcă să alerge până acolo, dar era totuși prea mult pentru alergarea plănuită. Mai urcă vreo 2 km și se întoarce cu dureri de genunchi, cât eu mă relaxez la lac 🙂

Lacul e fotogenic cam din toate părțile.

Coborârea spre mașină e pe aceeași potecă. Intră și un strop de viteză la final. Mie îmi ies cam 20km, iar lui Stefan 24. O alergare tare faină și loc de revenit.

*ruta de pe Strava