Traseu: Sevelen - Schluchtenweg - Sevelerbach - Sevelen și un parc de păsări prădătoare - Greifvogelpark Buchs, canton St. Gallen, Elveția. Data: 3 martie 2024. Echipa: Ștefan, Victor (2 ani și o lună), Monica.

Link Strava pentru traseu (a cam sărit gps-ul, a fost mai scurtă tura).

Un weekend clasic de stat p’acasă: sâmbăta alergăm cu rândul cât celălalt se joacă cu Victor, mai facem ceva trebuță, iar duminică o activitate de familie. Pentru schi nu e zăpadă ok în apropiere, pentru bicicletă e parcă prea frig și bate tare vântul… plus că am tot făcut ture cu bicicleta. Mi-e dor de o drumeție și vreau să testez rucsacul nou, luat de curând la ofertă după multe căutări, să văd dacă funcționează bine cu “Trail Magik” – un “marsupiu” pentru copil, mai minimalist.

Caut ceva în apropiere, cu posibilitate de parcare, mai pe la baza dealului, poate undeva unde n-am mai fost până acum.

Trezirea se dă devreme. Nu-i o surpriză 🙂 Mic dejun, oboseală exagerată pe care încercăm să o ascundem cu cafea și ciocolata cu cafea,  recent descoperită și abuzată, desenăm și finalizăm bagajul.

Puțin înainte de 10 dimi mașina e parcată în Parkplatz Glat Schluchtenweg – Sevelen, după vreo 30 de minute de condus cu Victor care nu vrea să lase o secundă de liniște :)). Sunt doar câteva locuri aici, dar pe vremea asta nu a fost bătaie pe ele.

Victor pare cu chef de mers azi, chiar și pe urcare, deși e cu siguranță obosit la cât a dormit. Prima parte e surprinzător de drăguță, noi neavând vreo așteptare de la o scurtă potecă prin pădure. Pentru ceva scurt, cu copil, mi se pare fain.

Mai sus găsim niște bușteni pe care facem popasul de gustare, chiar un mic prânz, căci pe Victor o să-l ia curând somnul. Mai urcă puțin și începe să de semnele clare. Refuză categoric să stea în rucsacul Deuter, în spatele lui Ștefan, așa că testez marsupiul poate mai mult decât mă așteptam. Oricum probabil nu o să-l mai plimb multă vreme în brațe. Să profit de momente și să lucrez la întărirea spatelui de om bătrân ce sunt.

Ocolim un delușor cu nume original ‘Chliberg” (muntele mic) și ne întoarcem pe valea Sevelerbach. Mă bucură floricele, efortul și apropierea lui Victor 🙂 Ne distrăm și cu vântul prin unele locuri din traseu.

Pe traseu ne mai intersectăm de câteva ori cu un tată (sau bunic?) cu fiul lui, plecați singurei la drumeție, pe care au finalizat-o pe malul râului, al un mini grătar. Ștefan se gândește la cum o să meargă și el așa, doar cu Victor 🙂

Coborârea pe la Sevelerbach e lentă, alunecoasă, nu tocmai lină și ușoară cu Victor în brațe. Se trezește când ajungem înapoi în Sevelen și continuăm încetișor până la mașină. Copacii sunt înfloriți, flori prin curți… a venit prea rapid primăvara, nu?

Cum mai e ceva din zi, ne oprim la un mic parc cu păsări prădătoare – Greifvogelpark Buchs. Victor se sperie de primele bufnițe, pe care le place mult în cărți, dar se pare că nu și în realitate. Rămâne la locul de joacă mucuț, dar cu ce îi place – la nisip, trambulină și căsută, iar noi mergem cu rândul să vedem tot soiul de bufnițe, condori, etc. Și cum înfulecă hălci de carne… De unele mi se face și mie frică. Altele, cum e o bufniță africană, sunt așa pufoase și drăguțe și dormitează, deschizând din când în când câte un ochi.

Îl corup într-un final și pe Victor să le vadă măcar pe primele pufoșenii, de lângă locul de joacă. Nu vreau să insist și să aibă coșmaruri. Avem și în păduricea de lângă casă o bufniță care ne cântă aproape în fiecare seară / noapte de ceva vreme. De văzut, nu am văzut-o.

Am înțeles că nu le e prea ușor cu fondurile, căci e ceva de întreținut și-s păsări care mănâncă, nu glumă! Mă cam întristează să le văd în cuști, oricum. Cam cum sunt animăluțele din grădinile zoologice. Nu prea îmi vine să mă duc la zoo, chiar dacă de multe ori sunt animale salvate și care în sălbăticie n-ar fi supraviețuit.  Ma rog, asta e altă poveste.

Revenim acasă după ce ne-a bătut bine vântul și pe aici, facem focul în sobă și contiuăm joaca până seara târziu.

Cred că urmează o perioadă puțin mai complicată de mers pe munte, la ture mai lungi, dar cine știe. Victor nu mai vrea în rucsac sau în marsupiu de multe ori, dar nici să meargă foarte mult nu are chef sau putere. La vale în apucă alergatul, la deal, cu mici excepții, cam cere în brațe. Dar în brațe, nu în sisteme cât să fie cât de cât safe pe unele zone treaba 🙂

Nu contează ce trasee, cât de lungi o să iasă, important e să îi placă și să fim cât mai mult împreună în natură.

 

*Rucasul e Osprey Tempest 40 L și momentan sunt tare mulțumită de el. Cu marsupiul am descoperit abia spre final cum e mai bine să îl prind. e usurel, comod cu multe chestii utile. Cu un loc mai ok pentru telefonul mobil m-am cam țepuit, dar în rest îmi place