Traseu: Rietli - Altstätten (pe lângă casă), urcat cu trenul până în Rietli, drumeție de 15km, în cea mai mare parte pe coborâre. Data: 1 oct 2023. Echipa: Monica și Victor (1an8luni).

Ruta pe Strava

Ștefan pleacă în România 3 zile, iar eu și Victor rămânem pe acasă, fără mașină. E vreme mult prea bună să nu-mi fac un plan. Oricât de mic. Acasă n-am de gând să stau, oricât de complicat îmi pare acum să merg fără Ștefan la o drumeție mai lungă cu Victor. Parcă e mai greu acasă, exceptând efortul fizic; măcar să-mi clătesc ochii și să respir aer de munte/pădure.

Mi-e puțin greu să mă decid. Hoher Kasten parca e prea abrupt, până la X sau Y e prea mult de mers cu tren/autobuz etc. Aș putea să relaxez treaba și să fac o tură cu bicicleta, dar m-aș învârti tot pe drumurile mult bătătorite…. Mneah, vreau drumeția clasică, cu ceva mai puțină urcare. Ora 9 seara – am un plan! Iau în premieră trenulețul cu cremalieră care pornește de la noi din orășel și cobor spre casă pe traseul selectat de Lorenzo pentru prima ediție a unui concurs de trail running pe lângă casă. *Linkul pentru concurs (Instagram)

Trezirile de durată încep pe la 2 noaptea. Pe la 6 dimineața zic stop chinuitului de readormire, dar abia la 8.30 reușim să ieșim pe ușă. Nu sunt prea încrezătoare că vom prinde trenul de la ora 9, dar eu încerc. Următorul e la 10. Putem să ne mai plimbăm prin centru. Surprinzător, Victor vrea să stea tot drumul până la gară în rucsac, așa că ajungem repede. Încă o surpriză. Trenul e doar 3,6 CHF până în Rietli (scuteșți cam 500-600m diferență de nivel de urcat), dacă ai abonament clasic “Halbtax” (de rezident). Rămăsesem cu impresia că e foarte scump și l-am cam evitat. Acum îmi vin multe variante în minte în care l-aș folosi pentru alergări mai lungi… alea care acum nu mai intră în program :))

În tren e fain, dar mergem doar 15min. Panourile informative, pietrele, lanțurile de plastic dintr-o parcare sunt interesante, restul mai puțin în dimineața asta. Nu-i convin multe și nu prea are chef de mers. Dar nici în cârcă nu vrea, ci în brațe. Sus-jos, joculețe, discuții, calmări, un biscuite, o cântare și mulți de “uite”: un fluture, o brândușă, un avion, un brad înalt, un panou, un “hotel” pentru insecte. “uite, cât de tare!” Se instalează foamea. Un biscuite nu-i ajunge.

Mai forțez puțin cât să ajungem la o cabană să facem acolo popas. Pe aici e totul ud. Cum ieșim de pe forestier și intrăm pe potecă i se schimbă și lui Victor tonusul. Parcă ar fi băiatul lui mama :)) Ajungem la căbănuță, îi dau să mănânce, eu pentru mine n-am apucat să pregătesc nimic… mă gândeam că o să cumpăr de pe drum ceva (gândeam prost…). Ne jucăm cu lemnisoare, apă, chiar ne bucurăm la locul ăsta.

Pare deja cam obosit, da acum insistă să meargă singur. O mică criză că nu coborâm pe treptele pe care voia el, că facem dreapta și nu stânga, dar sunt pregătită cu ceva răbdare și vorbe calme și se liniștește cât de cât. E clar rupt de oboseală. Îl iau în spinare și după ce mai vociferează puțin că îi mut piciorul sau îi pun o întrebare, sau îi leg jucăria de rucsac… adoarme cu mâncarea în mână.

Urmează o oră și jumătate de plimbare prin pădure, în cea mai mare parte pe la umbră și fără alți drumeți. Deja s-a făcut cald și amândoi suntem cu polar pe noi. Ghinion. Nici coborârea nu e ușoară cu Victor în cârcă plus bagaje destul de multe. Cel mai bine mi-e când e plat. Gimnastica aproape zilnică de care încerc să mă țin nu e suficientă pentru asta.

După trezire, mai mergem vreo 10minute și facem un popas  în poieniță, lângă râu.

E așa o bucurie să-l privesc cum aleargă după fluturi sau vrea să se afunde prin pădure fără să-i pese pe unde e poteca. Sau când îmi arata o margaretă și-mi zâmbește. Chiar dacă mare parte din zi e destul de grea, merită efortul pentru un procent de momente magice 🙂

De aici merge pe jos, pe o potecă îngustă, plină de rădăcini, cu opririle de rigoare pentru câte o pietricică, un gândac sau “ia-mă în brațe, dar nu în spate”.

Mai urmărim și-o libelulă mare. Apoi o pisică ieșită pe câmp la vânat. Apoi un popas pe băncuță și-o gustare. Ajungem la zona asfaltată, dar iarba de lângă e mai atrăgătoare de mers prin ea 🙂

Aproape de zona centrală ne întâmpină Claudia cu Miruna și mergem împreună până la ei acasă, la joacă în casă și în fața blocului. Pe la 7 seara suntem în drum spre casă. Baie, încă ceva de mâncare, joacă, citit și pe la 9 adoarme Și Victor după o zi plină. Spatele meu e înțepenit. Șoldurile urlă. Inima se bucură.