Destinația: Zărnești, România / Maraton Piatra Craiului. Perioada: 8-9 oct 2022. Echipa: Monica, Ștefan, Victor, Cătă, Florin, Ana.

Cum era în plan un drum în Romania toamna, iar MPC-ul a revenit după 2 ani de pauză, am fost tentați să nu îl ratăm, în special Ștefan, care s-a și înscris. Pentru mine este primul an în care nu sunt pe listele de start de când m-am apucat de alergat 🙁 Dacă Victor ar fi putut sta cu altcineva câteva ore bune, chiar aș fi participat, în ciuda lipsei totale de antrenament. Nu pot considera alergarile din an în paște de câte 3 km, pe plat și cu 10 opriri cu adevărat alergări.

Ajungem de vineri seară în Zărnești, reușesc să îl culc pe ghinduță și sa rămânem până destul de târziu la socializare cu nașii, ai nostri și ai lui Victor. Săru’ mâna Vio, că mi-ai salvat serile cu camera de supraveghere. Și salteaua de gimnastică pe care ne-au dat-o cei de la pensiune a fost bună pentru dormit pe ea cu Victor.

Sâmbăta e o zi grea și pentru mine și pentru Ștefan. Eu mă cam chinui cu somnul găluștei și cu drumurile ba poluate de mașini, ba pline de câini. Într-un final adoarme fix unde era hărmalaie mai mare, la locul de finish de la MPC. Cu ocazia asta reușesc să mă bucur de ceva socializare și de satisfacția alergătorilor la final de cursă.


Ștefan n-a avut deloc o zi bună, i-a fost rău, dar a terminat maratonul și a trecut în premieră linia de finish cu pruncul în brațe.


Seara târziu începe și Ștefan să iși revină. Din nou ceva socializare și culcat târziu. Apoi încercăm să pregătim totul pentru mâine dimineață, să putem porni la o oră decentă spre cabana Curmătura. Mâine știu că o să fiu zombie, nu mă aștept la minuni peste noapte.

Nu iese plecatul foarte devreme, însă tura e pentru mine de milioane. Ghindocul doarme când are chef, fără plânsete și pare să se bucure la mine în cârcă. Ce fain e să îl car în spate, cu Ergobaby. E prima data când încerc. Ce păcat că nu îl pot duce așa când merg singură, căci nu reușesc să-l pun/scot în siguranță.

Mi-e asa drag traseul ăsta, chiar și când e “autostradă”, iar în weekenduri cu vreme bună nu are cum să nu fie aglomerat. Recunosc mirosul specific din pădure, iar creasta Pietrei Craiului ni se arată mândră când ajungem în poiană, unde facem și un popas pentru dezmorțire și masa de prânz a lui Victor. Noi adulții ne înfruptăm cu banana bread-ul făcut de Viorela. Din păcate nu s-au aliniat astrele să fie și ea cu noi in tură.


La cabana Curmătura, unde am facut petrecerea de nuntă, e nebunie mare. Luăm o ciorbă și o plăcintă cu răvaș și ne punem pe iarbă. Victor adoarme în timpul alăptării și reușesc să îl mut pe iarbă. Ne uităm la el cum doarme, cu zâmbet larg de oameni îndrăgostiți de prunc ce suntem 😍


Întoarcerea o facem pe alt traseu. A încercat Ștefan să îl care pe coborâre în Ergobaby, dar la el nu stă prea bine pe spate. Arată de zici că l-a răstignit cineva. O dă rapid în plâns, așa că revine la mine in cârcă. Pe aici suntem singurei pe poteci faine, apoi intrăm pe forestier, prin Prăpăstii. Victor mai bagă un somnic scurt și-o gustărică. Până acum, zilele cu drumeție lungă sunt clar favoritele ghindocului. De-aș putea face asta zilnic, cred că și plânsetele ar deveni o mega raritate.

Ce mă pot bucura potecile de azi și ciupercile pe care le caută mereu ochii mei prin pădure, fără să vreau. Și ce bine că lui Victor îi place momentan varianta asta de deplasare! Cine știe cum o să ajungem obligati-forțați să ne facem vacanțele la mare, la all inclusive…

Finalizăm tura târzior, așa cum ne așteaptam. Fericiți și înfometați. Oprim scurt la restaurant în Zărnești si comandăm ce ne poate aduce mai rapid, nu ce poftim. Micii la care visa Ștefan ar dura prea mult. Își ia și Victor cina, iar înainte să plecăm spre casă îl pregatim de somnul final, îl schimbăm în pijama, ca să mărim șansele să își continue somnul când ajungem. Iese bine până și asta. Seara mai stau la povești cu bunicuța mea dragă, străbunica lui Victor. E ceva să faci copil la 40 de ani și să aibă încă o străbunică, nu? Sunt obosită grav, dar nu pot rata șansele din ce în ce mai rare de a petrece timpul cu ea, mai ales că nu mai vrea (nu mai poate, zice ea) să călătorească. Stiu că îi e greu, dar stiu și cât de mult îi plăcea să explorăm lumea împreună, așa că am ales să mai insist cu asta, ceea ce poate nu e tocmai ok, dar na… O vreau întreaga, sănătoasă și mereu cu pofta de viață.

Și tot ca speranță de viitor… poate la anul revin la alergare și implicit la MPC. Tre’ să fiu optimistă, nu? Dacă aș lăsa dulciurile deoparte, de care am devenit efectiv dependentă de când am născut și mi s-a spus că nu diabetul gestațional s-a evaporat…. poate aș funcționa mai bine. Gata cu plânsetele! Să mearga mai departe “tradiția” de “duminică în familie pe munte”, asta îmi doresc.

Link Strava traseu duminică: https://www.strava.com/activities/7937024129