Data: 6 mai 2018. Locul de joacă: dealurile din jurul casei, Altstätten – St.Anton in Oberegg (Appenzell), Elveția. Echipa: Monica și Ștefan.
După câteva săptămâni petrecute cu bunica explorând în principal partea centrală a Italiei, am revenit la potecile de lângă casă. Italia e superbă, însă locurile prin care am oprit nu prea mi-au oferit variante bune de alergare. Ca să nu mai zic de căldura care m-a omorât, chiar dacă nu e încă vară.
Duminică, după prânz, ies cu Ștefan. O luăm pe potecile mult bătute spre St. Anton, pasul de lângă casă, de unde se vede Valea Rinului într-o parte și Bodensee în cealaltă. E cald și soare, dar pădurea mai calmează arșita. Orium, nu se compară cu topeala din Italia.
Iar vine senzația de “aici mi-e locul”. Acasă e minunat. Mai țopăie câte o căprioară sau mai dai de-o pisică pufoasă și drăgăstoasă 🙂
E început de mai, așa că și floricele îmi bucură privirea. Sunt unele zone pline de margarete, printre preferatele mele.
Cu toate că nu ne potrivim mereu cu viteza de alergare, azi a fost tare bine împreună. Ah, acasă! Cu atâtea plecări parcă-mi sunt și mai dragi locurile astea când revin.
Am doar câteva zile la dispoziție să profit de liniște și de delușoarele noastre. În curând plecăm cu bicicletele în tura planificată prin sudul Spaniei și Portugaliei.
Leave a Reply