Weekend cu schi de tură în Plessur Alps – Vf. Mattjisch Horn, Stelli & Chistenstein, Elveția

Perioada: 06 - 07 ianuarie 2018. Destinația: Elveția, Plessur Alps – Vf. Mattjisch Horn, Vf. Stelli, Vf. Chistenstein, Berghaus Heimeli Graubünden.
Echipa: Ștefan, Monica, Markus și mulți alții din clubul Naturfreunde Rheintal.

Album foto

Pentru primul weekend din an avem planificată o ieșire la schi de tură cu grupul de la Naturfreunde, cu stat peste noapte la cabană.

Sâmbătă dimineată, după un drum cu mașina și apoi cu un microbuz, ajungem la Fideriser Heuberge, o mică stațiune de schi din Elveția, cantonul Graubunden, situată la vreo 2000m altitudine. Noi n-avem treabă cu pârtiile amenajate. E doar punctul de plecare în tură. Nu departe de locul ăsta e stațiunea Davos. Ca de obicei, n-am timp să respir că și pornim. E greu mereu la început, până mă încălzesc, să țin ritmul. Peisajul e fain, dar zăpada e cam dificilă. Alte urme nu-s.

Avem parte de o urcare lină de o oră juma până pe vârful Mattjisch Horn (2461m). Bate vântul zdravăn pe aici și ne străduim să scoatem rapid pieile să-i dăm la vale. Pff, sunt unii din grup care coboară cu o lejeritate fantastică. Mie mi se pare greu prin zăpada mare si scorțoasă. Dar reușesc să nu-mi iau trânte.

*pe Vf. Mattjisch Horn

*prima coborâre prin zăpadă mare

După un scurt popas continuăm coborârea. De data asta ne asteaptă o zăpadă tare, în valuri. Iar simt că trebuie să reînvăț să schiez. Fiecare tip de zăpadă vine la pachet cu o altă abordare.

Ajungem la o cabană simpatică și oprim la un ceai. În fața cabanei sunt numa’ schiuri de tură 🙂

Ruta noastră continuă pe un drum forestier, acoperit acum cu zăpadă. Pe alocuri o tăiem prin pădure. După ceva luptă prin zăpada dificilă, aleg varianta mai lungă și mai ușoară. Ștefan alege chinul.

Gata coborârea. Ajungem în satul Langwies, unde avem puțin de mers pe jos, cu schiurile în spate. Urmează o urcare lungă și lină până la cabana unde vom sta peste noapte.

N-a fost o zi grea, dar îmi simt mușchii lucrați. E o mare diferență față de schi alpin. Efortul mai mare nu e doar de la urcare, ci și de la coborârile mult mai grele. Rar se întâmplă să ai parte de zăpadă perfectă.

Ajungem la cabană destul de devreme și ne întindem la povești, la cină. Grupul decide să luăm la comun fondue. Moaaah, cât de bun e! Cică merge bine cu nu știu ce vin. Noi nu prea vrem, dar na… gustăm puțin. Lume interesantă și atmosferă plăcută. Ștefan se retrage la somn, iar eu mai rămân puțin la masă până vine nota de plată. Mă blochez. Avem de plătit 200 chf. Ăaaaaa, nici n-avem atât de mulți bani la noi. Whaaat? Pentru niște bucățele de cașcaval topit? O fi el bun, dar ce dumnezeu are? Aur în el? Noroc că se poate plăti cu cardul deși e o căbănuță mică, cocoțată în munți. Până la urmă descopăr că suma includea și cazarea și micul dejun pentru două persoane. Dar până să mă lămuresc… mă simt în stare de șoc.

*încercare Fondue în premieră 🙂

Duminică avem întoarcerea la mașină pe un alt traseu. De data asta mult mai interesant. La 9 dimineața suntem toți echipați și pornim spre vârful Stelli (2622m). Zăpada e neatinsă. Înaintăm prin împărăția albă. Da, mi-era dor de schi de tură! Zăpada pare mai bună în partea asta, față de traseul de ieri.

*urcarea spre vf. Stelli (Plessur Alps)

La coborâre schiem pe rând. E panta destul de mare și încărcată bine cu zăpadă. Dacă provocăm o avalansă să nu ne prindă pe toți, nu?

În vale facem un mic popas de ceai și echipat pentru o nouă urcare. În apropierea vârfului Chistenstein (2473m) ne spargem în două grupulețe. Se urcă cu schiurile în spinare aici și arată destul de dubios. Dar e atât de fain că-s tenată să încerc. E o zonă mai expusă și-i ușor înfricoșător când privim mai de departe. Ștefan inițial bate în retragere, dar până la urmă mergem amândoi. Hai că n-a fost așa greu. Cu cât ne apropiam de zona mai nasoală, cu atât părea mai ok. Am trecut fără probleme și entuziasmați de rută și de tot ce era în jurul nostru.