Data: 6 octombrie 2018. Destinația: Munții Piatra Craiului, România. MPC 2018. Echipa: Ștefan, Monica, Viorela, Raluca, Nik (la cazare și alergare) și o mulțime de oameni dragi.

Highlights: o reconfirmare – Craii mi-au rămas în suflet, un podium la categorie neașteptat la MPC, înconjurată de oameni dragi, o zi superbă de toamnă, un “noroc” cu apa și-un chin cu spatele, o întâlnire dură cu un copac, bucurie mare și ieeeei, n-am dat de Ștefan pe traseu 🙂

De ceva vreme MPC-ul se cuibărește în minte. Un amestec de sentimente. Dor de Crai, emoții și o ușoară frică de cum mă voi descurca. În 2015 a fost ultima ediție în varianta clasică și a doua pentru mine. Știu că atunci am dat totul. Am tras zdravăn de mine și când văd pulsul de atunci mi se pare ireal, o medie de 180 în prima jumătate. Teoretic anul acesta sunt de 10 ori mai antrenată fizic, dar oare mai pot trage așa tare la o cursă. MPC-ul este primul concurs scurt din sezon. Celălalte încercate au fost de peste 50km și mintea parcă mi-e setată pe menținerea unui anumit confort și “păstrarea energiei pentru mai încolo”. Deci sâmbătă voi porni cu o țintă de timp și anume “sub 7 ore”. Poa’ să fie 6h59, iar dacă-s 6h30… și mai bine. Sunt cuminte și-mi fac un plan de “best case scenario”, în care timpul final iese 6h32. Îl rog pe Ștefan să-l printeze, însă nu apuc să mă uit pe el în timpul cursei, iar timpii intermediari îi uit repede.

Joi seara sunt iritată. Și Ștefan cam la fel. Îmi promit că nu mă mai înscriu la curse la care știu că-s șanse mari să ajung obosită. La 2 noaptea ne urcăm în mașină, după vreo 4 ore de somn. Conduc eu prima bucată, apoi Ștefan până dimineață, spre aeroport. La prânz ajungem în București să rezolvăm niște treburi și apoi iar la drum spre Zărnești. Un drum care nu se mai termină. De la Câmpina până la Comarnic facem aproape o oră juma… Ajungeam mai repede în alergare. Facem și o scurtă oprire la Sinaia, la bunicuța mea dragă. Comanda dată acum o săptămână este pregătită. Îi place să testeze noi rețețe așa că nu vreau să-i alung plăcerea asta. Gogoșile cu varză și ou erau pentru mâncat sâmbătă seara, dar nu le rezist, chiar dacă Galea mă atenționează că nu i-au ieșit de data asta. Eu tot delicioase le consider.

La 10 și ceva seara suntem în sfârșit la Zărnești și ne ridicăm pachetul de concurs. Hai că începe bine weekendul. Îmi iau prima trântă în sala de sport. Dee… calc pe șiret și plonjez în fața lumii. Bine că nu mergeam pe tocuri pe covorul roșu. Sper ca mâine să nu repet treaba asta. Alergarea scurtă din plan nu mai avem unde să o îndesăm. Important e să apucăm câteva ore bune de somn.

Somn puțin, dar bun. În dimineața concursului am deja altă stare. Viorela se ocupă de cafea, iar pentru micul dejun tot pe fete ne bazăm că n-am apucat să cumpărăm ce trebuie. Îndes de toate pentru toți în rucsac de zici că o să alerg zile și nopți… Dacă am văzut vara asta că merge cu mâncantul la curse, iau și-un milion de batoane, geluri și-o bucată de cașcaval.

Pornim din timp către start. Ștefan nu mai așteaptă să se dezmeticească toți c-o taie la o lungă încălzire. Noi fetele ne încălzim mai puțin, dar ne corupe Bodgan la câteva lasate la final. Super vreme anul acesta. Parcă n-aveam chef de ploaie și noroaie de data asta, chiar dacă prevăd ceva chin la urcare sub un soare arzător. Mi-am făcut plinul de frig la TDS. Hai că mi-am luat un recipient extra pe care să-l umplu cu apă în punctul La Table. Nu mai vreau să fac setea până la Plaiul Foii.

Ne așezăm la start, urmează “covorul roșu”, melodia clasica de start și gata. Toata lumea gonește în jur. Și Viorela a zbughit-o în față. Eu prefer să nu mă las dusă de val și pornesc mai încet. Aștept să se încinga motorașele. O să mă blochez probabil pe urcarea spre Măgura, dar dacă-i dau tare de la start am văzut că nu-mi revin așa ușor. Treaba a fost testată saptamâna trecută, special pentru MPC.

Ce naiba sunt așa udă pe piept și fustă? N-am închis bine flaskul? Pfff, s-a spart. Great. Ei, lasă că mai am unul de rezervă în rucsac. Sper să rezist până la următorul punct cu apă.

Sarim râușorul și începe mica urcare mai înclinată. E loc de depașit așa că fac asta din când în când.

Puțin înainte să intrăm de forestier, dacă tot mergem în șir indian, desfac un gel și iau o gură. Nu intră deloc. Rămân cu el în mână, doar doar o să reușesc să-l termin. Urcarea spre Șaua Joaca mă surprinde. Pare mai ușoară față de cum mi-o aminteam și se termină cât ai clipi. Intrăm în pădure, crește puțin viteza și mă mai răcoresc. Iuhuu, începe să intre bine alergarea. Țopăi cu plăcere prin poiana de unde se deschide minunația de priveliște spre creasta Pietrei Craiului. Mi-a fost dor de voi, munți dragi! Alerg din inerție și pe urcarea lina care urmează. Nu simt deloc că mi-e greu. Acum na, nici nu simt că-s la plimbare. Spatele mă cam doare, dar ce să-i fac…. Încerc să nu-l bag prea tare în seamă și nutresc speranțe că o să mă țin de gimnastică pe viitor.

Foto credit: Radu Diaconescu

Foto credit: Viorel Micu

Mai schimb 2-3 vorbe cu un alergator, dar îmi aduc aminte de promisiune. Fără povești și fără poze la concurs! Nici nu-mi dau seama când ajung la punctul de alimentare La Table. Bun, aici vreau sa scot flaskul gol din rucsac. Îl caut fără succes. Dau rucsacul jos, scot tot ce e în el și nu-mi vine să cred. L-am pierdut pe drum? De la un litru juma’ de apă pâna la Plaiul Foii cât planuiam să folosesc… va trebui să mă descurc cu juma de litru. Ce mai pot sa zic? Asta e. Încerc sa nu forțez pe urcarea ce vine, sub soare și poate n-o să mor de sete. Tot nu înțeleg cum am reușit să pierd flaskul. Va trebui mâine să mă întorc să-l caut, să nu las mizerie prin padure. Umplu totuși flaskul spart și pornesc mai departe cu coada între picioare.

Urcarea cea mare parcă e mai scurtă anul ăsta și multe zone par mai alergabile. Mâinile mi-s pline de gel și se lipesc când urc cu ele pe genunchi. În speranța că mă va tenta să mai mănânc nu l-am băgat înapoi în rucsac. În fine, nimicuri care nu-mi fură starea de bine. Urc voioasă și observ că nu prea sunt depășită pe urcare, ba chiar mai depăsesc eu alți alergători. Ce diferența față de 2015… Printre brăduți apar primele bucați de stâncă. Simt bucurie. Mare, mare 🙂 Mă uit la ceas și nu-mi vine sa cred. Speram sa fiu în cel mult 3 ore la finalul urcarii și… serios? 2h30min până aici? Fără să fiu la capătul puterilor?

*foto Ștefan

Mi-e sete de crăp, dar încrederea că voi ajunge la finish într-un timp mai scurt decât data trecuta crește. Trec pe lângă Dinu Mititeanu care ne încurajează si-apoi vine coborârea în șir indian. Și aici merge mai bine față de cum știam. Înaintăm încet, însă nu mai stau 10 minute la coadă pentru corzile fixe. Mă uit în spate cât îmi aștept rândul și-l văd pe Dan. Ce caută în spatele meu că parcă era în față?

Foto credit: Marlene Mititeanu

Abia aștept să prind niște viteză pe aici. E terenul preferat și-mi clocotesc picioarele. Din păcate sunt reținută în multe zone, încercând să nu-i deranjez pe ceilalți. Las’ că încet încet o să măresc viteza în prima parte și-o să ajung cândva să pot alerga în voie pe aici. Am zis! Eeee, mai e mult de muncă pentru asta 🙂

Foto credit: Cioica Stefan Ioan

Ajunge și Dan lângă mine. E mai eficient în depășiri și continuăm împreună. Îl chinuie genunchiul că altfel era mult în fața mea. Mă încurajeaza să depășesc, dar jena e încă prezentă de multe ori. Totuși când mă întreabă cineva din față daca vreau să-mi facă loc răspund ca niciodată cu un “da” puternic și plină de entuziasm. Mă cam mănâncă tălpile. Apă, dulce apă… unde ești? Dan tot îmi oferă de la el dar mă încăpățânez să mă descurc cu ce am. De ce? Nu știu. De tâmpită. Puteam lua de la Table probabil o sticla de jumătate de litru cu apă. Dar nu mi-a trecut prin cap să întreb…

Mai o vorbă, mai o depășire și curând dau de Dinu. Dau să-l depășesc pe lângă potecă în timp ce mă concentrez mai mult să schimb două vorbe se pare. Buuum. Intru cu fortă cu sânul într-un ciot de creangă. Simt cum mi se taie respirația și-mi cam înghit orice cuvânt. Dan e lângă mine și mă încurajează să respir :)) Aaaaaaaau. Norocul e că mă face să uit de durerea de spate și să mă concentrez pe cea nouă și puternică :)) Ok, totul e ok. Respiră și aleargă mai departe. Mă pufnește râsul, dar senzația că rămân fără sân e acolo. Se mai elibereaza poteca și pot alerga în voie. Mă tot masez și sper să nu mă vadă nimeni. Ah, ce senzație nașpa.

Trec de refugiul Spirlea și mă întreb dacă am greșit traseul, cu toate că-l știu foarte bine. De ce nu mai e chiar nimeni în jur, la cât de aglomerat era la Funduri? Setea atinge cote maxime și când văd volutarii cu pahare cu apă simt cum îmi lucesc ochii. Dau pe gât rapid un pahar și mă liniștesc. Hai că mai rezist până la Plaiul Foii. Taca- taca cu Dan pe coborârea spre forestier până îmi dau seama că am cam scăzut ritmul. Hai Monica, treci la alergat!

Îl văd. “E ok, nu mi-e frică de el”, îmi zic. O să treacă repede bucata asta! La drumul de la Plaiul Foii, care-mi macină mereu nervii, mă refer. Aleargă, te rog, nu te opri! Vine și Diana Surubaru și pare să alerge cu mare ușurință pe aici. Pentru mine viteza de acum e destul de mare oricum. Totul e să nu mă lenevesc. Încerc să mai corup la alergare și pe alții care au dat-o în mers pe aici. Mă gândesc la apa aia multă de care o să am parte în vreo 10-15 minute și zâmbesc. Hai că trece repede și te vei relaxa pe urcarea spre Diana. Mă uit din când în când la ceas și tot ce încerc e ca pace-ul să fie sub 6 de data asta. Și-mi iese. Iupiii, ajung la punctul de alimentare bucuroasă. Sunt salvată! Iau 2-3 struguri, umplu și flaskul spart din care țâșnește apa prin 3 locuri. Dar ceva ceva tot o sa apuc să beau din el.

4h05 până la PA Plaiul Foii. Un timp nesperat care mă relaxează și mai tare. În planul unei curse ideale trebuia să fiu aici în 4h35min. Încerc să termin gelul deschis la începutul cursei. Ce naiba iar nu reușesc să mănânc în timpul concursului? Parcă rezolvasem problema vara asta… Îmi chinuie puțin burta pe urcare, dar nu mă ține mult starea de greață. Urc mai lent la început, dar curând mă pun pe depășit. Știu că în 2015 am făcut 1h10min pe bucata până la Diana. Încerc să scot 1h de data asta și iese, fără să mă stoarcă de energie. Mă simt victorioasă la finalul urcării. 59min. Haha!

Acum gata, mă simt cumva împlinită. Bucuria mă urmărește la fiecare pas. Urmează o bucată faină de coborâre, apoi zona unde se poate mări viteza până la finish. Ies din pădure și-o văd pe Claudia. Două vorbe rapide și alerg mai departe bucuroasă de întâlnire, într-un ritm confortabil și constant fie că-i plat, fals plat sau coborâre. Un tip aleargă fix în spatele meu și mereu am senzația că trebuie să mă dau la o parte să-i fac loc, dar nu vrea. Pare mulțumit de ritmul meu. Vai cât de foame îmi este! Tot ce visez acum e să ajung la finish să înfulec pe săturate.

Foto credit: Dumitrel Marius

Foto credit: Radu Diaconescu // Vai, vai… ce rucsac imens :))

Toate bune și frumoase până la ultimul kilometru, care nu mai intră chiar așa ușor. Dacă până acum am simțit mai mult că plutesc, bucățica asta mă forțează și mă face să mă uit la ceas. Încă puțin și se fac 6 ore. Dar mai e atât de puțin până la finish! Și totuși, trece așa greu bucata asta. Oare există șanse să înceapă cu 5 timpul final? Nu cred asta, dar încerc să nu las garda jos.

Iuhuuuu! 5h59min și se vede linia de sosire. Ceasul zice 5:59:54 :)), dar timpul oficial este cu câteva secunde peste 6 ore. Și chiar simt că e loc de mai bine. Ștefan mă așteaptă la finish. A terminat cu 15 minute înainte. Ce mă bucur! A spart bariera de 6 ore 🙂 Acum nu se simte prea bine, dar în cursă s-a descurcat cu burta.

Foto credit: Viorel Micu

O vorbă, o poză, în sfârșit ceva de mâncare și multă Cola. Ne reunim toți curând. Curse bune, îmbibate cu bucurie. Multe fețe cunoscute, prieteni vechi, cunoștințe noi. La pensiune descopăr că recipientul de rezervă pentru apă nu l-am pierdut pe traseu, ci am uitat să-l iau.

Foto credit: Bogdan

Foto credit: Bogdan

Surpriza zilei este podiumul la categorie și top 10 la MPC. La asta nu mă așteptam nici în ruptul capului. Primesc floricele și o groază de chestii.

Foto credit: Maria Vasy

Timpi oficiali MPC 2018:  Stefan 5h45’53” / Monica 6h00’20”.

Să nu uit că se poate, că e loc de mai bine și că nu strică să-l ascult pe Radu Milea, capul răutăților, șeful când vine vorba de antrenamente 🙂

 

Seara se lungește mult, la premiere, la restaurant unde vin și Mike cu Radu, apoi la pensiunea unde stau Andrei, Cris și Anca. Cu ultimul strop de energie încheiem ziua cu o plimbare de noapte și-apoi un somn cam scurt. Ștefan azi se întoace în Elveția. Eu mai rămân în țară o perioadă.

MPC – povestea lui Ștefan:

Pe scurt, am avut o cursă bună cu îmbunătățiri vizibile. Planul este să scot sub 6 ore, iar varianta optimistă – 5h30. Fiind condiții perfecte de vreme, se anunța o cursă rapidă așa că ceva sprint-uri + km rapizi la încălzire au prins foarte bine. Primii km îi alerg repejor față de anii trecuți, trec de mulți pe care-i știam mai rapizi, dar hei, e doar începutul. Din amintiri ca timpi + pasaje din anii trecuți m-am surprins alergând pe mult fals plat și chiar urcări mai abrupte. Mă bătea totuși gândul că mă va ajunge oboseala, am insistat să beau izotonic și să ronțăi dintr-un raw bite. Pe urcarea spre Măgura îl văd pe Ovidiu Tănase și-mi propun să-l prind, dar nicio șansă.

De fapt toate punctele știute din anii trecuți se succed mult mai repede – platul cu stâna (pe aici pe undeva dau și de Radu, pus la pozat), Șaua Joaca, la Table, iar apoi urcușul – pe care-l știam lung și abrupt – către Șaua Funduri, care acum trece foarte repede. Ajung în creastă după 2h13, puțin mai rapid decât în plan. Aici ne așteaptă Marlene + Dinu Mititeanu la poze. Nu e deloc aglomerație la corzi, aștept doar după persoana din față, în rest se merge bine. Aș fi putut să-i dau mai tare pe unele porțiuni mai abrupte, cu grohotiș, dar având oameni în față, m-am mai temperat. Nu știu niciodată dacă forțând un pic mai mult pe un pasaj nu cumva m-ar rupe mai încolo – ar trebui să încerc nu? Curând se termină porțiunile tehnice și urmează sus-jos-ul alergabil pe la baza stâncilor. Absolut minunată bucata asta, am alergat aproape tot aici; la un moment dat nu știu cum calc, alunec în stânga potecii și cad grămadă. Urlu din reflex când simt crampa în gambă cum mă ia, dar nu e nimic grav și mă repun în potecă repede. Bine că nu e nimeni în jur pe care să-l încurc sau sperii. Cam pe la marele grohotiș o prind din urmă pe Viorica Mălai – wow, nu m-aș fi așteptat să întâlnesc atâtea vedete. Ea coboară destul de grijuliu pe grohotiș așa că îmi fac curaj și o depășesc. Sunt convins că mă prinde ea. Urmează coborâșul mai alergabil către Șpirlea, apoi izvor și apoi zona chiar de viteză către Plaiul Foii. Aici mă prinde din urmă Viorica, încerc să mă țin după ea, pace-ul e cam 4:45. Îl țin destul de greu, dar ajungem cam în același timp la Plaiul Foii. Mi-e frică de mâncat, beau doar un ceai. Quazii mă dor, nu-s suficient antrenați pe viteză + teren accidentat și nici cu aportul de energie n-am fost foarte pe fază. Înainte de zona asta alergabilă ar fi trebuit să mănânc mai bine, să am energie pentru un pace de 4:15, fiind panta perfectă.

De la Plai plec la 3h45 (fix ca în plan), dar sunt cam obosit și cu burta într-o stare în care nu prea mai pot mânca. Bogdan, care m-a prins din urmă mă încurajează să trag spre Diana, dar știu că trebuie să mă refac altfel voi claca pe urcuș. Iau niște guri de gel și țin un ritm încet, dar constant. La intrarea în pădure mi se face chiar frig, îmi pun buful la gât + mânuși. Mă ia o stare de lipsă totală de energie, dar nu mă pun în fund ca alte dăți. Mai iau 1-2 guri mici de gel cu apă și continui. Ajung curând la curba de nivel care înconjoara o stâncă, apoi se vede urcușul final până la cel mai înalt punct. În total fac cam 1h:10 până chiar începe coborârea. Prima bucată e chiar tehnică, uitasem că e chiar așa, eu speram să încep să bag tare. De fapt a fost binevenită bucata asta intermediară, căci un ritm rapid mi-ar fi omorât picioarele. La Colțul Chiliilor o întâlnesc pe Claudia cu Miruna, apoi urmează drumul bine bătătorit și numai bun pentru viteză. Doar că Ștefan nu mai are chiar energie de tras. Țin totuși un pace decent, sub 6, pe alocuri chiar sub 5, mai încet decât speram, dar la cum mă simțeam, bun și ăsta. Termin împreună cu Daniela Marin, după 5h45.

Pentru la anul: mâncat ceva non-dulce în prima parte, în special pe urcările abrupte, unde “se merge”, pregătire pentru tras mai tare pe zona alergabilă spre plaiul Foii, luat bețe și mâncat pe pâine urcușul spre Diana, și evident, tras tare pe ultimii km. Target pentru la anul: 5h15 🙂

Foto credit: RaceHub

Plan de “cursă ideală” Monica, făcut înainte de concurs:

Km 0-1.7 sosea pana la cabana, aprox 50m+, max 10min
Km 1.7 – 3.6 forestier urcare lina, max 22min
Km 3.6 – 5 – urcare pe magura pana la drum (ceva blocaj probabil) max 37min
Km 5 – 7.6 – urcare combinata max 1h
Km 7.6 – 8.6 – urcare mai abrupta, max 1h20
Km 8.6 – 10 – coborare pana putin inainte de saua joaca, max 1h30
Km 10 – 11.5 – urcare scurta, apoi coborare pana la “la table”, max 1h40
Km 11.5 – 14 – plat, coborare, sus-jos pana incepe urcarea mai accentuata, max 2h
Km 14 – 16,5 (17)– urcare cu peste 200m+/km pana in saua funduri (nu depasi pace de 20), max 2h50 (3h05 in 2015)
Km 16.5 – 17 (17.5) – coborarea abrupta cu blocaj in trafic, max 3h10 (3h20 in 2015)
Km 17 – 21 – sus-jos pe grohotis, spre final o coborare, pana la intersesctia cu “la lanturi”, max 3h55 (4h8 in 2015)
Km 21 – 24 – coborare pana la traversat raul, max 4h15 (4h30 in 2015)
Km 24 – 26.5 – restul de coborâre, plat, drum, pana la inceputul urcarii pe diana, max 4h35 (4h55 in 2015)
Km 26.5 – km 30 – urcare cu peste 200m+/km (max 20 pace si max 25 pace pe ultimul km), max 5h35 (6h05 in 2015)
Km 30 – km 31.5 – coborare mai zdravana pana la forestier si pa, max 5h53 (6h25 in 2015)
Km 31.5 – km 33 – coborare lina pe forestier pana la poteca, max 6h03 (6h35 in 2015)
Km 33 – 36.3 – coborare poteca, max 6h25 (6h59 in 2015)
Ultimul km cu o usoara urcare, max 6h32. Haha, cam ireal.