Data: 24 iunie 2017.
Destinația: Elveția, Appenzell Alps, Alpstein, Vf. Kamor (1751), Vf. Hoher Kasten (1791m).

Bun… a trecut prima cursă, Livigno Skyrace, și ne-am dat seama că trebuie să turăm motorașele. Antrenamente, antrenamente, antrenamente! Reluăm încetișor alergările din timpul săptămânii și ma străduiesc să le fac când e căldura mai mare. Mi-e clar deja că treaba asta mă omoară și aș face bine să mă obișnuiesc cu soarele când alerg. Așa că joi ies în plină zi și mă lupt cu căldura. Mă mai salvează pauzele de mâncat frăguțe. Începem și Insanity, un program de gimnastică criminală. Totul pentru Tromso 🙂  Vineri seară ne refacem cu o drumeție prin jurul casei, pentru cules frăguțe și împrietenit cu bursucii grăsuni din pădure. Weekendul ne prinde cam leneși după o săptămână activă și dimineața o lungim și-o tot lungim. Ne-am adus aminte de un desert delicios și căutăm rețeta. O spumă de frăguțe delicioasă ne va da energie pentru alergarea de azi pe care o tot amânăm. N-am avut suficiente fragi, dar tot a fost bună.

Alergarea o începem pe la 4 la prânz și ne bucurăm de norii care au apărut. Altă viață când nu te topești de cald. Încercăm o rută alternativă, față de cele deja cunoscute, către un vârf din apropiere – Hoher Kasten. O urcare mai puțin abruptă,  care pornește din Oberriet și-o ia pe la Vf. Kamor. Nu-i ușor deloc, căci atunci când e mai lin ai tentația să alergi mai mult. După primii 1000m urcați suntem cam la capătul puterilor, dar nu mai avem mult până pe vârf. E totuși răcoare acum și treaba asta ne ajută mult.

Se scurg kilometri printre case cocoțate pe dealuri, prin pădure, pe poteci faine și-apoi prin pășuni alpine. A înflorit rododendronul și muntele e împodobit cu floricele colorate.

Vârful Kamor ne întâmpină cu smocuri de garofițe care miros puternic și al naibii de plăcut. Și tot aici ceața se răsfiră și putem vedea în zare.

*vedere spre Vf. Hoher Kasten

Continuăm spre următorul vârf. Încă puțină urcare, câteva lanțuri și gata, urmează o lungă coborâre până înapoi la mașină. E clar deja că o să ne prindă întunericul pe traseu.

Reușim să o luăm și pe arătură după ce ne sperie niște vaci din drum. Are Ștefan ce are cu ele. A citit prea multe știri cu atacurile lor, cred. Începe chiar să se enerveze pe mine că mă apropii prea tare de ele. În fine, puțină bălăureală nu strică niciodată. Ultimii kilometri îi alergăm destul de chinuiți pe asfalt. Ajungem înapoi de unde am plecat după ora 10 seara, obosiți bine, dar mulțumiți de tură și de faptul că am putut menține la final pace sub 6. Au ieșit în final 27 km și-o diferență de nivel satisfăcătoare, aproape 2000m+.