Data: 25 martie 2017. Destinația: Elveția, Appenzeller Alpen, Sax, Saxer Lücke - alergare. Data: 26 martie 2017: Destinația: Austria, Vorarlberg, Vf.Schwartzeberg  - drumeție. Echipa: Monica și Ștefan.

Album foto  Saxer Lücke / Album foto  Schwartzeberg.

Iuhuuu, a venit primăvara! A venit vremea alergărilor pe munte. Sau poate încă nu? Toate bune și frumoase până dai de zăpada care nu-i bună nici de schi, nici de alergare. Asta e, mai așteptăm puțin până la alergatul la peste 1500m altitudine.

Flori și soare și chin. Peisaje faine și jocul plăcut de picioare pe teren mai accidentat. Ah, mi-era dor!

Azi e prima alergare ceva mai zdravănă pe munte din 2017.

Lăsăm în urmă ultimele case cocoțate pe deal de lângă satul Sax și intrăm pe forestier. Noroc că nu durează mult până începe poteca. Florile au explodat, iar temperatura a urcat brusc zilele astea. Suntem încă la început și curg apele pe noi. Se simte destul de puternic și mirosul de la leurda care înveselește pădurea cu un covor de verde crud.

Zăpada se topește și firicele de apă își croiesc drum pe stâncile abrupte. Numa’ bine pentru noi că avem cu ce ne răcori în drum.

Urcarea e grea, mai avem până să ne intrăm în ritm. Presimt deja febra musculară de mâine. Dar bucuria e mare.

La începutul traseuluii, prin pădure, erau flori mărunte și colorate. Pe aici, dăm de multe brândușe albe și ghiocei.

Ce-ar mai fi intrat acum o Cola la cabană… Dar sezonul nu s-a deschis și cabana din drum e încă închisă. Pe de altă parte, pe poteci suntem singuri în perioada asta și prefer asta în locul unui suc.

Încă puțin și ajungem în pasul Saxer Lücke – 1646m, o fereastră între stâncile ascuțite care formează creasta.

Pe partea cealaltă a versantului părțile de potecă acoperite de zăpadă încep să se înmulțească. Peisajul e fain oriunde te-ai uita – spre valea Rinului, spre munții din Austria și Lichtenstein, de-a lungul crestei sau spre valea dinspre Appenzell. Dar curând se umple de zăpadă și săpăm urme până ajung într-un punct unde mi se pare prea riscant. N-aș vrea să plec la vale cu tot cu zăpada. Ștefan o ia spre creastă să vadă dacă se poate merge pe acolo. Voiam să coborâm pe alt traseu. Eu bat în retragere. Nu mă aventurez în fustă și adidași pe aici. Încep chiar să-mi fac griji cât îl aștept. Ok, verifici, dar nu te duci până la capătul pământului. Chiar dacă fentam partea asta mai dubioasă tot ne-am fi împotmolit probabil mai încolo, într-o zonă similară și e deja mult prea târziu pentru încercări d’astea. Gata, ne întoarcem, pot răsufla ușurată. Mai avem de așteptat cu alergarea la înălțimi mai mari.

Soarele se ascunde după munți așa că pe coborâre vântul și răcoarea nu ne mai îndeamnă la pauze.

Spre final, o mai lungim pe un forestier care ne conduce la rămășițele unui castel construit în 1200 – Hohensax și distrus prin secolul XV.

Duminică mușchii se resimt așa că lăsăm alergarea deoparte și ieșim la o scurtă drumeție în Austria.

O plimbare plăcută și răcoroasă până pe un mic vârf – Schwartzeberg și muuulte brândușe albe. Și o bălăureală că nu se poate fără…

Vremea a cam speriat turiștii și iar suntem singuri pe munte. Doar pe la bază mai erau câțiva la plimbare. Avem totuși noroc de câteva minute în care iese soarele din nori. Iar ploaia nu s-a dezlănțuit.

Pentru coborâre ochim un soi de potecă nemarcată și o încercăm. Să simțim măcar putină aventură la plimbarea asta. Avem noroc și reușim să o tăiem spre parcare, fără obstacole prea mari, doar cu niște pante înierbate destul de abrupte.