Revelion Făgăraș, Cabana Suru. Testare schiuri de tură

Perioada: 30 dec 2016 - 02 ian 2017. Destinația: România, Munții Făgăraș, Cabana Suru.
Echipa: Ștefan, Monica, Ștefan A, Andrei, Cris, Traian, Ina, Bogdan, Marina, Alex, Andreea.

Album foto

Vineri după prânz parcăm mașina la capătul localității Sebeșu de Sus și ne pregătim să inaugărăm echipamentul de schi de tură pe traseul spre Suru. Pe alocuri, la început, suntem nevoiți să mergem în clăpari că-s prea multe pietre ieșite din zăpadă. Îmi simt mișcările stângace și-s convinsă că fără schiuri am fi urcat mult mai rapid. Teoretic ar trebui să fie mai ușor, dar mai durează probabil până ne obișnuim.

Clăparii încep să mă bată deși am stat foarte mult să-i aleg pe cei mai comozi posibili. Oricum nu mă aștept să se potrivească vreodata fix pe piciorul meu. Așa că puțină suferință e acceptată.

Apusul îl prindem pe la jumătatea traseului. Ne simțim bine și facem pauză cât mai e încă lumină. Ultima parte vine pentru mine cu câteva emoții, când mă uit în dreapta și nu mă simt atât de stâpână pe schiuri încât să nu alunec în hău. La câteva dâmburi renunț repede să încerc să le trec pe schiuri ca Ștefan și mi le dau jos. Las’ că o să prind cândva încredere.

Cabana e tare primitoare și aici chiar e iarnă. Zăpadă cât cuprinde. Descoperim că-i cunoaștem și pe cei cu care vom împărți cabana de revelion. Sper doar să nu facem noi prea mult haos, să-i deranjăm căci ei au venit cu gânduri mari de schi-alpinism și nu de băut până dimineața. O parte dintre ai nostri au ajuns deja și ne întâmpină în fața cabanei, împreună cu un cuț drăguț. Ne întindem la masă, la discuții, unii la citit, alții la un joc de șah, cu păhărelul de țuică lângă. Eu poftesc la vin fiert. Cabanierul e super simpatic și atent cu noi.

În ultima zi din an nu ne trezim prea devreme că nu avem planuri. Lenevim la cafea, ceai și cea mai bună omletă. Din păcate nu avem și restul echipamentului la noi – cască și toate cele de avalanșe, pentru o tură până pe creastă așa că ne invârtim în jurul cabanei. Ne bucurăm de o zi friguroasă, dar senină și de multă multă zăpadă, cum parcă n-am mai avut de mulți ani de revelion.

Lângă cabană e o mică pantă de antrenament pe care ne jucăm puțin. Ștefan face mai multe ture. La coborâre mă chinui în zăpada asta; nu prea știu cum s-o abordez. Ștefan ca de obicei se dă mai cu tupeu.

E nevoie de un voluntar să recupereze o stică de vin de 5l de pe traseu. Gata, mă bag. Îmi sunt suficiente pentru moment încercările pe schiurile de tură. Dau o fugă pe traseul pe care am urcat la cabană, de data asta pe lumină, și găsesc fără probleme sticla. O semi-alergare de vreo 3 km și ceva, prin zăpadă, pe o potecă ca-n povești. Tare bună pentru înzdrăvenit capul. Da, sunt cu gândurile împrăștiate rău, cu încercări de mă bucura de schimbările din ultima vreme, pe care mi le-am dorit, asumat, dar m-au și dat peste cap.

Lumea se bucură ba de zăpadă, ba de căldurica din cabană. Hmm, și ce ciorbă delicioasă. De ce la cabane e atât de bună mâncarea? Aici am avut parte din belșug, cu toate că mai tot ce se cară la Suru se face cu rucsacul în spinare. Vara e ceva mai ușor, dar iarna e singura soluție.

După prânz mergem în întâmpinarea prietenilor care ni se alătură abia azi – Traian, Ina, Bogdan și Marina. S-au distrat tot drumul, dar estimarea de acasă pentru durata traseului nu s-a potrivit cu realitatea și acum, când mai au atât de puțin până la cabană, par destul de la capătul puterilor. Cu grupul întregit, ne punem pe petrecut în cabană și ne pregătim de “noaptea nopților”. Adică turnat băutură în pahar că așa-i obiceiul, nu?

Intră și câte o partidă de șah pentru cei pasionați.

Noaptea decurge destul de liniștit, dar ora de culcare e oricum spre dimineața. Asta pentru cine reușește să treacă peste sforăitul puternic al colegilor de cameră. La miezul nopții ieșim să vedem artificiile din vale. Nu-i prea mare spectacolul, dar e faină priveliștea.