Data: 30 octombrie 2016.
Destinația: Monte Casto, provincia Biella, regiunea Piemonte/Piedmont, Italia
Echipa: Ștefan la concurs, Monica la susținere.

Album foto.

Întrucât am strâns întâmplător punctele pentru o înscriere la una dintre cursele mai scurte de la UTMB, ni s-a cam înfiripat gândul de a participa în 2017. Ștefan însă mai are nevoie de 3 puncte și își caută ceva decent, mai aproape de casă. Monte Casto Trail să fie. Pe mine nu mă mai corupe, dar îl susțin cu plăcere.

Plecam sâmbătă către Italia. Mergem să-și ridice Ștefan pachetul de concurs și spre seara ne retragem la un somn bun în mașină. Găsim locul perfect pentru asta – parcarea goală a unui cimitir :)), lângă o pădurice. O liniște pefectă, un cer plin de stele și niște cruci în jur. A, și niște candele aprinse, cât să putem spune că avem o seară romantică.

Duminică, cu noaptea-n cap, se dă startul dintr-o mică localitate – Andorno Micca. Se anunță o zi însorită, dar acum e încă răcoare. Nu-i mare tam tam la start. Alergătorii, în cea mai mare parte italieni din zonă, pornesc în forță. Încerc să le fac niște poze, însă ies toate mișcate.

Pornesc și eu la o plimbare, în căutarea unei terase la soare. Dar n-am noroc așa că mă retrag la o cafenea din apropierea startului și încerc să-mi fac un plan pentru azi, să mă intersectez pe undeva pe traseu cu Ștefan. Prețurile sunt incredibil de mici, iar mirarea e și mai mare când ajungi aici după o perioadă în Elveția. E o comună mică, cu case vechi și multe nerenovate, iar turiști nu par să fie pe aici. Îmi pace asta.

Puțin înainte de ora 8 mă echipez și o iau pe traseul de concurs, dar în sens invers. Tocmai au pornit cei de la cursele mai scurte și mai stau la pozat alergători. Soarele își face apariția și e plăcut să mă plimb.

Între timp Ștefan alergă în forță. Se simte în putere și forțează urcările în alergare.

*poză Ștefan, în timpul concursului

Câteva ore bune alerg sus-jos, fac poze. Încep să mă întreb ce e cu Ștefan de nu mai apare. Mă tot gândesc că poate l-am ratat când am mai luat-o pe scurtături, fac calcule de ore și kilometri, încerc să intuiesc pe unde o să mă întâlnesc cu el. Între timp se face din ce în ce mai cald. Sunt mai degrabă temperaturi de vară și nu de final de octombrie.

Nu știam încă asta, dar Ștefan era în chinuri graznice. Pe la jumătatea traseului i s-a făcut rău și s-a chinuit ore bune să termine maratonul cu pauze de vărsat și mers “pe 4 cărări”.

Eu mai storc zâmbete de la alergătorii pe care-i încurajez de pe margine. Am avut ocazia să ajut pe cineva cu o crampă urâtă. După putin masaj i s-a deblocat gamba și a putut continua.

Oare cu ce alergătoare mă confundă lumea? Am tot fost salutată azi de ca și cum eram o persoană cunoscută și cineva m-a întrebat chiar dacă nu sunt “x-ulescu”, n-am reținut numele…

După ore bune dau și de Ștefan, cu fața suptă și chinuită, dar cu ambiție de a ajunge la finish. Nu mai are așa mult de aici. Câțiva km, în cea mai mare parte de coborâre. Și-a mai revenit puțin față de cum fusese mai devreme pe traseu și mai încearcă să schițeze câte un zâmbet.

Alerg pe lângă el și mă retrag puțin înainte de finish.

Gata, a scăpat. A obținut și cele 3 puncte pentru înscrierea la CCC sau TDS. Vedem ce va alege. Cu toate pauzele și chinul din a doua jumătate a reușit să termine în 7h37m.

Date oficiale:
46 Km 2200m D+
3 puncte pentru UTMB

Îsi mai revine puțin la premiere și pornim spre seara către Alagna Valsesia, unde plănuim 2 zile de relaxare.

Cursă Ștefan:

Plimbare/alergare Monica: