Perioada: 23-24 iulie 2016.
Destinația: Chamonix, Franța.
Echipa: Ștefan, Monica, Viorela, Doru.

Album foto.

Vio și Doru sunt în luna de miere, la o aventura cu bicicletele. Nu putem rata momentul să ne întâlnim cu ei. Plecăm seara din Elveția, conducem cât putem, dormim într-o parcare pe drum și sâmbătă pe la prânz ne apropiem de Chamonix. Cum cei doi mai au încă de pedalat facem un popas pentru o scurtă alergare.

Afine, flori de toate culorile, poteci atrăgătoare și peisaje care mai de care. Să tot alergi pe aici.

Dar ce, un somn mic în pădure strică?

Vai vai, ce munți! Nu, n-are cum să nu-ți placă zona asta.

Mai mult ne oprim la admirat decât alergăm. Ei, măcar ne dezmorțim puțin după tot drumul cu mașina.

Vremea se strică rapid și ne retragem la o terasă în Chamonix, așteptând un semn de la Vio și Doru. Ni-i și imaginăm cum urcă prin ploaie cu bicicletele pline. Până la urmă se decid să le venim puțin în ajutor și-i recuperăm cu mașina. Au facut o alegere bună că i-ar fi așteptat o urcare criminală până la camping. Ne instalăm și ieșim la o tură de recunoaștere prin stațiune.

*selfie clasic, cu Mont Blanc-ul în spate

Dumincă dimineață ne trezim voioși și lenevim la soare, la cafea. Plănuiam noi o tură sau o alergare împreună, dar nu ne iese.

Așa că mai dăm o tură prin centru și ne luăm rămas bun. Ei au în față 2 săptămâni de biciclit prin Franța, iar noi câteva ore la dispoziție pe care alegem să le petrecem pe munte. Că doar nu plecăm fără o drumeție în zonă. Se anunța ploi, dar momentan soarele arde cu putere.

E trecut deja de ora 1 așa că trebuie să luăm rapid o decizie daca mai vrem să facem ceva înainte de plecare. Parcăm mașina unde-am tras și ieri pe dreapta și pornim pe munte, pe partea opusă.

O luăm pe marcaj de “Tour de Mont Blanc”, în direcția Lac Blanc. Nu puteam face o alegere mai bună.

Peisajul e de-o frumusețe incredibilă și mă simt extrem de privilegiată. Sunt nevoită să mă opresc. Mă pufnește plânsul. La propriu. De bucurie. Mi se pare acum că-s cel mai norocos om din lume că pot trăi așa cum trăiesc și că simt ceea ce simt acum. Mă simt mică și copleșită efectiv de munți. Ce bine c-am luat decizia să ne mutăm mai aproape de ei. Parcă trăiesc într-un vis. Or fi luat-o razna hormonii de sunt așa sensibilă azi?

Și puiuțul de ibex, distrugător sau furător de inimi:

*Mont Blanc

Ce rău îmi pare că n-a venit și Vio. Las’ c-o prind eu cândva la o alergare prin zonă. Nu scapă!

Îmi vine în minte UTMB-ul. Mda, cred că-i tare cursa asta. Pot înțelege de ce a ajuns atât de căutată.

Asta-i fericirea! Îmi vine să strig în gura mare.

E prea târziu să mai urcăm până la Lac Blanc. Așa că ieșim puțin de pe potecă și ne oprim la un mini-lac, la răcorire.

Par să se adune norii. E cazul să ne retragem spre casă. Mai avem peste 400km de condus azi.

Alegem un alt traseu pentru întoarcere. O luăm la fugă pe coborâre și pe final ne prinde ploaia.

În parcare a ajuns și și un cluplu drăguț de seniori, uzi din cap până-n picioare. Se pare că el nu se simte prea bine așa că îi luăm în mașină, îi đam un gel și-și mai revine. Mai pălăvrăgim puțin cu ei, îi lăsăm la gară și o luăm înapoi spre casă. Un drum lung, dar avem capul plin de imagini superbe și idei multe pentru viitor 🙂

Tura de duminică: