Data: 03 iulie 2016. Destinația: Ebenalp, Appenzellerland, Elveția. Traseu: Wasserauen - Seealpsee - Altenalp - cabana Äscher / Wildkirchli - Wasserauen. Echipa: Ștefan, Monica, Diti, Adriana.
Pentru duminică stabilim cu Diti și Adriana, care stau în sudul Germaniei, să mergem la o drumeție. Cu ocazia asta mai explorăm zona din apropierea casei. Oricum aveam nevoie de relaxare și lăsăm pentru altă dată alergarea. Alegem cantonul vecin – Appenzeller, unde tradiția elvețiană se menține puternică. Schițăm o rută circulară și încercăm să ajungem la o cabană care apare des în albumele de tipul “unde să ajungi măcar o dată în viață” – Äscher / Wildkirchli. O căsuță culcușită în stâncă.
Cu o seară înainte am fost la ei în Germania, la o bere pe malul lacului Bodensee. A fost meciul Italia – Germania și ne întrebam dacă susținătorii intalieni vor supraviețui serii. A fost ok :).
Dimineață, vin să ne culeagă de acasă, să vadă unde ne-am mutat. De aici avem 20 km până la Wasserauen Schwende, unde parcăm și ne pregătim rucsacii. Ne sperie puțin aglomerația de mașini, dar pe traseu e nebunie doar în prima parte, fără să simt că mă deranjează.
Plimbarea începe pe la 10, pe vreme bună, de vară. Norii trecători ne mai salvează de la căldură. Deasupra noastră e plin de parapante. Urcușul prin pădure ne dezmorțește și când ieșim în luminiș, putem vedea cabana din stâncă de pe versantul din față. În curând ajungem la lac – Seealpsee, acompaniați de niște capre mândre, albe și drăguțe.
Toți suntem super entuziasmați de peisaj. Lumea stă la grătar, la leneveală. Facem și noi un picnic la soare, cu bunătăți. Demn de menționat ar fi pepenele galben :). Și ar fi cazul să-l terminăm că-i greu de cărat și ne așteapta un drum lung azi.
Parcă are ceva Elveția asta. Tot munți sunt și aici, dar… nu știu, parcă au făcut preselecție și-au adunat aici “crème de la crème”.
Cu forțe proaspete, pornim mai departe pe traseu. De data asta începe o potecă alpină și mult mai liberă. Câteva mici emoții pentru Adriana în zonele mai expuse, dar trec repede. Arunci un ochi în zare și-ți trece orice. Pe partea opusă se vad drumeți. Cum au ajuns acolo? încercăm să dibuim potecile pentru viitoare ture. E așa stâncos și atrăgător vis-a-vis!
Urcăm încetișor. Observ că-i tare plăcut din când în când să faci pauză din alergat pe munte și s-o lălăi pe poteci, să adulmeci fiecare coltișor. Facem la greu pauze de admirat. Eu tot țopăi cu aparatul în mână. O iau la goană înainte, fac poze, mă ajunge lumea, mă depășește și repeat.
După urcușul abrupt o luăm pe o curbă de nivel către cabană. Caprele și vacile sunt și ele cocoțate pe aici. Ce viață pe ele! Oare-și dau seama cât de fain e totul în jurul lor?
Stefan se împrietenește cu o căpriță caldă și leneșă ce ne stă în cale :). Par să se înțeleagă bine. Mai, mai că-l pierdem pe aici, tolănit printre animale.
*domnițele la plajă
În spate lăsăm vârful Säntis, cel mai înalt din zonă. Îi facem o poză cu zoom și ne întrebăm când o să reușim oare să ajungem acolo. Încă sunt pete de zăpadă în jurul lui. Nu-i nici foarte înălt, nici greu accesibil, dar tot nu-i facem loc în program. Se lasă așteptat.
Pe partea stângă a potecii se ridică niște pereți interesanți și urmărim câțiva cățărători care ne fac poftă. Dar prea ușoare nu par traseele. Acolo-n capăt e și cabana, una dintre cele mai vechi din Alpi. Întâmpină drumeții înca de pe la începutul secolului 19.
Călduț, cald, cald, fierbinte :). Uite c-am ajuns.
Cabana Äscher
Prețurile de la cabană ne calmează rapid și ne mulțumim cu ceva de băut. Pe aici prin zonă trebuie să ai grijă ce comanzi la cabane, să nu care cumva să ceri produse tipice altor meleaguri că ți-o iei. Ștefan a făcut-o lată de două ori – cu Kaiserschmarrn si cu nu știu ce tip de bere. I s-a răspuns destul de rățoit că aici nu e Austria :)). Deci oamenii țin mult la tradiție și la produsele locale. Mai facem o plimbare până la “bisericuțadin sălbăticie” – Wildkirchli și o galerie în stâncă și gata, e timpul să coborâm la mașini. În peștera de lângă cică ar fi una dintre cele mai importante zone preistorice din vestul Europei. Iar capela din peștera a fost făcută în 1621. Timp de vreo 200 de ani au trăit aici călugării. În jurul anului 1800 deja cică se apucaseră de vândut mâncare și băutură.
Acum urmează partea grea, când picioarele încep să se resimtă și tot ce vrei e să ajungi mai repede la destinație.
*echipa completă
A fost o zi super relaxantă și sper să mai mergem în aceeași formație.
Cam 7 ore de aer curat, peisaje superbe și voie bună.
Harta:
Se poate ajunge și cu telecabina până în apropierea cabanei și multă lume preferă varianta asta. La cabană e destul de aglomerat vara, însă pe traseu e decent.
Leave a Reply